Ce placuta-i si ce dulce-i, Doamne, adunarea, acolo- i revarsa Domnul binecuvantarea, viata pentru vesnicie, binecuvantarea. Nu-i loc mai sfant decat acela cand esti cu Domnul si cu-ai Sai, in rugaciune si-n cantare, si-n lacrimi langa fratii tai. Oriunde-s ei, fa tot si du-te, oricati sunt ei, fa tot si stai, oricum sunt ei, fa tot []Ce placuta-i si ce dulce-i, Doamne, adunarea,acolo- i revarsa Domnul binecuvantarea,viata pentru vesnicie, binecuvantarea.

Nu-i loc mai sfant decat acelacand esti cu Domnul si cu-ai Sai,in rugaciune si-n cantare,si-n lacrimi langa fratii tai.

Oriunde-s ei, fa tot si du-te,oricati sunt ei, fa tot si stai,oricum sunt ei, fa tot si-i cauta,ca unde-s ei, e-un colt de rai.

Toate fantanile () filistenii le-au astupat. (Gen. 26, 15)Cartea Domnului, Sfanta Scriptura, spune la Eclesiastul ca: Ce a fost va mai fi si ce s-a facut se va mai face; nimic nu este nou sub soare. Daca este un lucru despre care s-ar putea spune: Iata ceva nou! de mult lucrul acela era si in veacurile dinaintea noastra (Ecles. 1, 9-10).

Cat adevar are Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu cel vesnic, si cum se implineste el de fiecare data din nou si din nou!Iata, noi umblam acum de peste cincizeci de ani si luptam pentru recunoasterea si normalizarea unui adevar atat de evident, ca lumina zilei, dupa dobandirea unui drept atat de sfant, de cinstit si de natural si totusi ce greu de acceptat si de recunoscut se dovedeste a fi acest drept din partea celor ce ar trebui sa-l vada cu o suta de ochi buni si sa-l ofere cu o suta de maini bucuroase.

Dar in realitate, iata ca indata ce pare ca totul este aproape de o rezolvare fericita, lucrurile se incurca din nou si ochii care trebuia sa vada lumina se inchid intunecati, si mainile care trebuia sa se intinda incarcate se retrag iarasi uscate si goale. Iar lopetile care trebuia sa desfunde fantanile se ingramadesc incarcate sa le infunde mai vrajmas.

Biblia vorbeste in cartea Genezei, in capitolul 26 despre o situatie asemanatoare dintre Isaac, fiul si urmasul lui Avraam, care locuia pe atunci ca strain in tara filistenilor, intr-un loc anume Gherar, si filistenii printre care locuia. In locul acela erau niste fantani pe care le sapase Avraam, tatal sau, pe vremea cand venise si el si locuia ca strain in aceasta tara a filistenilor (Gen. 21, 34).

Dupa moartea lui Avraam, fiul lui, Isaac, a facut semanaturi in tara aceea si a strans rod insutit, caci Domnul l-a binecuvantat si a ajuns foarte bogat. Vazand acest lucru si umplandu-se de gelozie si de ura impotriva lui Isaac, imparatul filistenilor i-a pus gand rau si a poruncit sa-i astupe acestuia toate fantanile pe care le sapase tatal sau Avraam pentru adaparea si viata turmelor sale; si le-au umplut cu pamant, ca sa nu mai aiba apa si sa piara de sete cu totii. Filistenii il pizmuiau. i Abimelec, imparatul filistenilor, i-a zis lui Isaac: Pleaca de la noi, ca ai ajuns mult mai bogat si mai puternic decat noi Isaac a plecat mai departe si s a asezat in valea unde sapase tatal sau Avraam fantanile cu ape vii si le-a desfundat din nou, caci filistenii le astupasera. i Isaac le-a pus iarasi numele pe care le daduse tatal sau Avraam (Gen. 26, 18).

Dar pastorii filistenilor s-au certat cu ai lui Isaac, zicand: Apa este a noastra, si umbland sa le rapeasca fantanile i pe oriunde cautau sa-si afle apa de via ta urmasii lui Avraam, filistenii ii urmareau, vrand sa puna mana pe munca si bunurile lui Isaac, intretinand mereu acolo o atmosfera de certuri, de prigoniri, de rapire si de nedreptate.

Urmasul lui Avraam, dorind pacea si ocolind certurile, se muta din loc in loc, ridica altare spre slava Domnului, ducea o viata de rugaciune si alerga la Domnul dupa ajutor si aparare. Mereu vorbeste Biblia ca in acel timp de mari incercari si primejdii Isaac isi innoia legamintele sale cu Domnul, iar Domnul il asculta si il binecuvanta din pricina tatalui sau Avraam (Gen. 26, 24).

Dupa fiecare rugaciune si lupta, si legamant, Isaac si ai lui mai desfundau o fantana, pana cand le-au desfundat pe toate cele patru despre care spune acest capitol 26.

Cata lupta si cate certuri au avut urmasii lui Avraam pentru apararea izvoarelor de apa care erau pentru ei o conditie de viata si fara de care ar fi pierit acolo in acea tara straina si in acel loc uscat prin care trebuia sa traiasca o vreme. Vrajmasul lor filistean stia bine ca daca le astupa aceste fantani ei ori va trebui sa moara de sete, ori sa bea din alte fantani, straine, ori vor fi siliti sa plece in alta parte. Filistenii tocmai asta cautau, ca sa scape de ei.

Pana la urma totusi Dumnezeul parintelui lor credincios a intocmit toate lucrurile in asa fel, incat ei nici n-au pierit in acel pustiu si nici n-a trebuit sa caute fantani straine, si nici sa fuga de frica in alt loc. Rabdarea si statornicia lor acolo, precum si dragostea si ravna lor pentru izvoarele din care traiau au biruit. A venit o vreme cand ei s-au putut bucura timp indelungat de prospetimea si dulceata apelor vii pentru care luptasera si de care n-au voit sa se lipseascaDe ce ne-am oprit noi oare acum la acest loc si la acest timp din Cuvantul lui Dumnezeu ca sa vorbim despre niste fantani si despre niste certuri pentru ele intre urmasii lui Avraam si vrajmasii lor de moarte care erau filistenii?Ne-am oprit pentru ca, dupa cum am spus la inceput, cam acesta este si motivul certurilor noastre de cincizeci de ani cu stapanitorii trecatori ai acestor locuri unde, ca si urmasii lui Avraam, locuim si noi astazi tot ca niste straini. i parintele nostru Iosif, intocmai ca parintele lor Avraam, a venit aici ca strain, de departe. Dumnezeu, cand l-a asezat in valea asta, i-a spus sa sape si el patru fantani din care noi, urmasii lui, sa avem apa vie. Ca sa traim si noi si toti cei care suntem calatori spre Canaan si care locuim tot ca straini printre niste oameni ce ne urasc din pricina numelui lui Dumnezeu, Tatal nostru, si a tintei noastre ceresti spre care mergem. Dupa cum este scris: i veti fi urati de toti din pricina Numelui Meu (Matei 10, 22); si daca va uraste lumea, sa stiti ca pe Mine M-a urat inaintea voastra Lumea va uraste pentru ca nu sunteti din ea (Ioan 15, 18 si 17, 14).

Patru fantani, patru izvoare vii ne-a sapat si noua parintele nostru sufletesc, acel Avraam-Iosif al nostru. El ne-a adus pe noi in acest popor minunat al Oastei Domnului ca straini prin locurile acestea, calatorind spre Patria noastra cea cereasca, spre Canaanul cel de Sus.

Aceste patru fantani cu izvoare vii sunt:adunarea,cuvantul,rugaciunea,cantarea.

Din aceste patru izvoare ne-a adapat el in timpul vietii sale si din aceste ape vii noi ne-am tinut viata si ne-am primit puterea si sanatatea sufletelor noastre in uscaciunea pustiei lumii prin care trecem. Prin aceasta seceta duhovniceasca in care nu gasim un rau de apa curata pentru sufletele noastre nicaieri.

Dar filisteanul, care ne uraste de moarte si care cauta sa ne infometeze si sa ne ia orice putere de viata, a cautat si va cauta mereu numai sa ne astupe si sa ne infunde aceste fantani, fiindca el stie ca, daca ne va lipsi pe noi de ele, noi vom pieri ori vom parasi drumul nostru si locul nostru cel in care ne-a chemat si ne-a asezat Dumnezeu.

Cea dintai lupta si cea dintai cearta a noastra a fost pentru adunare. Adunarea noastra, adunarea Domnului, a fost prima fantana pe care ne-a facut-o parintele nostru. Inainte de a porni spre Canaanul ceresc, noi n-am cunoscut niciodata fantana asta. Adunarea a fost prima binecuvantare pe care ne-a dat-o Domnul prin parintele nostru. Aici am simtit noi prima data dulceata apelor vii ale Bibliei, ale rugaciunii, ale cantarii sfinte si innoitoare. Aici am cunoscut primii frati, primele surori, primele oite ale Domnului, care venisera si ele ca sa se adape si sa se hraneasca aici. Nicaieri in lume nu mai gasisem noi pana atunci o inviorare si o putere atat de fericita umpland sufletele noastre cum am aflat din prima clipa cand am ajuns la cunostinta acestei fantani. Cand ne-am adapat din apele adunarii impreuna cu fratii si surorile noastre pe care acolo i am intalnit pentru prima dataCe fantana binecuvantata este pentru noi adunarea frateasca! Acolo de fiecare data vine Domnul Iisus, dupa Cuvantul Sau: Oriunde doi sau trei se aduna in Numele Meu, sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 20). Cat de multa lupta a dus si duce mereu vrajmasul Domnului si al nostru pentru a astupa fantana aceasta! Cea mai puternica si mai sireata lupta a dus si duce el impotriva adunarii, zicandu-ne mereu: De ce va separati voi de ceilalti? De ce va socotiti voi mai buni, mai sfinti, mai alesi ca altii? Ce este adunarea asta decat o trufie a voastra, voi va socotiti elite, zei ori supraoameni? Ce, noi nu suntem tot ostasi de la botez? De ce faceti voi alta Biserica? De ce nu va este de ajuns una? De ce nu va sunt de ajuns doua ceasuri pe saptamana, sa mergeti si voi unde merg ceilalti si apoi sa va vedeti de treaba, cum face toata lumea, mergand si voi unde merg toti? De ce va adunati si in alta parte, stiti ca nu-i voie? De ce nu-i voie, ce rau facem? Nu faceti nici un rau, dar nu-i voie. De ce nu-i voie, daca nu facem nici un rau? De ce nu sunt opriti cei care fac rau, care beau, care se bat, care urla, care ameninta si tulbura? Pe ei nu-i opreste nimeni, ei au voie. Noi de ce sa nu avem? Nu aveti si gata!Cuvantul Domnului, citirea si adaparea noastra din Sfintele Scripturi, este o a doua fantana cu apa vie pe care ne-a sapat-o parintele nostru si la care ne-a adus el pentru a ne invia sufletele noastre moarte in pacat. Pentru a inverzi tarina inimilor noastre uscata de seceta acestei lumi.

Dar si impotriva acestei fantani au pornit copiii filistenilor ca sa ne-o astupe. Ce lupte si certuri indelungi am avut cu ei si pentru citirea si propovaduirea Bibliei! Pana la venirea parintelui nostru pe aici, aproape nimeni in locurile acestea nu cunostea si nu dorea aceasta fantana. Cea mai mare parte a poporului nostru era tinut departe de fantana Bibliei! Apele ei cele vii erau necunoscute pentru noi. Filistenii facusera totul ca sa astupe aceasta fantana si sa tina acoperita existenta Bibliei, pentru ca nimeni sa nu se adape in voie din ea, ci numai ei, unii, si numai uneori. Cate un strop. i cate o clipaDar cand parintele nostru a desfundat acest izvor viu si a strigat in toata lumea, tuturor celor ce erau uscati de sete: Veniti la ape, veniti, luati cat vreti si cand vreti, fantana este puternica, apa este dulce, vremea este prielnica, veniti cu totii, cititi si va adapati din Sfintele Scripturi ca sa aveti viata vesnica, atunci, o, ce miscare de viata s-a facut in popor! i cat de fericiti au venit si vin cu sutele de mii insetatii sa se adape de la apele ei vii Slava vesnica lui Dumnezeu Care ne-a desfundat acest izvor fericit si viu din care sa se adape multimi tot mai fericite de insetati care primesc pu tere de viata sfanta.

Toata ura vechilor filisteni s-a napustit de la inceput si impotriva acestei fantani. i cu toata puterea, cu toate mijloacele si cu toate masurile lor au cautat sa ridice bariere si oprelisti pe drumul sufletesc spre ea. Dar setea cea sfanta care s-a trezit in suflete dupa apa aceasta vie a Bibliei nu mai poate fi oprita cu nici o masura amenintatoare ori vicleana. Biblia a devenit o fantana imbelsugata din care apele vii tasnesc cu putere si se revarsa peste tot, alinand setea tuturor celor ce doresc si alearga sa se adape din ele. Filistenii nostri zic si despre asta: N-aveti voie sa puneti mana pe Scriptura. Nu-i voie sa puna mana si sa spuna din Biblie decat cei care fac scoli, ca sa o poata talcui. Voi ce scoala ati facut? Unde ati invatat voi ca sa stiti ce spune cartea asta? Va rataciti, n aveti voie sa cititi din ea! Dar fara ea, cand n-am cunoscut-o, cum eram? Cand nu stiam sa alegem binele de rau, lumina din intuneric si adevarul din minciuna, atunci nu eram rataciti? Nu se ocupa nimeni de noi si nu-i pasa nimanui ca ne pierdem si trupeste, si sufleteste ca niste orbi! Iar acum, cand Biblia ne-a deschis ochii sa vedem si ne-a aratat limpede calea vietii si ne...