Era deci in toamna anului 1921 Mitropolitul Balan atat din dorinta de a-l ajuta pe preotul Gombos (cunoscut bun al sau si om cu greutate materiala si relatii, lucru foarte insemnat pe atunci) ca sa ajunga protopop la Campeni, cat si din nevoia de colaboratori tineri si talentati, cum era preotul Iosif, pe care []Era deci in toamna anului 1921Mitropolitul Balan atat din dorinta de a-l ajuta pe preotul Gombos (cunoscut bun al sau si om cu greutate materiala si relatii, lucru foarte insemnat pe atunci) ca sa ajunga protopop la Campeni, cat si din nevoia de colaboratori tineri si talentati, cum era preotul Iosif, pe care il cunostea bine, pentru lucrarea pe care o avea in planul sau il chema neintarziat pe Parintele Iosif la Sibiu.

I s-a oferit deocamdata postul de duhovnic al studentilor de la Teologie. Dar chemarea lasa sa se inteleaga ceva si mai multGrabit, Parintele Iosif isi stranse cate putu lua cu sine intr-o caruta a unui satean si iesi, inchizand cu mana tremuranda usa cuibusorului sau pamantesc abia infiripat, dar asa de curand spart pentru totdeauna.

Isi lua de mana copilasul si mai urca o data la cimitirul unde il asteptau apropiate cele patru morminte inca destul de proaspete.

Ingenuncheara intr-o rugaciune de ramas-bun, mai mult plansa si gemuta decat spusa. Apoi, sarutand crucile indurerate, isi intoarsera fetele scaldate in lacrimi inspre drumul golgotei lui, pe care trebuia sa-l urce inca saptesprezece aniCurand isi lua apoi copilul in brate si il sui pe lucrusoarele lor din caruta cu coviltir motesc. In jurul lui se adunase aproape tot satul, imbratisandu-l si sarutandu-i mainile, cu lacrimi de dragoste si de durere.

In tot lungul drumului prin sat, oamenii si femeile ieseau de prin case si se tineau dupa caruta lui, plangand si vaietandu-se, ca dupa mortul cel mai scump.

Cineva se suise in turnul bisericii si tragea clopotul care se tanguia, peste toate vaile si dealurile satului, cu sunete pline de sfasiere si de lacrimi, ca dupa o pierdere de neinlocuit. Caruta mergea incet si leganandu-se.

In fiecare usa si fereastra era cineva care il petrecea cu semne iubitoare si indurerate, cu fete si priviri pline de lacrimi, in hohote de plans.

Aceasta priveliste il facea sa se simta ca un condamnat care merge spre ispasire. Inima lui se topea, plina de grele presimtiri pentru viitor si de amare pareri de rau pentru ca ii parasea pe acesti oameni care abia acum vedea el cat il iubeau ei de mult.

Cand stai ani de zile in mijlocul unor suflete curate si chinuite, cand traiesti impreuna cu acesti oameni zilele unor neuitate suferinte si incercari, inchegarea sufleteasca iti devine neinchipuit de puternica si de adanca. Doar cand trebuie sa te smulgi dintre ei, poti simti cu adevarat cat de adanci sunt radacinile acestei puternice impartasiri in inima taO, clopotul acesta care nu mai tace i glasul acesta al lui care n-a mai plans atat de sfasietor de la inceputul razboiului i drumul acesta al lor care nu mai sfarseste, caci pe tot lungul ulitei sunt numai maini ce opresc caruta, pentru o imbratisare sau pentru o vorba indurerataAjuns afara din sat, ochii i se mai intorc inca o data inspre bisericuta unde a slujit, inspre caminul unde s-a bucurat, inspre cimitirul unde ii raman cele patru fiinte neuitate.

Isi sterse ochii de lacrimi si, strangandu-si cu dragoste si mila langa inima lui pe Titutu lui ticu, cel de cinci anisori, isi intoarse fata hotarat inspre Ierusalimul catre care suia si inspre Golgota ce il astepta acolo.

La Sibiu, a sosit noaptea, fara sa-l astepte nimeni. A stat in gara cu copilul si cu bagajele, pana dimineata, gandindu-se intaia data cu amar ca in satul de unde plecase avea macar o casuta a lui si inca alte nenumarate casute care l-ar fi primit, cu dragoste si cu bucurie, la nevoie. Dar aici nu era nici una a lui. i cine stie daca va mai gasi pe cineva care sa-l primeasca cu intelegere.

Un suflu rece si taios ii cuprinse inima, gandindu-se la toate acestea. Un glas chinuitor parca i se furisa in inima. i ceva ca un nor negru si amenintator ii invalui sufletul. Un duh vrajmas simti apropiindu-i-se de suflet si parca soptindu-i: Ce cauti tu aici? N-ai putut sta acolo unde erai? Nu aveai tu acolo tot ce-ti trebuia? De ce n-ai stat acolo unde erau ai tai, cei vii si cei morti? Aici nimeni nu te iubeste si nimeni nu te vede cu bucurie. N-ai sa poti face nimic aici. Cine esti tu, un om sarman, bolnav si nevoias? Aici te vei ingropa si nimeni nu va sti nici in viata de munca ta, nici in moarte de mormantul tau. Esti un om mic si vei ramane un om nimicSufletul i se scutura ca de frig si voi sa se linisteasca inchizand ochii si indraznind sa nadajduiasca in ajutorul lui Dumnezeu.

Dar duhul vrajmas ii sopti din nou: Tu vii aici cu ganduri mari si crezi ca ai sa poti indrepta lumea asta cu naravurile ei? Nu te vezi ce slab esti? Nu te stii din ce loc de jos te tragi? Dar cui crezi, oare, ca-i va pasa de tine? i cum crezi tu ca te poti lua la lupta cu atatea puteri si cu atatia puternici mari si tari? Ce esti tu pe langa ei? Tu, un necunoscut care vii din satul tau de munte, un pitic intre atatia uriasi?O lumina launtrica il facu sa gandeasca la pastorasul David, cand pasea sa-l infrunte pe Goliat. i isi zise, ca si cum ar fi raspuns...