Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din Anul Domnului 2023
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler si preaiubitilor credinciosi din cuprinsul Patriarhiei Romane, Har, bucurie si pace de la Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, iar de la noi parintesti binecuvantari! Preacuviosi si Preacucernici Parinti,Iubiti credinciosi si credincioase, Dupa prima saptamana de post in care am participat la slujba Canonului de pocainta al Sfantului Andrei Criteanul, traim in aceasta []Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler si preaiubitilor credinciosi din cuprinsul Patriarhiei Romane, Har, bucurie si pace de la Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, iar de la noi parintesti binecuvantari!Preacuviosi si Preacucernici Parinti,Iubiti credinciosi si credincioase,Dupa prima saptamana de post in care am participat la slujba Canonului de pocainta al Sfantului Andrei Criteanul, traim in aceasta duminica, Duminica Ortodoxiei, momente de bucurie duhovniceasca, intrucat, la Sfanta Liturghie, ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos.
Inca din perioada apostolica, Biserica a trebuit, secole la rand, sa faca fata ereziilor si schismelor, adica abaterilor de la adevarul de credinta. Ereticii si toti cei cazuti in diverse rataciri au facut dezbinare intre crestini, unii din nestiinta, iar altii din motive personale.
Pentru a opri ratacirile, Biserica a organizat sinoade locale, iar cand s-a constatat o amploare a ereziilor, au fost organizate Sinoadele Ecumenice, la care au participat ierarhi din intreaga Biserica.
Astfel, incepand cu primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, si pana la cel de-al saselea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anii 680-681, Biserica a formulat si statornicit adevaruri esentiale ale invataturii de credinta, precum: dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu si a Sfantului Duh, unirea firii dumnezeiesti si a firii omenesti prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu, existenta a doua vointe, corespunzatoare celor doua firi omeneasca si dumnezeiasca in Persoana Mantuitorului Iisus Hristos.
Toate acestea nu au fost insa simple teorii sau formulari filosofice. Sfintii Parinti, insuflati de Dumnezeu, au inteles ca orice invatatura de credinta are legatura directa cu mantuirea sau dobandirea vietii vesnice (cf. Matei 5, 19). Daca Hristos nu este Dumnezeu, El nu ma poate indumnezei pe mine , spunea Sfantul Atanasie cel Mare.
Dreptmaritori crestini,In secolul al VIII-lea a aparut o noua ratacire, conform careia cinstirea icoanelor si a sfintelor moaste ar fi o idolatrie. In fata acesteia, reprezentanti de seama ai Bisericii au aratat ca icoanelor nu li se aduce un cult de adorare, ci, prin cinstirea lor, sunt venerate persoanele sfinte, pictate, infatisate pe ele. Nu se cinsteste materia din care sunt confectionate icoanele, ci sfintii pe care ii reprezinta icoanele.
Imparati, precum Leon al III-lea Isaurul (717-741) si fiul sau Constantin al V-lea Copronimul (741-775), au dus o lupta apriga impotriva icoanelor. Acestia au dispus inlaturarea icoanelor din Biserici si din casele credinciosilor.
Lucrari de mare valoare istorica si artistica au fost adunate si date prada focului. In aceasta perioada, multi ierarhi, calugari, preoti si credinciosi, care marturiseau dreapta cinstire a sfintelor icoane, au fost mutilati, exilati si chiar ucisi.
Numeroase manastiri au fost incendiate, daramate sau transformate in cazarmi. Pictura si mozaicurile au fost distruse sau acoperite cu tencuiala. In timpul lui Leon al IV-lea Hazarul (775-780), multi demnitari care cinsteau icoanele au fost destituiti, maltratati sau trimisi la manastiri si calugariti fortat. De asemenea, si imparateasa Irina a fost exilata fiindca cinstea icoanele si era de partea celor care aparau cultul icoanelor.
In anul 780, dupa moartea lui Leon al IV-lea, imparateasa Irina a devenit regenta a fiului ei minor, Constantin al VI-lea (780-797). Prin grija ei a fost organizat, sub presedintia Patriarhului Tarasie al Constantinopolului, cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, in Biserica Sfanta Sofia din localitatea Niceea, in anul 787, si a fost restabilit cultul cinstirii icoanelor.
Au participat 343 de episcopi, la care s-au adaugat reprezentanti de seama din randul calugarilor si al preotilor de mir.
La acest sinod a fost formulata urmatoarea invatatura de credinta: Pazim neschimbate toate traditiile bisericesti scrise sau nescrise incredintate noua, in care se afla si intiparirea iconica prin zugravire, care este in acord cu istoria propovaduirii evanghelice, spre incredintarea faptului ca inomenirea lui Dumnezeu-Cuvantul a fost adevarata, si nu inchipuita, aducandu-ne si noua un folos asemanator. [] Astfel stand lucrurile, mergand pe calea imparateasca si urmand invataturii de Dumnezeu insuflate a Sfintilor nostri Parinti, precum si Traditiei Bisericii sobornicesti, deoarece recunoastem ca aceasta este a Sfantului Duh, Care salasluieste in ea, hotaram cu toata exactitatea si grija ca, asemenea modelului cinstitei si de viata facatoarei Cruci, tot asa sa fie inaltate cinstitele si sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic sau din orice alt material potrivit, in sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase si pe vesminte, pe ziduri si pe lemn, in case si langa drumuri; [si anume] icoana Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Stapanei noastre, Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, a cinstitilor ingeri si a tuturor sfintilor si cuviosilor barbati. Caci cu cat mai des vor fi vazuti acestia prin reprezentarea iconica, cu atat mai mult cei care privesc la acestea vor fi ridicati sa-si aminteasca si sa doreasca prototipurile si sa le dea sarutare si cinstita venerare. Nu insa adevarata adorare, care, dupa credinta noastra, se cuvine numai dumnezeiestii firi, ci ca aceea adusa chipului cinstitei si de viata facatoarei Cruci, Sfintelor Evanghelii si celorlalte obiecte de cult sfinte; pentru cinstirea lor se vor aduce tamaieri si se vor aprinde lumini, dupa binecinstitorul obicei al celor de demult. Caci cinstirea [acordata] icoanei trece la prototip, iar cel care se inchina icoanei se inchina ipostasului zugravit in ea [1].
La scurt timp dupa aceasta biruinta, linistea Bisericii a fost tulburata din nou. Imparatul Leon al V-lea Armeanul (813-820), desi a depus juramant in fata Patriarhului ca va respecta hotararile Sinodului al VII-lea Ecumenic, s-a dovedit a fi un iconomah, adica un nou prigonitor al icoanelor. Icoanele si sfintele cruci au fost adunate si arse, iar sfintele moaste distruse.
Patriarhul Nichifor al Constantinopolului (806-815), autorul a doua tratate impotriva iconoclastilor, impreuna cu episcopii, staretii si monahii aparatori ai icoanelor, intre care si Sfantul Teodor Studitul, au fost inlaturati, unii dintre ei fiind maltratati si ucisi.
Sfantul Teodor Studitul, staretul Manastirii Studion, precizeaza foarte clar ca cinstirea icoanei lui Hristos se indreapta catre Persoana lui Hristos: Icoana lui Hristos nu este altceva decat Hristos, evident afara de diferenta de substanta, cum s-a aratat deja de mai multe ori. De aceea si inchinarea ei este o inchinare la Hristos, intrucat nu este inchinat ceva din materia icoanei, ci numai Hristos, Cel asemanat in ea. Iar cele ce au o singura asemanare au si o singura inchinare [2].
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,In anul 843, cand imparateasa Teodora a convocat un sinod la Constantinopol, au fost confirmate hotararile celor sapte Sinoade Ecumenice si cultul icoanelor, iar Patriarhul Metodie al Constantino polului (843-847) a marturisit biruinta Bisericii asupra tuturor ereziilor din primele opt veacuri.
El a alcatuit un Sinodicon, in care a prezentat invatatura ortodoxa, condamnand toate ereziile, si a dispus restabilirea cultului icoanelor in sfintele biserici. In ziua de 11 martie 843, la Sfanta Liturghie arhiereasca, savarsita in Catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol, Patriarhul Metodie a facut cunoscut public faptul ca prima duminica din Postul Mare va fi numita Duminica Ortodoxiei, adica a dreptei credinte.
La Duminica Ortodoxiei se serbeaza, an de an, biruinta Bisericii impotriva tuturor ereziilor, fiind pomeniti cei care au ramas fideli Bisericii in momente de grea incercare.
In Sfanta Scriptura exista numeroase dovezi care reliefeaza indatorirea fiecaruia dintre noi de a cinsti sfintele icoane. Deja, in capitolul intai din Cartea Facerea se spune ca Dumnezeu a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa (cf. Facerea 1, 26-27). Prin urmare, omul a fost creat dupa chipul (icoana) lui Dumnezeu.
Asa a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat ca lumea viata sa aiba, si inca din belsug (cf. Ioan 3, 16; 10, 10). Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat si S-a facut Om, deoarece El este icoana Tatalui (cf. Evrei 1, 2-3).
De aceea, Insusi Iisus Hristos a spus: Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal (Ioan 12, 45;...
Inca din perioada apostolica, Biserica a trebuit, secole la rand, sa faca fata ereziilor si schismelor, adica abaterilor de la adevarul de credinta. Ereticii si toti cei cazuti in diverse rataciri au facut dezbinare intre crestini, unii din nestiinta, iar altii din motive personale.
Pentru a opri ratacirile, Biserica a organizat sinoade locale, iar cand s-a constatat o amploare a ereziilor, au fost organizate Sinoadele Ecumenice, la care au participat ierarhi din intreaga Biserica.
Astfel, incepand cu primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, si pana la cel de-al saselea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anii 680-681, Biserica a formulat si statornicit adevaruri esentiale ale invataturii de credinta, precum: dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu si a Sfantului Duh, unirea firii dumnezeiesti si a firii omenesti prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu, existenta a doua vointe, corespunzatoare celor doua firi omeneasca si dumnezeiasca in Persoana Mantuitorului Iisus Hristos.
Toate acestea nu au fost insa simple teorii sau formulari filosofice. Sfintii Parinti, insuflati de Dumnezeu, au inteles ca orice invatatura de credinta are legatura directa cu mantuirea sau dobandirea vietii vesnice (cf. Matei 5, 19). Daca Hristos nu este Dumnezeu, El nu ma poate indumnezei pe mine , spunea Sfantul Atanasie cel Mare.
Dreptmaritori crestini,In secolul al VIII-lea a aparut o noua ratacire, conform careia cinstirea icoanelor si a sfintelor moaste ar fi o idolatrie. In fata acesteia, reprezentanti de seama ai Bisericii au aratat ca icoanelor nu li se aduce un cult de adorare, ci, prin cinstirea lor, sunt venerate persoanele sfinte, pictate, infatisate pe ele. Nu se cinsteste materia din care sunt confectionate icoanele, ci sfintii pe care ii reprezinta icoanele.
Imparati, precum Leon al III-lea Isaurul (717-741) si fiul sau Constantin al V-lea Copronimul (741-775), au dus o lupta apriga impotriva icoanelor. Acestia au dispus inlaturarea icoanelor din Biserici si din casele credinciosilor.
Lucrari de mare valoare istorica si artistica au fost adunate si date prada focului. In aceasta perioada, multi ierarhi, calugari, preoti si credinciosi, care marturiseau dreapta cinstire a sfintelor icoane, au fost mutilati, exilati si chiar ucisi.
Numeroase manastiri au fost incendiate, daramate sau transformate in cazarmi. Pictura si mozaicurile au fost distruse sau acoperite cu tencuiala. In timpul lui Leon al IV-lea Hazarul (775-780), multi demnitari care cinsteau icoanele au fost destituiti, maltratati sau trimisi la manastiri si calugariti fortat. De asemenea, si imparateasa Irina a fost exilata fiindca cinstea icoanele si era de partea celor care aparau cultul icoanelor.
In anul 780, dupa moartea lui Leon al IV-lea, imparateasa Irina a devenit regenta a fiului ei minor, Constantin al VI-lea (780-797). Prin grija ei a fost organizat, sub presedintia Patriarhului Tarasie al Constantinopolului, cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, in Biserica Sfanta Sofia din localitatea Niceea, in anul 787, si a fost restabilit cultul cinstirii icoanelor.
Au participat 343 de episcopi, la care s-au adaugat reprezentanti de seama din randul calugarilor si al preotilor de mir.
La acest sinod a fost formulata urmatoarea invatatura de credinta: Pazim neschimbate toate traditiile bisericesti scrise sau nescrise incredintate noua, in care se afla si intiparirea iconica prin zugravire, care este in acord cu istoria propovaduirii evanghelice, spre incredintarea faptului ca inomenirea lui Dumnezeu-Cuvantul a fost adevarata, si nu inchipuita, aducandu-ne si noua un folos asemanator. [] Astfel stand lucrurile, mergand pe calea imparateasca si urmand invataturii de Dumnezeu insuflate a Sfintilor nostri Parinti, precum si Traditiei Bisericii sobornicesti, deoarece recunoastem ca aceasta este a Sfantului Duh, Care salasluieste in ea, hotaram cu toata exactitatea si grija ca, asemenea modelului cinstitei si de viata facatoarei Cruci, tot asa sa fie inaltate cinstitele si sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic sau din orice alt material potrivit, in sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase si pe vesminte, pe ziduri si pe lemn, in case si langa drumuri; [si anume] icoana Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Stapanei noastre, Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, a cinstitilor ingeri si a tuturor sfintilor si cuviosilor barbati. Caci cu cat mai des vor fi vazuti acestia prin reprezentarea iconica, cu atat mai mult cei care privesc la acestea vor fi ridicati sa-si aminteasca si sa doreasca prototipurile si sa le dea sarutare si cinstita venerare. Nu insa adevarata adorare, care, dupa credinta noastra, se cuvine numai dumnezeiestii firi, ci ca aceea adusa chipului cinstitei si de viata facatoarei Cruci, Sfintelor Evanghelii si celorlalte obiecte de cult sfinte; pentru cinstirea lor se vor aduce tamaieri si se vor aprinde lumini, dupa binecinstitorul obicei al celor de demult. Caci cinstirea [acordata] icoanei trece la prototip, iar cel care se inchina icoanei se inchina ipostasului zugravit in ea [1].
La scurt timp dupa aceasta biruinta, linistea Bisericii a fost tulburata din nou. Imparatul Leon al V-lea Armeanul (813-820), desi a depus juramant in fata Patriarhului ca va respecta hotararile Sinodului al VII-lea Ecumenic, s-a dovedit a fi un iconomah, adica un nou prigonitor al icoanelor. Icoanele si sfintele cruci au fost adunate si arse, iar sfintele moaste distruse.
Patriarhul Nichifor al Constantinopolului (806-815), autorul a doua tratate impotriva iconoclastilor, impreuna cu episcopii, staretii si monahii aparatori ai icoanelor, intre care si Sfantul Teodor Studitul, au fost inlaturati, unii dintre ei fiind maltratati si ucisi.
Sfantul Teodor Studitul, staretul Manastirii Studion, precizeaza foarte clar ca cinstirea icoanei lui Hristos se indreapta catre Persoana lui Hristos: Icoana lui Hristos nu este altceva decat Hristos, evident afara de diferenta de substanta, cum s-a aratat deja de mai multe ori. De aceea si inchinarea ei este o inchinare la Hristos, intrucat nu este inchinat ceva din materia icoanei, ci numai Hristos, Cel asemanat in ea. Iar cele ce au o singura asemanare au si o singura inchinare [2].
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,In anul 843, cand imparateasa Teodora a convocat un sinod la Constantinopol, au fost confirmate hotararile celor sapte Sinoade Ecumenice si cultul icoanelor, iar Patriarhul Metodie al Constantino polului (843-847) a marturisit biruinta Bisericii asupra tuturor ereziilor din primele opt veacuri.
El a alcatuit un Sinodicon, in care a prezentat invatatura ortodoxa, condamnand toate ereziile, si a dispus restabilirea cultului icoanelor in sfintele biserici. In ziua de 11 martie 843, la Sfanta Liturghie arhiereasca, savarsita in Catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol, Patriarhul Metodie a facut cunoscut public faptul ca prima duminica din Postul Mare va fi numita Duminica Ortodoxiei, adica a dreptei credinte.
La Duminica Ortodoxiei se serbeaza, an de an, biruinta Bisericii impotriva tuturor ereziilor, fiind pomeniti cei care au ramas fideli Bisericii in momente de grea incercare.
In Sfanta Scriptura exista numeroase dovezi care reliefeaza indatorirea fiecaruia dintre noi de a cinsti sfintele icoane. Deja, in capitolul intai din Cartea Facerea se spune ca Dumnezeu a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa (cf. Facerea 1, 26-27). Prin urmare, omul a fost creat dupa chipul (icoana) lui Dumnezeu.
Asa a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat ca lumea viata sa aiba, si inca din belsug (cf. Ioan 3, 16; 10, 10). Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat si S-a facut Om, deoarece El este icoana Tatalui (cf. Evrei 1, 2-3).
De aceea, Insusi Iisus Hristos a spus: Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal (Ioan 12, 45;...
