8 August continuare capitolului zilei trecte Printre doua randuri de gardieni, dupa cum coboram din duba-vagon, ur-cam in alta duba-camion care, cum se umplu, o lua din loc. A oprit cu noi in curtea penitenciarului. Se vede ca toate inchisorile seamana bine una cu alta. De altfel, atat pe asta de aici, cat si []8 August continuare capitolului zilei trectePrintre doua randuri de gardieni, dupa cum coboram din duba-vagon, ur-cam in alta duba-camion care, cum se umplu, o lua din loc.

A oprit cu noi in curtea penitenciarului.

Se vede ca toate inchisorile seamana bine una cu alta. De altfel, atat pe asta de aici, cat si pe cea de la Oradea le-a nascut aceeasi mama blestemata: Maria Tereza, imparateasa desfranata a Austro-Ungariei de acum doua sute de ani in urma. In afara de unele dintre cele mai urate fapte si povestiri, n a mai ramas dupa aceasta imparateasa decat aceasta si mai alte cateva vestite inchisori. i-a agonisit astfel pentru istorie si pentru vesnicie, si ea, un nume bleste-mat si de miile de oameni inchisi si torturati aici si de osanda Judecatii lui Dumnezeu. Cred ca acolo in fundul iadului unde va fi sufletul ei si al acelora care au ajutat-o la astea in fiecare zi se adauga asupra lor alte blesteme si poveri, pe masura ce deasupra pamantului se adauga suferinta altor nevinovati chinuiti in aceste lanturi si ziduri pe care ei le-au facut. Acum se va adauga asupra lor si suferinta noastra, ca sa le roada ca un vierme destul sufletul si sa le arda ca un foc destul constiinta.

Sarmani imparati ai pamantului, nefericiti conducatori si stapani ai noroa-delor! Ce sort nenorocos si nenorocit v-a cazut voua, in scurta voastra trecere peste fata acestui minunat si inselator pamant!Ce noroc si ce nenorocire a fost pentru voi puterea si slabiciunea tronurilor! Cat bine si cat rau a fost pentru voi slava atat de frumoasa si atat de urata pe care ati avut-o!Cat bine ati fi putut face dar cat rau ati facut semenilor vostri! Ce urme luminoase ati putea lasa prin lume, dar cat de murdare lasati!Cate lacrimi ati putea sterge, dar cate faceti sa curga, din vina voastra! Pe cat de multi semeni, supusi ai vostri, oameni ca voi, i-ati putea ferici dar pe cat de multi ii nefericiti! De ce binecuvantari ati putea sa va acoperiti de la Dumnezeu si de la oameni dar sub ce blesteme va ingropatiO, daca v-ati gandi la sicriu cand va urcati pe tronuri si la alungarea din fata lui Dumnezeu cand sunteti primiti cu aclamatii de oameni Atunci n-ati afla cum trebuia sa fi trait numai cand trebuie sa muritiIn timp ce suntem luati in primire de paza inchisorii, ma uit spre cele trei randuri de ferestre ale inchisorii, cu cele doua capete ale ei in aceeasi forma de U , ca si Gherla, ca si Oradea La toate ferestrele zabrelite sunt puse obloane groase de scanduri, inchizand de tot lumina si aerul.

Suntem dusi la etajul de sus, ca sa fim cat mai izolati. Acolo sus pe coridoare, in fata celularelor care ne asteapta pentru iernare, stam iarasi la rand pe langa pereti, pentru a ni se face nelipsita, ingrozitoarea perchezitie.

De la colonie fiecare mai aducea cu el cate ceva pentru usurarea acestei ingrozitoare existente: o bucatica de tinichea cu care sa-si taie coaja de paine pentru gura fara dantura, un petic pentru haina zdrentuita, un ac, o ata, o cutie sau o cana pentru oprirea mancarii cand se simte mai rau un brau de carpe pentru salele bolnave Aici nu-i voie sa aveti nimic! Aruncati toate astea la o parte! Inteles? Ce-i cu oala asta? imi zise cel care imi scotocea traistuta mea peticita. Medicul mi-a permis s-o tin, am raspuns eu respectuos, cu glas cat se poate de rugator, ca sa inteleaga ca sunt bolnav si am nevoie de ea, spre a-mi pastra o parte de mancare pentru ceva mai tarziu. Va rog sa mi-o lasati! Nu se poate! Arunc-o colo! i cu o privire amenintatoare la mine, izbi cu cizma ulcica mea intre celelalte, ale celorlalti. Domnule sef, dar vreau sa raportez sa mi se aprobe ca s-o tin! N-ai cui sa raportezi! i, gura!Atunci mi-am dat si mai bine seama de marea tragedie a situatiei noastre. Oricine iti poate face orice, fara sa mai ai cui raporta ca ti s-a facut o nedreptate chiar si fata de aceasta lege care mai exista fata de noi Parca ii dau dreptate celui de aseara.

Dar slava vesnica ie, Dumnezeul meu, Care totusi nu ma vei lasa deplin in voia acestei legi si in mana acestor oameni ai ei. De atatea ori am auzit spunandu-mi-se pana astazi: Daca ar fi dupa mine, nu ti-as mai da nimic sa mananci! Daca ar fi dupa mine, nu te-as scoate niciodata de aici sa mai vezi soa-rele! Daca ar fi dupa mine, aici te-as lasa sa crapi, banditule!Slava ie, Domnul si Dumnezeul meu, ca totusi nu este dupa ei, dupa nici unul, ci dupa Tine, Care ai numarat zilele chinului nostru si ai cantarit greuta-tea necazului pe care trebuie sa-l induram! Tu, impreuna cu suferinta asta, ne vei da si puterea de care avem nevoie ca s-o suportam, pana cand se va implini si voia Ta si planul Tau pentru care suntem noi adusi aici.

In camera in care suntem bagati noi nu sunt paturi, ci numai un prici lung, dintr-un perete pana in celalalt. Peste scanduri sunt asezate rogojini vechi, apoi saltele cu paie malaietate de vremi si de zacere, numai pleava si praf. Peste saltele, paturi vechi, subtiri si rupte.

Suntem multi. Ne alegem seful de camera, un fost ofiter de militie, ajuns acum si el aici cu noi.

Apoi seful nostru ne imparte fiecaruia locul de stat si de dormit pe prici, la rand. Ne revin cate 34 de centimetri. Atat, si nu mai mult. Orice centimetru in plus il furi de la celalalt. Ce bine este de cei mai slabuti! Vai de cel mai dezvoltat. Dreptatea e dreptate si nu se admite o masura pentru unul si alta pentru altul. Ca la polonicul de mancare. Sau ca la bucatica de turtoi: esti mare, esti mic portia e la fel. Dar cum o sa dormim asa de inghesuiti? Nici nu putem dormi decat pe-o parte si drepti, ca o bucata de lemn. Dar cand ne vom intoarce de pe-o parte pe cealalta? se plangeau cei mai multi.

La colonie ne avusesem fiecare patul sau. Ne sculam in picioare si ne intoarcem deodata cu totii, glumi cineva. Ca la instructie. Raporteaza ca n-avem loc toti, ii zisera unii sefului. Ce sa raportezi? Cui sa raportezi? Nu stiau ei ca nu avem loc atatia cand ne-au bagat aici? Mai bine ne organizam noi cum putem, caci ei si asa nu vor schimba nimic.

Asa am stat exact alte 242 de zile.

De doua ori pe zi, la amiaza si seara, absolut fara nici o exceptie, in aceste 242 de zile, ni s-a dat de mancare numai supa de arpacas. La amiaza, ceva mai gros si cateodata cu niste bucati de burta de vaca, iar seara ceva mai subtire si gol. Adica nu chiar gol, pentru ca aproape totdeauna aflam prin castron murdarie de sobolan, pietricele, paie, ate, aschii de lemn si cate alteleDar bunatatea Domnului meu Care nu ma parasise nicaieri ma insotea si aici. Zilnic ma bucuram de mangaierile Lui, de mereu noi dovezi ale purtarii Sale de grija, pana in cele mai mici lucruri. Ce fericit le vedeam si le deose-beam mereu acestea, pentru ca aici si cele mai neinsemnate lucruri capatau o valoare nespus de mare. Situatia in care ne aflam ne facea sa vedem ce mare pret avea o crapatura intr-o scandura asezata intr-un anume loc din oblonul ferestrei, pe care sa poti vedea o anumita portiune din curtea inchisorii sau din strada si parcul din fata ei ori pana departe, libertatea spre muntii indepar-tati. Apoi ce mare lucru este sa fii pus chiar in camera prin ale carei ferestre sa poti vedea tocmai portiunea de strada pe care se vine de la gara spre poarta in-chisorii; si de la poarta, pe cei care vin inauntru.

Mai aveam inca si aici drepturile cu care venisem din colonie: o carte postala pe luna si dreptul la un vorbitor cu pachet de cinci kilograme de ali-mente de acasa.

Am primit deci cartea postala, sa scriem acasa, si ni s-au fixat zilele de vorbitor, incepand din ziua de 8 a lunii cei cu litera A . Apoi pe ziua de 9, cei cu litera B . Pe 10, cei cu C , asa ca eu aveam pe ziua de 11, iar ceilalti, tot asa mai departe, fiecare dupa alfabet. In fiecare zi, cei cu litera respectiva aveau dreptul sa se aseze la crapatura fericita, la oblonul ferestrei prin care se vedea portiunea din parc, coltul si strada pe unde veneau ai lor spre poarta. Ce fericiti izbucneau cate unii cand ii recunosteau de departe, venind, pe ai lor: Iata pe sotia mea cu fetita Iata si pe fiul meu cu mama. Iata-i si pe ai mei i fiecare tremura de nerabdare si cu ochii plini de lacrimi astepta sa-si auda strigat pe coridor numele, spre a fi scos pentru cele cinci minute de vorbitor in poarta. Pe langa cei de la fereastra se mai inghesuiau si altii, dintre cei mai apropiati ai lor. Unii sa-i vada sotia, altii copiii, altii parintii prietenului lor.

Cu cata bucurie am asteptat primul vorbitor aici! Domnul Dumnezeul meu sa le rasplateasca tuturor celor prin care mi-a facut El atat de mult bine in cele opt luni pe care le-am stat si aici pentru Numele Lui si Cauza Sa.

Desi nu-i lasau la vorbitor pe toti cei care veneau la mine, eu, fara sa stie ei, ii vedeam pe toti cand se intalneau acolo in parc, aducandu-mi fiecare cate ceva, in speranta ca vor fi lasati sa vina la mine si sa-mi dea.

In dimineata zilei mele de vorbitor, prin crapatura scandurii din oblonul ferestrei de sus, eu ii priveam cu ochii plini de lacrimi pe toti sfatuindu-se care sa vina, iar apoi asteptand pe cei care venisera, spre a afla vesti noi despre mine.

Vorbitorul era aranjat intr-o mica salita de langa poarta. Doua garduri de sarma ii desparteau pe ai nostri de noi, iar printre aceste doua garduri se plimba sau statea intre noi gardianul care ne masura necrutator timpul, cuvintele si mai ales gesturile si privirile. Pentru a nu spune nimic din ceea ce nu permitea legea lor neinduratoare cu noi. Cand cele cinci minute ingaduite trecusera mai mult in tacere si in lacrimi, ni se cantareau foarte precis cele cinci kilograme de alimente aduse. Apoi totul se termina ca un vis scurt si dureros, ciuntit fara mila de asprimea gardianului care ne impingea afara ori pe unul, ori pe celalalt. Ei, cu ochii plini de lacrimi, ieseau cu cosurile aproape pline, ducand inapoi alimentele pe care nu li se ingaduise sa ni le dea. Peste cele cinci kilograme nu li se ingaduia sa ne dea nimic in plus. Nici macar un mar sau o ceapa.

O, ce necrutator poate fi omul care are o putere fata de semenul sau care nu o are! i cel care are o cheie, fata de cel care ajunge sub ea.

Dar randuite sunt de catre cea mai apropiata de noi si mai scumpa grija iubitoare absolut toate-toate cele cate trebuie sa ni se intample noua, clipa de clipa si loc de loc. Eu vad cu tot mai multa uimire si recunostinta acest fericit adevar in toate zilele. Nimic din tot ceea ce ni se intampla nu este la intamplare, ci totul este atat de intelept si iubitor oranduit sa fie asa cum este, incat, de fiecare data cand vad cu cata nemarginita iubire sunt ocrotit de Domnul si Dumnezeul meu, nu stiu cum sa mai laud Numele Lui Scump.

Din aceste simtaminte pline de recunostinta s-au prefacut in mintea si inima mea, de-a lungul anilor traiti si tarati prin lumina si prin intunericul acestor ziduri, cantarile mele nemuritoare. Binefacerile Domnului meu fata de mine, intalnindu-se undeva foarte sus cu recunostinta mea fata de El, se prefaceau intotdeauna in lacrimi si in cantec de foc si de aur, adunandu-se si inmultin du se necontenit. Ciobul de sticla uns cu scuipat si dat cu sapun, apoi prafuit cu putinul var razuit de pe perete, strangea rand cu rand si strofa cu strofa aceste flacari si carate acolo de unde nu se mai pierdeau. Apoi timpul si munca de nopti si ani le-a inflacarat si slefuit pana ce au ajuns asa cum s-au revarsat in lume si in nemurire.

In jurul meu sunt de data asta suflete cu care vorbesc despre viata sau moartea vesnica. Ma bucur cu cei care asculta cu placere si ma intristez de necredinta celor pe care nici necazul acesta, ultimul mijloc folosit de Dumnezeu spre a-i intoarce, nu-i face mai buni, ci-i face si mai rai.

In jurul meu simt insa nu numai pe Domnul, Care ma apara, ci si pe duhul rau, care ma ameninta necurmat.

Un simtamant puternic aproape fizic am avut inca din prima zi a acestor incercari prin care umblu acum, ca, daca Prezenta Domnului este neincetat cu mine din clipa cand I-am vazut Semnul Sau si pana azi, apoi si prezenta vrajmasului satan este nelipsita in urma mea, pas cu pas. Cateodata parca pleaca pe un timp si se departeaza, dar nu peste mult il simt din nou apropiindu-se si cautand sa-mi faca numai rau.

In orice loc nou ajung, m-am obisnuit sa ma uit atent in jurul meu la cei care sunt langa mine, cercetand fata cu fata si ochi cu ochi, spre a-l descoperi pe acela in care se va baga ori s-a bagat duhul vrajmas, spre a mi-l face potrivnic si raufacator. In privinta asta, de-a lungul anilor, ajunsesem sa-l cunosc atat de bine pe duhul vrajmas care ma urmareste, incat din prima clipa il descopeream pe acela unul in care se va intrupa. i chiar niciodata nu m-am inselat.

Daca vegheam cu grija sa ma pazesc de acela unul peste care vazusem de la inceput semnul cunoscut al vrajmasului meu pentru ca si el avea un semn Domnul ma pazea de multe curse si primejdii puse la cale de el.

Aici era la fel. Presimteam, simteam, vedeam chiar cum potrivnicul statea in fata mea amenintandu-ma, ca sa tac si sa nu spun nimic acestor oameni despre pacatul si despre mantuirea lor. Dar cum sa nu vorbesc eu bietilor oameni despre Hristos, cand tocmai pentru aceasta am fost adus aici?Dupa ce mi s-a impotrivit pe fata in mijlocul acelor carora le vorbeam, vrajmasul-duh l-a facut pe vrajmasul-om prin care lucra sa se ceara la raportul comandantului, spre a ma reclama ca fac propaganda religioasa nepermisa printre detinuti .

Vazusem de catva timp gandul lui rau din ochii sai si ma rugam Domnului sa-l impiedice in tot raul ce mi-l pregateste. Simteam ca Domnul imi asculta rugaciunea si asteptam acum cu adanca incredintare si liniste, ca sa vad cum Domnul va lucra pentru mine in desfasurarea acestor lupte de duhuri O, si slavit sa fie Domnul meu Cel Puternic, ca a lucrat.

Bietul vrajmas-om, manat de vrajmasul-duh, a iesit la raportul ofiterului de serviciu in timpul numarului , intr-o dimineata, cerand sa fie dus la raportul comandantului inchisorii. Ce vrei sa raportezi comandantului? Am ceva confidential! Despre ce anume? Probleme de aici din camera.(In astfel de cazuri, ofiterul de serviciu trebuia sa-l scoata pe cel ce se ce-rea la raportul comandantului si sa-l prezinte la comandant. De obicei cei care se cereau la acest raport cautau sa-si usureze starea lor si chiar sa intre in serviciul ascuns, in speranta unei usurari a situatiei lor sau chiar a eliberarii, prin vanzarea si pararea celorlalti. Acei care faceau astfel de incercari erau priviti cu ura si dispret de catre toti ceilalti, dupa cum si meritau. Dar chiar si unii dintre cei din personalul inchisorii ii urau, fiindca, in zelul lor slugarnic, acesti turnatori primejdiosi ii pandeau si pe gardieni, parandu-i la comandant ori de cate ori li se parea lor ca au aratat vreo bunavointa fata de vreun detinut).

Asa se intampla si de data aceasta. Ofiterul de serviciu il infrunta in fata tuturor: Nu ti-e rusine, ma? Popa esti tu sau (si spuse un cuvant urat). Pe care dintre acestia vrei sa-l parasti, banditule? Nu mai este nici un raport pana peste doua saptamani. Comandantul este in concediu. i tranti usa.

Toti pricepura ca voise sa ma parasca pe mine, fiindca vazusera de cateva zile ura cu care ma infruntase si ma amenintase de repetate ori. Mai reusise sa si faca un tovaras impotriva mea, la fel de rau ca si el, dintr-un biet suflet nestiutor, cel mai nenorocit dintre toti, nu numai sufleteste, ci si trupeste, cu o fata sucita si cu un trup schilodit.

O luna intreaga am avut multe de patimit din partea acestor doi. Nu puteam vorbi cu nimeni, nici chiar in soapta, ca imediat erau acolo si incepeau sa insulte, sa rastalmaceasca si sa ameninteCand mi-a venit pachetul cu mancare insa, Domnul mi-a dat ocazia sa le raspund crestineste: le-am dat si lor o mare parte din el, fiindca lor nu le venise nimeni. Asta insa tot nu i-a facut cu nimic mai buni. Indata ce s-a ivit prilejul, ei tot rau s-au purtat. Pana ce Domnul ne-a despartit intr-o zi, pe totdeauna.

Dintre toate necazurile la care esti supus intr-o inchisoare, suferinta cea mai grea pe care o ai de suportat este aceea care iti vine din partea celor cu care esti pus sa stai impreuna si care sunt permanent langa tine, zi si noapte.

Cei care ne chinuiau la ancheta sau la munca, sau de pe sala erau cu noi un timp mai scurt ori ceva mai lung; dupa aceea eram despartiti ori noi de ei, ori ei de noi. Oricat de rai fusesera, dupa ce ramaneam numai intre cei cu care sufeream la fel, ne mai mangaiam unii pe altii si starea devenea mai usoara. Gaseam mangaiere, compatimire si chiar dragoste frateasca unii la altii, iar asta ne intarea inima si ne usura chinul tuturor.

Dar cand satana ne asuprea prin chiar unii dintre ai nostri, atunci era ne-spus de greu. Fiindca ochiul necrutator si urechea iscoditoare a vrajmasului erau chiar aici si permanent prezente si amenintatoare. Cu cata teama si grija trebuie sa fii in orice clipa, pentru ca vrajmasul n-avea nici somn si nici rusine ci numai ura. Ura de fiara turbata, inchisa cu tine impreuna in aceeasi cusca ingrozitoare. Ura de moarte, ura nimicitoare si in stare de orice impotriva ta.

Dar, cum am spus: cand am simtit ca-mi este cu neputinta sa mai suport starea asta, m-am rugat indurerat Domnului ca sa-i puna capat. i curand camera noastra s-a desfiintat, noi am fost imprastiati printre altii. i nu ne am mai vazut impreuna niciodata, pana in ziua cand vom sta in fata Judecatii lui Hristos.

Asa se intampla intotdeauna cand ajung in vreo situatie devenita cu neputinta de suportat. Ceva schimba totul in alt fel, usurand crucea, departand primejdia, imprastiind vrajmasia. tiind bine ca vine si aceasta, ma straduiesc de fiecare data ca, atata vreme cat dureaza o situatie, eu sa-mi fac toata datoria pe care mi-o arata Duhul si Cuvantul Domnului, spre a nu ramane vinovat de un lucru sau cuvant pe care trebuia sa-l spun sau sa-l fac cuiva si nu l-am facut sau spus, asa cum eram dator.

O, ce invataminte insemnate am tras eu din toate aceste intamplari si ispite prin care am trecut, ca sa ma rog si sa veghez, spre a nu pacatui cu nimic, nici impotriva Cuvantului Sfant pe care sunt dator sa-l implinesc intocmai si nici a semenilor mei, chiar vrajmasi fiind, spre a nu-i indeparta de mantuire prin vreun cuvant sau gest nepotrivit sau necrestinesc al meu impotriva celui care ma prigoneste. Ca nu cumva, la despartirea de acolo, eu sa raman cu vreo povara pe inima sau cu vreo vina pentru pierzarea lui, inaintea lui Dumnezeu. Veghez mereu, sa nu uit ca totul este doar o ispita trecatoare si nu cumva sa izbucnesc aparandu-ma, sa lovesc in vrajmasul-om, cand vinovatul adevarat este vrajmasul-duh. Omul este numai nefericita unealta noua prin care ma loveste satana, vinovatul meu vrajmas vechi, binecunoscut.

Dar, spre rusinea mea, recunosc ca nu totdeauna am reusit sa birui aceste ispite. De multe ori am fost biruit pentru moment eu. Atunci indata ma trezeam ca un caine lovit care vedea numai batul si nu pe cel care il lovea cu el. Sarisem sa musc si eu batul cand adevaratul vrajmas era cel ce ma lovea cu acel bat nenorocit.

Dupa acest fel de muscaturi cu care ma aparasem si eu, niciodata n-am fost fericit, chiar daca apararea mea era dreapta si cinstita. Aceasta aparare care l a umilit si l-a ranit pe vrajmasul meu om, facandu-l poate si mai rau decat fusese, m-a...