Rabdam cumplit de foame si frig. De foame am rabdat cumplit toti cei 17 ani cati n-am murit prin intunecimile tunelurilor prin care am umblat. Mancarea ni se dadea nu atata cat sa traim, ci numai atata cat sa nu murim. Sa nu murim chiar toti, fiindca multi, prea multi, n-au avut nici cat sa []Rabdam cumplit de foame si frig. De foame am rabdat cumplit toti cei 17 ani cati n-am murit prin intunecimile tunelurilor prin care am umblat. Mancarea ni se dadea nu atata cat sa traim, ci numai atata cat sa nu murim. Sa nu murim chiar toti, fiindca multi, prea multi, n-au avut nici cat sa nu moara. Toate celelalte erau trecatoare si bataile, si anchetele, si muncile, si mizeriile numai foamea era permanenta: zi si noapte, luni si ani. Chinurile foamei le simteam continuu, fiindca nu numai stomacul era flamand, ci fiecare celula, fiecare particica a corpului era stoarsa si secatuita de orice putere. Cand se intampla, rar, cateodata ca un gardian, mai om ca ceilalti si ca de celelalte dati, ne baga in celula cate un hardau pe care mai ramasese ceva mancare de pe coridor, mancam pe nerasuflate cate doua si chiar trei castroane de arpacas Ne umflam burtile, dar nu ne saturam. Oricat de plin ai fi avut odata stomacul, nu aveai senzatia ca esti satul, ci umflat. Cine n-a suferit asa, nu poate intelege cum vine asta.

Dar n-am cunoscut acolo numai oameni ai credintei drepte sau ai nestiintei dornice dupa Dumnezeu. Cu aceste doua feluri de oameni ma bucuram si ma mangaiam sufleteste. Ci am avut nefericirea si durerea sa vad si oameni care au cunoscut rau pe Dumnezeu. Acesti oameni sunt de o suta de ori mai nefericiti decat ar fi fost daca n-ar fi cunoscut nimic. O, cat de nefericita este o credinta sucita, o invatatura stricata, o cunoastere stramba despre Dumnezeu! Cu acestia am avut multe necazuri si mari intristari, pentru ca ei nu aveau alta placere mai mare decat sa se ia la certuri de vorbe pe interpretari biblice, batjocorind si vorbind necuviincios despre lucrurile sfinte cum sunt Crucea, Impartasania, Maica Domnului si chiar impotriva dumnezeirii Domnului Iisus Hristos Stricau cu atata nerusinare si indrazneala adevarul biblic cu privire la acestea si la altele, rastalmacind Scripturile, incat te ingrozeai ascultandu-i. Nici nu indraznesc sa scriu aici pe hartie ce grele lucruri i-am auzit vorbind impotriva celor mai sfinte adevaruri. Cred ca satana insusi s-ar teme sa le spuna. Acesti oameni ai lui nu se temeau.

Cel mai bun lucru era sa-i ocolesti si eu ii ocoleam. Dar acestia nu te lasau in pace. Cu o indrazneala nerusinata si nechibzuita, aveau o placere grozava sa te provoace la cele mai vinovate discutii si nu oboseau niciodata in asta. Nu se lasau convinsi nici chiar cand nu mai aveau ce sa zica. Odata unul a strigat: Chiar daca ar fi asa cum zici tu, noi tot nu vrem sa credem asa. Poti sa ne arati o mie de dovezi, pe noi tot nu ne vei convinge. Puteti sa fiti voi o mie, noi tot nu ne lasam la voi.

Ce duhuri grozav de indaratnice si de vrajmase ii stapanesc, inselandu-i pe acesti bieti oameni ca sunt pe calea mantuirii, cand ei sunt atat de straini de Duhul lui Dumnezeu si atat de vrajmasi fata de El, cat iadul de cer!In timpul acesta ancheta noastra se apropia de sfarsit. Se implineau opt luni de cand incepuse. Intr-o zi anchetatorul imi spuse: S-a apropiat de capat si treaba asta. Cred ca am muncit destul. Acum ti ai dat seama cat de bine am stiut sa va descoperim toate dedesubturile voastre. Impletitura voastra incurcata am desfacut-o si am depanat-o toata pe ghemul meu. Iata-l! i imi arata dosarul anchetei cu declaratiile noastre ale tuturor si cu incheierile lui pentru trimiterea in judecata. Uneori au fost si noduri grele pe acest fir, continua el laudaros si dispretuitor, dar cred ca vei recunoaste ca le-am descurcat bine. Acum, cand ai ajuns si dumneata ca Iov, spune tot ca el: Domnul a dat, Domnul a luat Asa si zic. Asa am si zis de mult. Dar eu zic si mai departe ceea ce a zis el dupa asta, i-am raspuns linistit. Citeste concluziile si semneaza de luare la cunostinta!Le-am citit. Erau acolo toate invinuirile aduse Oastei Domnului ca idee si ca lucrare: mistica, retrograda, daunatoare poporului si dusmanoasa regimului. Prin natura ei si prin activitatea ei desfasurata in mijlocul maselor largi popu-lare, Oastea Domnului impiedica procesul revolutiei sociale si politice, franand mersul inainte spre socialism al societatii. De aceea trebuie starpita cu desavarsire din tara noastra cat mai repede si cat mai radical. Noi, cei care fusesem arestati si anchetati si indeosebi eu eram unii dintre cei mai reactionari si inraiti dintre elementele de propaganda ale Oastei, aceasta organizatie interzisa, ilegala, dusmanoasa. Acestea sunt concluziile dumneavoastra, zisei eu, dar nu si adevarul. Le ati semnat dumneavoastra, de ce mai este nevoie sa le semnez si eu? Concluziile mele nu sunt astea. Trebuie sa le semnezi ca ai luat cunostinta de ele asa cum sunt. Nu-ti mai cere nimeni parerea asupra lor. Aceasta este doar o simpla formalitate pentru incheierea dosarului de trimitere in judecata. Semnez numai in ceea ce ma priveste pe mine. Daca trebuie sa sufar pentru tot ce am facut pentru Dumnezeu si pentru semenii mei, nu ma dau in laturi de la nimic. Slavit sa fie Domnul! i am semnat. Vrei sa-ti pui avocat, sa te apere la proces? N-am nevoie. tiu ca sentinta este si data. Nu are nici un rost. i apoi n am nici cu ce sa-l platesc. Nu mai am nici o avere. Mi-ati confiscat totul. Altii si-au pus aparator. Eu n-am nevoie. Faca-se voia lui Dumnezeu. Vei avea un aparator din oficiu. Renunt la el. Va rog sa nu-mi puneti. Ce dorinta mai ai sau ce nemultumire? Nici una!Procesul nostru a fost fixat pe ziua de 18 noiembrie 1959.

Am fost dusi din beciul Securitatii la Tribunalul Militar, inghesuiti intr-o duba, eu si cu inca cinci. Printre acestia era si Pop, unealta chinuitorilor si vanzatorul fratilor nostri. Au fost adusi si ceilalti frati, care fusesera depusi mai de mult la Penitenciar, ancheta lor terminandu-se mai repede. Am fost insiruiti pe bancile acuzatilor douazeci si trei de invinuiti. Cei de la Penitenciar fusesera si imbracati in haine vargate. Era si acesta un semn ca noi fuseseram si condamnati mai dinainte de acest proces. Toata treaba asta cu procesul era doar o formalitate, un teatru de ochii lumii. Este interzis sa spuneti un cuvant sau sa faceti vreun gest familiilor voastre care vor fi in sala procesului! ni s-a pus amenintator in vedere. Altfel veti suferi imediat o pedeapsa, atat voi, cat si familia. Va rugam sa ne dati dreptul zece minute la vorbitor cu familiile noastre si pachet, a zis cineva dintre noi. Vi se va da dupa proces.

Primul am fost introdus eu in sala de judecata, trecand printr-un coridor. Am vazut prin coridor si pe scari multimea fetelor cunoscute ale celor dragi ai nostri. Familiile, frati si surori din toate partile tarii veniti sa ne vada, luptau cu gardienii care ii impingeau, ii amenintau si ii injurau, sa-i indeparteze si sa-i impiedice sa ne vada si sa intre la noi.

Le-am facut cu mana si cu ochii cele mai fericite semne de dragoste si de nadejde in ajutorul si in puterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Cand toti am fost dusi si asezati in fata instantei militare, in sala fusesera admise numai familiile noastre, ale celor judecati. Dintre ai mei am vazut numai pe fiica cea mai mica. Mai tarziu am aflat ca fiul fusese accidentat la armata, iar ceilalti erau bolnavi acasa.

Intrebarile judecatorului au fost putine si scurte. Invinuirile au fost lungi si grele. De fapt, toate concluziile anchetatorului nostru pentru toata Lucrarea Oastei Domnului in general, apoi pentru fiecare dintre noi, dupa importanta si activitatea lui, in special. Toata formularea intrebarilor era in asa fel facuta si pusa, incat sa nu lase loc decat pentru recunoasterea invinuirilor. Orice alt raspuns era taiat scurt: Sa nu raspunzi nimic altceva decat la intrebare!Cand am vazut ca asa merge si judecata, ca si ancheta, am tacut si l-am lasat sa ma acuze. Care iti este ultimul tau cuvant? Ce ai de cerut? a intrebat presedintele. Dreptate! am zis indurerat. i am stat jos. Bine! Altul!Toti cei din sala asistau cutremurati si priveau cu ochii plini de lacrimi, atintiti la noi. Unii incercau sa ne faca semne, sa ne sopteasca, dar paznicii multi si inarmati ne tineau de scurt, stand intre noi si ai nostri, furiosi si violenti ca niste fiare de gheata sau de spini.

Am asistat apoi la toti ceilalti adusi si intrebati in masura importantei pe care le-o aranjase anchetatorul in procesul pe care il intocmise.

Am admirat si m-a bucurat demnitatea si frumusetea celor cativa frati vrednici la judecata asta. Ce frumosi si drepti au stat si au marturisit fratii Arcadie, Valer, Ghita, Patru, Cornel.

Dar m-am rusinat si m-am indurerat pana in adancul sufletului meu de milogelile si lepadarile celor vreo cinci care se tarau ca niste zdrente la picioarele stapanilor neinduplecati si dispretuitori, vaicarindu-se ca n-au stiut, ca n-au vrut, ca n-au cunoscut Iertati-ne, ca nu vom mai face.

Ceilalti isi tagaduiau micsorandu-si rolul pe care l-au avut in Oaste. Ca n au fost chiar peste tot, cum erau invinuiti, ca n-au facut chiar atat cat erau acuzati, ca n-au avut chiar importanta care li s-a atribuit Unul dintre acestia era Moldoveanu.

In sfarsit, Pop Alexandru s-a comportat pe deplin increzator in grija stapanilor sai, care acum, odata ce s-a incheiat cu bine rolul sau, vor avea grija de el sa-l scoata pe usa cealalta, dupa ce noi vom fi asezati la locul pregatit. Probabil ca asa i se va fi spus din timp de catre anchetatorul cu care a colaborat atat de ascultator. De aceea acum raspundea cu o graba slugarnica nu numai ca Instanta sa fie multumita de el, ci si ca ceilalti din sala sa vada ca el este cel mai curajos si mai cinstit. La toate intrebarile judecatorului, el raspundea grabit, recunoscand cu zambete ca el a facut mult mai mult decat statea scris in dosar. Apoi la sfarsit, cu singurul lui ochi privi triumfator peste sala, apoi la judecatori si statu jos, zambind multumit.

Cam aceasta fusese tot.

Mi se paru ca se prabuseste tavanul acesta peste mine sau ca se deschide pamantul sa ma inghita.

Ce rusine, dupa zeci de ani de credinta, dupa mii de predici [spuse] altora, dupa nu stiu cate legaminte facute lui Dumnezeu, iata-i acum pe oamenii acestia ajunsi sa se lepede cu atata nevrednicie de Lucrarea lui Hristos aici, inaintea unui fleac de tribunal omenesc, numai pentru a-si scapa de o suferinta trecatoare hoitul trupului acestuia netrebnic. Mi-e rusine sa le scriu numele acestora si tot ce am auzit despre ei prin anchete si acum la proces. Aici i-au vazut si i-au auzit si ai lor.

Unii dintre acestia si-au platit si avocati, ca sa-i apere. Apararea lor a fost asa de vrednica si demna ca si ei. Tot ce au spus acesti avocati platiti de familiile lor a fost cam atat: Rugam Onorata Instanta sa binevoiasca a le acorda clientilor nostri circumstante atenuante, intrucat, dupa cum se poate vedea si constata atat din declaratiile inculpatilor, cat si din atitudinea si infatisarea lor fizica si psihica, acestia au complexe si deficiente i cam atat. i nici unuia nu i-a plesnit obrazul. i nici unul nu s-a trezit nici in aceasta ultima clipa si sa strige plangand cu amar: Sunt un netrebnic, o taratoare si nu un om.

Ci au continuat sa spere in mila si bunavointa asupritorului.

O data farsa procesului incheiata, procurorul avea acum prilejul sa-si rosteasca rechizitoriul sau necrutator impotriva Oastei Domnului ca idee si ca Lucrare, apoi impotriva noastra, a fiecaruia pe nume, selectandu-ne dupa importanta si activitatea noastra, cerand pentru noi, cei mai fanatici , maximum de pedeapsa. Eu meritam douazeci si cinci de ani de munca silnica, confiscarea intregii averi si zece ani interdictie. Pe urma, fiecaruia dintre ceilalti, gradat in jos, dupa activitatea de care se facuse vinovat.

Apoi tribunalul s-a ridicat. Piesa se terminase in doua ceasuri. Noi am fost inconjurati si scosi printre gardienii inarmati si duri, feriti de ai nostri, cu care nu ne-au mai permis nici un fel de vorbitor, nici un fel de pachet. Nici macar o privire. Inca o data ne mintisera.

Am fost coborati si impinsi in dubele care aveau sa ne duca la Gherla, unde ni se va comunica sentinta si vom avea sa ne incepem ispasirea osandei.

Dragii nostri se inghesuiau sa se apropie cat mai mult de noi, ca sa ne dea ceva de mancare, ne faceau semne si ne strigau numele plangand. Ne spuneau cuvinte de imbarbatare si se rugau de gardienii neinduplecati sa le primeasca ceva mancare pentru noi. Eram cu totii atat de slabiti.

Nu i s-a permis nici unuia nimic.

Usile dubelor s-au inchis i aproape sase ani dupa aceea am ramas numai cu imaginea nestearsa din ochii si din inima noastra a familiilor noastre plangand, peste care s-a inchis, trantita, usa cu zavor greu a dubei de fier, ca si inima acelora care ne-au impins aici.

Slavit sa fie Domnul!Sa regasesti putereSa regasesti putere in orice suferinta,spre-a te-nalta intruna in sus, mereu in sus,sa nu-ti pierzi niciodata nadejdea-n biruinta priveste la Iisus, priveste la Iisus!Privind la El, privind la El,ajungi biruitor la el.

Puterea Sa, Puterea Sae biruinta ta...

Sa regasesti lumina la orice-ntunecare,spre-a merge drept pe cale si-a-nvinge curajos,sa nu-ti pierzi niciodata mijlocul de carare priveste la Hristos, priveste la Hristos.

Sa regasesti iubirea la orice despartire,spre-a nu trada Lucrarea si Cauza lui Iisus,sa nu-ti pierzi niciodata frateasca ta unire priveste la Iisus, priveste la Iisus* * *26. LIMPEZIREA APELOR ADANCILa anii invierii, cand am iesit din beznadespovarat de neguri, de fumuri si-amagiri,catusa ruginise la mana si la glezna,dar ochii si-adevarul purtau ceresti luciri.

S-a incheiat deci asa cum s-a incheiat gandeam eu in timp ce duba ne ducea inghesuiti de la Cluj spre Gherla. Sinodul Bisericii noastre ne daduse pe mana tribunalelor poporului nostru si fusesem condamnati sute de frati din Oastea Domnului, cu cea mai dezlantuita furie, la peste o mie de ani de inchisoare, socotiti fiind ca cei mai primejdiosi si mai inraiti dusmani ai Bisericii noastre si ai poporului nostru. Am fost pusi nu in randul celor care aveau o evanghelie a iubirii fata de Biserica noastra si un sentiment de adanc patriotism fata de ara noastra, ci in randul celor dedati numai la faradelegi impotriva amandurora acestora.

Mai-marii Bisericii ne-au socotit cei mai inraiti schismatici pe noi, cei care eram cei mai smeriti si mai devotati aparatori si sprijinitori ai ei, nu numai cu cuvantul nostru, ci si cu umarul si cu banutul nostru sfant.

Mai-marii poporului...