Prin pocainta inviaza sufletul din moartea spirituala Duminica a 34-a dupa Rusalii (a intoarcerii Fiului risipitor) Luca 15, 11-32 Cu multa intelepciune si pedagogie duhovniceasca, Biserica a randuit ca in Duminica a doua din perioada Triodului sa fie citita o pericopa evanghelica deosebit de ziditoare, care ne ajuta sa intelegem cat de folositoare este pocainta []Prin pocainta inviaza sufletul din moartea spiritualaDuminica a 34-a dupa Rusalii (a intoarcerii Fiului risipitor) Luca 15, 11-32Cu multa intelepciune si pedagogie duhovniceasca, Biserica a randuit ca in Duminica a doua din perioada Triodului sa fie citita o pericopa evanghelica deosebit de ziditoare, care ne ajuta sa intelegem cat de folositoare este pocainta pentru urcusul nostru sufletesc spre Inviere, ca ridicare din pacat si ca bucurie a intalnirii noastre cu Hristos-Domnul, Cel care ne-a descoperit iubirea milostiva a Tatalui ceresc.

Evanghelia Duminicii Fiului risipitor are o legatura deosebita cu insasi Taina marturisirii si iertarii pacatelor sau Taina Spovedaniei, care este, de fapt, Taina impacarii omului cu Dumnezeu.

Treptele ridicarii duhovnicesti din pacat, pe care le-a urmat tanarul risipitor, sunt treptele esentiale ale pocaintei sau ale spovedaniei. Evanghelia Duminicii a doua din perioada Triodului ne invata cum sa ne pocaim si, mai ales, cat de mari sunt darul si bucuria iertarii, cat de minunata este regasirea celui pierdut sau invierea celui mort sufleteste si cat de frumoasa este starea sufletului omului dupa primirea iertarii pacatelor.

Dumnezeu respecta libertatea omului, chiar daca aceasta e folosita in mod nechibzuit sau patimasPilda rostita de Domnul Iisus Hristos si relatata de Sfantul Evanghelist Luca ne descopera, in acelasi timp, puterea pocaintei omului pacatos, iubirea milostiva a lui Dumnezeu-Tatal si bucuria iertarii celui ce se pocaieste, deoarece tatal despre care se vorbeste in Evanghelie reprezinta iubirea parinteasca a lui Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos si Tatal nostru Cel ceresc.

Cei doi fii reprezinta doua atitudini ale omului fata de Dumnezeu: una de fidelitate sau de ascultare fata de Dumnezeu, adica de implinire a voii Lui si de statornicie in a ramane locuitor al Casei Lui, iar alta, de instrainare de Dumnezeu. Fiul cel mare reprezinta pe omul fidel sau credincios, care in toata viata sa incearca sa fie un implinitor al cuvintelor sau al poruncilor lui Dumnezeu si sta aproape de Casa lui Dumnezeu (Biserica).

Fiul cel tanar reprezinta libertatea dezordonata a omului patimas, ca manifestare a vietii sale pacatoase. Cei doi fii din Evanghelie pot reprezenta doua categorii de oameni diferiti, dar si doua stari sufletesti pe care le poate avea aceeasi persoana in momente diferite ale vietii sale, adica libertatea de-a fi statornic in comuniune cu Dumnezeu si libertatea de-a se instraina sau indeparta de Dumnezeu.

Evanghelia ne spune ca fiul cel tanar a dorit sa faca experienta libertatii ca instrainare de tatal sau si de casa parinteasca. Cu surprindere, vedem ca tatal accepta cererea fiului sau de-a primi partea sa de avere si de-a parasi casa parinteasca, dovada ca Dumnezeu respecta libertatea omului de-a urma propriul drum in viata. Omul are, asadar, libertatea de a folosi toata energia vietii sale, darurile sale naturale sau darurile dobandite de la altii dupa cum doreste, iar Dumnezeu respecta aceasta libertate, chiar daca stie ca omul o poate folosi intr-un mod contrar vointei divine.

Totusi, deodata cu respectul aratat de Dumnezeu libertatii omului, Evanghelia de astazi ne arata si drama sau esecul libertatii omului ca instrainare de Dumnezeu. Cand libertatea omului devine irationala, patimasa si autodistructiva, intelepciunea lui Dumnezeu cheama pe om la pocaintaTara departata (Luca 15, 13) in care s-a dus fiul cel tanar reprezinta indepartarea omului de Dumnezeu si de starea libertatii sanatoase. Tara departata este spatiul nedefinit al uitarii si instrainarii omului de Dumnezeu si al vietii individuale fara repere spirituale, iar omul ajuns in aceasta stare crede ca libertatea de a deveni patimas defineste persoana sa ca fiind matura si autonoma.

Dupa ce a cheltuit in desfatari tot ceea ce a primit de la tatal sau, traind o viata dezordonata, adica inrobit de placeri trupesti patimase care reduc viata omului la nivelul biologic al simturilor, tanarul risipitor a avut de infruntat o situatie la care nu se astepta: foamea trupeasca sau materiala.

Sfanta Evanghelie precizeaza ca o foamete mare s-a facut in tara aceea (Luca 15, 14). Cine a programat acea foamete mare ? Ce rost avea foametea in acea tara departata ? Nu ni se spune in Evanghelie, dar se poate presupune ca aceasta a fost cauzata de o seceta ingaduita de Dumnezeu, deoarece, adesea, cand libertatea oamenilor devine neinteleapta sau autodistructiva, intelepciunea lui Dumnezeu cauta sa salveze pe omul pacatos si patimas, chemandu-l la pocainta. Cu alte cuvinte, cand nu ne infranam de buna voie de la lacomie materiala ajungem sa postim de nevoie. Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate folosi dificultati materiale exterioare pentru a produce o schimbare spirituala sau interioara a omului patimas, inrobit de lucruri materiale.

Asadar, foametea mare din tara departata reprezinta adesea incercarile ingaduite de Dumnezeu asupra oamenilor, nu ca o pedeapsa, ci ca o terapie spirituala, pentru ca omul sa inteleaga ca tot ce poseda material este totusi limitat si trecator, inclusiv viata sa traita pe pamant. Aceasta poate ajunge in pragul mortii cand omul lacom de averi si de placeri se indeparteaza de Dumnezeu, Izvorul vietii. In acest sens, libertatea omului este o libertate in relatie cu libertatea lui Dumnezeu. Prin pronia Sa cereasca sau prin grija Sa milostiva fata de scopul ultim al vietii oamenilor pe pamant, adica mantuirea lor, Dumnezeu ingaduie uneori incercari si suferinte temporare, doar pentru a reaminti omului ca izvorul existentei sale se afla dincolo de el, in Dumnezeu Cel Vesnic viu, Care a creat pe om pentru a trai in comuniune de iubire eterna cu Dumnezeu-Creatorul.

Cand s-a facut foamete mare in tara aceea a libertatii, traita ca instrainare sau uitare de Dumnezeu, tanarul risipitor, din om liber si bogat, a ajuns, pe neasteptate, o sluga saraca si flamanda. Dupa ce devenise mai intai rob al patimilor trupesti, el devine acum si rob al saraciei materiale. Dorind sa-si salveze viata sa biologica intrucat viata sa spirituala era aproape moarta fiul risipitor s-a alipit de unul din locuitorii acelei tari (Luca 15, 15), care l-a angajat pazitor de porci.

Aceasta indeletnicire, in cultura iudaica antica, era ceva umilitor, intrucat porcii erau considerati animale necurate. In plus, pe langa aceasta umilire, fiului risipitor devenit sluga nu i se ingaduia nici macar sa manance pe saturate din hrana porcilor, din roscove. Saraciei lui spirituale i se adaugase acum si o umilitoare saracie materiala.

Abia atunci el si-a adus aminte de traiul bun din casa parintelui sau, unde slugile duceau o viata imbelsugata, indestulandu-se de paine, in vreme ce lui nu-i este ingaduit sa manance nici macar roscove folosite pentru hrana porcilor. Din acest motiv, deodata, tanarul sarac si flamand isi vine in sine sau isi vine in fire (Luca 15, 15). Cu alte cuvinte, el incepe sa se ridice de la starea nefireasca a indepartarii lui de Dumnezeu, la starea fireasca, de comuniune cu Dumnezeu.

Pacatul si moartea sunt accidente sau urmari...