Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte; si ase zandu-Se, ucenicii Lui au venit la El. i deschizandu- i gura, ii invata, zicand: Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor. Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia. Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul. Fericiti cei ce flamanzesc si inse teaza []Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte; si ase zandu-Se, ucenicii Lui au venit la El. i deschizandu- i gura, ii invata, zicand: Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor. Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia. Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul. Fericiti cei ce flamanzesc si inse teaza de dreptate, ca aceia se vor satura. Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor. Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri (Mt. 5, 1-12).

Evanghelia de mai sus e cunoscuta in Noul Testament sub numirea Predica de pe munte , pentru ca Mantuitorul a rostit-o stand sus pe o colina. Multime de popor asculta aceasta predica. Din aceasta predica sunt luate fericirile care se canta in strana in fiecare duminica si sarbatoare.

Minunata este aceasta evanghelie si minunate sunt invataturile din cele noua fericiri! Ele insira pe cei ce vor fi cu adevarat fericiti in lumea aceasta si in cealalta. Dar ce bagam de seama? Nici una din cele noua fericiri nu vorbeste despre bogatie lumeasca, nici despre bani, averi si placeri.

Fiecare din cele noua fericiri e legata nu cu lumea, ci cu cerul de sus. Fiecare pleaca din inima omului si se sfarseste cu cerul de sus. Fiecare leaga cerul cu pamantul si pe om cu Dumnezeu. Fericirea pe care a fagaduit-o Mantuitorul este inlauntrul omului si pleaca dinlauntru in afara. Mantuitorul face fericiti pe cei blanzi, pe cei milostivi, pe cei curati la inima. Ba inca pune intre cei fericiti si pe cei ce sufar ocari si prigoane.

Fericirea cea adevarata este cea launtrica, cea sufleteasca. Insa spre deosebire de aceasta fericire adevarata, oamenii cauta o fericire lumeasca, cauta o fericire ce pleaca din afara inlauntru. Se trudesc oamenii sa se faca mai intai bogati, sa se umple mai intai de bani, de placeri si de marire omeneasca, pentru ca apoi sa fie fericiti.

Fericirea dupa care umbla cei mai multi oameni, fericirea dupa care se doresc si pe care si-o poftesc oamenii ca: spor la averi, la vite, la belsug si sanatate, isi are si ea rostul ei si locul ei. Dar in lumina Evangheliei, aceasta fericire n-ajunge nimic, nu valoreaza nimic. Ea are pret numai daca este pusa in slujba mantuirii su fletesti.

Oamenii isi doresc o fericire lumeasca ce n-are nimic cu mantuirea sufletului, ba uneori poate fi chiar primejdioasa mantuirii sufletului. Dati unui tanar sarac, dar cinstit, bani multi si veti vedea cu ochii cum se strica. Banii, in loc sa-l faca fericit, il strica. Eu am cunoscut o femeie saraca, dar foarte credincioasa. Petrecea o viata de rugaciune si Domnul ii ajuta sa petreaca. Dar indata ce a mostenit o avere mai mare, s-a lasat de rugaciune; a aruncat Psaltirea, a facut o casnicie nelegiu ita si s-a pus pe pacate. I-a fost oare spre mantuire fericirea cu averea? Ba!La ce ne foloseste chiar si belsugul de sanatate daca nu-l punem in slujba mantuirii sufletesti? Ce folos de fericirea unui om sanatos daca prisosul lui de sanatate il foloseste pentru betii si desfranari?Lumea nu poate da o fericire adevarata. Averile si banii nu-i pot face pe oameni fericiti. Asta e lucru dovedit. Traiurile cele mai nefericite sunt tocmai in palatele bogatilor. Este pus un mare adevar in istorioara cu imparatul ce cauta camasa fericitului si pe urma s-a aflat ca...