S-a întâmplat în 2 noiembrie 1784
S-a intamplat in 2 noiembrie 1784: A izbucnit marea rascoala taraneasca din Transilvania, condusa de Horea, Closca si Crisan. La 2 noiembrie Crisan a adunat iobagii rasculati in afara satului Curechiu si porneste impotriva nobilimii.
Dupa infrangerea curutilor (partida maghiara anti-habsburgica) la inceputul secolului al XVIII-lea, se instaleaza si in partea centrala a Transilvaniei administratia austriaca.
Stapani []The post S-a intamplat in 2 noiembrie 1784 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 2 noiembrie 1784 was first posted on noiembrie 2, 2020 at 12:01 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 2 noiembrie 1784: A izbucnit marea rascoala taraneasca din Transilvania, condusa de Horea, Closca si Crisan. La 2 noiembrie Crisan a adunat iobagii rasculati in afara satului Curechiu si porneste impotriva nobilimii.
Dupa infrangerea curutilor (partida maghiara anti-habsburgica) la inceputul secolului al XVIII-lea, se instaleaza si in partea centrala a Transilvaniei administratia austriaca.
Stapani ai pamantului din zona raman in continuare nobilii maghiari, dar peste autoritatea acestora se suprapune cea a statului austriac. Iobagii romani ajung de multe ori sa fie impozitati de doua ori, prima data de nobilul care ii era stapan, a doua oara de statul austriac. In scurt timp, de la inceputul secolului al XVIII-lea si pana la mijlocul acestuia, deci intr-o perioada de numai 60 ani, impozitele impuse iobagilor romani au crescut de cateva ori, ajungand la sume importante, foarte greu de suportat de catre acestia. In mod particular, in centrul Muntilor Apuseni, unde iobagii romani erau supusi ai fiscului austriac, initial impozitele erau mici, mai ales din cauza inaccesibilitatii zonei. Impozitele au crescut insa masiv dupa ce un dezertor de origine romana din armata austriaca, Macavei Bota, dupa ce s-a adapostit la romanii din Muntii Apuseni mai multi ani si a cunoscut zona in detaliu, fiind prins de autoritati si condamnat la moarte pentru dezertare, pentru a-si salva viata, a denuntat faptul ca romanii din munti sunt impozitati mult sub posibilitati si ca de la ei s-ar putea stoarce sume de bani mult mai mari. Acest fapt a concentrat atentia autoritatilor fiscale asupra muntilor, impovarand extraordinar de mult populatia, care si asa traia greu in conditiile climatului aspru din Muntii Apuseni, contribuind in timp la adunarea nemultumirilor si a creat conditii favorabile pentru rascoala. La impozitele foarte mari s-a adaugat cresterea numarului de zile de lucru datorate nobililor sau statului de catre iobagi. In plus, iobagilor li s-au luat unele drepturi pe care le aveau din stramosi, cum ar fi dreptul asupra padurilor, care initial au fost ale lor, fiind luate de la ei prin inselaciune de catre nobili sau administratia austriaca.
Pentru a-si recastiga drepturile pierdute si pentru a cere usurarea impozitelor, iobagii romani din Muntii Apuseni au trimis in anii dinaintea rascoalei o serie de delegatii catre guvernul Transilvaniei de la Sibiu si catre Curtea imperiala de la Viena cu petitii prin care isi aratau plangerile. Petitiile au ramas fara raspuns in cele mai multe cazuri, iar delegatii au fost arestati, batuti, amendati sau aruncati in inchisoare, pentru ca legile timpului interziceau iobagilor sa se planga. Horea insusi a fost de patru ori la Viena cu petitiile iobagilor, dar usurarile promise in urma depunerii acestor petitii nu au fost semnificative in imbunatatirea situatiei iobagilor romani din Ardeal. In vara anului 1784, avand nevoie de soldati pentru razboaiele pe care le ducea impotriva turcilor si francezilor, imparatul austriac Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui numar suplimentar de soldati in regimentele de graniceri din Transilvania.
Aceste regimente serveau deja in lupta incepand din anul 1778. aranii iobagi inrolati in aceste regimente de graniceri scapau de iobagie, primind toate drepturile unor cetateni liberi, avand doar indatoriri militare. Din cauza situatiei grele in care traiau pe mosiile nobililor sau ale statului austriac, un numar mare de iobagi s-a indreptat spre centrele de recrutare. Nobilii isi vedeau astfel direct amenintate interesele, intr-un mod grav, deoarece prin inrolarea iobagilor de pe mosiile lor pierdeau o importanta forta de munca gratuita si deci o sursa importanta de castig. Ei s-au opus plecarii iobagilor lor spre inrolare, aceasta fiind scanteia care a declansat rascoala iobagilor din anul 1784, condusa de Horea, Closca si Crisan. Pe data de 28 octombrie 1784, fiind zi de targ la Brad, judetul Hunedoara, un numar semnificativ de iobagi se aflau in aceasta localitate. Crisan s-a dus la acest targ si s-a intalnit pe ascuns, sub podul de peste Cris, cu tarani din mai multe sate din Zarand, pe care i-a convocat la o intalnire la biserica din satul Mesteacan, in ziua de 31 octombrie, duminica.
In ziua de 31 octombrie 1784 se adunasera la biserica din Mesteacan 600 tarani iobagi din Zarand si din Muntii Apuseni. La intalnire au venit Crisan si Closca, Horea fiind bolnav nu a putut participa. Crisan le-a aratat taranilor o cruce de aur primita de la Horea, care i-ar fi fost daruita acestuia din urma de insusi imparatul Iosif al II-lea odata cu o scrisoare prin care imparatul ii indemna pe romani sa mearga sa se inroleze in regimentele de graniceri. Preotul din Mesteacan a intarit cele spuse de Crisan, astfel ca iobagii au pornit imediat spre Alba Iulia spre a se inrola in armata, pentru a scapa de iobagie. La putine zile de la izbucnirea rascoalei Horea a trimis nobilimii maghiare, reprezentata prin Tabla comitatului Hunedoara, un ultimatum care cuprinde de fapt scopurile izbucnirii rascoalei. Punctele acestui program sunt:1. Ca nobilul comitat dimpreuna cu toti posesorii si cu toata semintia lor sa puna juramantul sub cruce! 2. Nobilime (nemesime) sa nu mai fie, ci fiecare nobil, daca va putea sa capete vreo slujba imparateasca, sa traiasca din aceea. 3. Stapanii nobili sa paraseasca odata pentru totdeauna mosiile nobilitare. 4. Ca dansii (nobilii) inca sa plateasca darile intocmai ca poporul contribuabil plebeu. 5. Pamanturile nemesesti sa se imparteasca intre poporul plebeu, in intelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Imparatul. Programul rascoalei a fost initial unul social, avand ca scop nivelarea diferentelor de clasa sociala si instaurarea unei echitati sociale.
Datorita faptului ca cea mai mare parte a nobililor din Transilvania era de origine maghiara (sau romani maghiarizati complet) a fost necesar doar un mic pas pentru a se trece de la scopul social al rascoalei la scopul national al acesteia, rasculatii din Zarand si Muntii Apuseni fiind in majoritate romani.
Rascoala izbucnita pe data de 31 octombrie 1784 la Mesteacan, judetul Hunedoara, s-a intins cu repeziciune in toata Transilvania. In mai putin de doua saptamani rascoala cuprinsese comitatele de pe actuala suprafata a judetelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mures si Salaj.
Cea mai violenta manifestare a rascoalei a avut loc in judetele Hunedoara si Alba, unde aceasta izbucnise si de unde isi aveau originea si conducatorii rascoalei. Pe data de 1 noiembrie 1784 taranii rasculati se aflau deja la Curechiu, judetul Hunedoara, in drum spre Alba Iulia, unde doreau sa se inroleze in regimentele de graniceri. Cativa slujbasi ai nobililor din Brad si Baia de Cris au incercat in seara zilei de 1 noiembrie sa ii opreasca, dar au fost ucisi de rasculati.
La 2 noiembrie Crisan a adunat iobagii rasculati in afara satului Curechiu, incercand sa ii convinga sa continue drumul spre Alba Iulia, taranii fiind speriati de interventia trimisilor nobilimii, chiar daca aceasta nu a reusit.
Ei se temeau ca mergand la Alba Iulia le vor fi atacate familiile ramase acasa. Adunarea taranilor s-a mutat la biserica din sat, unde pana la urma Crisan a reusit sa ii convinga sa atace nobilimea. De la Curechiu multimea iobagilor s-a indreptat spre Criscior, unde a sosit inainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac asupra nobililor, fiind ucisi aproape toti nobilii intalniti in cale, iar casele si cladirile care le apartineau au fost devastate si bunurile jefuite. Familia nobiliara Kristyori, cea mai afectata de atac, avea origini romanesti, dar se maghiarizase in decursul timpului.
In jurul orei 15, in aceeasi zi de 2 noiembrie, iobagii au atacat orasul Brad, unde dupa ce au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistenta, au distrus toate bunurile nobiliare gasite.
De la Brad oastea rasculatilor s-a impartit in doua, o parte plecand spre Ribita, alta spre Mihaileni. Nobilii din satul Ribita au fost atacati miercuri, 3 noiembrie, dis-de-dimineata. Acestia au opus rezistenta, ucigand noua tarani.
Dupa ce rezistenta nobililor a fost infranta, o parte dintre ei au fost ucisi, iar bunurile lor distruse sau jefuite.
Una dintre cele mai afectate familii nobiliare a fost familia Ribitzei, care avea radacini romanesti, dar in timp se maghiarizase.
In aceeasi zi au fost atacati nobilii din satul Mihaileni, cativa dintre ei ucisi, iar averile lor jefuite sau distruse. In cursul zilei de 3 noiembrie s-au ridicat si taranii romani din satele Hartagani si Saliste cu scopul de a ataca curtile generalului conte Francisc Gyulay din satul Trestia. Intorsi din drum de un stempar care le spusese ca in sat sunt numai bunuri imperiale, pe care sa nu le prade, taranii au fost readusi la Trestia de de doi iobagi romani ai generalului si toate averile nobiliare au fost jefuite sau distruse. Iobagii din satul Trestia au continuat jaful si a doua zi, cei din cele doua sate vecine intorcandu-se acasa dupa prima zi. Provizorul generalului a fost ucis la Lunca, iar bunurile generalului din acelasi sat, plus cele din Luncoi si Biscaria au fost nimicite. La 4 noiembrie taranii au atacat Baia de Cris, unde au atacat resedinta calugarilor franciscani bulgarici. Doi calugari care nu se refugiasera inca in Ungaria au fost batuti de rasculati, iar tot ce apartinea de biserica acestora a fost pradat sau distrus.
In satul Baita au fost distruse alte bunuri nobiliare. In 5 noiembrie in satele Ociu, Aciua (azi Avram Iancu, judetul Arad), Aciuta, Plescuta, Halmagiu, Halmagel, Tomesti si armure au fost jefuite, distruse sau incendiate averile nobiliare gasite, fiind afectate de pierderi materiale mai multe persoane din familia nobiliara Hollaki.
Din Zarand rascoala s-a intins spre Deva si spre Abrud. La 5 noiembrie 1784 Horea, Closca si Crisan intra in orasul Campeni, judetul Alba, in fruntea rasculatilor. In Campeni si in toate satele din imprejurimi s-au intamplat aceleasi scene ca si in Zarand, iobagii incercand sa stearga diferentele de statul social dintre ei si nobilii de orice origine etnica, maghiara sau romana. Dupa caderea orasului Campeni in mana iobagilor romani, au urmat Abrudul si Rosia Montana, unde de asemenea nobilii care au vrut sa scape cu viata au fost obligati sa treaca la religia ortodoxa. Cu acest prilej se pare ca Horea ar fi zis despre nobilii capturati in viata: Cari se dau cu noi si se impartasesc cu noi din faptele noastre, nu trebuie suparati. Ci ca sa fim mai siguri ca vor tinea tot mereu cu noi, sa-i botezati pe legea noastra. Nobilii botezati de preotul ortodox roman primeau de la acesta cate un bilet pe care era scris Acesta-i crestin bun . In timpul evenimentelor din Campeni si Abrud au fost distruse proprietatile nobililor, dar cele ale statului austriac nu au fost atinse de catre iobagi, care le priveau ca pe bunuri ale imparatului, despre care considerau ca e de partea lor. Nici soldatii austrieci care pazeau cladirile administratiei imperiale nu au avut nimic de suferit, deoarece rasculatii ii considerau aliatii lor.
Rasculatii au atacat la 5 noiembrie 1784 cetatea Devei, unde se adapostise un numar de nobili maghiari.
Desi au atacat cetatea de mai multe ori, timp de mai multe zile, taranii rasculati au fost infranti de catre nobili. Au murit in lupta sau in timp ce incercau sa se salveze de pe campul de lupta cateva sute de tarani, iar cateva zeci dintre ei au fost capturati. Acestia din urma au fost executati de nobilii maghiari, dupa cateva zile, fara judecata si intr-un mod groaznic, starnind furia oastei taranesti rasculate, la auzul acestei vesti. Acesta e momentul in care Horea da un ultimatum nobilimii din cetate, ultimatum ce se constituie de fapt intr-un adevarat program al rascoalei. La 12 noiembrie 1784 la Tibru, judetul Alba, se afla stationata o parte insemnata a oastei iobagilor romani, cca 1.400 oameni, condusa de Closca si de fiul lui Horea, Ion. Ea avea ca tinta localitatea Galda, unde se aflau inchisi de cativa ani cativa tarani romani acuzati de razvratire si pe care dorea sa ii elibereze. De aici oastea urma sa atace orasul Aiud. Un detasament al armatei austriece, din regimentul secuiesc ecvestru de granita, sub comanda vicecolonelului Schultz, a primit misiunea de a se pune in legatura cu rasculatii pentru a le afla intentiile si a incerca sa ii determine sa renunte la actiune si sa se intoarca acasa. Armata, neavand ordin despre cum sa procedeze impotriva rasculatilor, nu indraznea sa ii atace pentru a starni si mai mult furia iobagilor. Scopul armatei era sa traga de timp pana cand ar fi primit instructiuni de la imparat despre modul de tratare a iobagilor rasculati. Primul demers a fost facut de locotenentul Xaverius Probst, care la 7 noiembrie pleca in munti cu un detasament de 24 husari. La 10 noiembrie el a intalnit oastea rasculatilor, la locul numit Parau Turcului. Dandu-se drept roman, locotenentul Probst a reusit sa comunice cu romanii, afland doleantele lor. Acestia cerusera armatei austriece:1. Sa roaga sa fie liberi de iobagie2. Sa fie militarizati3. Sa fie lasati iarasi in libertate cativa oameni, cari sa afla inchisi la Galda Armistitiul instituit la 12 noiembrie a folosit insa austriecilor, pentru ca dupa cele 8 zile de la intreruperea ostilitatilor, furia taranilor se domolise si acestia nu mai aveau forta de a se opune si de a continua rascoala.
In Zarand a fost trimis pentru a obtine un armistitiu cu taranii rasculati medicul roman Ioan Piuariu-Molnar din Sibiu. Acesta a obtinut de la iobagii rasculati un armistitiu de 15 zile, promitandu-le ca va remite autoritatilor revendicarile lor.
Cel mai insemnat ajutor dat austriecilor a fost cel al episcopilor bisericii ortodoxe Nichitici, Petrovici si Popovici, care au fost personal in zonele rasculate si au incheiat armistitii cu iobagii rasculati. Acesti episcopi erau de origine sarba, biserica ortodoxa romana fiind supusa in acea vreme celei sarbe, ca politica de dezbinare dusa de habsburgi.
Toate armistitiile au fost incheiate cu promisiunea ca revendicarile taranilor romani vor fi transmise guvernului Transilvaniei de la Sibiu, dar guvernatorul Ardealului, Samuel Bruckenthal nu a luat in considerare plangerile rasculatilor si nu a dorit sa discute cu ei. Vazand Horea, dupa expirarea termenului armistitiului de la Tibru, ca nici o promisiune nu a fost respectata si ca revendicarile lor nu au primit nici un raspuns a pornit a doua ridicare la arme a iobagilor romani. Horea planuia ca de aceasta data sa ridice sub arme un numar mult mai mare de iobagi, cu care sa atace orasul Abrud, dupa care sa cucereasca orasele Zlatna, Aiud, Deva si toate localitatile pana la Huedin.
Pe 30 noiembrie guvernul Transilvaniei a publicat amnistia generala, pentru a stavili reinceperea rascoalei, dar taranii au refuzat-o si au continuat sa atace patrulele de soldati trimise impotriva lor. Prima stire despre izbucnirea rascoalei in Transilvania a ajuns la Viena in dimineata zilei de 12 noiembrie 1784, cu intarzierea specifica mijloacelor de comunicare din epoca. Vestea rascoalei a cazut intr-un moment cat se poate de prost pentru imparatul austriac Iosif al II-lea, care se gasea in fata izbucnirii unui posibil razboi european. El se afla in conflict cu olandezii, care la inceputul lunii octombrie oprisera intrarea unei nave sub pavilion imperial spre gurile Scheldei, de unde a pornit un conflict deschis.
De aici, scenariul posibil era pornirea unui razboi impotriva Imperiului austriac, Olandei aliindu-i-se Prusia si Franta.
Imperiul rus avea o pozitie neprecizata, iar Imperiul otoman era si el interesat de conflict. Lucrurile erau si mai complicate in urma ideii Austriei de a schimba Olanda pentru Bavaria. Rascoala romanilor nu numai ca il punea pe Iosif al II-lea in situatia de a-si dispersa fortele necesare in caz de razboi, dar ii crea si o imagine negativa, dand idei si altora de a se rascula pe cuprinsul Imperiului austriac. Din aceste motive, prima reactie a imparatului austriac a fost sa ordone deplasarea de forte militare importante in Transilvania si sa ordone reprimarea rapida si dura a rascoalei, in aceeasi zi in care a primit noutatile. Astfel, regimentele De Vins si Wurtemberg au primit ordin sa se deplaseze in Transilvania si sa actioneze impreuna cu armata deja existenta in provincie.
S-a cerut trimiterea artileriei din cetatea Timisoara impotriva romanilor, iar de la Buda alte piese de artilerie cu munitia aferenta. Pe capul conducatorilor rascoalei s-a pus un premiu de 300 ducati. Regimentele de graniceri romani de la Orlat si din Caras urmau sa fie tinute sub supraveghere stricta, deoarece fiind formate din romani, austriecii nu aveau incredere ca nu vor trece de partea rasculatilor. Peste doar cateva zile, dupa ce isi va fi revenit din socul vestilor, imparatul va schimba modul de abordare al rascoalei: va interzice reprimarea ei cu forta armelor, apeland la discutii cu rasculatii, procedand la o amnistie generala daca acestia depun armele si se intorc in liniste la casele lor. Amnistia nu se aplica celor care au condus rascoala.
Se interzicea insurectia nobilimii si pedepsirea rasculatilor romani arestati in lipsa unei judecati oficiale. A fost trimisa la fata locului o comisie imperiala condusa de contele Anton von Jankovich, numit comisar imperial, care avea scopul de a elucida cauzele izbucnirii rascoalei, modul de raspandire a acesteia si pedepsirea vinovatilor, atat din randul taranilor romani, cat si din randul functionarilor si nobililor care s-au facut vinovati prin abuzurile lor de crearea conditiilor pentru ca romanii sa se revolte. Dupa expirarea timpului de opt zile convenit intre rasculati si vicecolonelul Schultz in armistitiul de la Tibru, autoritatile austriece trebuiau sa le dea un raspuns taranilor romani, chiar daca acestea erau constiente ca nu le vor putea da raspunsurile pe care ei le asteptau. Intalnirea trebuia totusi sa aiba loc. Guvernul de la Sibiu a refuzat sa discute cu rasculatii, considerand nedemn de el sa trateze cu romanii inarmati care se ridicasera impotriva stapanirii si ca ar da un exemplu rau altora care ar indrazni sa se razvrateasca.
In seara zilei de 17 noiembrie, generalul Pfefferkorn, consilierul Michael von Brukenthal si vicecolonelul Schultz se intalnira pentru a stabili planul de actiune in legatura cu ce era de facut cand vor discuta din nou cu romanii. Ei au prevazut ca vicecolonelul Schultz ii convoace pe conducatorii romanilor undeva intre Cricau si Tibru, sa le citeasca patenta guberniala, sa ii cheme la liniste si sa ii ameninte cu rigorile legii daca nu se vor supune. Era prevazut sa nu se raspunda la nici una dintre revendicarile romanilor. La 19 noiembrie vicecolonelul Schultz se afla deja la Abrud pentru a se intalni cu rasculatii. Aici cativa romani din Lupsa ii predara pe unul dintre capitanii lui Horea, Ursu Uibaru. In acelasi timp, Horea a poruncit satelor sa se ridice din nou sub arme, probabil dandu-si seama ca lucrurile nu evolueaza in favoarea lui. La 20 noiembrie vicecolonelul Schultz se duse la Campeni pentru a se intalni cu Horea, care insa a venit numai a doua zi. Toata noaptea tulnicele au sunat in munti pentru a aduna taranii.
La 21 noiembrie, la ora 13 se apropie de Campeni o ceata de cca 600 romani neinarmati, pe care vicecolonelul ii intampina langa oras.
Horea si Closca iesira din ceata impreuna cu 12 batrani. Acestora ofiterul le ceru sa predea armele si pe conducatorii rascoalei sa ii trimita la Sebes unde se vor intalni cu generalul comandant, ceea ce romanii refuzara din doua motive: arme nu aveau, se prezentasera la intalnire doar cu batele lor obisnuite, iar conducatori nu aveau, rascoala se facuse de catre tara intreaga.
Ofiterul insistand, spiritele se infierbantara si romanii devenira amenintatori. Horea s-a amestecat in multime pentru a scapa de soldatii austrieci. Capcana intinsa de austrieci era prea stravezie si romanii si-au dat seama ce li se pregatea conducatorilor lor daca ar fi incaput pe mana autoritatilor Orice urma de incredere in autoritati a disparut, romanii procedand la inarmare si mai riguroasa decat la prima ridicare. Au inceput sa isi faca lanci si alte arme si sa se mobilizeze cat mai bine posibil, folosindu-se de experienta soldatilor de origine romana lasati la vatra. Padurile au fost taiate masiv pentru a opri patrunderea trupelor austriece in munti.
In unele locuri, aceste taieturi de padure erau pur si simplu de netrecut, dupa cum spun rapoartele militare austriece. Au fost stabilite patru mari tabere in care s-au concentrat taranii romani inarmati: una la Mogos, formata din taranii din sat si cei din Ponor si Ramet, condusa de Ion, fiul lui Horea; una, condusa de Closca, era formata din taranii din Lupsa, Baia de Aries, Cioara, Sartas, Brazesti si Muncel; una, condusa de Horea, era formata din taranii din domeniul de sus al Zlatnei; a patra tabara era adunata la Brad si era condusa de Crisan. Cele patru tabere planuiau sa se sprijine reciproc in caz de nevoie.
Planul austriecilor era sa atace muntii din mai multe directii simultan. Au fost alocate mari forte militare, astfel: o companie de infanterie din Regimentul Gyulay de la Cluj trebuia sa plece la Campeni, o alta din acelasi regiment la Baia de Aries; doua companii de infanterie ramaneau la Medias, altele doua pornind spre Alba Iulia; la Alba Iulia se gaseau trei companii din Regimentul Orosz si altele doua din Regimentul Gyulay; o subunitate austriaca ramanea la Zlatna, alta pleca spre Abrud; doua companii de grenadieri plecau spre Deva, iar alti grenadieri spre Orastie; o subunitate de husari din Regimentul de Toscana ramanea la Aiud, doua escadroane tineau zona de la Turda la Santimbru, altele doua pe cea de la Sebes la Deva, altele doua pe cea de la Deva pana la Hunedoara si Hateg; un batalion de secui sau oricare altul disponibil urma sa ocupe Zarandul. Mai era prevazut inca un batalion de infanterie pentru restabilirea si pastrarea linistii. Comanda trupelor se afla la Sebes, in mana generalului Pfefferkorn, iar comanda suprema era in mana generalului Preiss, la Sibiu.
La 25 noiembrie o trupa de 9 husari din Regimentul de Toscana, condusi de vagmistrul Bernath a fost atacata si distrusa la Ponor de o grupare de cca 600 tarani romani din zona. Un soldat si vagmistrul au fost ucisi, ceilalti grav raniti si toate armele lor capturate de rasculati.
La 26 noiembrie, capitanul Richard, stationat cu trupele sale la Zlatna, planuia sa ii prinda pe Horea, considerand ca astfel poate pune capat rascoalei. Impreuna cu protopopul roman din Abrud s-a inteles ca satele sa il prinda pe Horea si Closca, cu ajutorul preotilor si credinciosilor care erau de partea protopopului. Capitanul i-a scris lui Horea in limba romana sa vina impreuna cu Closca la Campeni pe data de 30 noiembrie pentru a preda locotenentului Hoffman plangerile sale, in prezenta protopopului, care servea drept momeala, Horea trebuind sa creada ca acesta constituia garantia ca nu va fi capturat. Planul insa a esuat. In aceeasi noapte o ceata de tarani inarmati din Mogos a vrut sa atace mica garnizoana din Lupsa, formata din un caporal si patru husari secui, dar au fost opriti de proprii lor juzi. Garnizoana s-a retras la Baia de Aries, ducand un prizonier luat din randul romanilor.
In zilele urmatoare capitanul Richard a trimis patrule la Baia de Aries, Mogos, Ponor si Lupsa. La Baia de Aries a trimis o garnizoana de zece soldati din Regimentul Orosz, condusi de un ofiter. A cerut intariri mai multe sute de soldati, considerand ca nu are suficiente forte la dispozitie. La 27 noiembrie in Zarand porni operatiunile maiorul Stoianich. In aceeasi zi el porni spre Brad cu 140 graniceri infanteristi din Regimentul I romanesc de granita, 140 graniceri calare si 40 husari din Regimentul de Toscana. La miezul noptii de 28 noiembrie a ajuns la Brad, dar romanii rasculati, in numar de cca 500, condusi de Crisan, reusisera sa evacueze orasul, doar cinci ramasi in urma fiind ucisi si unul capturat. Soldatii austrieci au eliberat la Brad 13 militari din Regimentul Orosz, 3 din Regimentul de Toscana si 117 nobili maghiari, barbati, femei si copii care erau tinuti captivi de romani. Rasculatii romani au fost semnalati in apropierea localitatii Criscior in numar foarte mare, cca 9.000, ceea ce l-a determinat pe comandantul austriac sa ordone retragerea la Halmagiu, unde se astepta sa afle numeroase trupe imperiale care sa il sprijine, precum si hrana pentru caii si oamenii sai. Drumul spre Halmagiu si l-a deschis prin lupta, pentru ca era inchis de romanii inarmati.
Cazand cca 20 de romani, ceilalti s-au retras si au lasat drumul liber. In 29 noiembrie s-au adunat in jurul Halmagiului vreo 7.000 de romani rasculati pentru a ataca localitatea si a-i elibera pe taranii capturati de austrieci. Soldatii, nereusind sa-i atace pe rasculati din cauza configuratiei terenului, au inceput tratative cu acestia, care au fost de acord sa se supuna cu conditia sa nu mai fie obligati sa ii suporte in continuare pe nobilii unguri, dupa care s-au retras.
La 28 noiembrie au sosit la Aiud doua companii din Regimentul Gyulay. A doua zi urmau sa porneasca spre Ponor si Ramet in ajutorul vicecolonelului Schultz o companie si jumatate din detasamentul maiorului Adorjan, insotiti de 20 husari comandati de locotenentul Fulda si o jumatate de companie sosita de la Medias.
Alte miscari de trupe erau prevazute in aceeasi directie. La 29 noiembrie trupa de 70 soldati comandati de maiorul Dolcinengo a fost atacata la Lupsa si respinsa cu pierderi. Locotenentul Mesterhazi ii porni din Zlatna in ajutor cu o trupa de cca 10 soldati.
Toti au fost ucisi sau raniti, doar cativa scapand cu fuga. In aceeasi zi, la Ilia s-a adunat un mare numar de rasculati romani, impotriva carora a pornit sublocotenentul Teleky cu 24 soldati, care...
Dupa infrangerea curutilor (partida maghiara anti-habsburgica) la inceputul secolului al XVIII-lea, se instaleaza si in partea centrala a Transilvaniei administratia austriaca.
Stapani []The post S-a intamplat in 2 noiembrie 1784 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 2 noiembrie 1784 was first posted on noiembrie 2, 2020 at 12:01 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 2 noiembrie 1784: A izbucnit marea rascoala taraneasca din Transilvania, condusa de Horea, Closca si Crisan. La 2 noiembrie Crisan a adunat iobagii rasculati in afara satului Curechiu si porneste impotriva nobilimii.
Dupa infrangerea curutilor (partida maghiara anti-habsburgica) la inceputul secolului al XVIII-lea, se instaleaza si in partea centrala a Transilvaniei administratia austriaca.
Stapani ai pamantului din zona raman in continuare nobilii maghiari, dar peste autoritatea acestora se suprapune cea a statului austriac. Iobagii romani ajung de multe ori sa fie impozitati de doua ori, prima data de nobilul care ii era stapan, a doua oara de statul austriac. In scurt timp, de la inceputul secolului al XVIII-lea si pana la mijlocul acestuia, deci intr-o perioada de numai 60 ani, impozitele impuse iobagilor romani au crescut de cateva ori, ajungand la sume importante, foarte greu de suportat de catre acestia. In mod particular, in centrul Muntilor Apuseni, unde iobagii romani erau supusi ai fiscului austriac, initial impozitele erau mici, mai ales din cauza inaccesibilitatii zonei. Impozitele au crescut insa masiv dupa ce un dezertor de origine romana din armata austriaca, Macavei Bota, dupa ce s-a adapostit la romanii din Muntii Apuseni mai multi ani si a cunoscut zona in detaliu, fiind prins de autoritati si condamnat la moarte pentru dezertare, pentru a-si salva viata, a denuntat faptul ca romanii din munti sunt impozitati mult sub posibilitati si ca de la ei s-ar putea stoarce sume de bani mult mai mari. Acest fapt a concentrat atentia autoritatilor fiscale asupra muntilor, impovarand extraordinar de mult populatia, care si asa traia greu in conditiile climatului aspru din Muntii Apuseni, contribuind in timp la adunarea nemultumirilor si a creat conditii favorabile pentru rascoala. La impozitele foarte mari s-a adaugat cresterea numarului de zile de lucru datorate nobililor sau statului de catre iobagi. In plus, iobagilor li s-au luat unele drepturi pe care le aveau din stramosi, cum ar fi dreptul asupra padurilor, care initial au fost ale lor, fiind luate de la ei prin inselaciune de catre nobili sau administratia austriaca.
Pentru a-si recastiga drepturile pierdute si pentru a cere usurarea impozitelor, iobagii romani din Muntii Apuseni au trimis in anii dinaintea rascoalei o serie de delegatii catre guvernul Transilvaniei de la Sibiu si catre Curtea imperiala de la Viena cu petitii prin care isi aratau plangerile. Petitiile au ramas fara raspuns in cele mai multe cazuri, iar delegatii au fost arestati, batuti, amendati sau aruncati in inchisoare, pentru ca legile timpului interziceau iobagilor sa se planga. Horea insusi a fost de patru ori la Viena cu petitiile iobagilor, dar usurarile promise in urma depunerii acestor petitii nu au fost semnificative in imbunatatirea situatiei iobagilor romani din Ardeal. In vara anului 1784, avand nevoie de soldati pentru razboaiele pe care le ducea impotriva turcilor si francezilor, imparatul austriac Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui numar suplimentar de soldati in regimentele de graniceri din Transilvania.
Aceste regimente serveau deja in lupta incepand din anul 1778. aranii iobagi inrolati in aceste regimente de graniceri scapau de iobagie, primind toate drepturile unor cetateni liberi, avand doar indatoriri militare. Din cauza situatiei grele in care traiau pe mosiile nobililor sau ale statului austriac, un numar mare de iobagi s-a indreptat spre centrele de recrutare. Nobilii isi vedeau astfel direct amenintate interesele, intr-un mod grav, deoarece prin inrolarea iobagilor de pe mosiile lor pierdeau o importanta forta de munca gratuita si deci o sursa importanta de castig. Ei s-au opus plecarii iobagilor lor spre inrolare, aceasta fiind scanteia care a declansat rascoala iobagilor din anul 1784, condusa de Horea, Closca si Crisan. Pe data de 28 octombrie 1784, fiind zi de targ la Brad, judetul Hunedoara, un numar semnificativ de iobagi se aflau in aceasta localitate. Crisan s-a dus la acest targ si s-a intalnit pe ascuns, sub podul de peste Cris, cu tarani din mai multe sate din Zarand, pe care i-a convocat la o intalnire la biserica din satul Mesteacan, in ziua de 31 octombrie, duminica.
In ziua de 31 octombrie 1784 se adunasera la biserica din Mesteacan 600 tarani iobagi din Zarand si din Muntii Apuseni. La intalnire au venit Crisan si Closca, Horea fiind bolnav nu a putut participa. Crisan le-a aratat taranilor o cruce de aur primita de la Horea, care i-ar fi fost daruita acestuia din urma de insusi imparatul Iosif al II-lea odata cu o scrisoare prin care imparatul ii indemna pe romani sa mearga sa se inroleze in regimentele de graniceri. Preotul din Mesteacan a intarit cele spuse de Crisan, astfel ca iobagii au pornit imediat spre Alba Iulia spre a se inrola in armata, pentru a scapa de iobagie. La putine zile de la izbucnirea rascoalei Horea a trimis nobilimii maghiare, reprezentata prin Tabla comitatului Hunedoara, un ultimatum care cuprinde de fapt scopurile izbucnirii rascoalei. Punctele acestui program sunt:1. Ca nobilul comitat dimpreuna cu toti posesorii si cu toata semintia lor sa puna juramantul sub cruce! 2. Nobilime (nemesime) sa nu mai fie, ci fiecare nobil, daca va putea sa capete vreo slujba imparateasca, sa traiasca din aceea. 3. Stapanii nobili sa paraseasca odata pentru totdeauna mosiile nobilitare. 4. Ca dansii (nobilii) inca sa plateasca darile intocmai ca poporul contribuabil plebeu. 5. Pamanturile nemesesti sa se imparteasca intre poporul plebeu, in intelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Imparatul. Programul rascoalei a fost initial unul social, avand ca scop nivelarea diferentelor de clasa sociala si instaurarea unei echitati sociale.
Datorita faptului ca cea mai mare parte a nobililor din Transilvania era de origine maghiara (sau romani maghiarizati complet) a fost necesar doar un mic pas pentru a se trece de la scopul social al rascoalei la scopul national al acesteia, rasculatii din Zarand si Muntii Apuseni fiind in majoritate romani.
Rascoala izbucnita pe data de 31 octombrie 1784 la Mesteacan, judetul Hunedoara, s-a intins cu repeziciune in toata Transilvania. In mai putin de doua saptamani rascoala cuprinsese comitatele de pe actuala suprafata a judetelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mures si Salaj.
Cea mai violenta manifestare a rascoalei a avut loc in judetele Hunedoara si Alba, unde aceasta izbucnise si de unde isi aveau originea si conducatorii rascoalei. Pe data de 1 noiembrie 1784 taranii rasculati se aflau deja la Curechiu, judetul Hunedoara, in drum spre Alba Iulia, unde doreau sa se inroleze in regimentele de graniceri. Cativa slujbasi ai nobililor din Brad si Baia de Cris au incercat in seara zilei de 1 noiembrie sa ii opreasca, dar au fost ucisi de rasculati.
La 2 noiembrie Crisan a adunat iobagii rasculati in afara satului Curechiu, incercand sa ii convinga sa continue drumul spre Alba Iulia, taranii fiind speriati de interventia trimisilor nobilimii, chiar daca aceasta nu a reusit.
Ei se temeau ca mergand la Alba Iulia le vor fi atacate familiile ramase acasa. Adunarea taranilor s-a mutat la biserica din sat, unde pana la urma Crisan a reusit sa ii convinga sa atace nobilimea. De la Curechiu multimea iobagilor s-a indreptat spre Criscior, unde a sosit inainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac asupra nobililor, fiind ucisi aproape toti nobilii intalniti in cale, iar casele si cladirile care le apartineau au fost devastate si bunurile jefuite. Familia nobiliara Kristyori, cea mai afectata de atac, avea origini romanesti, dar se maghiarizase in decursul timpului.
In jurul orei 15, in aceeasi zi de 2 noiembrie, iobagii au atacat orasul Brad, unde dupa ce au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistenta, au distrus toate bunurile nobiliare gasite.
De la Brad oastea rasculatilor s-a impartit in doua, o parte plecand spre Ribita, alta spre Mihaileni. Nobilii din satul Ribita au fost atacati miercuri, 3 noiembrie, dis-de-dimineata. Acestia au opus rezistenta, ucigand noua tarani.
Dupa ce rezistenta nobililor a fost infranta, o parte dintre ei au fost ucisi, iar bunurile lor distruse sau jefuite.
Una dintre cele mai afectate familii nobiliare a fost familia Ribitzei, care avea radacini romanesti, dar in timp se maghiarizase.
In aceeasi zi au fost atacati nobilii din satul Mihaileni, cativa dintre ei ucisi, iar averile lor jefuite sau distruse. In cursul zilei de 3 noiembrie s-au ridicat si taranii romani din satele Hartagani si Saliste cu scopul de a ataca curtile generalului conte Francisc Gyulay din satul Trestia. Intorsi din drum de un stempar care le spusese ca in sat sunt numai bunuri imperiale, pe care sa nu le prade, taranii au fost readusi la Trestia de de doi iobagi romani ai generalului si toate averile nobiliare au fost jefuite sau distruse. Iobagii din satul Trestia au continuat jaful si a doua zi, cei din cele doua sate vecine intorcandu-se acasa dupa prima zi. Provizorul generalului a fost ucis la Lunca, iar bunurile generalului din acelasi sat, plus cele din Luncoi si Biscaria au fost nimicite. La 4 noiembrie taranii au atacat Baia de Cris, unde au atacat resedinta calugarilor franciscani bulgarici. Doi calugari care nu se refugiasera inca in Ungaria au fost batuti de rasculati, iar tot ce apartinea de biserica acestora a fost pradat sau distrus.
In satul Baita au fost distruse alte bunuri nobiliare. In 5 noiembrie in satele Ociu, Aciua (azi Avram Iancu, judetul Arad), Aciuta, Plescuta, Halmagiu, Halmagel, Tomesti si armure au fost jefuite, distruse sau incendiate averile nobiliare gasite, fiind afectate de pierderi materiale mai multe persoane din familia nobiliara Hollaki.
Din Zarand rascoala s-a intins spre Deva si spre Abrud. La 5 noiembrie 1784 Horea, Closca si Crisan intra in orasul Campeni, judetul Alba, in fruntea rasculatilor. In Campeni si in toate satele din imprejurimi s-au intamplat aceleasi scene ca si in Zarand, iobagii incercand sa stearga diferentele de statul social dintre ei si nobilii de orice origine etnica, maghiara sau romana. Dupa caderea orasului Campeni in mana iobagilor romani, au urmat Abrudul si Rosia Montana, unde de asemenea nobilii care au vrut sa scape cu viata au fost obligati sa treaca la religia ortodoxa. Cu acest prilej se pare ca Horea ar fi zis despre nobilii capturati in viata: Cari se dau cu noi si se impartasesc cu noi din faptele noastre, nu trebuie suparati. Ci ca sa fim mai siguri ca vor tinea tot mereu cu noi, sa-i botezati pe legea noastra. Nobilii botezati de preotul ortodox roman primeau de la acesta cate un bilet pe care era scris Acesta-i crestin bun . In timpul evenimentelor din Campeni si Abrud au fost distruse proprietatile nobililor, dar cele ale statului austriac nu au fost atinse de catre iobagi, care le priveau ca pe bunuri ale imparatului, despre care considerau ca e de partea lor. Nici soldatii austrieci care pazeau cladirile administratiei imperiale nu au avut nimic de suferit, deoarece rasculatii ii considerau aliatii lor.
Rasculatii au atacat la 5 noiembrie 1784 cetatea Devei, unde se adapostise un numar de nobili maghiari.
Desi au atacat cetatea de mai multe ori, timp de mai multe zile, taranii rasculati au fost infranti de catre nobili. Au murit in lupta sau in timp ce incercau sa se salveze de pe campul de lupta cateva sute de tarani, iar cateva zeci dintre ei au fost capturati. Acestia din urma au fost executati de nobilii maghiari, dupa cateva zile, fara judecata si intr-un mod groaznic, starnind furia oastei taranesti rasculate, la auzul acestei vesti. Acesta e momentul in care Horea da un ultimatum nobilimii din cetate, ultimatum ce se constituie de fapt intr-un adevarat program al rascoalei. La 12 noiembrie 1784 la Tibru, judetul Alba, se afla stationata o parte insemnata a oastei iobagilor romani, cca 1.400 oameni, condusa de Closca si de fiul lui Horea, Ion. Ea avea ca tinta localitatea Galda, unde se aflau inchisi de cativa ani cativa tarani romani acuzati de razvratire si pe care dorea sa ii elibereze. De aici oastea urma sa atace orasul Aiud. Un detasament al armatei austriece, din regimentul secuiesc ecvestru de granita, sub comanda vicecolonelului Schultz, a primit misiunea de a se pune in legatura cu rasculatii pentru a le afla intentiile si a incerca sa ii determine sa renunte la actiune si sa se intoarca acasa. Armata, neavand ordin despre cum sa procedeze impotriva rasculatilor, nu indraznea sa ii atace pentru a starni si mai mult furia iobagilor. Scopul armatei era sa traga de timp pana cand ar fi primit instructiuni de la imparat despre modul de tratare a iobagilor rasculati. Primul demers a fost facut de locotenentul Xaverius Probst, care la 7 noiembrie pleca in munti cu un detasament de 24 husari. La 10 noiembrie el a intalnit oastea rasculatilor, la locul numit Parau Turcului. Dandu-se drept roman, locotenentul Probst a reusit sa comunice cu romanii, afland doleantele lor. Acestia cerusera armatei austriece:1. Sa roaga sa fie liberi de iobagie2. Sa fie militarizati3. Sa fie lasati iarasi in libertate cativa oameni, cari sa afla inchisi la Galda Armistitiul instituit la 12 noiembrie a folosit insa austriecilor, pentru ca dupa cele 8 zile de la intreruperea ostilitatilor, furia taranilor se domolise si acestia nu mai aveau forta de a se opune si de a continua rascoala.
In Zarand a fost trimis pentru a obtine un armistitiu cu taranii rasculati medicul roman Ioan Piuariu-Molnar din Sibiu. Acesta a obtinut de la iobagii rasculati un armistitiu de 15 zile, promitandu-le ca va remite autoritatilor revendicarile lor.
Cel mai insemnat ajutor dat austriecilor a fost cel al episcopilor bisericii ortodoxe Nichitici, Petrovici si Popovici, care au fost personal in zonele rasculate si au incheiat armistitii cu iobagii rasculati. Acesti episcopi erau de origine sarba, biserica ortodoxa romana fiind supusa in acea vreme celei sarbe, ca politica de dezbinare dusa de habsburgi.
Toate armistitiile au fost incheiate cu promisiunea ca revendicarile taranilor romani vor fi transmise guvernului Transilvaniei de la Sibiu, dar guvernatorul Ardealului, Samuel Bruckenthal nu a luat in considerare plangerile rasculatilor si nu a dorit sa discute cu ei. Vazand Horea, dupa expirarea termenului armistitiului de la Tibru, ca nici o promisiune nu a fost respectata si ca revendicarile lor nu au primit nici un raspuns a pornit a doua ridicare la arme a iobagilor romani. Horea planuia ca de aceasta data sa ridice sub arme un numar mult mai mare de iobagi, cu care sa atace orasul Abrud, dupa care sa cucereasca orasele Zlatna, Aiud, Deva si toate localitatile pana la Huedin.
Pe 30 noiembrie guvernul Transilvaniei a publicat amnistia generala, pentru a stavili reinceperea rascoalei, dar taranii au refuzat-o si au continuat sa atace patrulele de soldati trimise impotriva lor. Prima stire despre izbucnirea rascoalei in Transilvania a ajuns la Viena in dimineata zilei de 12 noiembrie 1784, cu intarzierea specifica mijloacelor de comunicare din epoca. Vestea rascoalei a cazut intr-un moment cat se poate de prost pentru imparatul austriac Iosif al II-lea, care se gasea in fata izbucnirii unui posibil razboi european. El se afla in conflict cu olandezii, care la inceputul lunii octombrie oprisera intrarea unei nave sub pavilion imperial spre gurile Scheldei, de unde a pornit un conflict deschis.
De aici, scenariul posibil era pornirea unui razboi impotriva Imperiului austriac, Olandei aliindu-i-se Prusia si Franta.
Imperiul rus avea o pozitie neprecizata, iar Imperiul otoman era si el interesat de conflict. Lucrurile erau si mai complicate in urma ideii Austriei de a schimba Olanda pentru Bavaria. Rascoala romanilor nu numai ca il punea pe Iosif al II-lea in situatia de a-si dispersa fortele necesare in caz de razboi, dar ii crea si o imagine negativa, dand idei si altora de a se rascula pe cuprinsul Imperiului austriac. Din aceste motive, prima reactie a imparatului austriac a fost sa ordone deplasarea de forte militare importante in Transilvania si sa ordone reprimarea rapida si dura a rascoalei, in aceeasi zi in care a primit noutatile. Astfel, regimentele De Vins si Wurtemberg au primit ordin sa se deplaseze in Transilvania si sa actioneze impreuna cu armata deja existenta in provincie.
S-a cerut trimiterea artileriei din cetatea Timisoara impotriva romanilor, iar de la Buda alte piese de artilerie cu munitia aferenta. Pe capul conducatorilor rascoalei s-a pus un premiu de 300 ducati. Regimentele de graniceri romani de la Orlat si din Caras urmau sa fie tinute sub supraveghere stricta, deoarece fiind formate din romani, austriecii nu aveau incredere ca nu vor trece de partea rasculatilor. Peste doar cateva zile, dupa ce isi va fi revenit din socul vestilor, imparatul va schimba modul de abordare al rascoalei: va interzice reprimarea ei cu forta armelor, apeland la discutii cu rasculatii, procedand la o amnistie generala daca acestia depun armele si se intorc in liniste la casele lor. Amnistia nu se aplica celor care au condus rascoala.
Se interzicea insurectia nobilimii si pedepsirea rasculatilor romani arestati in lipsa unei judecati oficiale. A fost trimisa la fata locului o comisie imperiala condusa de contele Anton von Jankovich, numit comisar imperial, care avea scopul de a elucida cauzele izbucnirii rascoalei, modul de raspandire a acesteia si pedepsirea vinovatilor, atat din randul taranilor romani, cat si din randul functionarilor si nobililor care s-au facut vinovati prin abuzurile lor de crearea conditiilor pentru ca romanii sa se revolte. Dupa expirarea timpului de opt zile convenit intre rasculati si vicecolonelul Schultz in armistitiul de la Tibru, autoritatile austriece trebuiau sa le dea un raspuns taranilor romani, chiar daca acestea erau constiente ca nu le vor putea da raspunsurile pe care ei le asteptau. Intalnirea trebuia totusi sa aiba loc. Guvernul de la Sibiu a refuzat sa discute cu rasculatii, considerand nedemn de el sa trateze cu romanii inarmati care se ridicasera impotriva stapanirii si ca ar da un exemplu rau altora care ar indrazni sa se razvrateasca.
In seara zilei de 17 noiembrie, generalul Pfefferkorn, consilierul Michael von Brukenthal si vicecolonelul Schultz se intalnira pentru a stabili planul de actiune in legatura cu ce era de facut cand vor discuta din nou cu romanii. Ei au prevazut ca vicecolonelul Schultz ii convoace pe conducatorii romanilor undeva intre Cricau si Tibru, sa le citeasca patenta guberniala, sa ii cheme la liniste si sa ii ameninte cu rigorile legii daca nu se vor supune. Era prevazut sa nu se raspunda la nici una dintre revendicarile romanilor. La 19 noiembrie vicecolonelul Schultz se afla deja la Abrud pentru a se intalni cu rasculatii. Aici cativa romani din Lupsa ii predara pe unul dintre capitanii lui Horea, Ursu Uibaru. In acelasi timp, Horea a poruncit satelor sa se ridice din nou sub arme, probabil dandu-si seama ca lucrurile nu evolueaza in favoarea lui. La 20 noiembrie vicecolonelul Schultz se duse la Campeni pentru a se intalni cu Horea, care insa a venit numai a doua zi. Toata noaptea tulnicele au sunat in munti pentru a aduna taranii.
La 21 noiembrie, la ora 13 se apropie de Campeni o ceata de cca 600 romani neinarmati, pe care vicecolonelul ii intampina langa oras.
Horea si Closca iesira din ceata impreuna cu 12 batrani. Acestora ofiterul le ceru sa predea armele si pe conducatorii rascoalei sa ii trimita la Sebes unde se vor intalni cu generalul comandant, ceea ce romanii refuzara din doua motive: arme nu aveau, se prezentasera la intalnire doar cu batele lor obisnuite, iar conducatori nu aveau, rascoala se facuse de catre tara intreaga.
Ofiterul insistand, spiritele se infierbantara si romanii devenira amenintatori. Horea s-a amestecat in multime pentru a scapa de soldatii austrieci. Capcana intinsa de austrieci era prea stravezie si romanii si-au dat seama ce li se pregatea conducatorilor lor daca ar fi incaput pe mana autoritatilor Orice urma de incredere in autoritati a disparut, romanii procedand la inarmare si mai riguroasa decat la prima ridicare. Au inceput sa isi faca lanci si alte arme si sa se mobilizeze cat mai bine posibil, folosindu-se de experienta soldatilor de origine romana lasati la vatra. Padurile au fost taiate masiv pentru a opri patrunderea trupelor austriece in munti.
In unele locuri, aceste taieturi de padure erau pur si simplu de netrecut, dupa cum spun rapoartele militare austriece. Au fost stabilite patru mari tabere in care s-au concentrat taranii romani inarmati: una la Mogos, formata din taranii din sat si cei din Ponor si Ramet, condusa de Ion, fiul lui Horea; una, condusa de Closca, era formata din taranii din Lupsa, Baia de Aries, Cioara, Sartas, Brazesti si Muncel; una, condusa de Horea, era formata din taranii din domeniul de sus al Zlatnei; a patra tabara era adunata la Brad si era condusa de Crisan. Cele patru tabere planuiau sa se sprijine reciproc in caz de nevoie.
Planul austriecilor era sa atace muntii din mai multe directii simultan. Au fost alocate mari forte militare, astfel: o companie de infanterie din Regimentul Gyulay de la Cluj trebuia sa plece la Campeni, o alta din acelasi regiment la Baia de Aries; doua companii de infanterie ramaneau la Medias, altele doua pornind spre Alba Iulia; la Alba Iulia se gaseau trei companii din Regimentul Orosz si altele doua din Regimentul Gyulay; o subunitate austriaca ramanea la Zlatna, alta pleca spre Abrud; doua companii de grenadieri plecau spre Deva, iar alti grenadieri spre Orastie; o subunitate de husari din Regimentul de Toscana ramanea la Aiud, doua escadroane tineau zona de la Turda la Santimbru, altele doua pe cea de la Sebes la Deva, altele doua pe cea de la Deva pana la Hunedoara si Hateg; un batalion de secui sau oricare altul disponibil urma sa ocupe Zarandul. Mai era prevazut inca un batalion de infanterie pentru restabilirea si pastrarea linistii. Comanda trupelor se afla la Sebes, in mana generalului Pfefferkorn, iar comanda suprema era in mana generalului Preiss, la Sibiu.
La 25 noiembrie o trupa de 9 husari din Regimentul de Toscana, condusi de vagmistrul Bernath a fost atacata si distrusa la Ponor de o grupare de cca 600 tarani romani din zona. Un soldat si vagmistrul au fost ucisi, ceilalti grav raniti si toate armele lor capturate de rasculati.
La 26 noiembrie, capitanul Richard, stationat cu trupele sale la Zlatna, planuia sa ii prinda pe Horea, considerand ca astfel poate pune capat rascoalei. Impreuna cu protopopul roman din Abrud s-a inteles ca satele sa il prinda pe Horea si Closca, cu ajutorul preotilor si credinciosilor care erau de partea protopopului. Capitanul i-a scris lui Horea in limba romana sa vina impreuna cu Closca la Campeni pe data de 30 noiembrie pentru a preda locotenentului Hoffman plangerile sale, in prezenta protopopului, care servea drept momeala, Horea trebuind sa creada ca acesta constituia garantia ca nu va fi capturat. Planul insa a esuat. In aceeasi noapte o ceata de tarani inarmati din Mogos a vrut sa atace mica garnizoana din Lupsa, formata din un caporal si patru husari secui, dar au fost opriti de proprii lor juzi. Garnizoana s-a retras la Baia de Aries, ducand un prizonier luat din randul romanilor.
In zilele urmatoare capitanul Richard a trimis patrule la Baia de Aries, Mogos, Ponor si Lupsa. La Baia de Aries a trimis o garnizoana de zece soldati din Regimentul Orosz, condusi de un ofiter. A cerut intariri mai multe sute de soldati, considerand ca nu are suficiente forte la dispozitie. La 27 noiembrie in Zarand porni operatiunile maiorul Stoianich. In aceeasi zi el porni spre Brad cu 140 graniceri infanteristi din Regimentul I romanesc de granita, 140 graniceri calare si 40 husari din Regimentul de Toscana. La miezul noptii de 28 noiembrie a ajuns la Brad, dar romanii rasculati, in numar de cca 500, condusi de Crisan, reusisera sa evacueze orasul, doar cinci ramasi in urma fiind ucisi si unul capturat. Soldatii austrieci au eliberat la Brad 13 militari din Regimentul Orosz, 3 din Regimentul de Toscana si 117 nobili maghiari, barbati, femei si copii care erau tinuti captivi de romani. Rasculatii romani au fost semnalati in apropierea localitatii Criscior in numar foarte mare, cca 9.000, ceea ce l-a determinat pe comandantul austriac sa ordone retragerea la Halmagiu, unde se astepta sa afle numeroase trupe imperiale care sa il sprijine, precum si hrana pentru caii si oamenii sai. Drumul spre Halmagiu si l-a deschis prin lupta, pentru ca era inchis de romanii inarmati.
Cazand cca 20 de romani, ceilalti s-au retras si au lasat drumul liber. In 29 noiembrie s-au adunat in jurul Halmagiului vreo 7.000 de romani rasculati pentru a ataca localitatea si a-i elibera pe taranii capturati de austrieci. Soldatii, nereusind sa-i atace pe rasculati din cauza configuratiei terenului, au inceput tratative cu acestia, care au fost de acord sa se supuna cu conditia sa nu mai fie obligati sa ii suporte in continuare pe nobilii unguri, dupa care s-au retras.
La 28 noiembrie au sosit la Aiud doua companii din Regimentul Gyulay. A doua zi urmau sa porneasca spre Ponor si Ramet in ajutorul vicecolonelului Schultz o companie si jumatate din detasamentul maiorului Adorjan, insotiti de 20 husari comandati de locotenentul Fulda si o jumatate de companie sosita de la Medias.
Alte miscari de trupe erau prevazute in aceeasi directie. La 29 noiembrie trupa de 70 soldati comandati de maiorul Dolcinengo a fost atacata la Lupsa si respinsa cu pierderi. Locotenentul Mesterhazi ii porni din Zlatna in ajutor cu o trupa de cca 10 soldati.
Toti au fost ucisi sau raniti, doar cativa scapand cu fuga. In aceeasi zi, la Ilia s-a adunat un mare numar de rasculati romani, impotriva carora a pornit sublocotenentul Teleky cu 24 soldati, care...
