UN TROFEU AL DOMNULUI
Inca inainte de a lua contact sufleteste cu Lucrarea Oastei Domnului, in 1976, am fost invitat sa merg la o adunare la Pestera Meziad, in preziua Sfantului Ilie, unde Oastea Domnului facea o adunare in acea noapte. i acolo, impreuna cu fratele Vis, cu fratele Gigel Danaila de la Rediu si cu alti frati, am []Pestera MeziadInca inainte de a lua contact sufleteste cu Lucrarea Oastei Domnului, in 1976, am fost invitat sa merg la o adunare la Pestera Meziad, in preziua Sfantului Ilie, unde Oastea Domnului facea o adunare in acea noapte. i acolo, impreuna cu fratele Vis, cu fratele Gigel Danaila de la Rediu si cu alti frati, am ajuns mai devreme si ne-am ocupat un loc pe iarba.
La un moment dat, dinspre vale am vazut venind un om micut de statura, cu parul alb, valvoi, cu mainile la spate si cu un zambet ingeresc. Mi s-a parut ca-i un inger, nu ca este un om care urca spre locul de adunare. A venit catre noi, caci se cunostea cu fratele Vis si cu ceilalti, si m-a imbratisat. Fratii i-au spus: Este un tanar de la noi de la Galati, care a venit pentru prima data printre noi ; si fratele Popa Petru de la Saucani despre care am aflat ulterior ca asa se chema m-a imbratisat, zambind intr-un fel parca nemaiintalnit printre oameni, si a zis: Bine-ai venit, frate, printre noi . Eu nu stiam nici apelativul acesta de frate , nu stiam mare lucru fiind un tanar la 16, 17 ani, si am fost foarte surprins de explicatia primita.
Iar apoi, in ceea ce a urmat acolo pana s-a innoptat si nu se mai vedeau foarte bine fratii la fata, l-am urmarit pe acest om care mergea de la grup la grup, asa, ca un inger binecuvantat, pentru ca se cunostea cu frati din toata tara.
A doua zi am mers la el acasa, la Saucani, cu grupul de frati de la Rediu cu care eram si am fost marcat pentru prima data si pentru totdeauna de imaginea acestui om deosebit si ales intre oameni; despre care am auzit ca, la varsta de 16 ani, in costum national, a vorbit la Teatrul din Oradea atat de profund si atat de inflacarat, incat sala s-a ridicat in picioare si l-a ovationat indelung. i era un om despre care n-am auzit sa fi avut studii foarte inalte, insa era profund atins de harul lui Dumnezeu si de cunoasterea pe care numai credinta ti-o da. Acest lucru l-am remarcat la el pana la sfarsitul vietii sale pamantesti. N-am reusit sa ajung la inmormantarea lui, dar am fost profund marcat de aceasta.
Dupa ce l-am cunoscut, am facut aproape in fiecare an, elev fiind, cate un circuit prin tara. Impreuna cu fratele Mitica Oanca de la Corod, uneori si cu fratele Toader Slavu de la Malu Alb si cu fratele Vis ( utu Visarion), am fost in casa acestor ingeri de la Saucani (locuia impreuna cu fiica sa Viorica si cu ginerele sau Viorel, care erau, la fel, niste ingeri de oameni), unde am vazut asa dragoste cum n-am vazut in toata lumea pe care o cunosteam eu pana atunci. Acolo era un fel de casa a dragostei si a unei veselii duhovnicesti incat, fara sa agreseze, te facea sa devii dependent, pur si simplu, atat de dragostea lor fata de Domnul, cat si de dragostea fata de copiii Sai sau fata de orice alti oameni care le treceau pragul casei.
In repetate randuri, am stat acolo, prin vacante: cinci, sase zile cam o saptamana, si mergeam peste tot. Mai ales in perioada sarbatorilor de iarna, mergeam pe la diverse adunari fie acolo in Saucani, fie prin satele acelea imprastiate peste dealuri, zeci de kilometri. De cele mai multe ori mergeam pe jos, prin zapada.
Pe fratele Popa Petru nu l-am vazut niciodata incruntat; nu stiu cum ar fi aratat fata lui incruntata. Parca-l vad si-acum mergand maiestuos prin zapada, cu mainile la spate de multe ori, mereu zambind; si mereu ne indemna sa mergem mai departe Noi, desi eram mai tineri, eram mai obositi, dar el nu. Niciodata n-am inteles cum facea atatia zeci de kilometri si, cand ajungea la adunare, la fiecare adunare pe care o faceam pe unde mergeam, mereu era proaspat si mereu avea un cuvant extraordinar, altul de fiecare data. Nu cred ca-si pregatea cuvantul, decat prin faptul ca citea mereu in Biblie. Cand veneam acasa si ne duceam la culcare, de multe ori mai ieseam din camera si il vedeam fie citind, fie rugandu-se. i cred ca din hrana din Biblie si apoi din rugaciune primea aceasta putere. N-am inteles cand dormea, pentru ca foarte putin l-am vazut odihnindu-se. M-am intrebat multa vreme si ma minunamEu, ca un burete uscat care absorbea foarte mult atunci, eram uimit de noutatile si de bogatia cuvantului care, cum spuneam, mereu era altul. De-a lungul vietii, am remarcat la alti frati ca au cam aceeasi vorbire si cam aceeasi rugaciune, ceea ce nu-mi prea placea. Nu vorbesc de fratele Traian Dorz sau de fratele Arcadie Nistor, sau de fratele Moise Velescu si de alti frati care erau mai renumiti in Oastea Domnului. Ziceam de alti frati asa, care aveau aceeasi vorbire. Dar parintii, inaintasii Oastei Domnului pe care i-am cunoscut eu, cei mai multi dintre ei, 98 la suta, erau inepuizabili in a scoate din fantana asta a darurilor, din Biblie, din Cartea Vietii. Scoteau mereu, mereu noi si noi invataturi pe care eu care citisem destul de mult, pentru varsta pe care o aveam, alte carti laice nu le mai intalnisem si pe care nu le mai auzisem niciodata. tiam ca era unul dintre prietenii cei mai de taina, cei mai apropiati ai fratelui Traian Dorz. Deseori il mustra fratele Traian pe fratele Popa Petru ca, de regula, pe la diversele adunari, el nu statea in fata niciodata. Niciodata! Statea mereu printre frati, mai spre margine, asa, si fratele Traian, care il iubea foarte mult si care il pretuia foarte mult, ii spunea uneori: De ce-ai fugit, de ce n-ai stat acolo, sa vii acolo? .
Da, el era un om smerit si de o mare noblete sufleteasca.
Am invatat foarte multe de la fratele Popa Petru. Cel putin din 1975- 76 incoace, de cand am luat eu contact cu Oastea Domnului, am vazut ca el era unul dintre stalpii mari ai ei, dar mai putin vazut Toate vaile din Bihor, de exemplu, ii erau cunoscute.
El era constructor de case, un fel de maistru ziditor de case; cam asta era serviciul lui. i lucra cu o echipa de frati. De cele mai multe ori tot pentru frati ridicau case. i faceau si adunari tot timpul. Dar mai ales pe fratii si surorile pe care el ii frecventa, i-am vazut adeseori cand intram in acele locuri de adunare ca erau ca puii de randunica care asteptau cu ciocurile lor intinse hrana de la Dumnezeu prin fratele Popa Petru. Iar Viorel si Viorica, si alti cativa tineri erau cei care ilustrau prin cantari foarte frumoase cuvantul pe care Domnul il aducea prin el.
Cred ca acesti frati pe care i-am numit mai inainte si pe care mereu i-as numi cu piosenie au fost sfintii poporului nostru in aceasta perioada. Ma refer la fratele Traian, la fratele Popa Petru de la Saucani, fratele Popa Petru de la Batiz, parintele Gavris Parintele Iosif a fost inainte; eu vorbesc de perioada din 1975 incoace. Parintele Iosif este piatra din varful unghiului Oastei Domnului. Dar fratele Arcadie Nistor si cei care au mai fost prin inchisori: fratele Cornel Silaghi de la Timisoara, fratele Opris (pe care si pe el l-am prins in viata) si multi altii despre cativa dintre acestia, deseori m-am intrebat: sunt oameni sau ingeri? De asemenea, nici de fratele Moise Velescu nu pot sa uit si nu vreau sa uit; pentru ca ei sunt oameni care au marcat istoria acestor ani foarte grei, dar si frumosi, in acelasi timp, pentru noi. Cred ca, daca ar mai fi fost in viata si in perioada acestor ultimi zece, cincisprezece ani, altul ar fi fost chiar mersul tarii noastre, nu numai al Lucrarii Oastei Domnului. Zic asta pentru ca nu pot sa uit profetia facuta de Parintele Iosif si fratele Traian, si fratele Ioan Marini au spus la unison ca Lucrarea Oastei Domnului este din poporul roman si in special pentru poporul roman. Ca de la masa aceasta se vor hrani si alte popoare, este adevarat, dar ea este in special a poporului roman. i ca, daca poporul roman nu se va mantui prin Oastea Domnului, probabil ca nu se va mai mantui prin nici o alta lucrare. Zic de Oastea Domnului care face parte din Biserica Ortodoxa Romana si care nu neaga, ci, dimpotriva, urmeaza toata invatatura profunda a Bisericii Ortodoxe, in general, si a Bisericii Ortodoxe Romane, in special, si care innobileaza aceasta Biserica printr-o adjudecare a lui Hristos in inima fiecarui ostas care vrea sa-si dedice viata lui Dumnezeu, ostas care devine o samanta binecuvantata pentru poporul sau. Ce se intampla astazi in popor nu prea cadreaza cu implinirea pozitiva a profetiei acesteia facute de sfintii nostri inaintasi. Cu toate acestea, eu cred ca acesta este adevarul si se va impune pana la urma spiritul Oastei Domnului. Duhul Oastei Domnului pe care l-au primit Parintele Iosif, fratele Traian, fratele Marini si toti ceilalti frati pe care i-am pomenit va ramane si ne va insoti probabil in vremurile si mai grele care se abat asupra noastra.
Dar fratele Popa Petru, cum spuneam, a fost un inger luminos, un foarte, foarte puternic sustinator al duhului Oastei si chiar al romanismului. El a trecut biruitor in eternitate si va fi rasplatit de Dumnezeu cu prisosinta.
Fiind in prezenta lui, il urmaream in toate: si la masa, si la incaltat si descaltat la tot; pentru ca am fost o fire mai analitica, mai atenta. i nu pot sa spun decat ca am vazut desavarsire. Acesta este cuvantul pe care mi l-am format cu privire la fratele Popa Petru. tiu, de exemplu, ca de multe ori eram uzi la picioare, ne lua frigul, oboseala, iar el mereu zambea, venea, ma lua de dupa gat si zicea: Nu-i asa ca ai obosit un pic? Dar Domnul iti va da putere sa mergi mai departe . i parca dintr-o data nu mai simteam nici frigul la picioare, nici oboseala. Da, s-a intamplat acest lucru! Minuni despre care nu se prea vorbeste. Eu spun ce-am trait eu. Nu stiu ce stari au avut altii. Insa stiu ca mereu trecea cu zambetul pe buze. Asta m-a marcat pe mine. Era un om pe care, cum am spus, nu l-am vazut niciodata suparat. i, ce am remarcat foarte mult, nu judeca niciodata pe nimeni.
Cand deschidea Cuvantul si incepea sa vorbeasca, simteam o priza de 100 la suta a auditoriului, indiferent cat ar fi fost de tarziu in noapte sau de obositi fratii, sau de suparati; era doar un murmur de putere si de lacrimi care se auzea. Avea acest dar extraordinar de a vorbi, pe care si oameni din lume i l-au remarcat, oameni cu multa carte sau cu multe pretentii, dintre cei care l-au auzit.
Mi-aduc aminte, era o familie niste surori prin munti undeva, singure, cu niste copilite si fratele se dusese odata sa le cerceteze. i ne-au spus surorile ca, la plecare, cand sa iasa pe usa, unul din copii a zis: Mama, mama, cand mai vine Domnul Iisus pe la noi? . Asta era starea pe care o transmitea omul acesta.
Atunci cand am auzit ca a plecat la Domnul stiam ca a fost incununat cu rasplata Domnului. Dar ca si la fratele Traian, cand s-a intamplat, dupa aceea, si la fratele Arcadie de fiecare data am simtit ca ni se mai ia un sprijin, un zid care ne proteja. Pentru ca ei, care erau unici prin felul lor de traire si prin felul in care smulgeau din intelepciunea divina, ascunsa, firul acesta al Oastei Domnului (si nu numai ci al legaturii cu Dumnezeu), ne-au disparutFratele Popa Petru totdeauna facea in asa fel, incat sa nu intre in discutii care priveau problemele de care eram noi framantati la Galati atunci. De exemplu, in adunare la noi erau niste stari tulburi datorita unei grupari care o luase putin spre stanga i, cum eu aveam niste framantari si eram mai firoscos, asa, incercam uneori sa deschid un subiect privitor la acestea. Dar el niciodata nu le...
La un moment dat, dinspre vale am vazut venind un om micut de statura, cu parul alb, valvoi, cu mainile la spate si cu un zambet ingeresc. Mi s-a parut ca-i un inger, nu ca este un om care urca spre locul de adunare. A venit catre noi, caci se cunostea cu fratele Vis si cu ceilalti, si m-a imbratisat. Fratii i-au spus: Este un tanar de la noi de la Galati, care a venit pentru prima data printre noi ; si fratele Popa Petru de la Saucani despre care am aflat ulterior ca asa se chema m-a imbratisat, zambind intr-un fel parca nemaiintalnit printre oameni, si a zis: Bine-ai venit, frate, printre noi . Eu nu stiam nici apelativul acesta de frate , nu stiam mare lucru fiind un tanar la 16, 17 ani, si am fost foarte surprins de explicatia primita.
Iar apoi, in ceea ce a urmat acolo pana s-a innoptat si nu se mai vedeau foarte bine fratii la fata, l-am urmarit pe acest om care mergea de la grup la grup, asa, ca un inger binecuvantat, pentru ca se cunostea cu frati din toata tara.
A doua zi am mers la el acasa, la Saucani, cu grupul de frati de la Rediu cu care eram si am fost marcat pentru prima data si pentru totdeauna de imaginea acestui om deosebit si ales intre oameni; despre care am auzit ca, la varsta de 16 ani, in costum national, a vorbit la Teatrul din Oradea atat de profund si atat de inflacarat, incat sala s-a ridicat in picioare si l-a ovationat indelung. i era un om despre care n-am auzit sa fi avut studii foarte inalte, insa era profund atins de harul lui Dumnezeu si de cunoasterea pe care numai credinta ti-o da. Acest lucru l-am remarcat la el pana la sfarsitul vietii sale pamantesti. N-am reusit sa ajung la inmormantarea lui, dar am fost profund marcat de aceasta.
Dupa ce l-am cunoscut, am facut aproape in fiecare an, elev fiind, cate un circuit prin tara. Impreuna cu fratele Mitica Oanca de la Corod, uneori si cu fratele Toader Slavu de la Malu Alb si cu fratele Vis ( utu Visarion), am fost in casa acestor ingeri de la Saucani (locuia impreuna cu fiica sa Viorica si cu ginerele sau Viorel, care erau, la fel, niste ingeri de oameni), unde am vazut asa dragoste cum n-am vazut in toata lumea pe care o cunosteam eu pana atunci. Acolo era un fel de casa a dragostei si a unei veselii duhovnicesti incat, fara sa agreseze, te facea sa devii dependent, pur si simplu, atat de dragostea lor fata de Domnul, cat si de dragostea fata de copiii Sai sau fata de orice alti oameni care le treceau pragul casei.
In repetate randuri, am stat acolo, prin vacante: cinci, sase zile cam o saptamana, si mergeam peste tot. Mai ales in perioada sarbatorilor de iarna, mergeam pe la diverse adunari fie acolo in Saucani, fie prin satele acelea imprastiate peste dealuri, zeci de kilometri. De cele mai multe ori mergeam pe jos, prin zapada.
Pe fratele Popa Petru nu l-am vazut niciodata incruntat; nu stiu cum ar fi aratat fata lui incruntata. Parca-l vad si-acum mergand maiestuos prin zapada, cu mainile la spate de multe ori, mereu zambind; si mereu ne indemna sa mergem mai departe Noi, desi eram mai tineri, eram mai obositi, dar el nu. Niciodata n-am inteles cum facea atatia zeci de kilometri si, cand ajungea la adunare, la fiecare adunare pe care o faceam pe unde mergeam, mereu era proaspat si mereu avea un cuvant extraordinar, altul de fiecare data. Nu cred ca-si pregatea cuvantul, decat prin faptul ca citea mereu in Biblie. Cand veneam acasa si ne duceam la culcare, de multe ori mai ieseam din camera si il vedeam fie citind, fie rugandu-se. i cred ca din hrana din Biblie si apoi din rugaciune primea aceasta putere. N-am inteles cand dormea, pentru ca foarte putin l-am vazut odihnindu-se. M-am intrebat multa vreme si ma minunamEu, ca un burete uscat care absorbea foarte mult atunci, eram uimit de noutatile si de bogatia cuvantului care, cum spuneam, mereu era altul. De-a lungul vietii, am remarcat la alti frati ca au cam aceeasi vorbire si cam aceeasi rugaciune, ceea ce nu-mi prea placea. Nu vorbesc de fratele Traian Dorz sau de fratele Arcadie Nistor, sau de fratele Moise Velescu si de alti frati care erau mai renumiti in Oastea Domnului. Ziceam de alti frati asa, care aveau aceeasi vorbire. Dar parintii, inaintasii Oastei Domnului pe care i-am cunoscut eu, cei mai multi dintre ei, 98 la suta, erau inepuizabili in a scoate din fantana asta a darurilor, din Biblie, din Cartea Vietii. Scoteau mereu, mereu noi si noi invataturi pe care eu care citisem destul de mult, pentru varsta pe care o aveam, alte carti laice nu le mai intalnisem si pe care nu le mai auzisem niciodata. tiam ca era unul dintre prietenii cei mai de taina, cei mai apropiati ai fratelui Traian Dorz. Deseori il mustra fratele Traian pe fratele Popa Petru ca, de regula, pe la diversele adunari, el nu statea in fata niciodata. Niciodata! Statea mereu printre frati, mai spre margine, asa, si fratele Traian, care il iubea foarte mult si care il pretuia foarte mult, ii spunea uneori: De ce-ai fugit, de ce n-ai stat acolo, sa vii acolo? .
Da, el era un om smerit si de o mare noblete sufleteasca.
Am invatat foarte multe de la fratele Popa Petru. Cel putin din 1975- 76 incoace, de cand am luat eu contact cu Oastea Domnului, am vazut ca el era unul dintre stalpii mari ai ei, dar mai putin vazut Toate vaile din Bihor, de exemplu, ii erau cunoscute.
El era constructor de case, un fel de maistru ziditor de case; cam asta era serviciul lui. i lucra cu o echipa de frati. De cele mai multe ori tot pentru frati ridicau case. i faceau si adunari tot timpul. Dar mai ales pe fratii si surorile pe care el ii frecventa, i-am vazut adeseori cand intram in acele locuri de adunare ca erau ca puii de randunica care asteptau cu ciocurile lor intinse hrana de la Dumnezeu prin fratele Popa Petru. Iar Viorel si Viorica, si alti cativa tineri erau cei care ilustrau prin cantari foarte frumoase cuvantul pe care Domnul il aducea prin el.
Cred ca acesti frati pe care i-am numit mai inainte si pe care mereu i-as numi cu piosenie au fost sfintii poporului nostru in aceasta perioada. Ma refer la fratele Traian, la fratele Popa Petru de la Saucani, fratele Popa Petru de la Batiz, parintele Gavris Parintele Iosif a fost inainte; eu vorbesc de perioada din 1975 incoace. Parintele Iosif este piatra din varful unghiului Oastei Domnului. Dar fratele Arcadie Nistor si cei care au mai fost prin inchisori: fratele Cornel Silaghi de la Timisoara, fratele Opris (pe care si pe el l-am prins in viata) si multi altii despre cativa dintre acestia, deseori m-am intrebat: sunt oameni sau ingeri? De asemenea, nici de fratele Moise Velescu nu pot sa uit si nu vreau sa uit; pentru ca ei sunt oameni care au marcat istoria acestor ani foarte grei, dar si frumosi, in acelasi timp, pentru noi. Cred ca, daca ar mai fi fost in viata si in perioada acestor ultimi zece, cincisprezece ani, altul ar fi fost chiar mersul tarii noastre, nu numai al Lucrarii Oastei Domnului. Zic asta pentru ca nu pot sa uit profetia facuta de Parintele Iosif si fratele Traian, si fratele Ioan Marini au spus la unison ca Lucrarea Oastei Domnului este din poporul roman si in special pentru poporul roman. Ca de la masa aceasta se vor hrani si alte popoare, este adevarat, dar ea este in special a poporului roman. i ca, daca poporul roman nu se va mantui prin Oastea Domnului, probabil ca nu se va mai mantui prin nici o alta lucrare. Zic de Oastea Domnului care face parte din Biserica Ortodoxa Romana si care nu neaga, ci, dimpotriva, urmeaza toata invatatura profunda a Bisericii Ortodoxe, in general, si a Bisericii Ortodoxe Romane, in special, si care innobileaza aceasta Biserica printr-o adjudecare a lui Hristos in inima fiecarui ostas care vrea sa-si dedice viata lui Dumnezeu, ostas care devine o samanta binecuvantata pentru poporul sau. Ce se intampla astazi in popor nu prea cadreaza cu implinirea pozitiva a profetiei acesteia facute de sfintii nostri inaintasi. Cu toate acestea, eu cred ca acesta este adevarul si se va impune pana la urma spiritul Oastei Domnului. Duhul Oastei Domnului pe care l-au primit Parintele Iosif, fratele Traian, fratele Marini si toti ceilalti frati pe care i-am pomenit va ramane si ne va insoti probabil in vremurile si mai grele care se abat asupra noastra.
Dar fratele Popa Petru, cum spuneam, a fost un inger luminos, un foarte, foarte puternic sustinator al duhului Oastei si chiar al romanismului. El a trecut biruitor in eternitate si va fi rasplatit de Dumnezeu cu prisosinta.
Fiind in prezenta lui, il urmaream in toate: si la masa, si la incaltat si descaltat la tot; pentru ca am fost o fire mai analitica, mai atenta. i nu pot sa spun decat ca am vazut desavarsire. Acesta este cuvantul pe care mi l-am format cu privire la fratele Popa Petru. tiu, de exemplu, ca de multe ori eram uzi la picioare, ne lua frigul, oboseala, iar el mereu zambea, venea, ma lua de dupa gat si zicea: Nu-i asa ca ai obosit un pic? Dar Domnul iti va da putere sa mergi mai departe . i parca dintr-o data nu mai simteam nici frigul la picioare, nici oboseala. Da, s-a intamplat acest lucru! Minuni despre care nu se prea vorbeste. Eu spun ce-am trait eu. Nu stiu ce stari au avut altii. Insa stiu ca mereu trecea cu zambetul pe buze. Asta m-a marcat pe mine. Era un om pe care, cum am spus, nu l-am vazut niciodata suparat. i, ce am remarcat foarte mult, nu judeca niciodata pe nimeni.
Cand deschidea Cuvantul si incepea sa vorbeasca, simteam o priza de 100 la suta a auditoriului, indiferent cat ar fi fost de tarziu in noapte sau de obositi fratii, sau de suparati; era doar un murmur de putere si de lacrimi care se auzea. Avea acest dar extraordinar de a vorbi, pe care si oameni din lume i l-au remarcat, oameni cu multa carte sau cu multe pretentii, dintre cei care l-au auzit.
Mi-aduc aminte, era o familie niste surori prin munti undeva, singure, cu niste copilite si fratele se dusese odata sa le cerceteze. i ne-au spus surorile ca, la plecare, cand sa iasa pe usa, unul din copii a zis: Mama, mama, cand mai vine Domnul Iisus pe la noi? . Asta era starea pe care o transmitea omul acesta.
Atunci cand am auzit ca a plecat la Domnul stiam ca a fost incununat cu rasplata Domnului. Dar ca si la fratele Traian, cand s-a intamplat, dupa aceea, si la fratele Arcadie de fiecare data am simtit ca ni se mai ia un sprijin, un zid care ne proteja. Pentru ca ei, care erau unici prin felul lor de traire si prin felul in care smulgeau din intelepciunea divina, ascunsa, firul acesta al Oastei Domnului (si nu numai ci al legaturii cu Dumnezeu), ne-au disparutFratele Popa Petru totdeauna facea in asa fel, incat sa nu intre in discutii care priveau problemele de care eram noi framantati la Galati atunci. De exemplu, in adunare la noi erau niste stari tulburi datorita unei grupari care o luase putin spre stanga i, cum eu aveam niste framantari si eram mai firoscos, asa, incercam uneori sa deschid un subiect privitor la acestea. Dar el niciodata nu le...
