ÎN ŞCOALA SUFERINŢEI – Taina încercării (Evr 12, 5-12; I Ptr 1, 3-9).
Iata de ce a trebuit pustia. Au vazut lucrarile Mele patruzeci de ani. Au cunoscut puterea si purtarea Lui de grija, fiindca El le-a dat mana din cer si a facut sa curga paraie din stanca; insa, cand a fost vorba sa se increada in El si sa-L asculte, sa se lepede de sine si sa urmeze voia Lui, atunci a iesit la iveala cea mai urata necredinta si neascultare. Se facuse dovada Fratilor, nu vreau sa nu stiti ca parintii nostri toti au fost sub nor, toti au trecut prin mare, toti au fost botezati in nor si in mare, pentru Moise; toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca, si toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca, pentru ca beau dintr-o stanca duhovniceasca ce venea dupa ei; si stanca era Hristos. Totusi, cei mai multi dintre ei n-au fost placuti lui Dumnezeu, caci au pierit in pustie (I Cor 10, 1-5). Ei n-au intrat in Canaan. i aceasta din pricina necredintei si a neascultarii lor (Evr 3, 16-19).
Cand incercarea se apropie de noi, intrebam: De ce? Cand nuiaua ne loveste, intrebam: De ce? Fara indoiala: ca sa ni se vada inima. Ca sa ni sa auda glasul. In suferinta suntem sinceri. Masca fatarniciei crapa sub lovitura nuielei si atunci ne vedem asa cum suntem. Vorbim cum simtim. Marturisim precum credem acolo in fundul inimii. Cutare om bogat, care se lauda mult cu credinta lui, spunand ca El cinsteste si iubeste pe Dumnezeu, cand apele i-au luat moara, a fost auzit blestemand si injurand pe Dumnezeu Facuse dovada. De la gura era credincios. Insa incercarea i-a aratat inima necredincioasa.
Incercarea te sileste sa te decizi, sa te hotarasti, sa te clarifici, sa alegi.
Vai, cati din noi, inainte de a intra in topitoare, nu aratau o credinta inflacarata si plina de avant, insa cand au fost dusi in pustie, curajul li s-a vestejit ca si curcubeta lui Iona (Iona 4,...