„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea”
Sfanta Scriptura ne spune ca Avraam a ascultat aceasta porunca si a plecat sa-l jertfeasca pe fiul sau. Actul jertfirii n-a fost insa dus pana la capat, caci Dumne zeu a oprit mana tatalui care era gata, intr-o ascultare plina de incredere in Dumnezeu, sa-l jertfeasca pe fiul sau. Cand insa, ca crestini, citim aceste cuvinte, intelegem ca, de fapt, in chip tainic si inca invaluit, Dumnezeu vorbeste aici nu despre Avraam, ci despre Sine Insusi. Intelegem ca Fiul cel Unul Nascut, Fiul Cel prea iubit, este, de fapt, Fiul Cel Unul Nascut din Sfanta Treime. i ca atotcredincio sului Avraam Dumnezeu i Se reveleaza acum, intr-un chip cu totul inalt si de negrait; ca ii descopera atat taina Fiintei Sale, cat si taina lucrarii Sale de mantuire. Dumnezeu ii vorbeste lui Avraam ca de la Tata la tata. Caci, intr-adevar, in Avraam, Dumnezeu i-a gasit partenerul de dialog. Patriarhul este un izbavit de asuprirea duhului celui surd si mut. El are urechi de auzit pentru glasul lui Dumnezeu; si are gura pentru urechea lui Dumnezeu. Astfel, el aude cand Dumnezeu, intr-un chip inefabil, il cheama pe nume. i indata Ii raspunde: Iata-ma! De aceea, Dumnezeu ii des copera taina iubirii Sale. i il provoaca sa-I arate ca-L iubeste la fel de mult. Iata ii zice Dumnezeu lui Avraam asa iubesc Eu! Asa te iubesc pe tine si pe toti ai tai! Asa iubesc Eu faptura pe care am adus-o din nefiinta la fiinta! Poti si tu sa faci la fel? Dovedeste-ti iubirea, printr-o jertfa asemanatoare cu a Mea. Adu-l jertfa pe fiul tau cel unul nascut si prea iubit! Spun ca il provoaca pe Avraam. Caci, intr-adevar, discernem in aceasta istorisire sfanta nu numai intentia revelarii de catre Dumnezeu, prin mijlocirea lui Avraam, a iubirii Sale celei negraite; ci si vointa Sa de a ne inalta la masura acestei iubiri, de a ne face asemenea Lui, de a raspunde deplinatatii iubirii Sale cu o iubire tot atat de intreaga. Caci, fara iubirea atotcuprinzatoare, nici nu suntem in stare sa sesizam revelarea propriei Sale iubiri. Atata vreme cat nu ajungem la masura credintei lui Avraam, ne este cu neputinta sa sesizam revelatia iubirii lui Dumnezeu in Hristos.2. Tip si antitip. Ascultand Evanghelia acestei Duminici, nu putem sa nu ne gandim la istorisirea despre Avraam si despre jertfa sa. Cu ce simtaminte mergea Avraam spre muntele unde avea sa-l jertfeasca pe Isaac! Ce durere ii sfasia inima atunci cand a pus lemnele pentru jertfa pe umerii fiului sau, iar el a luat in maini focul si cutitul! Tata ii zice Isaac, mergand alaturi , iata, foc si lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfa? O, cum ii tremura vocea lui Avraam atunci cand i-a raspuns: Fiul meu, va ingriji Dumnezeu de oaia jertfei sale ? (Fac 22,6-8).
Sa trecem insa de la tip la antitip, de la preinchipuire si proorocie la implinirea hristica! Iata-L pe Iisus, noul Isaac, ducand in spate Lemnul Jertfei Sale! El este, cu adevarat, oaia jertfei dumnezeiesti despre care graia, prin Duhul Sfant, Avraam. El merge spre jertfa, spre aceea unica si mantuitoare Jertfa pentru care nu mai exista vreo oaie ca sa-I ia locul. i s au dus mai departe amandoi impreuna zice Scriptura despre Avraam si despre fiul sau (Fac 22,8). i in antitip (sau, mai degraba, in prototipul divin), Tatal si Fiul merg impreuna. Un dor Ii mana inainte, fara zabava si fara intoarcere. E dorul, e iubirea de care da seama, in Evanghelia acestei Duminici, cuvantul de foc al lui Hristos: Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (In 3,16).
In cuvintele L-a dat , Tatal Insusi este su biectul. El este Cel ce L-a dat pe Fiul Sau Cel Unul Nascut si Prea iubit. Daca intrebam Scriptura la ce L-a dat Tatal Ceresc pe Fiul Sau, ea ne raspunde: la cruce, care inseamna deopotriva moarte si ocara. i una si cealalta, cum nu se poate mai cumplite. Summum sup plicium si crudelissimum et teterimum sup plicium , zic cei vechi despre chinul fara asema nare al mortii de cruce. Expresii care inseamna: culmea pedepsei (chinuirii) si pedeapsa cea mai cruda si mai cumplita . i totodata culmea ocarii, a blestemului; conform prescriptiei mozaice, blestemat este inaintea Domnului tot cel spanzurat pe lemn , trupul unuia ca acesta trebuind sa fie ingropat in graba, pentru a nu spurca pamantul arii Sfinte (Deut 21,23).
Dar nu e destul sa intrebam la ce L-a dat . Caci nu vom intelege nimic daca ramanem numai la aceasta intrebare si la raspunsul: la cruce . O mama nu destul de credincioasa imi spunea candva exact acest lucru: Eu nu pot sa inteleg ce fel de Tata este Dumnezeu daca L-a dat rastignirii pe Fiul Sau . i aceasta mama are un fiu, si pentru nimic pe lume n-ar fi putut accepta ideea ca fiul ei sa patimeasca vreun rau din partea cuiva.
La aceasta obiectie raspunde cuvantul de mai sus, din Evanghelia de astazi. Acest cuvant ne spune ca Tatal are pe Fiul Cel Unul Nascut; dar ca are si lumea . Ca aceasta lume, pe care El a facut-o, este gata sa piara. i ca singura salvare pentru aceasta lume, pe care asa (de mult) a iubit-o , este ca Tatal sa-L dea pe Fiul.
Negraita si fara margini este durerea Tatalui. Caci negraita si fara margini Ii este si iubirea fata de Fiul Sau Cel Unul Nascut. i totusi, din veci stie ca are sa-L dea pe Fiul Sau. Din veci, Tatal si Fiul merg amandoi impreuna spre Muntele Jertfei; din veci, privirea induiosata, dar plina de hotarare, a Tatalui Ii zice Fiului: Tu esti oaia jertfei ! oapta tainei dumnezeiesti a rasunat, prin insuflarea Duhului Sfant, in urechile proorocilor. Astfel incat, din buna vreme, ei reveleaza taina mantuirii lumii prin jertfa Celui Care ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund (Is 53,7).3. Ebed Iahve. O, cat de mare este durerea Tatalui Ceresc in fata suferintei Fiului. Profetul Isaia intrevede dumnezeiasca suferinta a Tatalui si dezvaluie cum El Isi acopere fata de oroare: Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata (Is 53,3). Profetul intrevede cum Tatal Isi intoarce fata de la Fiul coplesit de pacatele lumii. Dar totodata i se descopere taina Jertfei atotis pasitoare, anume ca Sluga Domnului (ebr. Ebed Iahve) sufere si moare in locul nostru: El a luat asupra- i durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat. i noi Il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre, ale tuturor (Is 53,4-6).
Iata cat de adanc patrunzatoare este privirea luminata de Duhul Sfant a proorocului! i totusi, mai ramane adanc de desco perit. Chinul cumplit al Tatalui atotiubitor, oroarea Sa in fata a ceea ce I se face Fiului Sau Cel Unul-Nascut nu sunt totul si nu explica totul. In si dincolo de acestea, Sfantul Ioan Teologul percepe adancul iubirii lui Dumnezeu pentru faptura Sa cea cazuta: Caci Dumnezeu asa (adica: atat de mult) a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat Continuarea versetului arata ca Dumnezeu L-a dat (mortii) pe Fiul Sau pentru ca lumea, prin aceasta moarte a Fiului, sa aiba viata: ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica . Iar versetul urmator (17) adauga o explicatie: Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca, prin El, lumea . Viata vesnica si mantuire iata doua expresii practic sinonime care arata ce a adus lumii venirea si jertfa Fiului lui Dumnezeu.4. Iubirea Tatalui si iubirea Fiului. Contempland taina iubirii lui Dumnezeu, Teologul primul cu acest nume din istoria Bisericii descopera totodata ca iubirea Fiului nu este cu nimic mai prejos sau in urma iubirii Tatalui. Sfintii...