In anul sase sute din viata lui Noe, in luna a doua, in ziua a saptea a lunii, in ziua aceea s-au desfacut toate izvoarele adancului celui mare si stavilarele cerului s-au deschis. i s-a facut ploaie pe pamant patruzeci de zile si patruzeci de nopti apele au crescut si au acoperit toti muntii inalti []In anul sase sute din viata lui Noe, in luna a doua, in ziua a saptea a lunii, in ziua aceea s-au desfacut toate izvoarele adancului celui mare si stavilarele cerului s-au deschis. i s-a facut ploaie pe pamant patruzeci de zile si patruzeci de nopti apele au crescut si au acoperit toti muntii inalti care erau sub cer. Cu cincisprezece coti s-au inaltat apele deasupra muntilor si au acoperit toti muntii cei inalti. i a pierit orice faptura care se misca pe pamant. i tot omul, si toate cate aveau suflare de viata, si tot ce era pe uscat au murit. i s-a stins tot ce era viu pe fata a tot pamantul, de la om pana la dobitoc, orice faptura ce avea viata, cele ce se tarasc si pasarile cerului. N-a ramas decat Noe singur si cei ce erau cu el in corabie (Fac. 7, 10 24).

Ah, ce priveliste grozava se vede in chipul de mai jos! Este sfarsitul celor care n-au intrat in corabie este groaznica judecata a celor care rasesera de corabia lui Noe si de chemarile mantuirii sufletesti. Chipul de mai jos inchipuie urgia Judecatii de apoi cand toti cei ce traiesc in faradelegi si nepasare de cele sufletesti isi vor lua pedeapsa pieirii vesnice.

Dar sa luam lucrurile pe rand, asa cum se vor fi petrecut. Apele potopului vor fi inecat mai intai locurile joase. Oamenii de la ses vor fi fugit pe locurile mai inalte. Cei de la dealuri vor fi stat inca linistiti o buna parte din timpul ploilor. Multi din ei vor fi coborat la ses sa fure cate ceva de la cei fugari. Sarmanii! Nu stiau ca si pe ei ii asteapta aceeasi osanda. Apele potopului i-au scos mai intai pe cei de la sesuri si orase, din casele, avutiile si desfatarile lor. -apoi, rand pe rand, si pe ceilalti.

Potopul cu apele lui este icoana mortii. Cand vine moartea, omul trebuie sa-si lase casa, avutiile si desfatarile. Moartea il scoate pe neasteptate din toate acestea. De ai cauta sa alungi pe cineva din casa si din avutia sa, ar fi in stare sa te toace in cap, dar moartea il alunga indata, pe neasteptate.

In timpul cresterii apelor, oamenii din vremea potopului vor fi incercat sa ia cu ei ce se putea lua: bani, vite, haine, scumpeturi etc., dar, vai, degraba le-au pierdut pe toate.

Cand vine moartea, omul nu poate lua cu el nimic din aceasta lume trecatoare.

Cand apele potopului au inceput sa acopere si dealurile, spaima oamenilor a crescut si mai mult. Ei alergau acum din deal in deal. Fiecare se silea sa ajunga la munte, la locurile cele mai inalte. Cei scapati in muntii cei inalti vor fi rasuflat usurati se credeau scapati dar usurarea lor n-a tinut mult. Apele au inceput sa acopere si muntii. Oamenii si animalele se catarau pe piscurile muntilor. Cautau un reazem de scapare, dar toate reazemele se prabuseau. Ziua mantuirii trecuse, acum era ziua judecatii. Vazduhul era plin de strigatele de disperare ale oamenilor si de urletele fioroase ale animalelor. Dar nimic nu mai folosea. Timpul mantuirii trecuse. Corabia se inchisese. Acum era timpul urgiei.

Spaima si groaznicul sfarsit al celor inecati in potop inchipuie moartea si sfarsitul cel groaznic al necredinciosilor. Cel credincios, cel ce traieste o viata cu Domnul, asteapta moartea linistit. El a scapat de moarte. El este inauntru, in corabie. El a trecut din moarte la viata (Ioan 5, 24). Pentru el, moartea este o mutare, o trecere acasa la Domnul.

Nu asa este cel necredincios. Pentru cel necredincios moartea este un lucru grozav, o mare spaima. O viata intreaga isi bate joc cel necredincios de cele sufletesti, dar in clipele mortii se cutremura presimte urgia ce-l asteapta presimte potopul pieirii sufletesti aude vuind apele mortii si alearga grabit sa afle o scapare, un reazem sufletesc. Dar trezirea lui e zadarnica corabia s-a inchis ziua vietii lui a trecut, a sosit noaptea cand nu mai poate lucra...