Smerenie și mândrie
In Sfanta Scriptura vedem doi oameni mergand la templu. Aceste doua atribute se intalnesc in acesti doi oameni. Unul era vames, care abia se tara spre templu, din pricina pacatelor care il mustrau, si care, ajungand la templu, nu cuteza a inainta spre Altar sau spre icoane, ci statea la usa, in spate, si cu lacrimi se ruga zicand: Doamne Dumnezeule, Milostiv fii mie, pacatosului ; si isi batea pieptul, pentru ca acolo simtea el greutatea pacatului. Celalalt era fariseu, care, cu mandrie, deschide larg usa templului si merge tropotind din cizme, ca sa vada toata lumea ca a venit si el. Se simte mandru de sine si, bine imbracat si bine aranjat, arunca in cutia milelor daruri, dupa obisnuinta, si zice in sinea lui: Iti multumesc, Doamne, ca nu sunt ca ceilalti oameni lumesti, pacatosi, sau ca vamesul acesta (Luca 18-10-13). Doar nicaieri in Sfanta Scriptura nu gasim atat de graitor virtutea smereniei si pacatul trufiei, ca aici, in Evanghelia aceasta!De la vames luam pilda de smerenie si cainta pentru pacatele noastre. Vamesul isi ducea pacatele sale la biserica si, dupa cum a procedat acolo, acolo le-a si lasat. Cat despre fariseu, acesta procedeaza tocmai contrariu, ca, desi facea fapte bune ca postea regulat, de doua ori pe saptamana, si dadea zeciuiala (a zecea parte) din ce castiga acestea nu i-au folosit la nimic, pentru ca pe toate aceste daruri le-a cladit pe nisip. De vei aduna rugaciune ori milostenie, ori ajunare, ori alta bunatate fara smerenie, toate indata cad. Pentru ca lesne vor cadea, zidirea lor pe nisip fiind asezata (Sfantul...