Oastea Domnului – Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 februarie
12 februarie 1938 S-a stins parintele nostru drag, care ne-a nascut la o viata noua (I Cor. 4, 15) Afara incepu sa ninga cu fulgi mari si moi, ca un val de inmormantare sau ca o mangaiere Ce maret si ce linistit intrase in vesnicie acest urias al lui Dumnezeu, solemn si calm ca []12 februarie 1938 S-a stins parintele nostru drag, care ne-a nascut la o viata noua (I Cor. 4, 15)Afara incepu sa ninga cu fulgi mari si moi, ca un val de inmormantare sau ca o mangaiereCe maret si ce linistit intrase in vesnicie acest urias al lui Dumnezeu, solemn si calm ca o corabie care a luptat o noapte indelungata cu inspaimantatoarele primejdii ale unei vrajmase furtuni, iar acum, in lumina unui stralucitor rasarit, intra zdrentuita, dar biruitoare, in portul linistit, mantuitor.
Din pricina ca ii eram inca atat de aproape, nu-i puteam vedea adevarata lui maretieDe ce oare a vrut el sa ramana singur chiar in ultima lui clipa? Nu stiu.
Poate, pentru ca frumusetea fericitei sale intalniri cu Dulcele sau Mantuitor sa-i fie deplin sloboda; prezenta mea ar fi stingherit aceasta intimitate sfanta Poate pentru ca mila si iubirea noastra ii devenisera prea grele Poate pentru ca trebuia sa plece, iar prezenta noastra il prea retineaNu stiu!Dar sunt incredintat ca, in clipa aceea, dupa sufletul lui a venit Insusi Dulcele Iisus. i ca, daca n-as fi plecat atunci de langa el, ochii mei L-ar fi vazut aievea.citeste in continuare Aici * * *12 februarie 1948 intr-o duminica de februarie, am fost scosi si mutati de cealalta parte a coridorului, de unde se vedea in curtea si cladirea Prefecturii. Eram atat de aproape incat puteam vedea si chiar cunoaste pe cei care treceau pe acolo. Sa nu priviti pe geam! ne porunci paznicul de pe coridor. Nu cumva sa faceti semne sau sa vorbiti cu cineva, ca va pun in lanturi si va bag la carcera! Bine, domnu sef, nu va temeti! il asiguraram noi, abia asteptand sa ne inghesuim la fereastra, fiecare nadajduind sa vedem pe cineva cunoscut, spre a i da de stire ca suntem aici.
Indata ce pleca el deci, doi dintre noi se asezara in fata usii, ca si cum ar vorbi ceva intre ei acolo, spre a acoperi vizeta, ca sa nu ne vada de pe sala, iar ceilalti ne gramadiram la gratiile ferestrei sa vedem libertatea sau pe binefacatorul care ar putea duce o veste familiei ce nu mai stia nimic de nici unii dintre noi, de mai mult de o luna. Poate vor veni astfel si la noi cu pachete, fiindca suntem atat de slabiti de foame, incat de-abia ne mai putem tine pe picioare. Dar, chiar daca dincolo ar fi cineva dintre ai nostri, nu stim cum i-am mai putea deslusi cu ochii nostri slabiti.
In aceste conditii am sarbatorit 12 februarie 1948, zece ani de la sfarsitul pamantesc al Parintelui Iosif. Prin foametea pe care o sufeream, in fiecare zi era post Dar zilele de vineri si cele insemnate cu foc in viata mea mi-au fost totdeauna petrecute deosebit oriunde am fost Asa am petrecut-o si pe aceasta, aici, in aceasta groapa intunecoasa, dar plina de prezenta lui Hristos langa mine.
A fost o minune de la Dumnezeu indata dupa aceea cand, intr-o zi, uitan du ma si eu printre gratii, dincolo, la o fereastra din fata noastra, vazui pe cineva care semana cu fratele Malita care era atunci avocatul Prefecturii. Prin omul acesta Dumnezeu imi mai facuse...
Din pricina ca ii eram inca atat de aproape, nu-i puteam vedea adevarata lui maretieDe ce oare a vrut el sa ramana singur chiar in ultima lui clipa? Nu stiu.
Poate, pentru ca frumusetea fericitei sale intalniri cu Dulcele sau Mantuitor sa-i fie deplin sloboda; prezenta mea ar fi stingherit aceasta intimitate sfanta Poate pentru ca mila si iubirea noastra ii devenisera prea grele Poate pentru ca trebuia sa plece, iar prezenta noastra il prea retineaNu stiu!Dar sunt incredintat ca, in clipa aceea, dupa sufletul lui a venit Insusi Dulcele Iisus. i ca, daca n-as fi plecat atunci de langa el, ochii mei L-ar fi vazut aievea.citeste in continuare Aici * * *12 februarie 1948 intr-o duminica de februarie, am fost scosi si mutati de cealalta parte a coridorului, de unde se vedea in curtea si cladirea Prefecturii. Eram atat de aproape incat puteam vedea si chiar cunoaste pe cei care treceau pe acolo. Sa nu priviti pe geam! ne porunci paznicul de pe coridor. Nu cumva sa faceti semne sau sa vorbiti cu cineva, ca va pun in lanturi si va bag la carcera! Bine, domnu sef, nu va temeti! il asiguraram noi, abia asteptand sa ne inghesuim la fereastra, fiecare nadajduind sa vedem pe cineva cunoscut, spre a i da de stire ca suntem aici.
Indata ce pleca el deci, doi dintre noi se asezara in fata usii, ca si cum ar vorbi ceva intre ei acolo, spre a acoperi vizeta, ca sa nu ne vada de pe sala, iar ceilalti ne gramadiram la gratiile ferestrei sa vedem libertatea sau pe binefacatorul care ar putea duce o veste familiei ce nu mai stia nimic de nici unii dintre noi, de mai mult de o luna. Poate vor veni astfel si la noi cu pachete, fiindca suntem atat de slabiti de foame, incat de-abia ne mai putem tine pe picioare. Dar, chiar daca dincolo ar fi cineva dintre ai nostri, nu stim cum i-am mai putea deslusi cu ochii nostri slabiti.
In aceste conditii am sarbatorit 12 februarie 1948, zece ani de la sfarsitul pamantesc al Parintelui Iosif. Prin foametea pe care o sufeream, in fiecare zi era post Dar zilele de vineri si cele insemnate cu foc in viata mea mi-au fost totdeauna petrecute deosebit oriunde am fost Asa am petrecut-o si pe aceasta, aici, in aceasta groapa intunecoasa, dar plina de prezenta lui Hristos langa mine.
A fost o minune de la Dumnezeu indata dupa aceea cand, intr-o zi, uitan du ma si eu printre gratii, dincolo, la o fereastra din fata noastra, vazui pe cineva care semana cu fratele Malita care era atunci avocatul Prefecturii. Prin omul acesta Dumnezeu imi mai facuse...
