23 noiembrie 1982
In noaptea de 23 noiembrie, intre unele din cele mai grele incercari, Domnul m-a instiintat intr-o scurta vedenie ca inainte de 11 ianuarie voi fi acasa. M am mangaiat si intarit nespus de mult cu aceasta tainica si duioasa instiintare, dupa cum facusem si in Saptamana Patimilor din 1960 in beciul Securitatii din Cluj, cand mai []In noaptea de 23 noiembrie, intre unele din cele mai grele incercari, Domnul m-a instiintat intr-o scurta vedenie ca inainte de 11 ianuarie voi fi acasa. M am mangaiat si intarit nespus de mult cu aceasta tainica si duioasa instiintare, dupa cum facusem si in Saptamana Patimilor din 1960 in beciul Securitatii din Cluj, cand mai fusesem intr-o astfel de stare Dar eram incredintat si acum, ca si atunci, ca aceasta casa va fi Casa mea cea de Sus. i ma pregateam in liniste, cu lacrimi si cu dor sa merg la Acasa aceasta.
Zi si noapte ma framantam cum sa-mi implinesc cel mai bine in acest timp scurt datoria pe care mi-o simteam, de trimis al Domnului aici in mijlocul acestor nenorociti. Faceam tot ce omeneste imi era cu putinta in acele conditii, dar cu groaza constatam ca, in afara de cei trei condamnati pentru pacate mici, care se hotarasera pentru Domnul in lungile mele stari de vorba cu ei, toti ceilalti, vinovati de pacate mari, erau cazuti atat de adanc in stapanirea diavolului, incat nu numai ca nu simteau nici un fel de mustrare de constiinta pentru pacatele lor si nici o dorinta dupa iertarea lui Dumnezeu, dar isi manifestau o ura atat de violenta si turbata fata de Hristos si Numele Sau Sfant, incat nu te suportau nici sa le pomenesti de El. Izbucneau in blesteme si in ocari fioroase indata ce ma apropiam de ei cu vreun indemn spre Dumnezeu. Nu puteau nici intelege si nici suferi, macar sa le pomenesti despre mantuirea si intoarcerea lor la Dumnezeu. Injurau atat de urat, la orice cuvant, numai Numele cel Sfant al lui Dumnezeu, atat ungureste si tiganeste, cat si romaneste, incat am renuntat sa ma mai si apropii de ei In suferinta, starea celui vinovat devine si mai rea, dupa cum tot in suferinta, starea celui nevinovat devine si mai buna.
Intr-o sambata din acelasi noiembrie, batranul meu tovaras de pat, cam de aceeasi varsta cu mine, a murit. Vorbisem mult si cu el despre mantuirea lui si, cu trei zile inainte de moartea lui, s-a facut marea schimbare si in viata sa Se ruga, se ruga intruna. Se retragea in locul cel mai ingust si mai greu, singurul in care putea sa se roage si el linistit, si se ruga cu glas tare tot timpul, romaneste, ungureste, tiganeste cum stia Dar mereu cu lacrimi siroindu-i pe obrajii negri si uscati. Ceilalti il luau in batjocuri tot timpul, dar lui nu-i mai pasa de nimeni si de nimic. Se ruga, pana n-a mai putut, cu glas tare; apoi se ruga in soapta pana n-a mai putut nici soptit. Atunci s-a intins pe pat, s-a acoperit cu patura pe cap a mai spus ca il doare tare capul si n-a mai suflat deloc.
Ce usor se moare aici unde se traieste atat de greu!In dimineata zilei in care a murit si-a mancat si el ciricul lui de 100 g paine neagra, care era ratia noastra zilnica de paine, apoi a fost cu noi la baie. Sambata dimineata, aproape totdeauna eram dusi cu toata camera la sala de dusuri. Primeam o bucatica de sapun cat o bucatica de zahar si cu aceasta ne spalam cinci-opt minute tot corpul si, daca mai aveam timp, un prosop ori o camasa, fiindca abia acolo aveam putina apa calda. Dupa baie, mosul Iuhasz, ca asa il chema, a mers iarasi cu noi cam zece minute la plimbare intr-un colt de curte printre niste hardaie mari de varza Mergeam la rand, cate unul sau cate doi, cum ne puteam strecura printre butoaie, distanta de zece metri si iar ne intorceam inapoi, invartindu-ne printre butoaie cum puteam si asta se chema plimbarea noastra de cand si cand Sub ochiul necrutator si sub pipa unuia care semana cu Nehez-baci de acum treizeci de ani de la Oradea.
Mosul Iuhasz mergea si aici rugandu-se si clatinandu-se, se izbea cand de un butoi, cand de altul, dar se ruga intruna, cum stia el L-am luat de brat si am mers cum am putut.
La urcarea pe scari insa i s-a facut rau, iar in camera l-am asezat pe pat A stat un timp asa, apoi si-a tras patura pe cap, spunand incet ca tare il doare capul. Dupa aceea nu l-a mai durut nimic.
A fost scos pe coridor, apoi dus la spital, asa mort, ca acolo sa i se faca actul de deces. La spital, nu la inchisoare.
Chinurile si lipsurile de aici iti storc clipa de clipa toata puterea si viata din fiecare celula a fiintei in asa fel, ca moartea vine atat de normal ca stingerea unui fitil cand uleiul s-a terminat. Ce usoara este moartea celui cu viata grea! i ce grea trebuie sa fie moartea celui cu viata usoaraFoamea este totusi cel mai greu de suportat aici unde mancarea nu-i ajunge nimanui niciodata. Hrana este putina, slaba si mai totdeauna aceeasi. E cu neputinta ca un om sa poata trai un timp mai lung numai cu ratia care se da legal aici. Pentru cei care muncesc, se mai adauga si de acasa, prin dreptul la un pachet lunar. Ceilalti ori fura cum pot, ori mor curand.
Cei care muncesc au dreptul lunar la 5 kg alimente de acasa. Cei ce nu muncesc nu au acest drept decat conditionat, la trei sau cinci luni, ori chiar la un an un pachet.
Mai exista un drept, daca ai bani la grefa, trimisi de acasa, sa-ti cumperi lunar de la un chiosc alimentar improvizat, de o suta de lei, cateva pachetele de biscuiti, o conserva, doua, de peste ori un borcan, doua, de compot. Era atat de putin o mana de sare intr-o apa mare dar era ceva totusi. In lungile pauze dintre slabele mese, mai rodeai un biscuit si iti inselai foamea. In primele doua luni mi s-a acordat si mie acest drept, dar dupa aceea, totdeauna cand se facea tabelul cu cei care aveau acest drept, eu eram refuzat, spunandu-mi-se: Nu mai ai bani la grefa. Ma miram, fiindca stiam ca am avut, iar in cele doua luni cand mi s-a permis vorbitor cu familia si fusesera la mine copiii mei, imi spusesera ca mi-au mai trimis bani la grefa, ca sa am pentru eventualele cheltuieli Totusi nici acest drept nu mi s-a mai dat. Nu mi s-a mai dat nici un alt drept decat ratia de penitenciar din care, cum am spus, mi se lua si fura cea mai mare parte Cand am iesit din inchisoare, toti banii trimisi de acasa mi-au fost restituiti de la grefa. Abia atunci vazusem ca si in privinta asta se procedase atat de nedrept fata de mine, anume spre a-mi grabi si prin foame moarteaCei mai multi de aici n-au acasa pe nimeni ca sa le trimita un pachet nici cand ar avea drept a-l primi. De aceea este bataie la usa aproape totdeauna cand se mai da cate un mic supliment din ciorba ori mamaliga ramasa, fiecare inghesuindu-se la vizeta ca sa ia el, fiindca niciodata nu se ajunge ca sa ia toti. E o priveliste sfasietoare sa-i vezi pe acesti indobitociti de foame cum, dupa ce isi infulecau aproape nemestecata portia lor, se asaza trei-patru in fata ta, privind cu lacomie lupeasca in castronul tau ori la mana ta in care mai e ceva, inghitind in sec, incat le paraie gatul si le curge saliva pe barba, ca sa le dai lorCe mai poti sa faci? i asa nu mai pot sa inghit. Le-o dau lor. Cate o lingura, cate o bucatica, la unul, la doi, la trei, la cati se ajunge. Astfel zilnic imi injumatatesc portia de zeama si mamaliga, dupa ce am impartit la fel tot ce avusesem: alimente, medicamente, sapun, haine.
Am inteles astfel si mai bine adevarul ca singurul mijloc prin care imi pot dovedi in fata lor credinta mea nu poate fi decat acesta. Nu pot sa-mi fac un drum la inimile lor decat daca le dau tot ce-mi vad ei ca am. Numai dupa ce au vazut la mine zilnic, luni de zile, aceasta purtare atat de neobisnuita acolo, abia apoi au inceput sa se apropie unul cate unul si putin cate putin sa asculte ceva de la mine despre Dumnezeu Asa s-au apropiat si cei care s-au hotarat acolo pentru Dumnezeu Dar ceilalti n-au vrut nici asa. Erau ca niste fiare care veneau numai ca sa le dai mancarea, dar dupa aceea se indepartau imediat, devenind tot asa de impotrivitori ca si inainte de a le da. Vad bine aceasta, dar acum nu mai pot face altfel. La majoritatea lor, fiind straini de neamul nostru si de credinta noastra, nu era numai ostilitatea fata de credinta mea, ci si dispretul pentru neamul meu. Era o rusine pentru ei sa primeasca de la unul ca mine. Numai foamea cumplita ii obliga. Dar aceasta darnicie fata de ei nu-i facea sa si schimbe inima. De aceea ramaneau tot vrajmasi.
Cu toate acestea, acum nu pot da inapoi. Trebuie sa fiu asa pana la capat. i asa, tot nu mai poate fi mult pana la capatul de un fel. Poate ca totusi voi putea sa ajut pe vreunul sa se mantuiasca, iar daca nu, fie. Cel putin voi putea muri eu linistit stiind ca mi-am facut datoria fata de sufletul meu, fata de Dumnezeul meu, fata de sufletele lor pana la sfarsitSimteam tot mai mult ca toata puterea mi se scurge din toate madularele si din fiecare particica a trupului, ca apa dintr-un vas crapat. Toti dintii mi se clatinau in gura. Mi-am si scos doi din fata cu mana intr-o dimineata. Noaptea nu mai puteam dormi din pricina prostatei care ma scula de cate zece...
Zi si noapte ma framantam cum sa-mi implinesc cel mai bine in acest timp scurt datoria pe care mi-o simteam, de trimis al Domnului aici in mijlocul acestor nenorociti. Faceam tot ce omeneste imi era cu putinta in acele conditii, dar cu groaza constatam ca, in afara de cei trei condamnati pentru pacate mici, care se hotarasera pentru Domnul in lungile mele stari de vorba cu ei, toti ceilalti, vinovati de pacate mari, erau cazuti atat de adanc in stapanirea diavolului, incat nu numai ca nu simteau nici un fel de mustrare de constiinta pentru pacatele lor si nici o dorinta dupa iertarea lui Dumnezeu, dar isi manifestau o ura atat de violenta si turbata fata de Hristos si Numele Sau Sfant, incat nu te suportau nici sa le pomenesti de El. Izbucneau in blesteme si in ocari fioroase indata ce ma apropiam de ei cu vreun indemn spre Dumnezeu. Nu puteau nici intelege si nici suferi, macar sa le pomenesti despre mantuirea si intoarcerea lor la Dumnezeu. Injurau atat de urat, la orice cuvant, numai Numele cel Sfant al lui Dumnezeu, atat ungureste si tiganeste, cat si romaneste, incat am renuntat sa ma mai si apropii de ei In suferinta, starea celui vinovat devine si mai rea, dupa cum tot in suferinta, starea celui nevinovat devine si mai buna.
Intr-o sambata din acelasi noiembrie, batranul meu tovaras de pat, cam de aceeasi varsta cu mine, a murit. Vorbisem mult si cu el despre mantuirea lui si, cu trei zile inainte de moartea lui, s-a facut marea schimbare si in viata sa Se ruga, se ruga intruna. Se retragea in locul cel mai ingust si mai greu, singurul in care putea sa se roage si el linistit, si se ruga cu glas tare tot timpul, romaneste, ungureste, tiganeste cum stia Dar mereu cu lacrimi siroindu-i pe obrajii negri si uscati. Ceilalti il luau in batjocuri tot timpul, dar lui nu-i mai pasa de nimeni si de nimic. Se ruga, pana n-a mai putut, cu glas tare; apoi se ruga in soapta pana n-a mai putut nici soptit. Atunci s-a intins pe pat, s-a acoperit cu patura pe cap a mai spus ca il doare tare capul si n-a mai suflat deloc.
Ce usor se moare aici unde se traieste atat de greu!In dimineata zilei in care a murit si-a mancat si el ciricul lui de 100 g paine neagra, care era ratia noastra zilnica de paine, apoi a fost cu noi la baie. Sambata dimineata, aproape totdeauna eram dusi cu toata camera la sala de dusuri. Primeam o bucatica de sapun cat o bucatica de zahar si cu aceasta ne spalam cinci-opt minute tot corpul si, daca mai aveam timp, un prosop ori o camasa, fiindca abia acolo aveam putina apa calda. Dupa baie, mosul Iuhasz, ca asa il chema, a mers iarasi cu noi cam zece minute la plimbare intr-un colt de curte printre niste hardaie mari de varza Mergeam la rand, cate unul sau cate doi, cum ne puteam strecura printre butoaie, distanta de zece metri si iar ne intorceam inapoi, invartindu-ne printre butoaie cum puteam si asta se chema plimbarea noastra de cand si cand Sub ochiul necrutator si sub pipa unuia care semana cu Nehez-baci de acum treizeci de ani de la Oradea.
Mosul Iuhasz mergea si aici rugandu-se si clatinandu-se, se izbea cand de un butoi, cand de altul, dar se ruga intruna, cum stia el L-am luat de brat si am mers cum am putut.
La urcarea pe scari insa i s-a facut rau, iar in camera l-am asezat pe pat A stat un timp asa, apoi si-a tras patura pe cap, spunand incet ca tare il doare capul. Dupa aceea nu l-a mai durut nimic.
A fost scos pe coridor, apoi dus la spital, asa mort, ca acolo sa i se faca actul de deces. La spital, nu la inchisoare.
Chinurile si lipsurile de aici iti storc clipa de clipa toata puterea si viata din fiecare celula a fiintei in asa fel, ca moartea vine atat de normal ca stingerea unui fitil cand uleiul s-a terminat. Ce usoara este moartea celui cu viata grea! i ce grea trebuie sa fie moartea celui cu viata usoaraFoamea este totusi cel mai greu de suportat aici unde mancarea nu-i ajunge nimanui niciodata. Hrana este putina, slaba si mai totdeauna aceeasi. E cu neputinta ca un om sa poata trai un timp mai lung numai cu ratia care se da legal aici. Pentru cei care muncesc, se mai adauga si de acasa, prin dreptul la un pachet lunar. Ceilalti ori fura cum pot, ori mor curand.
Cei care muncesc au dreptul lunar la 5 kg alimente de acasa. Cei ce nu muncesc nu au acest drept decat conditionat, la trei sau cinci luni, ori chiar la un an un pachet.
Mai exista un drept, daca ai bani la grefa, trimisi de acasa, sa-ti cumperi lunar de la un chiosc alimentar improvizat, de o suta de lei, cateva pachetele de biscuiti, o conserva, doua, de peste ori un borcan, doua, de compot. Era atat de putin o mana de sare intr-o apa mare dar era ceva totusi. In lungile pauze dintre slabele mese, mai rodeai un biscuit si iti inselai foamea. In primele doua luni mi s-a acordat si mie acest drept, dar dupa aceea, totdeauna cand se facea tabelul cu cei care aveau acest drept, eu eram refuzat, spunandu-mi-se: Nu mai ai bani la grefa. Ma miram, fiindca stiam ca am avut, iar in cele doua luni cand mi s-a permis vorbitor cu familia si fusesera la mine copiii mei, imi spusesera ca mi-au mai trimis bani la grefa, ca sa am pentru eventualele cheltuieli Totusi nici acest drept nu mi s-a mai dat. Nu mi s-a mai dat nici un alt drept decat ratia de penitenciar din care, cum am spus, mi se lua si fura cea mai mare parte Cand am iesit din inchisoare, toti banii trimisi de acasa mi-au fost restituiti de la grefa. Abia atunci vazusem ca si in privinta asta se procedase atat de nedrept fata de mine, anume spre a-mi grabi si prin foame moarteaCei mai multi de aici n-au acasa pe nimeni ca sa le trimita un pachet nici cand ar avea drept a-l primi. De aceea este bataie la usa aproape totdeauna cand se mai da cate un mic supliment din ciorba ori mamaliga ramasa, fiecare inghesuindu-se la vizeta ca sa ia el, fiindca niciodata nu se ajunge ca sa ia toti. E o priveliste sfasietoare sa-i vezi pe acesti indobitociti de foame cum, dupa ce isi infulecau aproape nemestecata portia lor, se asaza trei-patru in fata ta, privind cu lacomie lupeasca in castronul tau ori la mana ta in care mai e ceva, inghitind in sec, incat le paraie gatul si le curge saliva pe barba, ca sa le dai lorCe mai poti sa faci? i asa nu mai pot sa inghit. Le-o dau lor. Cate o lingura, cate o bucatica, la unul, la doi, la trei, la cati se ajunge. Astfel zilnic imi injumatatesc portia de zeama si mamaliga, dupa ce am impartit la fel tot ce avusesem: alimente, medicamente, sapun, haine.
Am inteles astfel si mai bine adevarul ca singurul mijloc prin care imi pot dovedi in fata lor credinta mea nu poate fi decat acesta. Nu pot sa-mi fac un drum la inimile lor decat daca le dau tot ce-mi vad ei ca am. Numai dupa ce au vazut la mine zilnic, luni de zile, aceasta purtare atat de neobisnuita acolo, abia apoi au inceput sa se apropie unul cate unul si putin cate putin sa asculte ceva de la mine despre Dumnezeu Asa s-au apropiat si cei care s-au hotarat acolo pentru Dumnezeu Dar ceilalti n-au vrut nici asa. Erau ca niste fiare care veneau numai ca sa le dai mancarea, dar dupa aceea se indepartau imediat, devenind tot asa de impotrivitori ca si inainte de a le da. Vad bine aceasta, dar acum nu mai pot face altfel. La majoritatea lor, fiind straini de neamul nostru si de credinta noastra, nu era numai ostilitatea fata de credinta mea, ci si dispretul pentru neamul meu. Era o rusine pentru ei sa primeasca de la unul ca mine. Numai foamea cumplita ii obliga. Dar aceasta darnicie fata de ei nu-i facea sa si schimbe inima. De aceea ramaneau tot vrajmasi.
Cu toate acestea, acum nu pot da inapoi. Trebuie sa fiu asa pana la capat. i asa, tot nu mai poate fi mult pana la capatul de un fel. Poate ca totusi voi putea sa ajut pe vreunul sa se mantuiasca, iar daca nu, fie. Cel putin voi putea muri eu linistit stiind ca mi-am facut datoria fata de sufletul meu, fata de Dumnezeul meu, fata de sufletele lor pana la sfarsitSimteam tot mai mult ca toata puterea mi se scurge din toate madularele si din fiecare particica a trupului, ca apa dintr-un vas crapat. Toti dintii mi se clatinau in gura. Mi-am si scos doi din fata cu mana intr-o dimineata. Noaptea nu mai puteam dormi din pricina prostatei care ma scula de cate zece...
