Rugăciunea, postul și pocăința – căile înaintării noastre spre Înviere. Predică la Duminica a cincea din Post, a Cuvioasei Maria Egipteanca
Pr. Gabriel Basa Aflati pe calea urcusului duhovnicesc, pe care nadajduim sa-l parcurgem pentru a ajunge, in comuniune, la ziua cea mare a Invierii, ne gasim astazi in Duminica a cincea din Post cand Biserica face pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca. Exemplul vietii ei care, din femeie pacatoasa si decazuta, a izbutit sa urce prin []Pr. Gabriel BasaAflati pe calea urcusului duhovnicesc, pe care nadajduim sa-l parcurgem pentru a ajunge, in comuniune, la ziua cea mare a Invierii, ne gasim astazi in Duminica a cincea din Post cand Biserica face pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca.
Exemplul vietii ei care, din femeie pacatoasa si decazuta, a izbutit sa urce prin pocainta toate treptele desavarsirii, incat sa fie imbracata in aureola sfinteniei, ne uimeste si astazi pe toti. Potrivit traditiei orale, Cuvioasa Maria Egipteanca a trait in secolele IV V. Nascuta intr-un sat din Egipt avea sa isi paraseasca familia, atrasa fiind de faima, luxul si bogatia orasului Alexandria. Puternicul centru economic-comercial, de atunci, atragea oameni din trei continente. Era cetatea in care isi desfasurau activitatea filosofi vestiti, dar si teologi de mare prestigiu, inchinatori la idoli, dar si calugari crestini cu viata aleasa, oameni cu stare care-si petreceau zilele in ospete si desfatari, dar si semeni de-ai lor care erau desconsiderati si impresurati de multe nevoi si necazuri. Puterea raului si ispitele trecatoare ale vietii au pus curand stapanire asupra sa incat a ajuns o fiinta decazuta sub raport moral.
Dar viata sa avea sa se schimbe intr-un mod neasteptat, atunci cand plecand din Alexandria si ajungand in Ierusalim, din simpla curiozitate a dorit sa intre in biserica Inaltarea Sfintei Cruci . Spre surprinderea ei, n-a putut sa intre in biserica. Astfel si-a dat seama ca asupra sufletului ei lucra o putere supraomeneasca si nevazuta. Remuscarile pentru viata ei i-au cuprins intreaga fiinta. In chip minunat, in fata cinstitei si de viata facatoarei Cruci, a descoperit o lume noua, a frumusetii adanci si netre catoare a invataturii Mantuitorului. Si astfel in multimea de credinciosi care se inchinau sfintei cruci, a inteles marea deosebire intre lumea in care traise si aceea in mijlocul careia se afla. Cu mare greutate a izbutit sa intre in biserica, s-a inchinat si a sarutat lemnul sfintei cruci, apoi s-a indreptat spre icoana Maicii Domnului, pe care a rugat-o, cu lacrimi fierbinti, sa-i fie ocrotitoare si indrumatoare spre pocainta si spre mantuire.
Cuprinsa de remuscari, plangandu-si cu amar greselile savarsite, a luat hotararea de a incepe o viata noua, de pocainta, de rugaciune si de sfintenie, impacata cu Dumnezeu si cu oamenii. Avea 30 de ani cand, hotarata sa-si inchine viata lui Hristos si sa doban deasca iertarea pentru pacatele ei, a parasit lumea cu toate placerile acesteia si a plecat in pustiul Iordanului. Acolo a trait 47 de ani, in cea mai aspra viata, in izolare totala de oameni, in post, rugaciune si lacrimi de pocainta. Dar in acelasi pustiu al Iordanului exista o manastire, inchinata Sfantului Ioan Botezatorul, in care vietuiau mai multi calugari. Acestia obisnuiau ca din prima Duminica a Postului Mare, cand se impartaseau, si pana in Duminica Floriilor, sa-si paraseasca manastirea si sa se retraga in pustiu, pentru a petrece in rugaciune, in post si in alte nevointe duhovnicesti. Intre calugarii de aici se numara si un batran cu numele Zosima, care traise peste o jumatate de veac in manastiri, inclusiv in cea de la Iordan. Retragandu-se si el in pustiu, intr-un post al Pastilor, a intalnit acolo pe Maria Egipteanca, foarte inaintata in varsta, care i-a istorisit toata...
Exemplul vietii ei care, din femeie pacatoasa si decazuta, a izbutit sa urce prin pocainta toate treptele desavarsirii, incat sa fie imbracata in aureola sfinteniei, ne uimeste si astazi pe toti. Potrivit traditiei orale, Cuvioasa Maria Egipteanca a trait in secolele IV V. Nascuta intr-un sat din Egipt avea sa isi paraseasca familia, atrasa fiind de faima, luxul si bogatia orasului Alexandria. Puternicul centru economic-comercial, de atunci, atragea oameni din trei continente. Era cetatea in care isi desfasurau activitatea filosofi vestiti, dar si teologi de mare prestigiu, inchinatori la idoli, dar si calugari crestini cu viata aleasa, oameni cu stare care-si petreceau zilele in ospete si desfatari, dar si semeni de-ai lor care erau desconsiderati si impresurati de multe nevoi si necazuri. Puterea raului si ispitele trecatoare ale vietii au pus curand stapanire asupra sa incat a ajuns o fiinta decazuta sub raport moral.
Dar viata sa avea sa se schimbe intr-un mod neasteptat, atunci cand plecand din Alexandria si ajungand in Ierusalim, din simpla curiozitate a dorit sa intre in biserica Inaltarea Sfintei Cruci . Spre surprinderea ei, n-a putut sa intre in biserica. Astfel si-a dat seama ca asupra sufletului ei lucra o putere supraomeneasca si nevazuta. Remuscarile pentru viata ei i-au cuprins intreaga fiinta. In chip minunat, in fata cinstitei si de viata facatoarei Cruci, a descoperit o lume noua, a frumusetii adanci si netre catoare a invataturii Mantuitorului. Si astfel in multimea de credinciosi care se inchinau sfintei cruci, a inteles marea deosebire intre lumea in care traise si aceea in mijlocul careia se afla. Cu mare greutate a izbutit sa intre in biserica, s-a inchinat si a sarutat lemnul sfintei cruci, apoi s-a indreptat spre icoana Maicii Domnului, pe care a rugat-o, cu lacrimi fierbinti, sa-i fie ocrotitoare si indrumatoare spre pocainta si spre mantuire.
Cuprinsa de remuscari, plangandu-si cu amar greselile savarsite, a luat hotararea de a incepe o viata noua, de pocainta, de rugaciune si de sfintenie, impacata cu Dumnezeu si cu oamenii. Avea 30 de ani cand, hotarata sa-si inchine viata lui Hristos si sa doban deasca iertarea pentru pacatele ei, a parasit lumea cu toate placerile acesteia si a plecat in pustiul Iordanului. Acolo a trait 47 de ani, in cea mai aspra viata, in izolare totala de oameni, in post, rugaciune si lacrimi de pocainta. Dar in acelasi pustiu al Iordanului exista o manastire, inchinata Sfantului Ioan Botezatorul, in care vietuiau mai multi calugari. Acestia obisnuiau ca din prima Duminica a Postului Mare, cand se impartaseau, si pana in Duminica Floriilor, sa-si paraseasca manastirea si sa se retraga in pustiu, pentru a petrece in rugaciune, in post si in alte nevointe duhovnicesti. Intre calugarii de aici se numara si un batran cu numele Zosima, care traise peste o jumatate de veac in manastiri, inclusiv in cea de la Iordan. Retragandu-se si el in pustiu, intr-un post al Pastilor, a intalnit acolo pe Maria Egipteanca, foarte inaintata in varsta, care i-a istorisit toata...
