Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai (Ps. 67, 36). Sfanta noastra Biserica Ortodoxa cinsteste pe Sfintii ei care in timpul vietii lor pamantesti s-au straduit sa calce pe urmele Mantuitorului Hristos, sa-I urmeze fara sovaire invatatura. Ei fac parte din Biserica triumfatoare. Ajunsi acolo, au devenit ocrotitori si, in acelasi timp, mijlocitori catre Dumnezeu, pentru []Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai (Ps. 67, 36).

Sfanta noastra Biserica Ortodoxa cinsteste pe Sfintii ei care in timpul vietii lor pamantesti s-au straduit sa calce pe urmele Mantuitorului Hristos, sa-I urmeze fara sovaire invatatura. Ei fac parte din Biserica triumfatoare. Ajunsi acolo, au devenit ocrotitori si, in acelasi timp, mijlocitori catre Dumnezeu, pentru toti cei care, ca si ei, marturisesc credinta in Iisus Hristos si li se roaga. Caci viata sfintilor reprezinta o impletire neincetata a credintei, a nadejdii si a dragostei cu prisosinta faptelor bune, cu nevointele duhovnicesti. Ei si-au incredintat viata slujirii lui Dumnezeu si aproapelui, punand mintea, vointa si simtamintele lor in acord cu dorinta savarsirii binelui. Sfintii au marturisit dragostea lor pentru Mantuitorul Hristos in felurite chipuri. In primul rand se afla martirii care prin viata lor muceniceasca au urmat ca model pe Domnul Hristos, care a suferit de bunavoie pentru pacatele noastre. Vin apoi marturisitorii credintei crestine, care au indurat diferite chinuri si prigoniri din partea inchinatorilor la idoli si ereticilor. Au fost trecuti in randul sfintilor apoi unii ierarhi ai Bisericii care au stralucit prin intelepciune si barbatie, in povatuirea credinciosilor pe calea mantuirii. Au fost ridicati la treapta de Sfinti Cuviosi acei zelosi crestini si crestine care in tot timpul vietii lor au dus o lupta continua cu ispitele, cu uneltirile raului, cu slabiciunile firii inclinate spre pacat. Toti acei sfinti sunt mijlocitori catre Parintele ceresc si pilde vii in stradaniile noastre duhovnicesti, ei care, oameni asemenea noua fiind, viata imbunatatita au vietuit, pe Hristos neprihanit L-au purtat, cu cununa nepieritoare au fost incununati si in lumina cea neapropiata au fost slaviti.

Credinciosii Bisericii Ortodoxe Romane stramosesti se inchina cu multa evlavie tuturor Sfintilor lui Dumnezeu, dar de o deosebita veneratie se bucura in sufletele lor Sfintii ale caror sfinte moaste se afla pe pamantul romanesc, aduse si asezate cu sfant respect in catedralele si manastirile noastre. Intre acestia se numara si Sfantul Cuvios Parinte Dimitrie cel Nou din Basarabi, ale carui sfinte moaste se afla aici, in aceasta Catedrala Patriarhala, de peste 200 de ani, asa cum de secole alte Sfinte moaste impodobesc haina de sfintenie a Bisericii noastre stramosesti, cum sunt moastele Sfintei Parascheva la Iasi, ale Sfantului Ioan cel Nou la Suceava, ale Sfantului Grigorie Decapolitul la Bistrita. Amintim pe Sfintii Marturisitori si Cuviosi din Transilvania, care se sarbatoresc in fiecare an in cursul lunii octombrie si care au dobandit cununa sfinteniei prin lupta dusa pentru apararea credintei ortodoxe stramosesti si a neamului. Toate acestea dovedesc ca evlavia ortodoxa a romanilor de pretutindeni a contribuit la intarirea fiintei nationale si la unitatea de cuget si simtiri prin credinta stramoseasca.

Iubiti credinciosi,Sfantul Dimitrie cel Nou, la a carui racla ne inchinam cu totii astazi si care este cinstit ca cel de-al doilea hram al Catedralei Patriarhale, a trait acum 700 de ani. Parintii lui erau oameni evlaviosi si i-au dat de mic o aleasa educatie crestina. Fiind saraci, nu l-au dat la scoala, cum il indreptateau cumintenia, inteligenta si harnicia lui. Neavand posibilitatea de a-l ajuta sa-si croiasca un viitor mai bun, ei l-au sfatuit ca, pentru castigarea celor necesare traiului, sa se faca pazitor de vite si sa ramana in sat, ca sa le fie si lor sprijin la batranete.

Dimitrie era un fiu bun si ascultator. Acceptand, fara sa se rusineze, aceasta modesta indeletnicire, pazitor de vite, pe care altii o dispretuiau, el se simtea chiar multumit de munca pe care o facea, deoarece clipele traite langa cireada, pe islazul satului sau, in lunca raului Lom, din apropiere, il fereau de desertaciuni si-i dadeau prilejul sa se gandeasca in liniste la Dumnezeu, la suflet, la viata viitoare.

Dimitrie iubea animalele si frumusetea naturii. Langa vietuitoarele necuvantatoare pe care le pastorea in timpul zilei si in linistea noptilor instelate, cand sta de veghe langa turma, el admira intelepciunea si bunatatea lui Dumnezeu, Creatorul, Stapanul si Proniatorul a toate, si medita intruna la Evanghelia lui Hristos si la Sfintele Slujbe pe care le asculta cu luare-aminte, de cand era copil, in bisericuta satului, de sarbatori. Dimitrie se caracteriza printr-o minte echilibrata, printr-o simtire delicata si printr-o vointa inclinata din fire spre savarsirea binelui. Era atent, bun si milostiv cu toti oamenii pe care-i intalnea. Sfantul Dimitrie se multumea cu foarte putina hrana si oferea saracilor si calatorilor nevoiasi mai toata mancarea pe care o primea din sat pentru munca pe care o facea. Toata simbria pe care o primea o impartea de asemenea saracilor. Era milos cu altii si necrutator cu sine insusi. Fiind iubitor de singuratate si dorind o viata duhovniceasca mai inalta, s-a retras intr-o manastire si s-a facut calugar. Manastirea in care si-a petrecut restul zilelor era adapostita intr-o pestera. Aici, ferit de griji si desertaciuni, si-a strunit trupul prin aspra postire si si-a intarit sufletul cu harul rugaciunii neintrerupte. Drept rasplata, Dumnezeu i-a daruit harisma facerii de minuni si i-a vestit dinainte ziua mortii. Drept aceea, cand i s-a apropiat sfarsitul vietii pamantesti, el a iesit din chilia sa, si-a ales un loc retras pe malul raului Lom, pe care nu-l mai vazuse de multi ani, si s-a asezat ca intr-un sicriu intre doua pietre. In acest loc aspru si ferit de privirile trecatorilor si-a incheiat el linistit viata trupului, ca un adevarat pustnic. Trupul Sfantului Dimitrie a ramas multa vreme intre aceste pietre, nestiut de nimeni, dar fara sa putrezeasca; si, umflandu-se odata raul din cauza ploilor multe, apele s-au revarsat peste maluri si l-au pravalit in valtoare. In loc sa fie dus la vale de valuri, trupul Sfantului s-a lasat la fund si a ramas acolo, in apropierea satului in care traise.

Dupa multi ani, voind Dumnezeu sa-i descopere moastele, spre mangaierea credinciosilor, Sfantul s-a aratat in vis unei fete din sat, care era chinuita de o boala cumplita, si i-a spus ca daca trupul sau va fi scos din apa si ea se va atinge de el, indata se va face sanatoasa. Instiintati de acest vis neobisnuit, parintii fetei s-au dus la rau, au scos din adanc moastele Sfantului si le-au asezat cu multa cinstire in bisericuta satului Basarabov. Aici, venind bolnava si sarutandu-le, a aflat indata deplina insanatosire. i s-a raspandit curand vestea despre aflarea moastelor Sfantului si despre aceasta minunata vindecare. Au inceput deci a veni la Basarabov, pentru rugaciune si ajutor, credinciosi multi din toate partile. Insusi domnitorul de atunci al arii Romanesti a trimis de la Bucuresti bani si mesteri de au facut in satul Basarabov o biserica mai mare si mai frumoasa decat cea dinainte si au asezat acolo Sfintele moaste. Mai pe urma, spre sfarsitul razboiului dintre rusi si turci din anii 1769-1774, moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, spre a nu fi lasate sa cada in mainile paganilor, au fost aduse de Mitropolitul Grigorie al arii Romanesti si asezate cu mare cinstire in Catedrala Mitropolitana din Bucuresti, unde se afla pana astazi, devenind de fapt, in evlavia credinciosilor, ocrotitorul Capitalei scumpei noastre patrii. Insusi domnitorul Alexandru Ioan Cuza a emis un decret, la recomandarea lui Mihail Kogalniceanu, ca noua stema a arii Romanesti dupa Unirea Principatelor sa cuprinda si chipul Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou. Asa au ajuns in Bucuresti, cu voia lui Dumnezeu, acum 200 de ani, moastele Sfantului Dimitrie Basarabov. De atunci, nesfarsite siruri de stramosi de-ai nostri s-au perindat cu osardie pe dinaintea lor, cautand alinare in suferinte si intarire in straduintele duhovnicesti, Sfantul aratandu-si de nenumarate ori mila si ajutorul.

Cinstirea Sfantului Dimitrie cel Nou s-a raspandit nu numai in Bucuresti si imprejurimi, dar si in toate regiunile tarii, inchinatori cu ravna venind sa puna metanie la Sfintele moaste ale Cuviosului, manifestandu-si chiar iubirea de tara, vazand in Sfant un ocrotitor al Bisericii si patriei, cum spune un vers din acatist: Pe tine, Cuvioase, te-am dobandit de la Dumnezeu aparator si ocrotitor patriei noastre, pe care o pazesti pururea de toate intamplarile rele si de navalirile vrajmasilor. De aceea, Sfinte Dimitrie, pazeste-o nevatamata .

Iubiti credinciosi,Viata si nevointele Sfantului Dimitrie cel Nou-Basarabov, pilda luminoasa si dreptar de aur sfant pentru cei ce inseteaza dupa impartasirea cu roua duhovniceasca si flamanzesc dupa mana harului, dupa dulceata faptelor bune, dupa petrecerea curata in dragoste si pace cu Dumnezeu si cu oamenii, dupa intelepciunea cea de Sus, dupa mostenirea bogatiei nepieritoare a vietii vesnice. Din ostenelile, luptele, izbandirile Sfantului Dimitrie-Basarabov invatam care sunt armele duhovnicesti ale luptatorului lui Hristos si care este armura credintei si a plinirilor in care trebuie sa ne implatosam, spre a dobandi chemarea de fiu al lui Dumnezeu si mostean al imparatiei Cerurilor.

Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu si de invatatura Bisericii lui Hristos este intaia treapta pe scara urcusului catre desavarsirea...