S-a întâmplat în 1 aprilie 1784
S-a intamplat in 1 aprilie 1784 . Audienta lui Horea la imparatul Iosif al II-lea, in cadrul careia ii prezinta situatia taranimii din Transilvania. In ciuda demersurilor lui Horea, autoritatile locale refuza sa dea satisfactie revendicarilor taranesti. Mitul bunului imparat se naste dintr-un fond pre-existent la nivelul constiintei societatii traditionale romanesti, atasata unei maniere []The post S-a intamplat in 1 aprilie 1784 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 1 aprilie 1784 . Audienta lui Horea la imparatul Iosif al II-lea, in cadrul careia ii prezinta situatia taranimii din Transilvania. In ciuda demersurilor lui Horea, autoritatile locale refuza sa dea satisfactie revendicarilor taranesti. Mitul bunului imparat se naste dintr-un fond pre-existent la nivelul constiintei societatii traditionale romanesti, atasata unei maniere specifice de perceptie si valorizare a puterii vazuta ca instanta suprema, iar stapanul (imparatul) reprezinta pentru ea mandatarul puterii lui Dumnezeu pe pamant. Peste acest fond se suprapune propaganda oficiala a Curtii vieneze, care urmarea acelasi lucru: sa obtina ascultarea si increderea supusilor, in vederea pastrarii pacii si linistii in imperiu. Prin diverse metode subtile se urmarea configurarea Ia nivelul constiintei altor popoare din imperiu -de sentimente pro-dinastice, care, in timp, prin cultivarea continua, se vor transforma intr-un autentic patriotism dinastic. Sub aspect psihologic, mitul este posibil datorita faptului ca membrii unei societati traditionale isi desfasoara activitatea intr-un climat de asteptare si incordare, de teama, cautand sa-si gaseasca un protector impotriva universului ostil (natura, sistemul social), protector care, de regula, este gasit in obstea sateasca, in stapanul pe al carui domeniu lucreaza, ori in persoana suveranului. O astfel de societate traditionala, o civilizatie taraneasca, rustica, intalnim si in Ardealul secolului XVIII, o societate care in conditiile de atunci, era in cautarea unui aparator si a unui salvator legitim care sa-i ofere solutia, iesirea din mizeria social-politica in care se zbatea. Acestui orizont de asteptare i-a corespuns credinta romanilor ardeleni in monarhul vienez, el tiind asociat cu simbolul luminii, fiind cel care a reusit sa restaureze o ordine dereglata, si chemat sa rezolve un deziderat de amploare, si cel care face sa dea inapoi fortele raului. Audientele lui Horea la imparatul vienez au alimentat si mai mult speranta iobagimii romane intr-o modificare in bine a conditiei sale sociale. In cursul ultimei audiente la imparat, 1 aprilie 1784, acesta, conform legendei colportate de Horea la intoarcerea in mijlocul taranimii, ar fi indemnat la rascoala prin cuvintele: tut ihr das (faceti voi aceasta). Imparatului i se atribuie aceste cuvinte si in scrisoarea tarzie a unui nobil ungur din Ribita (18 aprilie 1830), care spune ca ar fi primit informatia aceasta de la capitanul Sodler, prezent la audienta. Persoana sa a fost mereu invocata de taranime la 1784, in multe situatii alaturi de cea a mamei sale, imparateasa Maria Tereza. Astfel, la Vulpeni, la 4 noiembrie, taranii distrug 38 de case de nobili si oraseni, cu strigate de vivat Maria Tereza , iar pentru mobilizarea participantilor la rascoala, Horea le-a prezentat o diploma cu semnatura imparatului si o cruce aurita cu fizionomia lui Iosif al II-lea in medalion.
Indiferent de adevarul istoric, persoana imparatului functioneaza cu rol de catalizator al actiunilor taranesti la 1784 si cristalizeaza in mentalitatea taraneasca revolutionara ideea ca imparatul aproba si sprijina rascoala taranilor. Numarul zilelor de munca ale iobagilor ajunsese la patru pe saptamana cu bratele, trei cu animalele si doua pentru jeleri. Asupra taranilor apasau si o serie de dari: zeciuiala din produsele agricole si animale, plocoanele, carausiile, cazarea functionarilor ce incasau birurile, incartiruirea militarilor. Nobilimea detinea monopolul vanatului, moraritului si pescuitului, cotropise paduri, pasuni si multe terenuri agricole ceea ce ii nemultumea pe tarani. Au mai fost supusi unor obligatii privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului si al minereului, ca si la plata unor impozite. Desi imparateasa Maria Tereza emite decretul de toleranta pentru romanii de religie ortodoxa din Transilvania si le permite numirea unui episcop ortodox, masurile nu au efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oara in Transilvania pe cand era asociat la tron, in 1773. In timpul calatoriei a adunat un numar impresionant de petitii, cam 19.000, la fel intamplandu-se si cu prilejul celei de-a doua calatorii, din 1783. In vara anului 1784 s-a dispus de catre imparatul Iosif al II-lea o conscriptie militara, in cadrul regimentelor de granita; cei inrolati urmau sa primeasca arme si sa nu mai faca slujbe iobagesti, iar pamanturile si casele pe care le aveau in folosinta vor deveni ale lor. Numarul celor care doreau sa se inscrie a depasit insa cu mult asteptarile autoritatilor. Conscriptia a fost anulata de guvernatorul Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor care isi simteau amenintate privilegiile de clasa, ceea ce i-a nemultumit si mai mult pe tarani. Ca urmare a inrautatirii soartei iobagilor romani din Muntii Apuseni, in a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, asistam la o...
S-a intamplat in 1 aprilie 1784 . Audienta lui Horea la imparatul Iosif al II-lea, in cadrul careia ii prezinta situatia taranimii din Transilvania. In ciuda demersurilor lui Horea, autoritatile locale refuza sa dea satisfactie revendicarilor taranesti. Mitul bunului imparat se naste dintr-un fond pre-existent la nivelul constiintei societatii traditionale romanesti, atasata unei maniere specifice de perceptie si valorizare a puterii vazuta ca instanta suprema, iar stapanul (imparatul) reprezinta pentru ea mandatarul puterii lui Dumnezeu pe pamant. Peste acest fond se suprapune propaganda oficiala a Curtii vieneze, care urmarea acelasi lucru: sa obtina ascultarea si increderea supusilor, in vederea pastrarii pacii si linistii in imperiu. Prin diverse metode subtile se urmarea configurarea Ia nivelul constiintei altor popoare din imperiu -de sentimente pro-dinastice, care, in timp, prin cultivarea continua, se vor transforma intr-un autentic patriotism dinastic. Sub aspect psihologic, mitul este posibil datorita faptului ca membrii unei societati traditionale isi desfasoara activitatea intr-un climat de asteptare si incordare, de teama, cautand sa-si gaseasca un protector impotriva universului ostil (natura, sistemul social), protector care, de regula, este gasit in obstea sateasca, in stapanul pe al carui domeniu lucreaza, ori in persoana suveranului. O astfel de societate traditionala, o civilizatie taraneasca, rustica, intalnim si in Ardealul secolului XVIII, o societate care in conditiile de atunci, era in cautarea unui aparator si a unui salvator legitim care sa-i ofere solutia, iesirea din mizeria social-politica in care se zbatea. Acestui orizont de asteptare i-a corespuns credinta romanilor ardeleni in monarhul vienez, el tiind asociat cu simbolul luminii, fiind cel care a reusit sa restaureze o ordine dereglata, si chemat sa rezolve un deziderat de amploare, si cel care face sa dea inapoi fortele raului. Audientele lui Horea la imparatul vienez au alimentat si mai mult speranta iobagimii romane intr-o modificare in bine a conditiei sale sociale. In cursul ultimei audiente la imparat, 1 aprilie 1784, acesta, conform legendei colportate de Horea la intoarcerea in mijlocul taranimii, ar fi indemnat la rascoala prin cuvintele: tut ihr das (faceti voi aceasta). Imparatului i se atribuie aceste cuvinte si in scrisoarea tarzie a unui nobil ungur din Ribita (18 aprilie 1830), care spune ca ar fi primit informatia aceasta de la capitanul Sodler, prezent la audienta. Persoana sa a fost mereu invocata de taranime la 1784, in multe situatii alaturi de cea a mamei sale, imparateasa Maria Tereza. Astfel, la Vulpeni, la 4 noiembrie, taranii distrug 38 de case de nobili si oraseni, cu strigate de vivat Maria Tereza , iar pentru mobilizarea participantilor la rascoala, Horea le-a prezentat o diploma cu semnatura imparatului si o cruce aurita cu fizionomia lui Iosif al II-lea in medalion.
Indiferent de adevarul istoric, persoana imparatului functioneaza cu rol de catalizator al actiunilor taranesti la 1784 si cristalizeaza in mentalitatea taraneasca revolutionara ideea ca imparatul aproba si sprijina rascoala taranilor. Numarul zilelor de munca ale iobagilor ajunsese la patru pe saptamana cu bratele, trei cu animalele si doua pentru jeleri. Asupra taranilor apasau si o serie de dari: zeciuiala din produsele agricole si animale, plocoanele, carausiile, cazarea functionarilor ce incasau birurile, incartiruirea militarilor. Nobilimea detinea monopolul vanatului, moraritului si pescuitului, cotropise paduri, pasuni si multe terenuri agricole ceea ce ii nemultumea pe tarani. Au mai fost supusi unor obligatii privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului si al minereului, ca si la plata unor impozite. Desi imparateasa Maria Tereza emite decretul de toleranta pentru romanii de religie ortodoxa din Transilvania si le permite numirea unui episcop ortodox, masurile nu au efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oara in Transilvania pe cand era asociat la tron, in 1773. In timpul calatoriei a adunat un numar impresionant de petitii, cam 19.000, la fel intamplandu-se si cu prilejul celei de-a doua calatorii, din 1783. In vara anului 1784 s-a dispus de catre imparatul Iosif al II-lea o conscriptie militara, in cadrul regimentelor de granita; cei inrolati urmau sa primeasca arme si sa nu mai faca slujbe iobagesti, iar pamanturile si casele pe care le aveau in folosinta vor deveni ale lor. Numarul celor care doreau sa se inscrie a depasit insa cu mult asteptarile autoritatilor. Conscriptia a fost anulata de guvernatorul Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor care isi simteau amenintate privilegiile de clasa, ceea ce i-a nemultumit si mai mult pe tarani. Ca urmare a inrautatirii soartei iobagilor romani din Muntii Apuseni, in a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, asistam la o...
