Cuvânt la Sfântul Dimitrie Basarabov – Pr. Prof. Ene Branişte
Laudati pre Domnul intru Sfintii Lui Praznuim astazi pomenirea cea de peste an a Sfantului Dimitrie cel Nou sau Basarabov, ale carui sfinte moaste odihnesc aici, in Catedrala Patriarhiei noastre. Cine a fost acest sfant? Cand si cum a trait? Ce fapte de seama a facut, pentru a fi cinstit astazi de milioanele de credinciosi []Laudati pre Domnul intru Sfintii Lui Praznuim astazi pomenirea cea de peste an a Sfantului Dimitrie cel Nou sau Basarabov, ale carui sfinte moaste odihnesc aici, in Catedrala Patriarhiei noastre. Cine a fost acest sfant? Cand si cum a trait? Ce fapte de seama a facut, pentru a fi cinstit astazi de milioanele de credinciosi de pe intinsul tarii noastre si al Bulgariei vecine? Raspunsul il vom avea daca vom asculta istoria vietii lui, din care vom desprinde si invatatura cea de folos pentru sufletele noastre.
De mult, acum vreo sase-sapte sute de ani in urma, pe vremea cand romanii si bulgarii alcatuiau o singura imparatie, intr-un sat mic si sarac de dincolo de Dunare, numit Basarabov, traia un tanar cu numele de Dimitrie. Era fiul unor parinti sarmani, dar inca de mic stralucea prin smerenia, curatia sufleteasca, nevinovatia, bunatatea si blandetea lui. Crescand cu anii, s-a facut pazitor de vite: pazea pe camp vitele satului, ducandu-le la pasune. In linistea campului, pe malurile inverzite ale raului Lom, care curgea pe acolo, tanarul Dimitrie se gandea des la Dumnezeu, Facatorul a toate, si la cuvintele Sfintei Evanghelii pe care le auzea citindu-se Duminica in biserica satului. Avea un suflet bland, delicat si plin de gingase simtiri. Era bun si milostiv si cu oamenii si cu vitele pe care le pazea. Ca un bun pastor, le ducea totdeauna la pasunea cea mai grasa si la apa cea mai limpede, manandu-le din urma cu vorbe blande. Daca vreuna se razletea din turma, o readucea inapoi cu dragoste si rabdare. Aducea uneori in sat si vitele ratacite ale altora, care nu-i fusesera incredintate spre paza.
Umbland insa odata cu vitele prin iarba deasa a campului, a calcat cu piciorul, din nebagare de seama, un cuib de pasarele, strivind puisorii dintr-insul. Atat de mahnit a ramas tanarul Dimitrie pentru moartea acestor nevinovate fapturi ale lui Dumnezeu, incat a hotarat sa pedepseasca piciorul vinovat pentru omorul fara voie: trei ani l-a tinut descult, iarna si vara, tarandu-l prin arsita verii si zapada iernii, prin buruieni si colturi de stanci si facandu-l sa sangereze adesea din cauza ranilor si a bataturilor. Mai tarziu, dorind sa se desavarsesca pe sine in viata cea dupa Dumnezeu, a lasat indeletnicirea de pazitor de vite si, cautand singuratatea, s-a retras la o manastire ce era intr-o pestera, pe malurile de piatra ale raului Lom, nu departe de satul Basarabov. Acolo s-a desavarsit si s-a sfintit prin ascultare si smerenie in toate si si-a strunit corpul prin postirea indelungata si aspra, prin rugaciune neintrerupta si prin nesomnul privegherii. Pentru aceasta, s-a invrednicit inca din viata de darul facerii de minuni. Intre altele, Dumnezeu i-a harazit sa-si cunoasca dinainte sfarsitul vietii. Iar apropiindu-se clipa in care trebuia sa-si dea sufletul, Sfantul a iesit din manastire, s-a dus, si-a asezat truditu-i trup intre doua pietre dintr-o scorbura de pe malul stancos al raului Lom si acolo si-a dat sfarsitul.
A ramas acolo trupul sfintit al Sfantului intre cele doua pietre multa vreme, nestiut de nimeni. Dar, umflandu-se odata raul din cauza ploilor multe, apa lui s-a revarsat peste maluri; valurile infuriate s-au inaltat pana la cele doua pietre de pe stanca pe care odihnea trupul sfantului si, luandu-le in curgerea lor, le-a pravalit pana jos in albia raului, cu trup cu tot. i iarasi au ramas acolo semintele sfantului multa vreme, ascunse sub apa raului care curgea peste ele. De albe si curate ce erau, deoarece fusesera inzestrate cu darul neputrezirii, ele straluceau in lumina soarelui ca aurul. In locul acela, oamenii din sat vedeau adesea jucand o valvataie de lumina si credeau ca acolo se afla o comoara. Dar fiind voia lui Dumnezeu ca ele sa nu ramana multa vreme tainuite, sfantul s-a aratat in vis unei copile din satul Basarabov, care patimea de epilepsie, si i-a aratat locul unde se aflau, spunandu-i: Daca vei spune parintilor tai si ma vor scoate de aici, eu te voi tamadui . i fata a spus parintilor sai, iar acestia, luand oameni din sat si preoti, au venit cu lumini si au scos moastele sfantului din apa. i straluceau acestea ca aurul si ca margaritarele. Iar ei cunoscand ca sunt ale unui sfant si ca intr-insele salasluieste puterea lui Dumnezeu, le-au luat cu multa cinste, si, ducandu-le, le-au asezat in bisericuta din satul lor, ca pe o comoara scumpa. i ducandu-se vestea despre ele, au inceput a veni oameni multi din toate partile si de pe cele doua maluri ale Dunarii, ca sa se inchine moastelor sfantului. Insusi domnul de pe atunci al arii Romanesti a trimis bani si mesteri de au facut in satul Basarabov o biserica mai mare si mai frumoasa decat cea dinainte, si au asezat intr-insa moastele sfantului. i multe minuni au facut ele cat au stat acolo, tamaduind pe multi bolnavi si alinand multe suferinte. Unele din ele au fost insemnate in scris, de oameni priceputi, care le-au vazut, si ele pot fi citite in cartile noastre bisericesti. Voi pomeni numai cateva din ele acum. Astfel, fata aceea, care suferea de epilepsie si careia i s-a aratat sfantul, s-a tamaduit de boala cumplita de care zacea indata ce moastele sfantului au fost scoase din apa. Un iubitor de Dumnezeu, episcop al Preslavului, cu numele de Ioanichie, cazand intr-o boala foarte grea, incat nu putea fi purtat decat pe o targa, si neputandu-se vindeca de fel, a fost adus de patru insi in biserica Sfantului Dimitrie si l-au pus cu asternutul lui langa sicriul cu moastele sfantului. i slujindu-se Sfanta Liturghie pentru el, dupa trei ceasuri s-a sculat sanatos si umbla pe picioarele sale, laudand pe Dumnezeu si multumind sfantului.
Iar intre anii de la Hristos 1769 si 1774, iscandu-se razboi intre rusi si turci, care stapaneau pe atunci si tara vecina a bulgarilor, generalul rus Petru Salticov a trecut Dunarea si a cucerit de la turci mai multe sate romanesti si bulgaresti de pe cele doua maluri le Dunarii, intre care si Basarabov. Generalul a luat atunci, ca prada de razboi, si moastele sfantului, voind sa le duca in Rusia. Dar, intamplandu-se pe langa el un binecredincios roman cu multa trecere, numit Hagi Dimitrie, l-a rugat pe general sa lase romanilor sfintele moaste, ca rasplata a ajutorului pe care ei il dadusera armatelor rusesti si ca despagubire pentru stricaciunile suferite de satele romanesti din pricina razboiului. i indurandu-se conducatorul ostilor rusesti, a dat sfintele moaste romanilor, care, cu multa bucurie le-au adus si le-au asezat cu cinste in biserica Sfintei Mitropolii din Bucuresti, Catedrala Patriarhala de astazi, in care stau pana acum.
Asa au ajuns moastele Sfantului...
De mult, acum vreo sase-sapte sute de ani in urma, pe vremea cand romanii si bulgarii alcatuiau o singura imparatie, intr-un sat mic si sarac de dincolo de Dunare, numit Basarabov, traia un tanar cu numele de Dimitrie. Era fiul unor parinti sarmani, dar inca de mic stralucea prin smerenia, curatia sufleteasca, nevinovatia, bunatatea si blandetea lui. Crescand cu anii, s-a facut pazitor de vite: pazea pe camp vitele satului, ducandu-le la pasune. In linistea campului, pe malurile inverzite ale raului Lom, care curgea pe acolo, tanarul Dimitrie se gandea des la Dumnezeu, Facatorul a toate, si la cuvintele Sfintei Evanghelii pe care le auzea citindu-se Duminica in biserica satului. Avea un suflet bland, delicat si plin de gingase simtiri. Era bun si milostiv si cu oamenii si cu vitele pe care le pazea. Ca un bun pastor, le ducea totdeauna la pasunea cea mai grasa si la apa cea mai limpede, manandu-le din urma cu vorbe blande. Daca vreuna se razletea din turma, o readucea inapoi cu dragoste si rabdare. Aducea uneori in sat si vitele ratacite ale altora, care nu-i fusesera incredintate spre paza.
Umbland insa odata cu vitele prin iarba deasa a campului, a calcat cu piciorul, din nebagare de seama, un cuib de pasarele, strivind puisorii dintr-insul. Atat de mahnit a ramas tanarul Dimitrie pentru moartea acestor nevinovate fapturi ale lui Dumnezeu, incat a hotarat sa pedepseasca piciorul vinovat pentru omorul fara voie: trei ani l-a tinut descult, iarna si vara, tarandu-l prin arsita verii si zapada iernii, prin buruieni si colturi de stanci si facandu-l sa sangereze adesea din cauza ranilor si a bataturilor. Mai tarziu, dorind sa se desavarsesca pe sine in viata cea dupa Dumnezeu, a lasat indeletnicirea de pazitor de vite si, cautand singuratatea, s-a retras la o manastire ce era intr-o pestera, pe malurile de piatra ale raului Lom, nu departe de satul Basarabov. Acolo s-a desavarsit si s-a sfintit prin ascultare si smerenie in toate si si-a strunit corpul prin postirea indelungata si aspra, prin rugaciune neintrerupta si prin nesomnul privegherii. Pentru aceasta, s-a invrednicit inca din viata de darul facerii de minuni. Intre altele, Dumnezeu i-a harazit sa-si cunoasca dinainte sfarsitul vietii. Iar apropiindu-se clipa in care trebuia sa-si dea sufletul, Sfantul a iesit din manastire, s-a dus, si-a asezat truditu-i trup intre doua pietre dintr-o scorbura de pe malul stancos al raului Lom si acolo si-a dat sfarsitul.
A ramas acolo trupul sfintit al Sfantului intre cele doua pietre multa vreme, nestiut de nimeni. Dar, umflandu-se odata raul din cauza ploilor multe, apa lui s-a revarsat peste maluri; valurile infuriate s-au inaltat pana la cele doua pietre de pe stanca pe care odihnea trupul sfantului si, luandu-le in curgerea lor, le-a pravalit pana jos in albia raului, cu trup cu tot. i iarasi au ramas acolo semintele sfantului multa vreme, ascunse sub apa raului care curgea peste ele. De albe si curate ce erau, deoarece fusesera inzestrate cu darul neputrezirii, ele straluceau in lumina soarelui ca aurul. In locul acela, oamenii din sat vedeau adesea jucand o valvataie de lumina si credeau ca acolo se afla o comoara. Dar fiind voia lui Dumnezeu ca ele sa nu ramana multa vreme tainuite, sfantul s-a aratat in vis unei copile din satul Basarabov, care patimea de epilepsie, si i-a aratat locul unde se aflau, spunandu-i: Daca vei spune parintilor tai si ma vor scoate de aici, eu te voi tamadui . i fata a spus parintilor sai, iar acestia, luand oameni din sat si preoti, au venit cu lumini si au scos moastele sfantului din apa. i straluceau acestea ca aurul si ca margaritarele. Iar ei cunoscand ca sunt ale unui sfant si ca intr-insele salasluieste puterea lui Dumnezeu, le-au luat cu multa cinste, si, ducandu-le, le-au asezat in bisericuta din satul lor, ca pe o comoara scumpa. i ducandu-se vestea despre ele, au inceput a veni oameni multi din toate partile si de pe cele doua maluri ale Dunarii, ca sa se inchine moastelor sfantului. Insusi domnul de pe atunci al arii Romanesti a trimis bani si mesteri de au facut in satul Basarabov o biserica mai mare si mai frumoasa decat cea dinainte, si au asezat intr-insa moastele sfantului. i multe minuni au facut ele cat au stat acolo, tamaduind pe multi bolnavi si alinand multe suferinte. Unele din ele au fost insemnate in scris, de oameni priceputi, care le-au vazut, si ele pot fi citite in cartile noastre bisericesti. Voi pomeni numai cateva din ele acum. Astfel, fata aceea, care suferea de epilepsie si careia i s-a aratat sfantul, s-a tamaduit de boala cumplita de care zacea indata ce moastele sfantului au fost scoase din apa. Un iubitor de Dumnezeu, episcop al Preslavului, cu numele de Ioanichie, cazand intr-o boala foarte grea, incat nu putea fi purtat decat pe o targa, si neputandu-se vindeca de fel, a fost adus de patru insi in biserica Sfantului Dimitrie si l-au pus cu asternutul lui langa sicriul cu moastele sfantului. i slujindu-se Sfanta Liturghie pentru el, dupa trei ceasuri s-a sculat sanatos si umbla pe picioarele sale, laudand pe Dumnezeu si multumind sfantului.
Iar intre anii de la Hristos 1769 si 1774, iscandu-se razboi intre rusi si turci, care stapaneau pe atunci si tara vecina a bulgarilor, generalul rus Petru Salticov a trecut Dunarea si a cucerit de la turci mai multe sate romanesti si bulgaresti de pe cele doua maluri le Dunarii, intre care si Basarabov. Generalul a luat atunci, ca prada de razboi, si moastele sfantului, voind sa le duca in Rusia. Dar, intamplandu-se pe langa el un binecredincios roman cu multa trecere, numit Hagi Dimitrie, l-a rugat pe general sa lase romanilor sfintele moaste, ca rasplata a ajutorului pe care ei il dadusera armatelor rusesti si ca despagubire pentru stricaciunile suferite de satele romanesti din pricina razboiului. i indurandu-se conducatorul ostilor rusesti, a dat sfintele moaste romanilor, care, cu multa bucurie le-au adus si le-au asezat cu cinste in biserica Sfintei Mitropolii din Bucuresti, Catedrala Patriarhala de astazi, in care stau pana acum.
Asa au ajuns moastele Sfantului...
