Vorbirea fratelui David Balauta de la nunta de la Milcov 25-26 octombrie 1980 In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Inainte de a spune si eu ceva, fratilor, vreau sa citesc de la Filipeni capitolul 3, versetul 7: Dar lucrurile care pentru mine erau castiguri, le-am socotit ca o pierdere, []Vorbirea fratelui David Balauta de la nunta de la Milcov 25-26 octombrie 1980In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Inainte de a spune si eu ceva, fratilor, vreau sa citesc de la Filipeni capitolul 3, versetul 7: Dar lucrurile care pentru mine erau castiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba inca si acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Iisus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sa castig pe Hristos si sa fiu gasit in El nu avand o neprihanire a mea pe care mi-o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Hristos, neprihanirea pe care o da Dumnezeu prin credinta. i sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui, si partasia suferintelor Lui si sa ma fac asemenea cu moartea Lui, ca sa ajung cu orice chip, daca voi putea, la invierea din morti .

Aceste cuvinte ne sunt cunoscute tuturor, pentru ca cercetam Cuvantul lui Dumnezeu si le cunoastem de multi ani. Sunt cuvinte scrise de Apostolul Pavel, date de Duhul Sfant, asa cum sunt toate Scripturile, care sunt insuflate de Duhul lui Dumnezeu, dupa cum este scris. Dar aceste cuvinte pe care le-a scris el aici, in aceasta scrisoare duhovniceasca catre Biserica filipenilor, au avut insemnatate nu numai atunci, in vremea lui. Ci ele sunt si trebuie sa fie importante pentru tot crestinul, pentru tot omul care, dupa ce aude Cuvantului lui Dumnezeu, doreste mantuirea sufletului, marea si slavita mantuire savarsita de Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos prin moartea Lui.

Fratilor si surorilor, credem ca si de data aceasta au trecut prin fata noastra si pe la auzul urechilor noastre aproape toate lucrurile care ne intereseaza pe toti de aici si care ii privesc pe toti. Pentru ca am vazut ca fiecare vorbire a fost deosebita si din toate a ramas pentru noi, pentru toti, ceea ce ne trebuia de auzit, de stiut sau de readus aminte si de facut. Adica sa nu ne intoarcem tot asa cum am venit, in urma celor pe care le-am auzit si le-am vazut ca s-au petrecut si de data aceasta.

Unele lucruri trebuie repetate mereu, altele nu-i nevoie sa se spuna mereu. Altele sunt necunoscute sau neintelese bine. i pentru aceasta a venit aici sufletul doritor sa cunoasca, pentru ca sa inteleaga de data aceasta. Asa cum am auzit si noi unele cuvinte pe care nu le-am mai auzit niciodata, cum au fost in seara asta pentru fiecare dintre noi, poate.

Dar eu as vrea sa spun urmatorul lucru: ca aici, cum arata Apostolul Pavel, cunoasterea Mantuitorului Iisus Hristos este necesara, in primul rand, pentru ca sa poti lepada si sa poti lasa lucrurile lumii care au fost importante pentru tine, pentru mine si pentru oricare si sa ajungi sa le vezi si sa le pretuiesti ca pe un gunoi. Pentru ca numai gunoiul, de fapt, se da afara si se leapada. i numai lucrurile inferioare, lucrurile slabe de tot, rele, care s-au stricat, dar care au fost bune odata, le arunci.

Cunoastem viata Apostolului Pavel din ce se spune mai sus; si stim ca el nu era un om de rand. El era un om de vita aleasa, era de neam bun, facea parte din partida aceea a fariseilor, a oamenilor intelepti, si avea cultura si filozofia vremii, invatata la scoala lui Gamaliel, la picioarele lui Gamaliel , unde invatau numai copiii cei bogati ai evreilor de pe vremea aceea. Or, acum, pentru el, toate acestea ajunsesera sa fie socotite vrednice de lepadat, adica sa nu le mai considere ca mai inainte, sa nu mai tina seama de ele, pentru ca sa-L cunoasca si sa-L urmeze de-acum pe Iisus Hristos cel Rastignit.

Deci, tot inceputul ar fi de-aici: de la Iisus Hristos si de la moartea Lui, de la rastignirea Lui. Nu din alta parte. Eu m-am gandit la acest lucru si potrivit cu ceea ce spune Apostolul Pavel: N-am vrut sa stiu intre voi nimic altceva, decat pe Iisus Hristos si pe El rastignit , si cu ce spune Parintele Iosif. Cine a citit cartile lui (multi poate nu le-au citit) isi mai aduce aminte ca el pune mare accent pe Iisus Hristos si pe Acela rastignit. Pe cunostinta aceasta a lui Iisus Hristos cel Rastignit. i de aici deduc eu ca mantuirea noastra incepe de la moartea lui Iisus Hristos, nu de la invatatura Lui. De aici incepe. Pentru ca invatatura Lui se poate primi; si se poate ca omul sa ajunga foarte cunoscator al Bibliei si al vietii Mantuitorului, si al lucrarilor Lui, si al minunilor Lui, dar, cu toate acestea, sa nu-L fi primit pe El ca rastignit. i el sa nu poata sa le socoteasca chiar asa ca Apostolul Pavel, pe toate gunoaie. Chiar daca cel credincios e doar un om simplu, oarecare. Lucrul acesta se face treptat, dar se incepe de-acolo, de la Crucea si de la Jertfa lui Iisus Hristos, a Mantuitorului nostru.

Ne gandim, de exemplu, ca vindecarea poporului evreu in pustie, pe vremea cand Dumnezeu a dat ca pedeapsa serpii aceia veninosi, venea din simplul fapt ca fiecare dintre cei muscati trebuia sa se uite la chipul acela care era ridicat in tabara in forma de sarpe, facut din arama. i multi erau muscati, toti puteau sa fie muscati. Era un lucru si simplu, dar si curios, si greu de crezut ca mantuirea omului, vindecarea lui ar veni prin privirea aceasta. Nu era ceva pe care omul sa l ia, sa-l inghita, cu care sa se unga sau sa faca ceva de felul acesta, ca sa indeparteze asa rautatea ranii si sa nu moara.

Dar nu toti se vindecau. Sa ne gandim ca Moise asa scrie acolo, ca oricine se va uita la chipul sarpelui de arama va fi vindecat . Dar privirea aceasta n-o aveau toti spre vindecare. Era de asteptat ca omul sa zica: Dar ce inseamna asta? A ridicat aici o prajina cu un chip de sarpe de arama pe ea. i ce-i daca ne uitam acolo? Ce poate sa fie asta? Pai daca ar face alta minune daca ar face cum a facut pana acum, atatea minuni, Dumnezeu cu noi Dar asta ce-i? E o inovatie a lui Moise. i ce vrea sa spuna el cu asta? Ce? Cum? Ne uitam acolo si ne vindecam . i acestia nu se vindecau. Acestia mureau, pentru ca priveau, dar priveau cu indiferenta.

Omul poate sa auda, dar gandurile lui sa fie in alta parte. Omul poate sa priveasca un obiect, dar pe el sa-l intereseze cine stie ce i poate tocmai acela este important sa-l priveasca el bine. El poate sa asculte ceva, dar nu cu toata inima si nu cu tot interesul. Poate sa vorbeasca despre ceva, dar din obisnuinta; s-a format in asa fel, incat el e strain de acele lucruri despre care vorbeste. Ba inca eu am auzit ca unii nici nu cred macar ceea ce spun. i vorbesc foarte mult despre Hristos si despre Evanghelie, si despre toate minunile Lui. Parca nu-ti vine sa crezi. Cum se face? Da, nu crede ca este Hristos, se vede aceasta din viata lui. Vedeti? De ce asta? Pentru ca el nu priveste prin credinta, cum trebuie, la aceste lucruri, la ceea ce aude si la ceea ce stie. Nu-i patruns in inima lui, pentru ca n-a pornit de la Hristos cel Rastignit, de unde vine si smerirea omului, si umilinta lui, si recunoasterea pacatelor si a greselilor lui. Pentru ca trebuie sa ne simtim pacatul si ticalosia, asa cum spune Apostolul Iacov: Simtiti-va ticalosia, tanguiti-va si plangeti . Asta-i lucru mare, fratilor! Rasul vostru sa se prefaca in tanguire si bucuria voastra in intristare . Acesta trebuie sa fie un fenomen puternic venit de undeva asupra omului, asupra sufletului, ca el sa poata face acest lucru. i sa ne gandim ca cei carora le spune el aici erau oameni credinciosi! i ne spune si noua astazi.

Deci noi avem trebuinta de acest lucru: sa ne simtim starea noastra de slabiciune, sa stim ca noi nu suntem mantuiti prin ceea ce putem face noi si prin ceea ce am putea implini noi. Trebuie sa ajungem sa ne dam seama ca rasul nostru si gluma noastra nu este la locul ei. Ca, daca nu avem lacrimi in pocainta aceasta si-n starea aceasta dintre noi si Dumnezeu, inca nu lucreaza darul lui Dumnezeu in noi si Cuvantul Lui, pe care-l stim si-l cunoastem. i, daca nu simtim acest lucru, nu putem veni la El cu toata inima, ca sa fim vindecati. Nu ne putem preda inima Lui cu adevarat.

De predarea inimii s-a vorbit. i eu cuget ca acest lucru, predarea inimii, nu vine dintr-o data. Vine treptat, treptat. Omul isi preda inima lui Hristos in masura legaturii pe care o are cu El, intima, adevarata, si a increderii pe care a capatat-o in El....