De la inceputul lumii si al veacurilor, toate neamurile pamantu lui au crezut intr-o lume a duhurilor nevazute. Dar ratacind in aceasta credinta, oamenii au vazut mai multa putere la duhurile rele decat la cele bune si, cu timpul, au ajuns sa se inchine duhuri lor rele, sa le ridice temple, sa le aduca jertfe si rugaciuni []De la inceputul lumii si al veacurilor, toate neamurile pamantu lui au crezut intr-o lume a duhurilor nevazute. Dar ratacind in aceasta credinta, oamenii au vazut mai multa putere la duhurile rele decat la cele bune si, cu timpul, au ajuns sa se inchine duhuri lor rele, sa le ridice temple, sa le aduca jertfe si rugaciuni si sa aler ge la ele pentru orice lucru. Cu timpul multe neamuri au parasit cu totul credinta in duhurile bune; au ramas cu credinta in duhurile rele, in depravatii zei , cum le ziceau acestora. Lumea a ajuns sa fie o intrecere intre oameni si duhurile rele: care pe care. Duhurile ii chinuiau tot mai mult pe oameni, orbindu-i, cautand sa le stear ga din minte orice gand la un Dumnezeu bun, orice intelegere a puterii duhurilor bune. i in vremea noastra este la fel: toate popoarele pamantului cred in duhuri. i in principiu, au dreptate. Cei care tagaduiesc lumea duhurilor o fac doar din pricina ca privesc totul cu ochi trupesc, ochi cu care n-au cum sa vada. Dar lumea duhurilor n-ar fi lume a duhurilor daca s-ar vedea cu ochi trupesti. Orice om cu mintea in treaga si cu inima neimpietrita, poate sa simta cu intreaga-i fiinta, zi de zi si ceas de ceas, ca nu suntem singuri in aceasta lume, fara alta tovarasie decat cea a naturii mute, a pietrelor, a plantelor, a animalelor si a celorlalte creaturi si stihii, ci ca sufletele noastre sunt in necontenita atingere cu lumea nevazuta, cu fiintele care nu se vad. Greseala este a indeparta duhurile bune si a te inchina du hurilor rele, facandu-le pe acestea dumnezei. Cand Mantuitorul a venit pe pamant, toate popoarele credeau, in chip virtual, in puterea raului, socotind ca binele e slab. Puterile intunecate luasera cu adevarat in stapanire pamantul, de vreme ce Hristos 1-a numit pe capetenia lor: printul acestei lumi. Inaintasii evreilor atribuiau demonilor lucrarile minunate ale lui Hristos ! Domnul a venit in lume ca sa darame si sa smulga din radacina credinta oamenilor in rau; sa semene in sufletele lor credinta in bine, in atotputernicia binelui care nu poate fi schimbat, nici biruit. Hristos nu a tagaduit, ci a intarit vechea, universala credinta in duhuri. El insa a dezvaluit lumea duhovniceasca asa cum este ea cu adevarat, si nu cum li s-a parut oamenilor sub inraurirea viclea na a dracilor. Unul Dumnezeu, Cel bun, intelept si atotputernic este stapanul lumii nevazute, ca si al celei vazute. Duhurile bune sunt ingerii, si e greu sa-i numeri pe ingeri! Duhurile bune, ingerii, au nemasurat mai multa putere decat duhurile rele. i, de fapt, du hurile rele n-au nici o putere daca nu le ingaduie Dumnezeu Atotvazatorul sa aiba. Dar si duhurile rele sunt foarte multe, intr-un singur om indracit din tinutul Gadara, pe care 1-a tamaduit Dom nul, salasluia o intreaga legiune cateva mii de duhuri rele. In zi lele acelea duhurile rele inselau oameni si popoare, dupa cum si astazi inseala pe multi pacatosi care ii cred atotputernici; care ii cred pe ei a fi singurii dumnezei, care cred ca pe langa ei nu mai e nimeni, care cred ca duhuri bune nici nu exista. Dar oriunde apa rea Mantuitorul, demonii fugeau de El, ingroziti. Recunosteau in El stapanirea si judecata care poate sa-i osandeasca si sa-i alunge din acesta lume si sa-i arunce in prapastia iadului. Duhurile rele se vantura prin lume fiindca le da voie Dumnezeu; se reped la oa meni ca mustele asupra starvului, socotind ca lumea e pentru ei un fel de masa intinsa. Cand, deodata, le apare inainte Iisus Hristos Domnul, iar ei tremura de groaza si striga: Ai venit ca sa ne chinuiesti ? (Matei 8, 29). Nimeni nu-i mai chinuit decat chinuitorul in susi. Duhurile rele au chinuit pe oameni atatea mii de ani, gasindu-si multumire in chinurile pricinuite. Dar cand L-au vazut pe Hristos, au tremurat in fata Celui ce le e lor chin, si au fost gata sa iasa din oameni si sa intre in porci, sau in orice alta jivina, numai sa nu fie goniti de tot din lumea aceasta. Dar din lumea aceasta Hristos n-avea de gand sa-i scoata cu totul. Lumea aceasta e lumea unor puteri amestecate. Lumea aceasta e un camp de lupta, unde oamenii trebuie sa se hotarasca de bunavoie, stiind ce fac: sa-L urmeze pe Hristos, Biruitorul, sau sa urmeze pe necuratii diavoli, cei infranti. Hristos, iubitorul de oameni, a venit ca sa arate puterea binelui asupra raului si sa adevereasca credinta in bine, numai in bine. Evanghelia de astazi infatiseaza un exemplu, numai unul, din al tele nenumarate, al felului in care Domnul a dezvaluit puterea bine lui asupra raului, adeverind credinta in bine ca fiind atotputernica.

S-a apropiat de El un om, cazandu-I in genunchi, si zicand: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Istoria aceasta este povestita de inca doi Evanghelisti: Marcu (9, 17-29) si Luca (9, 37-42). Acestia mai adauga cate ceva despre boala baiatului. Era singurul fiu al tatalui sau, si avea duh mut. i, cand il apuca, face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste. Sagetile duhului rau tinteau in trei parti deoda ta: in om, in zidirea lui Dumnezeu toata, si in Dumnezeu insusi. Baiatul era lunatic . Dar cum ar putea luna sa se faca vinovata de boala unui om ? Daca aduce nebunie asupra unui om, de ce asupra aceluia si nu asupra tuturor celorlalti ? Raul nu zace in luna, ci in duhul cel rau, duhul viclean care-1 inseala pe om ascunzandu-se: da vina pe luna, ca sa nu fie vadit el. Cauta in felul acesta sa-i stre coare omului gandul ca zidirea lui Dumnezeu e rea, ca raul ii vine lui de la natura si nu de la duhurile cele cazute. i de aceea le apu ca pe victime la fazele lunii, ca sa zica lumea: Vezi, de unde vine raul: de la luna ! i, pentru ca luna a facut-o Dumnezeu, urmeaza de aici ca raul de la Dumnezeu vine. Asa ajung oamenii inselati de acesti monstri prea cruzi si vicleni. Cand de fapt, tot ce a facut Dumnezeu este bun; toata zidirea lui Dumnezeu e in slujba omului, ca sa-i fie spre folos, nu spre pagu ba. Chiar si atunci cand se pricinuieste vreun neajuns trupului, acest lucru ajuta sufletului, imbogatindu-1 si inseninandu-1. Ale Ta le sunt cerurile si al Tau este pamantul; lumea si plinirea ei Tu le-ai inte meiat (Psalm 88,12). Toate acestea mana Mea le-a facut zice Domnul (Isaia 66, 2). Asadar, totul fiind de la Dumnezeu, urmeaza ca totul este bun. Fantana scoate din ceea ce are intr-insa, nu din ce nu are. In Dumnezeu nu este rau; cum ar veni ceva rau de la Izvorul binelui ? Multi oameni nestiutori zic ca orice suferinta este un rau. De fapt, nu orice suferinta este rea; este suferinta care vine din lucra rea raului, dupa cum este suferinta tamaduitoare de rau, rau fiind doar duhul rau care salasluieste in omul nebun sau apucat. Durerea si nenorocirile care s-au abatut asupra multor regi din Israel care au facut ce este rau inaintea Domnului, nu erau decat lucra rea si urmarea pacatelor lor. Dar durerea si nenorocirile pe care le ingaduie Domnul asupra celor drepti nu sunt lucrare a raului ci un leac, bun si pentru ei si pentru cei din jurul lor, care inteleg ca sufe rinta e trimisa de Dumnezeu spre bine. Asadar suferinta care vine atunci cand lovesc duhurile rele, sau care este urmarea pacatului, este rea. Dar suferinta pe care o ingaduie Dumnezeu asupra omu lui ca sa-1 curete cu totul de pacat, durerea care il smulge din mana diavolului si-1 aduce aproape de Dumnezeu aceasta suferinta curatitoare nu e nici de la cel rau si nici nu este in sine rea, ci este lasata de Dumnezeu spre binele omului. Bine-rni este mie ca m-ai smerit, ca sa invat indreptarile Tale (Psalm 118, 71), zice inteleptul rege David. Diavolul e rau, iar calea lui este pacatul. Afara de dia vol si de pacat nu exista alt rau. Duhul rau este raspunzator de su ferintele si chinurile acestui baiat, iar nu luna. Daca Dumnezeu, iu bitorul de oameni, nu ar pune frau duhurilor rele, aparandu-i de ele pe oameni, fie nemijlocit fie prin mijlocirea ingerilor Sai, intr-o clipa duhurile rele ar zdrobi intreg neamul omenesc, si cu trupul si cu sufletul, cum prapadesc lacustele semintele campului. i l-am adus la ucenicii tai si n-au putut sa-1 vindece, spune tatal ba iatului catre Domnul. Trei dintre ucenici nu fusesera acolo: Petru, Iacov si Ioan, cei care urcasera pe muntele Tabor cu Domnul la Schimbarea la Fata si coborasera impreuna cu El, gasind la poalele muntelui o multime stransa in jurul apostolilor si al copilului bol nav. Pentru ca nu-L gasise pe Hristos, indureratul parinte il aduse se pe fiul sau la ucenici, insa acestia nu fusesera in stare sa-1 ajute. Nu fusesera in stare mai intai pentru ca le lipsea credinta, apoi pentru ca si tatalui ii lipsea credinta si, in sfarsit, pentru ca credinta lipsea cu totul intre carturarii acolo de fata. Pentru ca se spune ca pe langa ucenici erau acolo si carturari, care se sfadeau intre dansii (Marcu 9,16). Credinta cea slaba a tatalui se vede din spusele Mantuitorului. Acest tata nu zice ca leprosul: Doamne, daca voiesti, poti sa ma curatesti (Matei 8, 2). Acolo vorbea un om cu credinta tare. Nici ca mai marele sinagogii, Iair, care L-a chemat pe Hristos s-o invieze pe fiica lui: Pune mana Ta peste ea si va fi vie (Matei 9, 18). Si acolo vorbea un om cu credinta tare. i mai putin vorbeste ca sutasul din Capernaum, a carui sluga era bolnava: Spune numai un cu vant si se va tamadui sluga mea (Matei 8, 8). Aici vorbeste o mare, o foarte mare credinta ! Iar cel cu credinta cea mai mare nu spune ni mic, ci doar se apropie de Hristos si se apuca de marginea hainei Lui, cum a facut femeia cu scurgere de sange si cum au facut atatia si atatia altii. Tatal baiatului nu spune insa nimic de felul acesta, ci doar: De poti ceva, ajuta-ne (Marcu 9, 22). De poti ceva ! Biet om ! Putin trebuie sa fi stiut el despre Hristos, ca sa spuna una ca asta Celui ce poate orice. Putinatatea credintei lui a slabit si puterea apostolilor de a face ceva pentru el, iar poate ca aici si-au avut par tea lor si calomniile raspandite de carturari pe seama lui Hristos si a ucenicilor Lui. De poti ceva. Ce credinta slaba, ce licarire mica, mai-mai sa se stinga !O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi ? Pana cand va voi suferi pe voi ? Domnul ii mustra pe toti; pe toti necredinciosii si putin credinciosii din Israel, si pe toti cei pe care ii avea dinainte: tatal baiatului bolnav, ucenicii, si mai cu seama carturarii. O, neam necredincios ! Neam supus raului, diavolului, neam credincios pute rii raului, neam inrobit raului, neam potrivnic binelui si potrivnic si lui Dumnezeu; neam cu nimica toata de credinta in bine sau cu to tul lipsit de aceasta, neam razvratit, care pururea fugi de ce-i bun! i Domnul a adaugat cuvantul: indaratnic, ca sa arate de unde vine necredinta din coruptie, din pacat. Necredinta nu-i decat o ur mare; cauza este pacatul. Necredinta e tovarasie cu diavolul, dar calea care duce la aceasta insotire este pacatul stricaciunea. Stri caciunea este starea caderii de la Dumnezeu, iar necredinta este in tunericul, neputinta si grozavia in care se cufunda omul cand cade de la Dumnezeu, insa vedeti cu cata gingasie, cu ce grija vorbeste de fapt Domnul! El nu rosteste nici un nume, vorbeste in general. Nu sa-i judece pe oameni vrea El, ci sa-i trezeasca. Nu sa umileasca si sa umple de ocara pe cate unul, ci sa-i destepte pe toti, sa-i ajute sa se inalte deasupra lor insile. Ce invatatura mare pentru vremu rile noastre, pentru generatia noastra cea repede ofensatoare si trancanitoare ! Daca macar si-ar tine oamenii gura, daca ar inceta sa se insulte unii pe altii, jumatate din raul de pe lume ar disparea, jumatate din duhurile rele ar iesi afara dintre dansii. Ascultati cu cata intelepciune vorbeste marele Apostol Iacov, luand invatatura de la invatatorul sau: Toti gresim in multe chipuri; dar daca nu greses te cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit, in stare sa se infraneze in intregime. Daca, dar, noi punem in gura cailor fraul, ca sa ni-i supunem, ducem dupa noi si trupul lor intreg (Iacov 3,2-3). Ce inseamna cuvan tul lui Hristos: Pana cand voi fi cu voi ? Pana cand va voi suferi pe voi ? Inchipuiti-va un om de vita nobila, cu crestere aleasa, aruncat prin tre salbatici sa vietuiasca mai departe impreuna cu ei. Sau un mare rege lasandu-si tronul si ducandu-se intr-un salas de vagabozi murdari, nu numai ca sa ramana printre ei cercetandu-le felul de viata, dar si ca sa-i invete sa gandeasca, sa simta si sa se poarte ca niste regi mareti, cu suflet ales. Dupa cateva zile, orice rege de pe pamant o sa strige: Cat am sa mai fiu cu voi ? Oare nu i-ar ajunge atata murdarie, atata prostie, atata duhoare si salbaticie adunate in aceste numai cateva zile ? Dar Domnul Hristos, Regele regilor, a rostit aceste cuvinte abia dupa treizeci si trei de ani de vietuire printre oameni, printre fapturi aflate cu mult mai departe de El decat sunt cei mai salbatici oameni fata de omul cel mai civi lizat si mai nobil care se poate inchipui, mult mai departe decat sunt cei mai slinosi derbedei fata de cei mai slaviti regi ai paman tului. Se vede ca El nu masura timpul in ani, ci in minuni si lucrari savarsite inaintea a mii si mii de martori, si in invatatura semanata si raspandita in mii si mii de suflete. Dupa atatea lucrari si minuni, si dupa atatea invataturi si pilde care ar fi putut sa umple sorocul a o mie de ani, asa cum sarea isi da gustul ei la o mie de generatii de oameni, a vazut...