NICODIM – nădejdea nebună a intelectualilor sfârșitului de veac.
Pr. Nicolae Steinhardt Lui Nicodim, Domnul ii vorbeste ca unui om inteligent si cult (Ioan 3). Il califica invatator al lui Israel . Drept pentru care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grairi sfatoase, ci ii dezvaluie pe nepusa masa tainele finale si principiile de capetenie ale noii legi. Ca pentru o fata bisericeasca si ca pentru []Pr. Nicolae Steinhardt Lui Nicodim, Domnul ii vorbeste ca unui om inteligent si cult (Ioan 3). Il califica invatator al lui Israel . Drept pentru care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grairi sfatoase, ci ii dezvaluie pe nepusa masa tainele finale si principiile de capetenie ale noii legi. Ca pentru o fata bisericeasca si ca pentru un profesionist, ataca nemijlocit partea practica a problemei in cauza: insesi procedeele si conditiile sine quibus non ale mantuirii. Tonul e grav, de explicatii lesnicioase nici pomeneala. S-ar zice ca Domnul urmeaza preceptul de mai tarziu al lui Thomas More: I trust I make myself obscure, ce se talcuieste astfel: trag nadejde ca nu-s usor de inteles, ca iti dai seama de complicatia si de greutatea subiectului ce il abordam, de increderea ce-ti dovedesc expunandu-ti nu ganduri conventionale in cuvinte oarecare, ci framantarile cugetului meu celui mai intim, mai nedeslusit. Asa si Mantuitorul: nu vrea sa-l crute pe fariseu, sa-l menajeze, sa-i indruge vorbe degraba inteligibile, sa-l amageasca a crede ca-i impartaseste adevaruri simple, sa-l cucereasca in doi timpi si trei miscari. Semne nu-i va da. Si-i aplica regula: celui ce are mult, mult i se va cere. Domnul nu se sfieste a-l ului si, oricum, nu-si pierde vremea cu preambuluri si pregatiri. Da branci unuia care nu stie a inota si-l azvarle in apa adanca. Parca mai mult ca oricand, Hristos se invaluie in negura si in mister, imprejurul Lui numai nori, apa intunecoasa si carbuni de foc, aidoma ca in psalmul 17 al craiului David. Atat sunt de nepatrunse si de zguduitoare cele pe care ii este dat lui Nicodim sa le asculte.
Si bietul om, invatat si doctor ce se afla, prea putin pricepe. Iar de reactionat, reactioneaza aidoma celui mai nestiutor ins si pune intrebari vrednice de tinerel naiv sau de chip fara de carte si malitie, ca unul dintre acei saraci cu duhul care sfintesc locul acolo unde haladuiesc insa nu au nici un soi de acces la viata spirituala. Caci voitei obscuritati a Domnului, metodei de soc de satorizenist pe care o foloseste interlocutorul sau, naucitul carturar ii opune obiectii de o elementaritate infantila si dand dovada de o totala obtuzitate. I trust I make myself obscure: cu adevarat Domnul a reusit sa se imbrace in negura si taine, cu adevarat Nicodim e ametit si pierdut.
De unde rezulta doua concluzii certe:a) caracterul extrem de neasteptat, paradoxal si surprinzator al invataturii crestine;b) imensa dificultate pentru ratiunea comuna si carturia erudita a-si asimila arcanele acestei invataturi.
Nici nu sunt, la drept vorbind, de mirare totala neintelegere manifestata de invatatul fariseu ori infantilismul reactiei sale (cum adica? Sa se nasca omul a doua oara si sa intre iarasi in pantecele maica-si). Infantilismul acesta nu-l compromite pe Nicodim ci, dimpotriva, marturiseste cu totul altceva: cat de surprinzator, neasteptat si paradoxal este crestinismul! (Si cat de falacioasa, urmator descoperirii manuscriselor de la Qumram, stradania Universitatii din Ierusalim si rabinatului international de a preface crestinismul intr-o oarecare secta de tip esenian) Botezul si cuminecatura sunt doua solutii intru totul extraordinare si aproape de neconceput pentru mintea omeneasca normala, chiar neprevenita, neostila, necorupta. Cu atat mai vartos vor fi aparut ele asa unei minti normale din vremea aceea la orice nou sistem etic se putea astepta dar ca solutia mantuirii sa stea in stropirea cu apa si in consumarea carnii si sangelui unui semen se arata dincolo de capacitatea de rationare a fiintei ganditoare si peste putinta ei de a se dezbara de idei apriorice. O doctrina morala, oricat de severa ori de rafinata, nu ar fi stupefiat, nici produs indepartarea. Dar nasterea de-a doua din apa si din Duh! Asa fiind, lui Nicodim depasit, iritat, suparat desigur pe sine, prins ca intr-o ambuscada mintala nu-i ramanea decat refugiul in extrema simplicitate a puterii de judecata, in perplexitate, intr-o semiotica strict literala, in agatarea de semnificant, in refuzul categoric de a trece la infricosatorul (prin profunzime si implicatii) sens. Domnul...
Si bietul om, invatat si doctor ce se afla, prea putin pricepe. Iar de reactionat, reactioneaza aidoma celui mai nestiutor ins si pune intrebari vrednice de tinerel naiv sau de chip fara de carte si malitie, ca unul dintre acei saraci cu duhul care sfintesc locul acolo unde haladuiesc insa nu au nici un soi de acces la viata spirituala. Caci voitei obscuritati a Domnului, metodei de soc de satorizenist pe care o foloseste interlocutorul sau, naucitul carturar ii opune obiectii de o elementaritate infantila si dand dovada de o totala obtuzitate. I trust I make myself obscure: cu adevarat Domnul a reusit sa se imbrace in negura si taine, cu adevarat Nicodim e ametit si pierdut.
De unde rezulta doua concluzii certe:a) caracterul extrem de neasteptat, paradoxal si surprinzator al invataturii crestine;b) imensa dificultate pentru ratiunea comuna si carturia erudita a-si asimila arcanele acestei invataturi.
Nici nu sunt, la drept vorbind, de mirare totala neintelegere manifestata de invatatul fariseu ori infantilismul reactiei sale (cum adica? Sa se nasca omul a doua oara si sa intre iarasi in pantecele maica-si). Infantilismul acesta nu-l compromite pe Nicodim ci, dimpotriva, marturiseste cu totul altceva: cat de surprinzator, neasteptat si paradoxal este crestinismul! (Si cat de falacioasa, urmator descoperirii manuscriselor de la Qumram, stradania Universitatii din Ierusalim si rabinatului international de a preface crestinismul intr-o oarecare secta de tip esenian) Botezul si cuminecatura sunt doua solutii intru totul extraordinare si aproape de neconceput pentru mintea omeneasca normala, chiar neprevenita, neostila, necorupta. Cu atat mai vartos vor fi aparut ele asa unei minti normale din vremea aceea la orice nou sistem etic se putea astepta dar ca solutia mantuirii sa stea in stropirea cu apa si in consumarea carnii si sangelui unui semen se arata dincolo de capacitatea de rationare a fiintei ganditoare si peste putinta ei de a se dezbara de idei apriorice. O doctrina morala, oricat de severa ori de rafinata, nu ar fi stupefiat, nici produs indepartarea. Dar nasterea de-a doua din apa si din Duh! Asa fiind, lui Nicodim depasit, iritat, suparat desigur pe sine, prins ca intr-o ambuscada mintala nu-i ramanea decat refugiul in extrema simplicitate a puterii de judecata, in perplexitate, intr-o semiotica strict literala, in agatarea de semnificant, in refuzul categoric de a trece la infricosatorul (prin profunzime si implicatii) sens. Domnul...
