Despre credinţa lui Toma şi puţina noastră credinţă
Intr-o carte de curand aparuta, Riscul de a fi ortodox (interviuri realizate de Costin Nicolescu cu o serie de curajosi ai ortodoxiei, Ed. Sofia, Bucuresti, 2003, 335 p), un text retine atentia macar prin titlu. Parintele Dimitrie Balan spune la un moment dat, citandu-l pe prof. Simion Mehedinti: Un popor si un individ atata pretuiesc: []Intr-o carte de curand aparuta, Riscul de a fi ortodox (interviuri realizate de Costin Nicolescu cu o serie de curajosi ai ortodoxiei, Ed. Sofia, Bucuresti, 2003, 335 p), un text retine atentia macar prin titlu. Parintele Dimitrie Balan spune la un moment dat, citandu-l pe prof. Simion Mehedinti: Un popor si un individ atata pretuiesc: cat au inteles din Evanghelie (p. 67-94). Citindu-l, mi-am adus aminte cat de aspru este poporul cu Apostolul Toma atunci cand, dupa intelepciunea gandului omenesc, il numesc Toma necredinciosul.
Parte din Evanghelia zilei de acum (Ioan 20, 19-25) s-a constituit in argumentul celei dintai Evanghelii citite dupa Inviere, la slujba numita si a Doua Inviere. Atunci, in cate limbi poate sluji soborul sau cunoaste preotul, cat mai multe asadar, s-au citit versetele care-l nedumereau pe Toma, caci, nefiind de fata, nu crede, zicand: Daca nu voi vedea in palmele Sale semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede (Ioan 20, 25). Am insistat asupra multimii limbilor in care se citeste Evanghelia, pentru ca, in fond, atat a Doua Inviere, cat si sarbatoarea Izvorului Tamaduirii prin care am trecut, cat si aceasta Duminica, prin raportarea pe care o fac la lucrarea Duhului Sfant, ne obliga sa vedem deja ca am facut trecerea de la Triod (cu Cruce, Patima si Moarte) la Penticostar (cu Pogorarea Duhului Sfant, prima roada majora a Invierii si Inaltarii Domnului).
Doua texte ale Vecerniei ne arata deja ca am trecut, in exegeza Penti costarului, la descoperirea epifaniei celei noi, pe care Invierea a facut-o posibila: cresterea Bisericii, marirea Ortodoxiei. Caci zice cantarea liturgica: Usile fiind incuiate, venit-ai la Ucenici, Hristoase. Atunci Toma, prin dumnezeiasca randuiala, nu se afla cu dansii, ca zicea: Nu voi crede, de nu voi vedea si eu pe Stapanul; de nu voi vedea coasta din care a tasnit sangele, apa, botezul; de nu voi vedea rana prin care s-a vindecat omul de rana cea mare; de nu voi vedea ca nu este ca un duh, ci trup si oase. Cel Ce ai calcat moartea si pe Toma l-ai incredintat, Doamne, slava ie! (Slava, si acum la stihirile Vecerniei Mari, gls. 6, duminica Tomii). Iar la Litie, Stihira idiomela zice: Venit-ai, Doamne, cu stralucirea cea neumbrita a dumnezeirii Tale, usile fiind incuiate; si, stand in mijlocul Ucenicilor, le-ai dezvelit coasta Ta; si, aratandu-le semnele ranilor mainilor si ale picioarelor Tale si, risipind mahnirea tulburarii lor, ai glasuit lamurit: Precum vedeti, din trupul cu care M-am intrupat, prieteni, nu port fire de duh. Iar pe ucenicul care se indoia l-ai indemnat sa se atinga, cu frica, zicandu-i: Cel...
Parte din Evanghelia zilei de acum (Ioan 20, 19-25) s-a constituit in argumentul celei dintai Evanghelii citite dupa Inviere, la slujba numita si a Doua Inviere. Atunci, in cate limbi poate sluji soborul sau cunoaste preotul, cat mai multe asadar, s-au citit versetele care-l nedumereau pe Toma, caci, nefiind de fata, nu crede, zicand: Daca nu voi vedea in palmele Sale semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede (Ioan 20, 25). Am insistat asupra multimii limbilor in care se citeste Evanghelia, pentru ca, in fond, atat a Doua Inviere, cat si sarbatoarea Izvorului Tamaduirii prin care am trecut, cat si aceasta Duminica, prin raportarea pe care o fac la lucrarea Duhului Sfant, ne obliga sa vedem deja ca am facut trecerea de la Triod (cu Cruce, Patima si Moarte) la Penticostar (cu Pogorarea Duhului Sfant, prima roada majora a Invierii si Inaltarii Domnului).
Doua texte ale Vecerniei ne arata deja ca am trecut, in exegeza Penti costarului, la descoperirea epifaniei celei noi, pe care Invierea a facut-o posibila: cresterea Bisericii, marirea Ortodoxiei. Caci zice cantarea liturgica: Usile fiind incuiate, venit-ai la Ucenici, Hristoase. Atunci Toma, prin dumnezeiasca randuiala, nu se afla cu dansii, ca zicea: Nu voi crede, de nu voi vedea si eu pe Stapanul; de nu voi vedea coasta din care a tasnit sangele, apa, botezul; de nu voi vedea rana prin care s-a vindecat omul de rana cea mare; de nu voi vedea ca nu este ca un duh, ci trup si oase. Cel Ce ai calcat moartea si pe Toma l-ai incredintat, Doamne, slava ie! (Slava, si acum la stihirile Vecerniei Mari, gls. 6, duminica Tomii). Iar la Litie, Stihira idiomela zice: Venit-ai, Doamne, cu stralucirea cea neumbrita a dumnezeirii Tale, usile fiind incuiate; si, stand in mijlocul Ucenicilor, le-ai dezvelit coasta Ta; si, aratandu-le semnele ranilor mainilor si ale picioarelor Tale si, risipind mahnirea tulburarii lor, ai glasuit lamurit: Precum vedeti, din trupul cu care M-am intrupat, prieteni, nu port fire de duh. Iar pe ucenicul care se indoia l-ai indemnat sa se atinga, cu frica, zicandu-i: Cel...
