Hristos întru slavă, strălucind în munte, a luminat lumea
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantul Duh! Amin. Iubiti credinciosi! Ati auzit aseara cantarea vecerniei zicandu-ne: Astazi Hristos in Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminand-o in chip de negrait, cu dumnezeiasca lucrare . Iar ceva mai apoi cantandu-se: Stralucirea soarelui de pe pamant iarasi a apus. Iar Hristos intru slava, stralucind []In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantul Duh! Amin.
Iubiti credinciosi!Ati auzit aseara cantarea vecerniei zicandu-ne: Astazi Hristos in Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminand-o in chip de negrait, cu dumnezeiasca lucrare . Iar ceva mai apoi cantandu-se: Stralucirea soarelui de pe pamant iarasi a apus. Iar Hristos intru slava, stralucind in munte, a luminat lumea (Stihoavna la vecernie).
Oricat de bine ne-am alege cuvintele pentru a surprinde aceasta taina a Taborului, astazi aratata dinaintea noastra, cuvintele acestea ale cantarii Bisericii, imne liturgice care canta praznuirea, n-am putea sa le depasim. Cata bucuroasa explicatie in doar doua fraze! Noua, oamenilor, ne este specific sa vorbim mult, mult, pentru a explica tainele, pe cand Bisericii, prin glasul Sfintilor imnografi, ii sunt suficiente acestea, simple, clare, exacte.
Evanghelia zilei acesteia ne urca pe Muntele Taborului (Matei 17, 1-9), acolo unde, in prezenta Sfintilor Sai ucenici Petru si Ioan, Domnul Se schimba la Fata, incat fata Sa stralucea ca soarele, iar hainele Sale se facusera albe ca lumina (Matei 17, 2). In acelasi tablou luminos s-au incadrat Moise si Ilie, profetii Vechiului Testament cei mai apropiati in rigoarea vietii si vestirii lor de ceea ce Hristos Domnul va constitui pentru neamul lui Israel: o punere la punct, daca vreti, a tuturor acelora care-L confundau, si inca o mai fac, pe Hristos Domnul cu o simpla personalitate omeneasca sau, mai aproape de noi (F. Schoure), cu unul din initiatii lumii egalul lui Budha sau Mahomed. Astazi se limpezesc toate ifosele acestea culturale. Cel Ce Se arata pe Muntele Tabor este Cel Care a grait altadata cu Moise, spunandu-i ca Este Cel Ce Este, aratandu-le ucenicilor chipul cel dintai stralucind pe razele luminii.
Dintre toate lucrurile pe care ni le prezinta Evanghelia, cea mai emotionanta icoana este reactia atat de calda si, de aceea, atat de umana a Sfantului Apostol Petru. Acel Doamne, bine ne este noua Haidem sa facem trei colibe este plin de iubire si lepadare de sine. Atins de vederea plina de slava, Petru nu mai vrea nimic pentru el. Caci colibele sunt pentru Mantuitorul, pentru Moise si pentru Ilie. Nimic pentru sine. In fata icoanei desavarsitei descoperiri, a luminii celei necreate (cum ne va invata Sfantul Grigorie Palama), nimic din ceea ce este creat nu mai poate sa aiba valoare. Reactia lui Petru, Apostol, dar si pescar, om simplu, cu nevoia unui acoperamant peste tot ce trebuie protejat ca valoare, consemneaza ceea ce noi, astazi, folosim ca argument al constructiei Bisericii sau al pictarii icoanei. Este modul in care Sfantul Petru ne indeamna sa ne facem palmele caus, ca Hristos sa locuiasca, dimpreuna cu toata slava Sa, in mijlocul nostru. Poate ca nici o alta definitie a icoanei nu este mai plina de seva duhovniceasca decat aceasta de coliba facuta de mana de ucenic, de dragul Dumnezeului Celui viu. i, Doamne, cata incredere in dragostea lui Dumnezeu, Cel Ce nu locuieste in temple facute de maini omenesti , sa-L chemi intr-o coliba! Cu ce-ar fi putut construi o coliba Petru in varful Muntelui Tabor? Cu putinul unei vegetatii sarace. Dar ce pereti de dragoste si evlavie a inaltat...
Iubiti credinciosi!Ati auzit aseara cantarea vecerniei zicandu-ne: Astazi Hristos in Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminand-o in chip de negrait, cu dumnezeiasca lucrare . Iar ceva mai apoi cantandu-se: Stralucirea soarelui de pe pamant iarasi a apus. Iar Hristos intru slava, stralucind in munte, a luminat lumea (Stihoavna la vecernie).
Oricat de bine ne-am alege cuvintele pentru a surprinde aceasta taina a Taborului, astazi aratata dinaintea noastra, cuvintele acestea ale cantarii Bisericii, imne liturgice care canta praznuirea, n-am putea sa le depasim. Cata bucuroasa explicatie in doar doua fraze! Noua, oamenilor, ne este specific sa vorbim mult, mult, pentru a explica tainele, pe cand Bisericii, prin glasul Sfintilor imnografi, ii sunt suficiente acestea, simple, clare, exacte.
Evanghelia zilei acesteia ne urca pe Muntele Taborului (Matei 17, 1-9), acolo unde, in prezenta Sfintilor Sai ucenici Petru si Ioan, Domnul Se schimba la Fata, incat fata Sa stralucea ca soarele, iar hainele Sale se facusera albe ca lumina (Matei 17, 2). In acelasi tablou luminos s-au incadrat Moise si Ilie, profetii Vechiului Testament cei mai apropiati in rigoarea vietii si vestirii lor de ceea ce Hristos Domnul va constitui pentru neamul lui Israel: o punere la punct, daca vreti, a tuturor acelora care-L confundau, si inca o mai fac, pe Hristos Domnul cu o simpla personalitate omeneasca sau, mai aproape de noi (F. Schoure), cu unul din initiatii lumii egalul lui Budha sau Mahomed. Astazi se limpezesc toate ifosele acestea culturale. Cel Ce Se arata pe Muntele Tabor este Cel Care a grait altadata cu Moise, spunandu-i ca Este Cel Ce Este, aratandu-le ucenicilor chipul cel dintai stralucind pe razele luminii.
Dintre toate lucrurile pe care ni le prezinta Evanghelia, cea mai emotionanta icoana este reactia atat de calda si, de aceea, atat de umana a Sfantului Apostol Petru. Acel Doamne, bine ne este noua Haidem sa facem trei colibe este plin de iubire si lepadare de sine. Atins de vederea plina de slava, Petru nu mai vrea nimic pentru el. Caci colibele sunt pentru Mantuitorul, pentru Moise si pentru Ilie. Nimic pentru sine. In fata icoanei desavarsitei descoperiri, a luminii celei necreate (cum ne va invata Sfantul Grigorie Palama), nimic din ceea ce este creat nu mai poate sa aiba valoare. Reactia lui Petru, Apostol, dar si pescar, om simplu, cu nevoia unui acoperamant peste tot ce trebuie protejat ca valoare, consemneaza ceea ce noi, astazi, folosim ca argument al constructiei Bisericii sau al pictarii icoanei. Este modul in care Sfantul Petru ne indeamna sa ne facem palmele caus, ca Hristos sa locuiasca, dimpreuna cu toata slava Sa, in mijlocul nostru. Poate ca nici o alta definitie a icoanei nu este mai plina de seva duhovniceasca decat aceasta de coliba facuta de mana de ucenic, de dragul Dumnezeului Celui viu. i, Doamne, cata incredere in dragostea lui Dumnezeu, Cel Ce nu locuieste in temple facute de maini omenesti , sa-L chemi intr-o coliba! Cu ce-ar fi putut construi o coliba Petru in varful Muntelui Tabor? Cu putinul unei vegetatii sarace. Dar ce pereti de dragoste si evlavie a inaltat...
