„Predica de pe Munte“
Un mare invatat spune ca nu s-a rostit si nu se va rosti niciodata in aceasta lume o alta predica ce ar putea sa o intreaca in adancime pe aceasta. Ce ne spune Mantuitorul in predica celor noua fericiri? Ni-i insira pe cei ce vor fi cu adevarat fericiti in lumea aceasta si in cealalta. []Un mare invatat spune ca nu s-a rostit si nu se va rosti niciodata in aceasta lume o alta predica ce ar putea sa o intreaca in adancime pe aceasta. Ce ne spune Mantuitorul in predica celor noua fericiri? Ni-i insira pe cei ce vor fi cu adevarat fericiti in lumea aceasta si in cealalta. Dar ce bagam de seama?Nici una din cele noua fericiri nu vorbeste de bogatie lumeasca, nici de marire omeneasca, nici despre bani, averi si placeri.
Fericirea pe care a fagaduit-o Mantuitorul este inlauntrul omului si pleaca dinlauntru in afara.
Mantuitorul face fericiti pe cei blanzi, pe cei milostivi, pe cei curati la inima, dar toate acestea pleaca din launtrul omului; acolo e mila, pacea, dreptatea si acolo e si inima curata. Spre deosebire de aceasta fericire adevarata, noi cautam o fericire ce pleaca din afara inlauntru.
Noi asteptam si ne trudim sa ne facem mai intai bogati, sa ne umplem mai intai de bani, de placeri si de marire omeneasca, pentru ca apoi sa fim fericiti.
Insa fericire adevarata, lumea aceasta nu poate da macar de l-ar incarca pe om cu toate bogatiile si placerile si maririle ei. Asta e un lucru dovedit.
Oare sunt fericiti toti bogatii, toti milionarii si toti cei ce sed in palate?Nici vorba. Dimpotriva, se constata ca traiurile cele mai nefericite sunt tocmai in palatele celor bogati. Este pus un mare adevar in istorioara cu imparatul ce cauta camasa fericitului (sa se lecuiasca de boala cu ea), dar pe urma s-a aflat ca fericitul nici camasa pe el n-avea (era un cioban de la oi). Fericirea cea adevarata sade si azi mai mult in coliba saracului credincios decat in palatul necredinciosilor.
Oare de ce nu poate da lumea, cu bogatiile si cu placerile ei,fericirea adevarata? Pentru ca este cineva si ceva ce tulbura fericirea cea lumeasca. E graiul sufletului, e mustrarea si intrebarea sufletului, pe care a prins-o asa de frumos psalmistul David in cuvintele: Pentru ce esti mahnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi? (Ps. 42, 6).
In zadar zici sufletului ca bogatul din evanghelie: Suflete, ai de toate, mananca, bea si te veseleste caci sufletul cere altceva: sufletul se doreste spre...
Fericirea pe care a fagaduit-o Mantuitorul este inlauntrul omului si pleaca dinlauntru in afara.
Mantuitorul face fericiti pe cei blanzi, pe cei milostivi, pe cei curati la inima, dar toate acestea pleaca din launtrul omului; acolo e mila, pacea, dreptatea si acolo e si inima curata. Spre deosebire de aceasta fericire adevarata, noi cautam o fericire ce pleaca din afara inlauntru.
Noi asteptam si ne trudim sa ne facem mai intai bogati, sa ne umplem mai intai de bani, de placeri si de marire omeneasca, pentru ca apoi sa fim fericiti.
Insa fericire adevarata, lumea aceasta nu poate da macar de l-ar incarca pe om cu toate bogatiile si placerile si maririle ei. Asta e un lucru dovedit.
Oare sunt fericiti toti bogatii, toti milionarii si toti cei ce sed in palate?Nici vorba. Dimpotriva, se constata ca traiurile cele mai nefericite sunt tocmai in palatele celor bogati. Este pus un mare adevar in istorioara cu imparatul ce cauta camasa fericitului (sa se lecuiasca de boala cu ea), dar pe urma s-a aflat ca fericitul nici camasa pe el n-avea (era un cioban de la oi). Fericirea cea adevarata sade si azi mai mult in coliba saracului credincios decat in palatul necredinciosilor.
Oare de ce nu poate da lumea, cu bogatiile si cu placerile ei,fericirea adevarata? Pentru ca este cineva si ceva ce tulbura fericirea cea lumeasca. E graiul sufletului, e mustrarea si intrebarea sufletului, pe care a prins-o asa de frumos psalmistul David in cuvintele: Pentru ce esti mahnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi? (Ps. 42, 6).
In zadar zici sufletului ca bogatul din evanghelie: Suflete, ai de toate, mananca, bea si te veseleste caci sufletul cere altceva: sufletul se doreste spre...
