AVVA DOROTEI CUVANTUL 6 PENTRU NEOSANDIREA APROAPELUI Fratilor, de am reciti cuvintele sfintilor batrani adesea si le-am tine minte totdeauna, n-am fi bagat de seama de dansele. Pentru ca de am fi cu luare aminte si la faptele cele mai mici si de ne-am feri de dansele cu paza, netrecandu-le deloc cu vederea, n-am []AVVA DOROTEICUVANTUL 6 PENTRU NEOSANDIREA APROAPELUIFratilor, de am reciti cuvintele sfintilor batrani adesea si le-am tine minte totdeauna, n-am fi bagat de seama de dansele. Pentru ca de am fi cu luare aminte si la faptele cele mai mici si de ne-am feri de dansele cu paza, netrecandu-le deloc cu vederea, n-am cadea in cele mari si grele pacate. Pentru ca, va incredintez ca din aceste greseli mici si din nebagarea de seama cu care ne obisnuim a zice: ce este aceasta sau aceea, se face obisnuinta rea in suflet si incepem a defaima si pe cele mari. Mare pacat este osandirea aproapelui! Nu uraste Dumnezeu altceva mai mult si nici nu este alt pacat mai rau decat osandirea, intru care rautate nu cade cineva decat numai din nebagarea de seama a celor mici, cum am zis mai sus. Ca, obisnuindu-te a primi cea mai mica meteahna asupra vecinului si a zice: ce este de voi auzi ce graieste acest frate? Sau ce este de voi zice si eu un cuvant? Si ce este de voi iscodi ce merge sa faca acest frate, sau acel strain? Incepe mintea sa-si lase pacatele sale si cerceteaza pe ale altora. Din aceasta se naste clevetirea, osanda, defaimarea si apoi, din parasirea lui Dumnezeu, insuti cazi in cele ce ai osandit pe altul. Iar necercetand cineva rautatile sale, nici plangandu-si mortul sau, (precum au zis parintii), nici odinioara nu se va putea indrepta pe sine intru ceva, fiindca isi pierde vremea iscodind lucrurile vecinului sau. Si alt nimic nu atata atata mania lui Dumnezeu, si nici nu despoaie pe om de darul lui Dumnezeu ca sa caza in parasire, decat grairea si osandirea aproapelui. Sa stiti si aceasta ca: alta este a cleveti, alta a osandi si alta a defaima.

A cleveti este cand cineva zice ca cutare a spus minciuni, sau s-a maniat sau a curvit, sau altceva asemenea a facut. Acesta a grait rau impotriva aproapelui, adica a vestit pacatul aceluia cu patima. Iar a osandi este cand cineva zice ca cutare este mincinos sau betiv, sau curvar. Unul ca acesta a osandit toata starea sufletului aceluia si a hotarat pentru toata viata lui ca intr-acest chip este, incredintat ca este asa. si greu lucru este! Ca alta este a zice ca s-a maniat si alta ca este manios si a hotari, precum am zis, asupra intregii lui vieti. Iar osanda este cu atat mai grea decat tot pacatul, cu cat insusi Hristos zice: Fatarnice scoate mai intai barna din ochiul tau si atunci sa cauti sa scoti si gunoiul din ochiul fratelui tau. Luati seama ca pacatul vecinului l-a asemanat cu gunoiul, iar pacatul osanditorului l-a asemanat cu barna, atat este de rea osanda ca intrece tot pacatul. Pentru aceea si fariseul acela, cand se ruga si spunea faptele sale cele bune multumind lui Dumnezeu, nu spunea minciuni, ci adevarul spunea. Nu pentru aceasta s-a osandit, ca avem datoria sa multumim lui Dumnezeu cand ne invrednicim sa facem vreun bine, fiindca El ne ajuta. Ca, pentru ca multumea lui Dumnezeu si isi spunea faptele sale si pentru ca a zis ca nu sunt ca ceilalti oameni, nu s-a osandit, ci numai pentru ca intorcandu-se catre vames, a zis: nu sunt nici ca acest vames. Atunci s-a maniat Dumnezeu ca l-a osandit in fata si i-a hulit insasi starea sufletului aceluia si in scurt, i-a defaimat toata viata. Pentru aceea zice: Vamesul s-a pogorat mai indreptat decat acela. Nu este dar, alt pacat mai greu, si nici mai rau, precum de multe ori am zis, decat a osandi si a defaima si a necinsti pe aproapele.

Dar oare pentru ce nu ne osandim mai degraba pe noi insine si rautatile noastre care le stim bine si pentru care avem sa dam infricosat raspuns la Dumnezeu? Pentru ce apucam mai inainte judecata lui Dumnezeu? Ce avem cu faptura mainilor sale? Cum de nu ne infricosam de ceea ce s-a intamplat batranului aceluia, care auzind de oarecare frate ca a cazut in curvie, numai pentru ca a zis: o, ce rautate a facut, nu stiti ce lucru groaznic spune la Pateric pentru dansul? Ca ingerul luand sufletul acelui frate ce pacatuise l-a dus la el, zicandu-i: Iata, a adormit acela pe care l-ai osandit, unde poruncesti sa fie dus sufletul sau: la imparatia cerului sau la iad? . Oare este alta infricosare mai mare ca aceasta? Cuvantul ingerului catre batranul nu insemneaza altceva, decat numai aceasta: de vreme ce tu esti judecatorul pacatosilor si dreptilor, spune ce hotarasti pentru acest ticalos suflet? Il miluiesti pe el, ori il osandesti in munci? Deci intru atat s-a inspaimantat acest sfant batran, incat in tot restul vietii lui n-a incetat a lacrima si a suspina si cu mii de dureri a se ruga lui Dumnezeu sa i se ierte pacatul acela. si aceasta pocainta o facea dupa ce a cazut la picioarele ingerului si a luat iertare. Ati priceput dar din ceea ce a zis ingerul catre acel batran cat de grea este rautatea osandirii? A fost iertat batranul, dar sufletul lui nu s-a mai putut mangaia, nici n-au contenit lacrimile lui pana a murit.

Asa si noi, ce avem cu fratele nostru? Ce avem cu greutatea straina? Fratilor, avem de ce sa ne grijim. Fiecare sa ne cercetam pe noi insine si rautatile noastre. Numai lui Dumnezeu i se cuvine sa indrepteze si sa judece pe pacatosi. El, care stie starea, puterea, petrecerea, darurile si firea fiecaruia. El stie a judeca pe fiecare dupa oranduirea starii sale. Ca intr-un chip judeca gresalele arhiereului si intr-altul pe ale boierului; intru-un fel pe ale staretului si in altul pe ale ucenicului; intr-un chip pe ale bolnavului si in altul pe ale sanatosului. Cine poate sti judecatile lui Dumnezeu, fara numai El singur, care pe toti i-a zidit si stie toate.

Sa va povestesc ceea ce imi adusei aminte ca am auzit.

O corabie a mers odata cu robi, intr-un oras oarecare, unde se afla o fecioara foarte duhovniceasca si sfanta cu viata. Acesta, auzind de venirea robilor, mult s-a bucurat, caci dorea sa cumpere o copila mica, cu gandul sa o creasca cu multa buna chibzuire si sa o fereasca a nu se deprinde cu nici o rautate a lumii acesteia. Trimitand la corabier si intrebandu-l de are niscaiva copile tinere, a aflat doua fetite precum dorea fecioara, si dand pretul cuvenit pentru una, a luat-o. De acolo, de unde era sfanta aceea, pogorandu-se corabierul, l-a intampinat o femeie curva din oras, care vazand pe fetita cealalta cu dansul, a dorit sa o cumpere. Si tocmindu-se cu el si dand pretul, a luat-o si s-a dus. Acum vedeti taina lui Dumnezeu? Vedeti judecata? Acea sfanta fecioara a luat prunca si a crescut-o in frica lui Dumnezeu, invatand-o toate bunatatile, deprinzand-o toata osteneala calugariei si indeletnicindu-se la savarsirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. A luat si curva pe ticaloasa aceea si a facut-o vas al spurcaciunii, ca ce altceva era sa o invete curva, decat pierderea sufletului ei? Ce putem zice de infricosata judecata a lui Dumnezeu? Amandoua erau mici, amandoua au fost vandute si nu stiau unde merg. Insa una s-a aflat in mainile lui Dumnezeu, iar cealalta a cazut in mainile diavolului. Poate oare sa zica cineva ca, ce cere Dumnezeu de la una, cere si de la cealalta? Cum este cu putinta? Oare de vor cadea amandoua in pacatul curviei sau in alt pacat, putem zice ca amandoua vor fi judecate in acelasi chip? Nu! Macar, desi in acelasi fel ar fi caderea amandoura, negresit, nu in acelasi fel se vor judeca. Pentru ca cea dintai a invatat ale judecatii, a auzit cele ale imparatiei lui Dumnezeu, ziua si noaptea a petrecut intru cuvantarea lui Dumnezeu, iar cealalta ticaloasa, nici nu a vazut, nici nu a auzit vreodata ce este bunatatea, ci dimpotriva, pururea toate rautatile, toate lucrurile diavolesti. Cum este cu putinta sa le judece pe amandoua in acelasi chip? Pentru aceea, am zis ca omul nu poate pricepe judecatile lui Dumnezeu. Singur El le stie pe toate si poate judeca gresalele fiecaruia precum El insusi stie.

Adevarat, se intampla de greseste vreun frate din prostime, dar are si o fapta buna, cu care place lui Dumnezeu in toata viata sa, iar tu sezi si osandesti si-ti pierzi sufletul. Ca desi se intampla de greseste ceva ca un om, dar ce stii cat s-a nevoit si s-a silit luptandu-se ca sa nu cada. Iar pentru ca nu i s-a intamplat caderea din lenevire, ci din slabiciunea firii, sau din biruinta razboiului celui mare, pe care l-a suferit inainte de a se impila, sa stii ca greseala unuia ca acestuia poate afla oarecare indreptare inaintea lui Dumnezeu. Ca Dumnezeu a vazut osteneala si scarba ce a avut pana a cazut, si-i este mila de dansul si-l iarta. Asa, ca...