Cine stă în credinţă umblă prin credinţă, nu prin vedere sau prin simţire.
El zice:,,Daca va fi Dumnezeu cu mine si ma va pazi in timpul calatoriei pe care o fac, daca-mi va da paine sa mananc si haine sa ma imbrac, si daca ma va intoarce in pace in casa tatalui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu (Gen 28, 20-21).
Cu ce mirare se va fi uitat el, cand a vazut carele imparatesti ale Egiptului trimise de Iosif! El, care umbla prin vedere, n-ar fi putut sa treaca biruitor prin ispitele prin care a trecut Iosif. Iosif ne infatiseaza insa pe omul care umbla prin credinta. El putea sa umble si in intuneric. In cei 13 ani de incercari prin care a avut sa treaca, el a ramas biruitor si punea totul pe seama bunatatii lui Dumnezeu.
A umbla prin credinta inseamna sa te tii de Acela pe care nu-L vezi, ca si cum L-ai vedea (Evr 11, 27); inseamna sa traiesti necurmat in fata ochilor Domnului, stiind ca in El avem viata, miscarea si fiinta (Fapte 17, 28).
Cine sta in credinta, se increde in Dumnezeu, Care este pretutindeni de fata. Dumnezeu face cu cei alesi ai Lui acelasi lucru pe care-l fac calauzele cu aceia care urca muntii inalti, acoperiti de zapada; cand ajung in locuri primejdioase, se leaga la ochi ca sa nu le vina rau, uitandu-se in fundul prapastiilor intunecoase.
Credinciosul, care umbla prin credinta, se bucura ca Dumnezeu ii acopere ochii. Cu indrazneala si sigur de biruinta, el se tine strans de mana atotputernica a lui Dumnezeu si astfel poate sa treaca si prin adancuri intunecoase, prin valea umbrei mortii, unde nu se vede nici apa si nici pajiste verde; si totusi nu se teme, fiindca stie ca Dumnezeu este cu el; toiagul si nuiaua Lui il...