Înălțarea Domnului – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
Inaltarea Domnului este dovada ca oamenii sunt creati pentru a mosteni viata vesnica; nu pentru a mosteni pamantul, ci pentru a se inalta la cer; nu pentru mormant ori putreziciune, ci pentru slava. De aceea, Inaltarea Domnului este marturia ca Fiul lui Dumnezeu nu a parasit lumea, ci a pastrat o legatura necontenita cu oamenii, []Inaltarea Domnului este dovada ca oamenii sunt creati pentru a mosteni viata vesnica; nu pentru a mosteni pamantul, ci pentru a se inalta la cer; nu pentru mormant ori putreziciune, ci pentru slava. De aceea, Inaltarea Domnului este marturia ca Fiul lui Dumnezeu nu a parasit lumea, ci a pastrat o legatura necontenita cu oamenii, cu apostolii in primul rand, pentru ca ei insisi si prin ei si noi si toti oamenii sa se convinga de adevarul Invierii.
Preacuviosi si Preacucernici Parinti,Iubiti credinciosi si credincioase, cititori si cititoare,Informatii legate de acest praznic imparatesc se gasesc la Sfintii Atanasie al Alexandriei, Ioan Gura de Aur, Grigorie de Nyssa, Eusebiu de Cezareea, Fericitul Augustin si altii, dar si in Constitutiile Apostolice, iar pelerina Egeria, in jurnalul sau de calatorie, descrie festivitatile care aveau loc in Biserica Nasterii Domnului din Betleem cu aceasta ocazie.
La inceput, Inaltarea Domnului si Cincizecimea se serbau impreuna, Inaltarea fiind considerata preludiul Cincizecimii. Legatura dintre Inaltare si Cincizecime se descopera in cuvintele Mantuitorului: Daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, Il voi trimite la voi. (Ioan 16, 7).
Incepand cu secolul al V-lea, cand cele doua sarbatori au intrat in traditia Bisericii, ele s-au separat. Probabil ca s-a avut in vedere Canonul 43 al Sinodului local de la Elvira (Spania, 300), care condamna practica respectarii unei sarbatori la 40 de zile dupa Inviere in detrimentul serbarii Cincizecimii.
Sarbatoarea isi are fara indoiala o motivatie scripturistica. Sfantul Evanghelist Luca spune ca Inaltarea Domnului a avut loc la 40 zile dupa Invierea Sa, adica dupa ce Hristos S-a si infatisat pe Sine viu dupa patima Sa, prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se (Apostolilor, n.n.) timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre Imparatia lui Dumnezeu. (Fapte 1, 3).
In sinagoga din Capernaum, Iisus i-a intrebat pe apostoli: Daca veti vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai inainte? (Ioan 6, 62). Acesta era de fapt raspunsul Sau dat celor care murmurau impotriva Lui, atunci cand le-a zis: Eu sunt Painea cea vie, Care S-a pogorat din cer. Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci. Iar Painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu. (Ioan 6, 51).
In Cuvantarea de despartire, Hristos le-a spus: Ma duc sa va gatesc loc. (Ioan 14, 2); altadata, Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru. (Ioan 20, 17).
Momentul Inaltarii Domnului a fost anuntat de Hristos Insusi cu prilejul infatisarii inaintea arhiereilor: De acum veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta Puterii si venind pe norii cerului. (Matei 26, 64).
In Rugaciunea arhiereasca spune: Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac l-am savarsit. i acum, preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine mai inainte de a fi lumea. (Ioan 17, 4-5).
Inaltarea Mantuitorului Iisus Hristos a adeverit spusele pe care El Insusi le-a rostit in fata apostolilor si, indata ce acestea s-au implinit, ei au fost incredintati de adevarul ca nimeni nu s-a suit in cer, decat Cel Ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. i dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa Se inalte Fiul Omului, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (Ioan 3, 13-15).
Pana si psalmistul David a anticipat evenimentul: Suitu-S-a Dumnezeu intru strigare, Domnul in glas de trambita. (Psalmii 46, 5); sau: Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra Imparatul slavei. (Psalmii 23, 7).
Sfantul Grigorie de Nyssa, comentand viziunea profetului Isaia, spune ca ingerii se plecau peste tariile cerului, intrebandu-se uimiti: Cine este Cel ce vine impurpurat, cu vesmintele Sale mai rosii decat ale celui ce culege la vie, cu podoaba in imbracamintea Lui si mandru de belsugul puterii Lui? (Isaia 63, 1).
Aceste detalii exprima legatura evenimentului cu profetiile facute inca din perioada Vechiului Testament, aratand implinirea profetiei lui David despre Inaltarea Domnului.
In Noul Testament, Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca acorda momentului Inaltarii Domnului doar cateva cuvinte; desigur, ele sunt pline de invataturi dogmatice, relatarile concentrandu-se pe ultimele cuvinte ale Mantuitorului, care stabilesc si definesc rolul si semnificatia Bisericii in lume si legatura ei cu Dumnezeu.
Sfantul Evanghelist Marcu spune ca ultima intalnire a Mantuitorului cu apostolii, in Ierusalim a avut loc cand cei unsprezece stateau la masa. Aici, Iisus i-a certat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei ce-L vazusera inviat (Marcu 16, 14).
Apoi, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim pana ce nu vor fi botezati cu Duhul Sfant (Fapte 1, 5). Sfantul Evanghelist Marcu prezinta in treacat momentul: Deci Domnul Iisus, dupa ce a vorbit cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu. (Marcu 16, 19).
Sfantul Evanghelist Luca prezinta mai intai incredintarea ucenicilor de catre Iisus despre realitatea Invierii Sale, prin faptul ca mananca alaturi de ei peste fript si fagure de miere si totodata le talcuieste cele scrise de proroci despre El. Apoi, consemneaza: I-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-si mainile, i-a binecuvantat. i pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. (Luca 24, 50-51).
In relatarea pe care a facut-o in Faptele Apostolilor, Sfantul Evanghelist Luca reda intr-o descriere mai detaliata faptul Inaltarii Domnului la cer, aducand noi amanunte privind acest eveniment. El spune ca, dupa ce a petrecut cu ei timp de 40 de zile de la Invierea Sa, le-a poruncit sa nu paraseasca Ierusalimul (Fapte 1, 4-5), ci sa astepte Pogorarea Sfantului Duh, pentru a deveni martorii Lui pana la marginile pamantului. i acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor. i privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer. (Fapte 1, 9-11).
Sfintii Apostoli Petru si Pavel in Efeseni 1, 20; Evrei 9, 12, 24; 10, 12; I Petru 3, 22 scriu si ei despre acest eveniment, mai ales pentru a sublinia dumnezeirea lui Iisus Hristos.
Hristos S-a inaltat la cer prin propria-I putere dumnezeiasca, cu acelasi trup cu care a inviat; un trup transfigurat, un trup care nu se mai supunea legilor materiei. Trupul Domnului Iisus inviat era capabil sa biruie legile naturale, precum cea a gravitatiei, lege care ne tine legati de pamant.
Insa paradoxul Inaltarii Domnului consta in faptul ca Hristos S-a inaltat pentru a ramane pururea cu cei care cred in Evanghelia Sa: i iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. (Matei 28, 20). Nu-si paraseste mostenirea castigata cu scump Sangele Sau. Ramane nedespartit de ea.
El S-a inaltat, dar izvorul invataturii Sale Evanghelia si Sfanta Euharistie ne-a ramas noua, celor botezati, prin care Hristos va fi prezent in noi, cu noi si in mijlocul nostru pana la sfarsitul veacurilor; totodata, Hristos lucreaza prin puterea pe care Duhul Sfant o da preotilor Bisericii prin Taina Preotiei.
Teologii numesc Inaltarea Domnului sarbatoarea mantuirii implinite. Daca prin Jertfa si Invierea lui Hristos actul de mantuire a lumii s-a implinit, prin Inaltarea Sa la cer Hristos a consfintit opera de mantuire a intregii omeniri. De...
Preacuviosi si Preacucernici Parinti,Iubiti credinciosi si credincioase, cititori si cititoare,Informatii legate de acest praznic imparatesc se gasesc la Sfintii Atanasie al Alexandriei, Ioan Gura de Aur, Grigorie de Nyssa, Eusebiu de Cezareea, Fericitul Augustin si altii, dar si in Constitutiile Apostolice, iar pelerina Egeria, in jurnalul sau de calatorie, descrie festivitatile care aveau loc in Biserica Nasterii Domnului din Betleem cu aceasta ocazie.
La inceput, Inaltarea Domnului si Cincizecimea se serbau impreuna, Inaltarea fiind considerata preludiul Cincizecimii. Legatura dintre Inaltare si Cincizecime se descopera in cuvintele Mantuitorului: Daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, Il voi trimite la voi. (Ioan 16, 7).
Incepand cu secolul al V-lea, cand cele doua sarbatori au intrat in traditia Bisericii, ele s-au separat. Probabil ca s-a avut in vedere Canonul 43 al Sinodului local de la Elvira (Spania, 300), care condamna practica respectarii unei sarbatori la 40 de zile dupa Inviere in detrimentul serbarii Cincizecimii.
Sarbatoarea isi are fara indoiala o motivatie scripturistica. Sfantul Evanghelist Luca spune ca Inaltarea Domnului a avut loc la 40 zile dupa Invierea Sa, adica dupa ce Hristos S-a si infatisat pe Sine viu dupa patima Sa, prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se (Apostolilor, n.n.) timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre Imparatia lui Dumnezeu. (Fapte 1, 3).
In sinagoga din Capernaum, Iisus i-a intrebat pe apostoli: Daca veti vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai inainte? (Ioan 6, 62). Acesta era de fapt raspunsul Sau dat celor care murmurau impotriva Lui, atunci cand le-a zis: Eu sunt Painea cea vie, Care S-a pogorat din cer. Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci. Iar Painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu. (Ioan 6, 51).
In Cuvantarea de despartire, Hristos le-a spus: Ma duc sa va gatesc loc. (Ioan 14, 2); altadata, Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru. (Ioan 20, 17).
Momentul Inaltarii Domnului a fost anuntat de Hristos Insusi cu prilejul infatisarii inaintea arhiereilor: De acum veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta Puterii si venind pe norii cerului. (Matei 26, 64).
In Rugaciunea arhiereasca spune: Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac l-am savarsit. i acum, preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine mai inainte de a fi lumea. (Ioan 17, 4-5).
Inaltarea Mantuitorului Iisus Hristos a adeverit spusele pe care El Insusi le-a rostit in fata apostolilor si, indata ce acestea s-au implinit, ei au fost incredintati de adevarul ca nimeni nu s-a suit in cer, decat Cel Ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. i dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa Se inalte Fiul Omului, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (Ioan 3, 13-15).
Pana si psalmistul David a anticipat evenimentul: Suitu-S-a Dumnezeu intru strigare, Domnul in glas de trambita. (Psalmii 46, 5); sau: Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra Imparatul slavei. (Psalmii 23, 7).
Sfantul Grigorie de Nyssa, comentand viziunea profetului Isaia, spune ca ingerii se plecau peste tariile cerului, intrebandu-se uimiti: Cine este Cel ce vine impurpurat, cu vesmintele Sale mai rosii decat ale celui ce culege la vie, cu podoaba in imbracamintea Lui si mandru de belsugul puterii Lui? (Isaia 63, 1).
Aceste detalii exprima legatura evenimentului cu profetiile facute inca din perioada Vechiului Testament, aratand implinirea profetiei lui David despre Inaltarea Domnului.
In Noul Testament, Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca acorda momentului Inaltarii Domnului doar cateva cuvinte; desigur, ele sunt pline de invataturi dogmatice, relatarile concentrandu-se pe ultimele cuvinte ale Mantuitorului, care stabilesc si definesc rolul si semnificatia Bisericii in lume si legatura ei cu Dumnezeu.
Sfantul Evanghelist Marcu spune ca ultima intalnire a Mantuitorului cu apostolii, in Ierusalim a avut loc cand cei unsprezece stateau la masa. Aici, Iisus i-a certat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei ce-L vazusera inviat (Marcu 16, 14).
Apoi, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim pana ce nu vor fi botezati cu Duhul Sfant (Fapte 1, 5). Sfantul Evanghelist Marcu prezinta in treacat momentul: Deci Domnul Iisus, dupa ce a vorbit cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu. (Marcu 16, 19).
Sfantul Evanghelist Luca prezinta mai intai incredintarea ucenicilor de catre Iisus despre realitatea Invierii Sale, prin faptul ca mananca alaturi de ei peste fript si fagure de miere si totodata le talcuieste cele scrise de proroci despre El. Apoi, consemneaza: I-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-si mainile, i-a binecuvantat. i pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. (Luca 24, 50-51).
In relatarea pe care a facut-o in Faptele Apostolilor, Sfantul Evanghelist Luca reda intr-o descriere mai detaliata faptul Inaltarii Domnului la cer, aducand noi amanunte privind acest eveniment. El spune ca, dupa ce a petrecut cu ei timp de 40 de zile de la Invierea Sa, le-a poruncit sa nu paraseasca Ierusalimul (Fapte 1, 4-5), ci sa astepte Pogorarea Sfantului Duh, pentru a deveni martorii Lui pana la marginile pamantului. i acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor. i privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer. (Fapte 1, 9-11).
Sfintii Apostoli Petru si Pavel in Efeseni 1, 20; Evrei 9, 12, 24; 10, 12; I Petru 3, 22 scriu si ei despre acest eveniment, mai ales pentru a sublinia dumnezeirea lui Iisus Hristos.
Hristos S-a inaltat la cer prin propria-I putere dumnezeiasca, cu acelasi trup cu care a inviat; un trup transfigurat, un trup care nu se mai supunea legilor materiei. Trupul Domnului Iisus inviat era capabil sa biruie legile naturale, precum cea a gravitatiei, lege care ne tine legati de pamant.
Insa paradoxul Inaltarii Domnului consta in faptul ca Hristos S-a inaltat pentru a ramane pururea cu cei care cred in Evanghelia Sa: i iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. (Matei 28, 20). Nu-si paraseste mostenirea castigata cu scump Sangele Sau. Ramane nedespartit de ea.
El S-a inaltat, dar izvorul invataturii Sale Evanghelia si Sfanta Euharistie ne-a ramas noua, celor botezati, prin care Hristos va fi prezent in noi, cu noi si in mijlocul nostru pana la sfarsitul veacurilor; totodata, Hristos lucreaza prin puterea pe care Duhul Sfant o da preotilor Bisericii prin Taina Preotiei.
Teologii numesc Inaltarea Domnului sarbatoarea mantuirii implinite. Daca prin Jertfa si Invierea lui Hristos actul de mantuire a lumii s-a implinit, prin Inaltarea Sa la cer Hristos a consfintit opera de mantuire a intregii omeniri. De...
