Sf.Grigorie Palama și delimitarea Ortodoxiei de erezie
Erezia nu inseamna orice conceptie teologica gresita, nici interpretarea gresita a unor citate din Sfanta Scriptura sau din Sfanta Traditie. Erezia, asa cum sugereaza si etimologia cuvantului, este alegerea unei parti a adevarului teologic si absolutizarea lui. Cu alte cuvinte, erezia fragmenteaza adevarul. Absolutizand o parte din adevar, in esenta deformeaza si falsifica intreg adevarul. []Erezia nu inseamna orice conceptie teologica gresita, nici interpretarea gresita a unor citate din Sfanta Scriptura sau din Sfanta Traditie. Erezia, asa cum sugereaza si etimologia cuvantului, este alegerea unei parti a adevarului teologic si absolutizarea lui. Cu alte cuvinte, erezia fragmenteaza adevarul. Absolutizand o parte din adevar, in esenta deformeaza si falsifica intreg adevarul. Atunci cand, de pilda, Arie invata ca Hristos este un om perfect, nu spunea minciuni, ci marturisea adevarul. Insa nu marturisea intregul adevar, adica faptul ca Hristos este si Dumnezeu perfect, ci numai o parte din el. In felul acesta denatura si falsifica intregul adevar crestin. Nu recunostea unirea firii dumnezeiesti cu firea umana in persoana lui Hristos, care reprezinta temelia unirii omului cu Dumnezeu, adica esenta mantuirii si indumnezeirii omului. Prin urmare, zdruncina temeliile Crestinismului prin aceasta erezie.
Asadar, pentru Crestinism, esenta ereziei consta tocmai in negarea unirii dintre Dumnezeu si om, unire care se fundamenteaza in persoana lui Hristos. Cu alte cuvinte, erezia contesta posibilitatea mantuirii si indumnezeirii omului.
Indumnezeirea reprezinta scopul pentru care a fost creat omul, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu . Asadar omul a fost creat de Dumnezeu, avand chemarea de a se asemana Creatorului sau, de a deveni el insusi dumnezeu, desigur nu dupa fire, ci dupa har, asa cum se spune in limbajul teologic. Acest lucru insa nu putea fi infaptuit dupa caderea si subjugarea omului fata de pacat. Era nevoie ca omul sa regaseasca drumul spre asemanarea cu Dumnezeu, spre indumnezeire si mantuire.
Intreaga istorie a Vechiului Testament, care se incheie odata cu intruparea Logosului lui Dumnezeu, marturiseste lucrarea Iconomiei divine pentru mantuirea lumii. Iar Biserica este spatiul spiritual, in care se realizeaza taina mantuirii oamenilor.
Ereziile, care contesta aceasta mantuire, s-au prezentat in istoria Bisericii la doua nivele: a) la nivelul insasi mantuirii oferite omului de Dumnezeu, asa cum este cazul Docetismului, Arianismului, Nestorianismului, Monofizitismului, etc. si b) la nivelul modului insusirii mantuirii de catre om, asa cum este cazul Varlaamismului, pe care Biserica l-a combatut cu ajutorul Sfantului Grigorie Palama.
Ereziile mai vechi au atacat mantuirea la primul nivel, adica in ceea ce priveste oferirea ei omului de catre Dumnezeu. Daca Hristos nu ar fi fost om adevarat, adica daca nu ar fi avut trup omenesc real, ci aparent, asa cum sustineau ereticii mai vechi, asa numitii Doceti, care au fost combatuti in mod special de catre Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, sau daca Hristos a fost numai om, asa cum predicau Arianistii, sau numai Dumnezeu, asa cum invatau Monofizitii, sau daca a fost si Dumnezeu si om, dar ca doua firi separate, care nu au fost unite intr-o singura persoana, asa cum sustineau Nestorienii, sau daca a fost Dumnezeu perfect, nu insa si om perfect, asa cum spuneau Apolinaristii, atunci nu ar fi fost posibila infaptuirea lucrarii mantuirii in toata plinatatea ei.
Asa cum ne invata Sfanta Scriptura si Parintii Bisericii, omul se mantuieste cand se afla in legatura directa si se uneste cu Dumnezeu, care este izvorul vietii sale. Toate ereziile vechi neaga, partial sau in intregime, aceasta credinta si invatatura a Bisericii, contestand astfel experienta pe care au avut de la inceput primii crestini, ca impartasirea cu Hristos, adica participarea la Trupul si Sangele Domnului, este impartasire reala cu Dumnezeu, participare la viata dumnezeiasca.
Iconomahia reprezinta o sinteza si un fel de recapitulare a tuturor ereziilor vechi. Astfel, in perioada iconomahiei, care a durat mai mult de un veac (726-843), au revenit in prim plan multe rataciri ale ereziilor anterioare. De aceea, in prima Duminica din Postul Mare, se citeste actul de condamnare a tuturor ereziilor si este proclamata credinta ferma a Bisericii in traditia sa neintrerupta: Precum au vestit Profetii, precum au invatat Apostolii, precum a primit Biserica, precum au dogmatizat Dascalii (Bisericii), precum a convenit (intreaga) crestinatate ecumenica, [] asa cugetam, asa graim, asa vestim [] (Synodicon-ul Sinodului VII Ecumenic).
Iconomahia a reprezentat un fel de ideologie religioasa, care contesta si, in ultima instanta, respingea realitatea intruparii lui Dumnezeu, care este conditia reinnoirii lumii si indumnezeirii omului. Daca Hristos nu poate fi reprezentat in icoana, inseamna ca nu este om adevarat. Icoana lui Hristos marturiseste si subliniaza adevarul dumnezeiestii intrupari, adevereste existenta lui Dumnezeu, Care s-a aratat in lume ca sa-l mantuiasca pe om.
Toate vechile erezii, care au aparut in primul mileniu de dupa Hristos, au fost combatute de cele sapte Sinoade Ecumenice. Victoria Ortodoxiei, pe care Biserica o sarbatoreste in prima Duminica din Postul Mare, este tocmai victoria impotriva acestor erezii, care contestau posibilitatea manturii omului, la nivelul oferirii ei de catre Dumnezeu.
A doua Duminica din Postul Mare vine ca o prelungire a Duminicii Ortodoxiei. In aceasta Duminica, Biserica noastra sarbatoreste victoria impotriva unei alte forme de erezie; impotriva unei erezii care a contestat mantuirea omului la al doilea nivel, cel al modului insusirii mantuirii de catre om. Iar in fruntea luptei Bisericii impotriva acestei erezii a stat Sfantul Grigorie Palama, arhiepiscop al Tesalonicului.
Sfantul Grigorie Palama s-a nascut in anul 1296, din parinti foarte evlaviosi si instariti. La varsta de sapte ani, Grigorie a ramas orfan de tata. In aceste conditii, grija studiilor sale si-a asumat-o insusi imparatul, care il pregatea pentru ocuparea unor inalte functii in stat. Intre timp, Grigorie a fost introdus in tainele vietii ascetice inca de pe vremea cand se afla in sanul familiei, fiind initiat in rugaciunea mintii de catre monahul aghiorit The liptos, care mai apoi a devenit mitropolit de Filadelphia. Desi imparatul ii rezervase o cariera politica, el a preferat viata monahala.
In toamna anului 1316, pe cand avea varsta de douazeci de ani, a pornit catre Sfantul Munte, insotit de cei doi frati ai sai mai mici, Macarie si Teodosie. Cei trei ani de sedere in Sfantul Munte i-a petrecut sub obladuirea duhovniceasca a ascetului Nicodim, pe langa manastirea Vatoped. Dupa moartea lui Nicodim, s-a mutat in manastirea Marea Lavra, ca mai apoi sa se retraga intr-un loc pustiu.
In anul 1325, invaziile Turcilor l-au obligat pe Palama sa plece din Sfantul Munte, dimpreuna cu alti parinti aghioriti. A poposit intr-un schit din Veria, unde, timp de cinci ani, a trait in asceza severa. In anul 1331, invaziile Sarbilor l-au determinat sa paraseasca zona Veriei si sa se intoarca in Sfantul Munte, unde si-a continuat viata pustniceasca la schitul Sfantului Sava. Acolo a luat la cunostinta conceptiile lui Varlaam, teolog si filosof din Calabria (Sudul Italiei).
Varlaam era ortodox si accepta toate dogmele Bisericii formulate de cele sapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare, nu avea conceptii eretice in ceea ce priveste primul din cele doua nivele amintite mai sus, ci in ceea ce priveste al doilea, adica la nivelul modului in care omul isi poate insusi mantuirea oferita lui de catre Dumnezeu. Nu sustinea Varlaam ca Hristos sau Sfantul Duh sunt creati, asa cum proclamau Arianistii si Pnevmatomahii, ci faptul ca energia lui Dumnezeu, adica harul prin care este mantuit omul, este creat. Aceasta inseamna ca omul nu intra in legatura directa si personala cu Dumnezeu si nu se uneste cu El, ci cu ceva creat. Aceasta afirmatie nu reprezinta in ceea ce priveste mantuirea omului ceva diferit fata de ceea ce predicau Arianistii si Pnevmatomahii.
Mantuirea este un fapt ontologic, care cuprinde intreaga existenta a omului si care se...
Asadar, pentru Crestinism, esenta ereziei consta tocmai in negarea unirii dintre Dumnezeu si om, unire care se fundamenteaza in persoana lui Hristos. Cu alte cuvinte, erezia contesta posibilitatea mantuirii si indumnezeirii omului.
Indumnezeirea reprezinta scopul pentru care a fost creat omul, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu . Asadar omul a fost creat de Dumnezeu, avand chemarea de a se asemana Creatorului sau, de a deveni el insusi dumnezeu, desigur nu dupa fire, ci dupa har, asa cum se spune in limbajul teologic. Acest lucru insa nu putea fi infaptuit dupa caderea si subjugarea omului fata de pacat. Era nevoie ca omul sa regaseasca drumul spre asemanarea cu Dumnezeu, spre indumnezeire si mantuire.
Intreaga istorie a Vechiului Testament, care se incheie odata cu intruparea Logosului lui Dumnezeu, marturiseste lucrarea Iconomiei divine pentru mantuirea lumii. Iar Biserica este spatiul spiritual, in care se realizeaza taina mantuirii oamenilor.
Ereziile, care contesta aceasta mantuire, s-au prezentat in istoria Bisericii la doua nivele: a) la nivelul insasi mantuirii oferite omului de Dumnezeu, asa cum este cazul Docetismului, Arianismului, Nestorianismului, Monofizitismului, etc. si b) la nivelul modului insusirii mantuirii de catre om, asa cum este cazul Varlaamismului, pe care Biserica l-a combatut cu ajutorul Sfantului Grigorie Palama.
Ereziile mai vechi au atacat mantuirea la primul nivel, adica in ceea ce priveste oferirea ei omului de catre Dumnezeu. Daca Hristos nu ar fi fost om adevarat, adica daca nu ar fi avut trup omenesc real, ci aparent, asa cum sustineau ereticii mai vechi, asa numitii Doceti, care au fost combatuti in mod special de catre Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, sau daca Hristos a fost numai om, asa cum predicau Arianistii, sau numai Dumnezeu, asa cum invatau Monofizitii, sau daca a fost si Dumnezeu si om, dar ca doua firi separate, care nu au fost unite intr-o singura persoana, asa cum sustineau Nestorienii, sau daca a fost Dumnezeu perfect, nu insa si om perfect, asa cum spuneau Apolinaristii, atunci nu ar fi fost posibila infaptuirea lucrarii mantuirii in toata plinatatea ei.
Asa cum ne invata Sfanta Scriptura si Parintii Bisericii, omul se mantuieste cand se afla in legatura directa si se uneste cu Dumnezeu, care este izvorul vietii sale. Toate ereziile vechi neaga, partial sau in intregime, aceasta credinta si invatatura a Bisericii, contestand astfel experienta pe care au avut de la inceput primii crestini, ca impartasirea cu Hristos, adica participarea la Trupul si Sangele Domnului, este impartasire reala cu Dumnezeu, participare la viata dumnezeiasca.
Iconomahia reprezinta o sinteza si un fel de recapitulare a tuturor ereziilor vechi. Astfel, in perioada iconomahiei, care a durat mai mult de un veac (726-843), au revenit in prim plan multe rataciri ale ereziilor anterioare. De aceea, in prima Duminica din Postul Mare, se citeste actul de condamnare a tuturor ereziilor si este proclamata credinta ferma a Bisericii in traditia sa neintrerupta: Precum au vestit Profetii, precum au invatat Apostolii, precum a primit Biserica, precum au dogmatizat Dascalii (Bisericii), precum a convenit (intreaga) crestinatate ecumenica, [] asa cugetam, asa graim, asa vestim [] (Synodicon-ul Sinodului VII Ecumenic).
Iconomahia a reprezentat un fel de ideologie religioasa, care contesta si, in ultima instanta, respingea realitatea intruparii lui Dumnezeu, care este conditia reinnoirii lumii si indumnezeirii omului. Daca Hristos nu poate fi reprezentat in icoana, inseamna ca nu este om adevarat. Icoana lui Hristos marturiseste si subliniaza adevarul dumnezeiestii intrupari, adevereste existenta lui Dumnezeu, Care s-a aratat in lume ca sa-l mantuiasca pe om.
Toate vechile erezii, care au aparut in primul mileniu de dupa Hristos, au fost combatute de cele sapte Sinoade Ecumenice. Victoria Ortodoxiei, pe care Biserica o sarbatoreste in prima Duminica din Postul Mare, este tocmai victoria impotriva acestor erezii, care contestau posibilitatea manturii omului, la nivelul oferirii ei de catre Dumnezeu.
A doua Duminica din Postul Mare vine ca o prelungire a Duminicii Ortodoxiei. In aceasta Duminica, Biserica noastra sarbatoreste victoria impotriva unei alte forme de erezie; impotriva unei erezii care a contestat mantuirea omului la al doilea nivel, cel al modului insusirii mantuirii de catre om. Iar in fruntea luptei Bisericii impotriva acestei erezii a stat Sfantul Grigorie Palama, arhiepiscop al Tesalonicului.
Sfantul Grigorie Palama s-a nascut in anul 1296, din parinti foarte evlaviosi si instariti. La varsta de sapte ani, Grigorie a ramas orfan de tata. In aceste conditii, grija studiilor sale si-a asumat-o insusi imparatul, care il pregatea pentru ocuparea unor inalte functii in stat. Intre timp, Grigorie a fost introdus in tainele vietii ascetice inca de pe vremea cand se afla in sanul familiei, fiind initiat in rugaciunea mintii de catre monahul aghiorit The liptos, care mai apoi a devenit mitropolit de Filadelphia. Desi imparatul ii rezervase o cariera politica, el a preferat viata monahala.
In toamna anului 1316, pe cand avea varsta de douazeci de ani, a pornit catre Sfantul Munte, insotit de cei doi frati ai sai mai mici, Macarie si Teodosie. Cei trei ani de sedere in Sfantul Munte i-a petrecut sub obladuirea duhovniceasca a ascetului Nicodim, pe langa manastirea Vatoped. Dupa moartea lui Nicodim, s-a mutat in manastirea Marea Lavra, ca mai apoi sa se retraga intr-un loc pustiu.
In anul 1325, invaziile Turcilor l-au obligat pe Palama sa plece din Sfantul Munte, dimpreuna cu alti parinti aghioriti. A poposit intr-un schit din Veria, unde, timp de cinci ani, a trait in asceza severa. In anul 1331, invaziile Sarbilor l-au determinat sa paraseasca zona Veriei si sa se intoarca in Sfantul Munte, unde si-a continuat viata pustniceasca la schitul Sfantului Sava. Acolo a luat la cunostinta conceptiile lui Varlaam, teolog si filosof din Calabria (Sudul Italiei).
Varlaam era ortodox si accepta toate dogmele Bisericii formulate de cele sapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare, nu avea conceptii eretice in ceea ce priveste primul din cele doua nivele amintite mai sus, ci in ceea ce priveste al doilea, adica la nivelul modului in care omul isi poate insusi mantuirea oferita lui de catre Dumnezeu. Nu sustinea Varlaam ca Hristos sau Sfantul Duh sunt creati, asa cum proclamau Arianistii si Pnevmatomahii, ci faptul ca energia lui Dumnezeu, adica harul prin care este mantuit omul, este creat. Aceasta inseamna ca omul nu intra in legatura directa si personala cu Dumnezeu si nu se uneste cu El, ci cu ceva creat. Aceasta afirmatie nu reprezinta in ceea ce priveste mantuirea omului ceva diferit fata de ceea ce predicau Arianistii si Pnevmatomahii.
Mantuirea este un fapt ontologic, care cuprinde intreaga existenta a omului si care se...
