DOCUMENTAR: 15 ani de la intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto privind schimbările climatice
Protocolul de la Kyoto, care succede Conventiei-cadru a Organizatiei Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice (semnata la Rio de Janeiro in 1992), este unul dintre cele mai importante instrumente juridice internationale pentru combaterea schimbarilor climatice, conform https://eur-lex.europa.eu.
A fost adoptat la 11 decembrie 1997, in urma unei negocieri finale desfasurate (din 1 decembrie 1997) de reprezentantii a 161 de state participante la conferinta din orasul nipon. Urmand un proces de ratificare complex, Protocolul a intrat in vigoare la 16 februarie 2005, dupa ratificarea sa de catre Rusia. In prezent, 192 de parti sunt membre ale Protocolului de la Kyoto, conform https://unfccc.int. Mai multe tari industrializate au refuzat sa ratifice Protocolul, printre acestea numarandu-se Statele Unite ale Americii si Australia, potrivit https://eur-lex.europa.eu.
Protocolul de la Kyoto operationalizeaza Conventia Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice prin angajarea statelor industrializate sa limiteze sau sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera in conformitate cu tintele asumate. Conventia cere tarilor sa adopte politici si masuri pentru diminuarea emisiilor si sa raporteze periodic pentru realizarea unui inventar pe fiecare tara in parte a emisiilor de gaze cu efect de sera, respectiv dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi si hexafluorura de sulf.
Este bazat pe principiile si prevederile Conventiei, obligand statele dezvoltate si plasand o responsabilitate serioasa asupra lor in conformitate cu principiul responsabilitatii comune dar diferentiate si a capabilitatilor proprii, fiind, totodata, recunoscut faptul ca acestea poarta in mare o raspundere comuna pentru actualele nivele crescute ale emisiilor de gaze cu efect de sera in atmosfera, potrivit https://unfccc.int.
Anexa B a Protocolului de la Kyoto stabileste tintele privind obligativitatea reducerii emisiilor pentru 36 de state industrializate si Uniunea Europeana. Per ansamblu, aceste tinte adauga o medie de 5% pentru reducerea emisiilor comparative cu nivelurile anului 1990, in perioada 2008-2012.
Protocolul de la Kyoto stabileste un sistem de verificare, evaluare si monitorizare riguros, precum si un sistem de conformitate pentru asigurarea transparentei si pentru a mentine partile responsabile pentru atingerea tintelor.
In baza mecanismelor stabilite de Protocol se realizeaza inregistrarea actiunilor intreprinse, iar Secretariatul ONU privind Schimbarile Climatice, cu sediul la Bonn (Germania), pastreaza registrul tranzactiilor internationale pentru a verifica daca acestea respecta reglementarile Protocolului de la Kyoto.
In 8 decembrie 2012, in Qatar, a fost adoptat Amendamentul Doha la Protocolul de la Kyoto care extindea perioada de angajament a statelor pentru reducerea emisiilor pentru perioada 2013-2020. Pana in prezent, insa, Amendamentul Doha nu a intrat in vigoare, fiind nevoie de validarea a 144 de instrumente de acceptare.
La 12 decembrie 2015, statele parti participante la cea de-a XXI-a Conferinte a Partilor (COP 21) la Conventia-cadru a Organizatiei Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice au adoptat Acordul de la Paris, care are rolul de a stabili actiunile la nivel global pe o traiectorie de limitare a cresterii temperaturii medii globale sub 2 C. Conform Acordului, 184 de tari au convenit sa implementeze masuri pentru reducerea poluarii astfel incat media temperaturilor globale sa nu depaseasca cu mai mult de 2 grade Celsius, ideal cu doar 1,5 grade Celsius, nivelul inregistrat inainte de Revolutia Industriala.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat dezamagit, la 15 decembrie 2019, de concluziile inregistrate in cadrul Conferintei partilor (COP 25) la Conventia-cadru a Organizatiei Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, regretand o importanta ocazie ratata dupa adoptarea de catre conferinta a unui acord minim privind clima, conform agentiei France Presse.
Comunitatea internationala a pierdut o ocazie importanta de a demonstra o ambitie mai mare in ceea ce priveste atenuarea, adaptarea si finantarea in fata crizei climatice, a deplans el intr-un comunicat. Nu trebuie sa renuntam, a adaugat acesta.
Cea de-a 25-a Conferinta asupra schimbarilor climatice (COP25) desfasurata la Madrid a subliniat, in sesiunea sa de inchidere, nevoia urgenta de a actiona contra incalzirii globale, dar fara a ajunge la un acord cu privire la puncte esentiale pentru a raspunde la situatiile de urgenta climatica si la apelurile urgente ale activistilor de mediu. Textul final cheama efectiv la actiuni urgente pentru a reduce decalajul dintre angajamentele tarilor si obiectivele acordului de la Paris de limitare a incalzirii globale la + 2 C, sau chiar + 1,5 C. eful ONU a dat asigurari cu privire la determinarea sa de a lucra astfel incat 2020 sa fie anul in care toate tarile sa se angajeze sa faca ceea ce stiinta ne spune ca este necesar pentru a atinge neutralitatea carbonului in 2050 si o limitare a cresterii temperaturii la 1,5 grade.
In incercarea de a reduce acest decalaj, toate statele trebuie sa prezinte o versiune revizuita a planurilor lor de reducere a emisiilor la COP26 de la Glasgow din 2020.
AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
A fost adoptat la 11 decembrie 1997, in urma unei negocieri finale desfasurate (din 1 decembrie 1997) de reprezentantii a 161 de state participante la conferinta din orasul nipon. Urmand un proces de ratificare complex, Protocolul a intrat in vigoare la 16 februarie 2005, dupa ratificarea sa de catre Rusia. In prezent, 192 de parti sunt membre ale Protocolului de la Kyoto, conform https://unfccc.int. Mai multe tari industrializate au refuzat sa ratifice Protocolul, printre acestea numarandu-se Statele Unite ale Americii si Australia, potrivit https://eur-lex.europa.eu.
Protocolul de la Kyoto operationalizeaza Conventia Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice prin angajarea statelor industrializate sa limiteze sau sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera in conformitate cu tintele asumate. Conventia cere tarilor sa adopte politici si masuri pentru diminuarea emisiilor si sa raporteze periodic pentru realizarea unui inventar pe fiecare tara in parte a emisiilor de gaze cu efect de sera, respectiv dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi si hexafluorura de sulf.
Este bazat pe principiile si prevederile Conventiei, obligand statele dezvoltate si plasand o responsabilitate serioasa asupra lor in conformitate cu principiul responsabilitatii comune dar diferentiate si a capabilitatilor proprii, fiind, totodata, recunoscut faptul ca acestea poarta in mare o raspundere comuna pentru actualele nivele crescute ale emisiilor de gaze cu efect de sera in atmosfera, potrivit https://unfccc.int.
Anexa B a Protocolului de la Kyoto stabileste tintele privind obligativitatea reducerii emisiilor pentru 36 de state industrializate si Uniunea Europeana. Per ansamblu, aceste tinte adauga o medie de 5% pentru reducerea emisiilor comparative cu nivelurile anului 1990, in perioada 2008-2012.
Protocolul de la Kyoto stabileste un sistem de verificare, evaluare si monitorizare riguros, precum si un sistem de conformitate pentru asigurarea transparentei si pentru a mentine partile responsabile pentru atingerea tintelor.
In baza mecanismelor stabilite de Protocol se realizeaza inregistrarea actiunilor intreprinse, iar Secretariatul ONU privind Schimbarile Climatice, cu sediul la Bonn (Germania), pastreaza registrul tranzactiilor internationale pentru a verifica daca acestea respecta reglementarile Protocolului de la Kyoto.
In 8 decembrie 2012, in Qatar, a fost adoptat Amendamentul Doha la Protocolul de la Kyoto care extindea perioada de angajament a statelor pentru reducerea emisiilor pentru perioada 2013-2020. Pana in prezent, insa, Amendamentul Doha nu a intrat in vigoare, fiind nevoie de validarea a 144 de instrumente de acceptare.
La 12 decembrie 2015, statele parti participante la cea de-a XXI-a Conferinte a Partilor (COP 21) la Conventia-cadru a Organizatiei Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice au adoptat Acordul de la Paris, care are rolul de a stabili actiunile la nivel global pe o traiectorie de limitare a cresterii temperaturii medii globale sub 2 C. Conform Acordului, 184 de tari au convenit sa implementeze masuri pentru reducerea poluarii astfel incat media temperaturilor globale sa nu depaseasca cu mai mult de 2 grade Celsius, ideal cu doar 1,5 grade Celsius, nivelul inregistrat inainte de Revolutia Industriala.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat dezamagit, la 15 decembrie 2019, de concluziile inregistrate in cadrul Conferintei partilor (COP 25) la Conventia-cadru a Organizatiei Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, regretand o importanta ocazie ratata dupa adoptarea de catre conferinta a unui acord minim privind clima, conform agentiei France Presse.
Comunitatea internationala a pierdut o ocazie importanta de a demonstra o ambitie mai mare in ceea ce priveste atenuarea, adaptarea si finantarea in fata crizei climatice, a deplans el intr-un comunicat. Nu trebuie sa renuntam, a adaugat acesta.
Cea de-a 25-a Conferinta asupra schimbarilor climatice (COP25) desfasurata la Madrid a subliniat, in sesiunea sa de inchidere, nevoia urgenta de a actiona contra incalzirii globale, dar fara a ajunge la un acord cu privire la puncte esentiale pentru a raspunde la situatiile de urgenta climatica si la apelurile urgente ale activistilor de mediu. Textul final cheama efectiv la actiuni urgente pentru a reduce decalajul dintre angajamentele tarilor si obiectivele acordului de la Paris de limitare a incalzirii globale la + 2 C, sau chiar + 1,5 C. eful ONU a dat asigurari cu privire la determinarea sa de a lucra astfel incat 2020 sa fie anul in care toate tarile sa se angajeze sa faca ceea ce stiinta ne spune ca este necesar pentru a atinge neutralitatea carbonului in 2050 si o limitare a cresterii temperaturii la 1,5 grade.
In incercarea de a reduce acest decalaj, toate statele trebuie sa prezinte o versiune revizuita a planurilor lor de reducere a emisiilor la COP26 de la Glasgow din 2020.
AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
