Din învăţăturile Sfinților Părinți – Sf. Grigorie Palama – La prăznuirea Sfinţilor Petru şi Pavel
Omilia 28 La praznuirea Sfintilor Petru si Pavel Cununa Apostolilor 1.
Pomenirea fiecaruia dintre sfinti, in ziua de sarbatoare randuita, este un prilej de mare bucurie, comuna poporului si cetatii, supusilor si dregatorilor, fiind aducatoare de mare folos duhovnicesc. Caci, precum spune inteleptul Solomon, pomenirea cuviosului cu laude si lauda dreptului bucura poporul (Pilde 10:7). i []Omilia 28 La praznuirea Sfintilor Petru si Pavel Cununa Apostolilor1.
Pomenirea fiecaruia dintre sfinti, in ziua de sarbatoare randuita, este un prilej de mare bucurie, comuna poporului si cetatii, supusilor si dregatorilor, fiind aducatoare de mare folos duhovnicesc.
Caci, precum spune inteleptul Solomon, pomenirea cuviosului cu laude si lauda dreptului bucura poporul (Pilde 10:7). i asa cum noaptea se aprind facliile si lumineaza spre folosul si bucuria tuturor celor de fata, tot asa si viata bine-placuta lui Dumnezeu si sfarsitul cel fericit pe masura, si harul daruit acestora pentru curatia vietii lor, asemenea unei faclii luminoase prezente in mijlocul nostru prin pomenire, aduce celor adunati, deopotriva, intelepciunea duhovniceasca si tot folosul.
Asa cum de roadele pamantului se bucura nu numai cultivatorii, ci toti oamenii (caci bucuria roadelor pamantului este comuna tuturor), la fel si rodirea intru Dumnezeu a sfintilor, prin virtute, nu-l bucura numai pe cultivatorul sufletelor, ci si pe noi toti laolalta, intrucat sufletele noastre sunt aduse la o hrana si o bucurie comune.
Dar chiar si in aceasta viata, toti sfintii sunt un indemn la virtute pentru cei care ii asculta si ii vad fiind in comuniune cu ei. Caci ei sunt adevarate icoane insufletite, stalpi umblatori intru bine, carti vii si graitoare, care calauzesc spre mai bine. Iar dupa ce s-au mutat din aceasta viata la viata cea vesnica, prin pomenirea faptelor bune pe care le-au savarsit, dobandim un folos fara de moarte.
Caci pomenirea acestor fapte bune este deja o lauda pe care o aducem sfintilor, care ne foloseste vreme indelungata, fiindca ceea ce am primit mai inainte de la ei ne este de folos si astazi.2.
Caci noi nu dam nimic in schimbul acelor bu-nuri, atunci cand pomenim faptele lor. Cum am fi noi vrednici sa stam in fata lor sau sa le dam ceva, lipsiti fiind noi de toata virtutea si fapta cea buna? Cand ei au fost deja preamariti cu rasplatite si daru-rile fagaduite de Dumnezeu, mai presus de puterea cuvantului, atat cat poate cuprinde firea, ca sa se arate totodata si petrecerea lor mai presus de orice cuvant. Asadar, atunci cand le aducem lauda, noi nu marim, si nici nu sporim cele ce au savarsit, de-parte de noi gandul! Insa cu adevarat vom spori bunatatile daruite pentru noi de sfinti, care ca niste candele raspandesc lumina, ridicandu-ne si pe noi la ei si facadu-ne sa primim din binefacatoarea putere care ne vine de la ei.3.
Daca pomenirea fiecaruia dintre sfinti, despre care am vorbit, se savarseste de catre noi prin imne si prin cantari de lauda, cu cat mai mult se cuvine a cinsti pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, cununa soborului apostolesc.
Ei sunt impreuna parinti si indreptatori ai tuturor celor numiti cu numele lui Hristos, apostoli, mucenici, cuviosi, preoti, ierarhi, pastori si invatatori, ai celor pastoriti si invatati, ca unii care sunt arhipastori si ziditori ai cinstirii de Dumnezeu si ai virtutii tuturor, si ca luminatori ai lumii, pastrand si raspandind cuvantul vietii.
Ei lumineaza prin credinta si virtute ca soarele intre celelalte astre sau ca cerurile cerurilor, marturisind slava Dumnezeului celui Preainalt.
Ei covarsesc cerurile, maretia, frumusetea astrelor si grabnica lor miscare, randuiala si puterea lor, caci acesti impreuna Apostoli au aratat cele mai presus de simturi, [ridicandu-se] la cele mai presus de ceruri si de lume, si raspandesc lumina intru care nu este mutare sau umbra de schimbare. i nu numai ca au iesit din intuneric la aceasta preaminunata lumina, ci se fac partasi desavarsitei lumini, astfel incat la cea de-a doua venire in slava a Dumnezeu- Cuvantului intrupat si la aratarea luminii dintru inceput sa straluceasca si ei ca soarele.4.
Astfel de luminatori, adunandu-se unul cu altul astazi si impreuna cu noi, fac sa straluceasca Biserica; iar prin adunarea lor nu se umbresc unul pe altul, ci impreuna lucreaza sporirea luminii. Caci nu a fost asezat unul intru inaltime, miscandu-se sus, iar celalalt coborat ca sa nu-l umbreasca; nici nu umbla unul ziua, iar celalalt noaptea, astfel incat stand unul impotriva celuilalt, sa nu cada in umbra; si nici nu trimite unul lumina, iar altul o ia inapoi, incat aici sa sufere schimbare, iar dincolo, intru alt chip, sa dobandeasca luminarea, dupa vreo masura a impartirii.
Dimpotriva, Hristos, izvorul cel nesecat al luminii vesnice, facandu-le amandurora parte egala, le-a daruit egala inaltime, slava si stralucire.
De aceea, intalnirea acestor doi luminatori este comuniune, aducand o indoita luminare in sufletele credinciosilor. Insa cel intai apostat, care l-a despartit de Dumnezeu pe cel dintai om, l-a vazut pe Cel care l-a zidit pe Adam, parintele neamului omenesc, cum l-a zidit mai tarziu pe Petru, parinte credinciosilor celor cu adevarat de Dumnezeu cinstitori. Dar nu numai ca l-a vazut, ci l-a si auzit pe Cel care a zis: Tu esti Petru, si aceasta este piatra pe care imi voi zidi Biserica Mea (Mat., 16:18). i afland aceasta incepatorul rautatii celei nimicitoare, care prin rautatea lui s-a facut pricina de cadere incepatorului neamului omenesc, Adam, a uneltit si impotriva lui Petru, incepatorul neamului celor bine cinstitori de Dumnezeu.5. tiind, deci, ca Petru era inzestrat cu intelepciune si aprins de dragostea pentru Hristos, nu a indraznit un atac pe fata, ci pe ocolite, din partea cea dreapta, inselandu-1 cu mult viclesug, l-a ispitit sa faca mai mult decat era necesar si, astfel, in timpul patimilor celor mantuitoare, cand Domnul a zis catre ucenici: in aceasta noapte toti va veti sminti intru Mine (Mat. 26:31), Petru a tagaduit, necrezand.
Dar nu numai atat, ci s-a pus pe sine mai presus decat toti ceilalti, zicand ca daca toti se vor sminti, el nu o va face. Urmarea a fost ca s-a lepadat mai mult decat toti, doborat de propria cutezanta, astfel incat mai mult decat toti ceilalti a fost smerit, pentru ca, la vreme, sa fie aratat mai stralucitor, nu precum Adam, ispitit, biruit si dus la moarte, ci ispitit, injosit putin, dar biruind pe ispititor. Cum? Prin defaimarea de sine si prin puternica intristare si pocainta, prin doctoria cea tare pentru milostivirea. Domnului, prin lacrimi, fiindca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50:12) si intristarea cea dupa Dumnezeu aduce in suflet o staruitoare pocainta, lucrand pentru mantuire, plinind cuvantul Evangheliei: cei ce seamana cu lacrimi, cu bucurie vor secera .6. Daca ar cerceta cineva ar vedea, ca nu numai lepadarea este tamaduita prin plansul pocaintei, ci insasi patima pentru care mai mult decat orice altceva propriul suflet este tras in jos si lepadat, dupa cum se poate cu usurinta prevedea. i vrand sa arate tuturor aceasta, Domnul, dupa ce a patimit in trup pentru noi si dupa a inviat a treia zi din morti, ne-a adus folos prin cele citite astazi in Evanghelie despre Petru, zicand catre acesta: Simone, fiul lui Iona, ma iubesti tu mai mult decat acestia, adica decat ucenicii Mei? A intrebat insa dupa ce Petru se schimbase printr-o mai mare smerenie. Caci cel care neintrebat fiind la inceput, punandu-se pe sine mai presus decat ceilalti si zicand ca daca toti [se vor lepada], el nu o va face, si fiind acum intrebat daca-L iubea mai mult decat toti, a raspuns simplu ca-L iubea, lasand la o parte pe mai mult : Da, Doamne, tu stii ca Te iubesc .7. Ce a facut atunci Domnul? Fiindca Petru s-a aratat astfel, fiindca a avut grija ca nici sa nu cada din dragostea pentru El, dar sa-si pazeasca si smerenia, a implinit mai cu osardie fagaduinta pe care i-a facut O, zicandu-i: Paste mieluseii mei . Iar cand a numit casa adunarea credinciosilor, a fagaduit sa puna aceasta temelie: Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea (Mat., 16:18). i cand era vorba despre pescuit, l-a numit pe Petru pescar de oameni: de acum vei fi...
Pomenirea fiecaruia dintre sfinti, in ziua de sarbatoare randuita, este un prilej de mare bucurie, comuna poporului si cetatii, supusilor si dregatorilor, fiind aducatoare de mare folos duhovnicesc. Caci, precum spune inteleptul Solomon, pomenirea cuviosului cu laude si lauda dreptului bucura poporul (Pilde 10:7). i []Omilia 28 La praznuirea Sfintilor Petru si Pavel Cununa Apostolilor1.
Pomenirea fiecaruia dintre sfinti, in ziua de sarbatoare randuita, este un prilej de mare bucurie, comuna poporului si cetatii, supusilor si dregatorilor, fiind aducatoare de mare folos duhovnicesc.
Caci, precum spune inteleptul Solomon, pomenirea cuviosului cu laude si lauda dreptului bucura poporul (Pilde 10:7). i asa cum noaptea se aprind facliile si lumineaza spre folosul si bucuria tuturor celor de fata, tot asa si viata bine-placuta lui Dumnezeu si sfarsitul cel fericit pe masura, si harul daruit acestora pentru curatia vietii lor, asemenea unei faclii luminoase prezente in mijlocul nostru prin pomenire, aduce celor adunati, deopotriva, intelepciunea duhovniceasca si tot folosul.
Asa cum de roadele pamantului se bucura nu numai cultivatorii, ci toti oamenii (caci bucuria roadelor pamantului este comuna tuturor), la fel si rodirea intru Dumnezeu a sfintilor, prin virtute, nu-l bucura numai pe cultivatorul sufletelor, ci si pe noi toti laolalta, intrucat sufletele noastre sunt aduse la o hrana si o bucurie comune.
Dar chiar si in aceasta viata, toti sfintii sunt un indemn la virtute pentru cei care ii asculta si ii vad fiind in comuniune cu ei. Caci ei sunt adevarate icoane insufletite, stalpi umblatori intru bine, carti vii si graitoare, care calauzesc spre mai bine. Iar dupa ce s-au mutat din aceasta viata la viata cea vesnica, prin pomenirea faptelor bune pe care le-au savarsit, dobandim un folos fara de moarte.
Caci pomenirea acestor fapte bune este deja o lauda pe care o aducem sfintilor, care ne foloseste vreme indelungata, fiindca ceea ce am primit mai inainte de la ei ne este de folos si astazi.2.
Caci noi nu dam nimic in schimbul acelor bu-nuri, atunci cand pomenim faptele lor. Cum am fi noi vrednici sa stam in fata lor sau sa le dam ceva, lipsiti fiind noi de toata virtutea si fapta cea buna? Cand ei au fost deja preamariti cu rasplatite si daru-rile fagaduite de Dumnezeu, mai presus de puterea cuvantului, atat cat poate cuprinde firea, ca sa se arate totodata si petrecerea lor mai presus de orice cuvant. Asadar, atunci cand le aducem lauda, noi nu marim, si nici nu sporim cele ce au savarsit, de-parte de noi gandul! Insa cu adevarat vom spori bunatatile daruite pentru noi de sfinti, care ca niste candele raspandesc lumina, ridicandu-ne si pe noi la ei si facadu-ne sa primim din binefacatoarea putere care ne vine de la ei.3.
Daca pomenirea fiecaruia dintre sfinti, despre care am vorbit, se savarseste de catre noi prin imne si prin cantari de lauda, cu cat mai mult se cuvine a cinsti pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, cununa soborului apostolesc.
Ei sunt impreuna parinti si indreptatori ai tuturor celor numiti cu numele lui Hristos, apostoli, mucenici, cuviosi, preoti, ierarhi, pastori si invatatori, ai celor pastoriti si invatati, ca unii care sunt arhipastori si ziditori ai cinstirii de Dumnezeu si ai virtutii tuturor, si ca luminatori ai lumii, pastrand si raspandind cuvantul vietii.
Ei lumineaza prin credinta si virtute ca soarele intre celelalte astre sau ca cerurile cerurilor, marturisind slava Dumnezeului celui Preainalt.
Ei covarsesc cerurile, maretia, frumusetea astrelor si grabnica lor miscare, randuiala si puterea lor, caci acesti impreuna Apostoli au aratat cele mai presus de simturi, [ridicandu-se] la cele mai presus de ceruri si de lume, si raspandesc lumina intru care nu este mutare sau umbra de schimbare. i nu numai ca au iesit din intuneric la aceasta preaminunata lumina, ci se fac partasi desavarsitei lumini, astfel incat la cea de-a doua venire in slava a Dumnezeu- Cuvantului intrupat si la aratarea luminii dintru inceput sa straluceasca si ei ca soarele.4.
Astfel de luminatori, adunandu-se unul cu altul astazi si impreuna cu noi, fac sa straluceasca Biserica; iar prin adunarea lor nu se umbresc unul pe altul, ci impreuna lucreaza sporirea luminii. Caci nu a fost asezat unul intru inaltime, miscandu-se sus, iar celalalt coborat ca sa nu-l umbreasca; nici nu umbla unul ziua, iar celalalt noaptea, astfel incat stand unul impotriva celuilalt, sa nu cada in umbra; si nici nu trimite unul lumina, iar altul o ia inapoi, incat aici sa sufere schimbare, iar dincolo, intru alt chip, sa dobandeasca luminarea, dupa vreo masura a impartirii.
Dimpotriva, Hristos, izvorul cel nesecat al luminii vesnice, facandu-le amandurora parte egala, le-a daruit egala inaltime, slava si stralucire.
De aceea, intalnirea acestor doi luminatori este comuniune, aducand o indoita luminare in sufletele credinciosilor. Insa cel intai apostat, care l-a despartit de Dumnezeu pe cel dintai om, l-a vazut pe Cel care l-a zidit pe Adam, parintele neamului omenesc, cum l-a zidit mai tarziu pe Petru, parinte credinciosilor celor cu adevarat de Dumnezeu cinstitori. Dar nu numai ca l-a vazut, ci l-a si auzit pe Cel care a zis: Tu esti Petru, si aceasta este piatra pe care imi voi zidi Biserica Mea (Mat., 16:18). i afland aceasta incepatorul rautatii celei nimicitoare, care prin rautatea lui s-a facut pricina de cadere incepatorului neamului omenesc, Adam, a uneltit si impotriva lui Petru, incepatorul neamului celor bine cinstitori de Dumnezeu.5. tiind, deci, ca Petru era inzestrat cu intelepciune si aprins de dragostea pentru Hristos, nu a indraznit un atac pe fata, ci pe ocolite, din partea cea dreapta, inselandu-1 cu mult viclesug, l-a ispitit sa faca mai mult decat era necesar si, astfel, in timpul patimilor celor mantuitoare, cand Domnul a zis catre ucenici: in aceasta noapte toti va veti sminti intru Mine (Mat. 26:31), Petru a tagaduit, necrezand.
Dar nu numai atat, ci s-a pus pe sine mai presus decat toti ceilalti, zicand ca daca toti se vor sminti, el nu o va face. Urmarea a fost ca s-a lepadat mai mult decat toti, doborat de propria cutezanta, astfel incat mai mult decat toti ceilalti a fost smerit, pentru ca, la vreme, sa fie aratat mai stralucitor, nu precum Adam, ispitit, biruit si dus la moarte, ci ispitit, injosit putin, dar biruind pe ispititor. Cum? Prin defaimarea de sine si prin puternica intristare si pocainta, prin doctoria cea tare pentru milostivirea. Domnului, prin lacrimi, fiindca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50:12) si intristarea cea dupa Dumnezeu aduce in suflet o staruitoare pocainta, lucrand pentru mantuire, plinind cuvantul Evangheliei: cei ce seamana cu lacrimi, cu bucurie vor secera .6. Daca ar cerceta cineva ar vedea, ca nu numai lepadarea este tamaduita prin plansul pocaintei, ci insasi patima pentru care mai mult decat orice altceva propriul suflet este tras in jos si lepadat, dupa cum se poate cu usurinta prevedea. i vrand sa arate tuturor aceasta, Domnul, dupa ce a patimit in trup pentru noi si dupa a inviat a treia zi din morti, ne-a adus folos prin cele citite astazi in Evanghelie despre Petru, zicand catre acesta: Simone, fiul lui Iona, ma iubesti tu mai mult decat acestia, adica decat ucenicii Mei? A intrebat insa dupa ce Petru se schimbase printr-o mai mare smerenie. Caci cel care neintrebat fiind la inceput, punandu-se pe sine mai presus decat ceilalti si zicand ca daca toti [se vor lepada], el nu o va face, si fiind acum intrebat daca-L iubea mai mult decat toti, a raspuns simplu ca-L iubea, lasand la o parte pe mai mult : Da, Doamne, tu stii ca Te iubesc .7. Ce a facut atunci Domnul? Fiindca Petru s-a aratat astfel, fiindca a avut grija ca nici sa nu cada din dragostea pentru El, dar sa-si pazeasca si smerenia, a implinit mai cu osardie fagaduinta pe care i-a facut O, zicandu-i: Paste mieluseii mei . Iar cand a numit casa adunarea credinciosilor, a fagaduit sa puna aceasta temelie: Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea (Mat., 16:18). i cand era vorba despre pescuit, l-a numit pe Petru pescar de oameni: de acum vei fi...
