El a fost o unealtă sfântă în mâna lui Dumnezeu…
Vorbirea fratelui Vasile Campeanu (Ogrutan) din a doua seara de priveghere a fratelui Traian Dorz (21 iunie 1989) In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, amin! Slavit sa fie Domnul! Cu mare frica si cu mult cutremur sufletesc si duhovnicesc m-am apropiat de acest microfon, ca sa vorbesc in locul acesta si []Vorbirea fratelui Vasile Campeanu (Ogrutan)din a doua seara de priveghere a fratelui Traian Dorz (21 iunie 1989)In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, amin! Slavit sa fie Domnul!Cu mare frica si cu mult cutremur sufletesc si duhovnicesc m-am apropiat de acest microfon, ca sa vorbesc in locul acesta si in felul in care trebuie vorbit. E usor sa vorbim si sa spunem fratilor fr. Traian s-a stins, dar n-a fost numai fr. Traian. Imi aduc aminte fratilor din starile de vorba cu dansul si din trecutul de viata petrecut impreuna, fiindca el n-a fost numai un om pe care acum il vedem ca pleaca de la noi. El a fost o unealta sfanta in mana lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu a pregatit-o, cum a pregatit inainte alte unelte sfinte, prin care sa poata lucra. A fost ceva supranatural, ceva supraomenesc, dincolo de mintea noastra ca sa putem vorbi despre el. El a fost pregatit de Dumnezeu in diferite feluri de incercari si focuri minunate si sfinte, in asa fel incat a putut sa ajunga dezbracat de el si sa nu mai puna nici un pret nici pe el, nici pe familie, nici pe nimic de pe pamant.
De aceea, astazi, noi petrecem la Dumnezeu sufletul lui si trupul lui il petrecem in pamant. Caci prin nastere se intra pe pamant si prin moarte se iese de pe pamant. Ne-am nascut si nu stim de dinainte, suntem aici, vom muri si nu stim cand. Depinde aici, intre mormant si leagan, ce am facut, cum am facut si daca ne-am putut lasa in mana lui Dumnezeu ca niste unelte sfinte si binecuvantate ca sa ne pregateasca pentru lucrarea Lui.
Imi aduc aminte de un cuptor de foc prin care l-a trecut Dumnezeu pe fratele Traian. Imi aduc aminte de o stare de vorba in care ne-a vorbit asa: Era o iarna geroasa si ningea atunci ne-au scos afara, pe doua persoane, si ne-au pus sa sapam o groapa adanca. Am sapat groapa pana a trecut de 3 metri. Apoi ne-au luat scara si ne-au lasat acolo 3 zile si 3 nopti. Ganditi-va la cuptorul de foc prin care a trecut. Se incalzeau unul pe altul cu randul si ziceau ca acolo raman. La 3 zile si 3 nopti, au fost scosi afara, ca niste oameni zdrobiti. Sa ne gandim la focul acesta minunat, prin care l-a trecut Dumnezeu. i cate alte cuptoare minunate si sfinte pe care el nu le-a numit inchisori, suferinte, ci cuptoare minunate si sfinte prin care Dumnezeu l-a pregatit sa poata lucra prin el. De unde credem noi ca a iesit atata cantare? Din mintea lui, din simturile lui? A iesit din ce Dumnezeu a lucrat cu el. El se duce, dar lucrarea ramane ca a facut-o Dumnezeu prin el.
Imi aduc aminte, odata stateam de vorba. A fost intrebat: Tu cine esti? Eu sunt un om, nu sunt nimica. Da, esti in lucrare? Da, sunt in lucrare si eu un frate in lucrare. El nu s-a pus niciodata intr-o categorie inalta, asa cum l-au vazut oamenii. De aceea, cred ca daca dansul ar fi acum si Dumnezeu ar face un miracol cu el sa se scoale din sicriu si sa spuna un cuvant, ne-ar spune ceea ce a spus parintele Trifa la ultima adunare: Sa nu credeti ca tot ceea ce este aici am facut eu, a facut Dumnezeu! Credem din toata inima ca lucrarea lui va ramane, pentru ca n-a facut-o el, ci a facut-o Dumnezeu prin el. De aceea, eu doresc din toata inima sa intelegem ca...
De aceea, astazi, noi petrecem la Dumnezeu sufletul lui si trupul lui il petrecem in pamant. Caci prin nastere se intra pe pamant si prin moarte se iese de pe pamant. Ne-am nascut si nu stim de dinainte, suntem aici, vom muri si nu stim cand. Depinde aici, intre mormant si leagan, ce am facut, cum am facut si daca ne-am putut lasa in mana lui Dumnezeu ca niste unelte sfinte si binecuvantate ca sa ne pregateasca pentru lucrarea Lui.
Imi aduc aminte de un cuptor de foc prin care l-a trecut Dumnezeu pe fratele Traian. Imi aduc aminte de o stare de vorba in care ne-a vorbit asa: Era o iarna geroasa si ningea atunci ne-au scos afara, pe doua persoane, si ne-au pus sa sapam o groapa adanca. Am sapat groapa pana a trecut de 3 metri. Apoi ne-au luat scara si ne-au lasat acolo 3 zile si 3 nopti. Ganditi-va la cuptorul de foc prin care a trecut. Se incalzeau unul pe altul cu randul si ziceau ca acolo raman. La 3 zile si 3 nopti, au fost scosi afara, ca niste oameni zdrobiti. Sa ne gandim la focul acesta minunat, prin care l-a trecut Dumnezeu. i cate alte cuptoare minunate si sfinte pe care el nu le-a numit inchisori, suferinte, ci cuptoare minunate si sfinte prin care Dumnezeu l-a pregatit sa poata lucra prin el. De unde credem noi ca a iesit atata cantare? Din mintea lui, din simturile lui? A iesit din ce Dumnezeu a lucrat cu el. El se duce, dar lucrarea ramane ca a facut-o Dumnezeu prin el.
Imi aduc aminte, odata stateam de vorba. A fost intrebat: Tu cine esti? Eu sunt un om, nu sunt nimica. Da, esti in lucrare? Da, sunt in lucrare si eu un frate in lucrare. El nu s-a pus niciodata intr-o categorie inalta, asa cum l-au vazut oamenii. De aceea, cred ca daca dansul ar fi acum si Dumnezeu ar face un miracol cu el sa se scoale din sicriu si sa spuna un cuvant, ne-ar spune ceea ce a spus parintele Trifa la ultima adunare: Sa nu credeti ca tot ceea ce este aici am facut eu, a facut Dumnezeu! Credem din toata inima ca lucrarea lui va ramane, pentru ca n-a facut-o el, ci a facut-o Dumnezeu prin el. De aceea, eu doresc din toata inima sa intelegem ca...
