GRĂUNTELE DE MUŞTAR
Domnul nostru Iisus Hristos a zis: Se aseamana Imparatia lui Dumnezeu cu un graunte de mustar pe care l-a luat un om si l-a aruncat in gradina sa. El a crescut, s-a facut copac mare si pasarile cerului si-au facut cuiburi in ramurile lui (Luca 13, 18-19). La acest adevar profetic din cuvintele Mantuitorului nostru []Domnul nostru Iisus Hristos a zis: Se aseamana Imparatia lui Dumnezeu cu un graunte de mustar pe care l-a luat un om si l-a aruncat in gradina sa. El a crescut, s-a facut copac mare si pasarile cerului si-au facut cuiburi in ramurile lui (Luca 13, 18-19).
La acest adevar profetic din cuvintele Mantuitorului nostru preaiubit, gandim acum cu admiratie si recunostinta, cand, dupa cincizeci de ani[1] de la semanarea grauntelui de mustar al Oastei Domnului in gradina Bisericii Sale, noi, ca niste pasari ceresti, ne desfatam cu cantari si bucurii, in cuiburile adunarilor duhovnicesti din ramurile acestui binecuvantat copac.
Binecuvantand Numele Sfant al Domnului si Mantuitorului nostru, pentru aceasta minunata Lucrare a Lui, prin care ne-a daruit si noua bucuria si nadejdea mantuirii Sale, vrem acum, la popasul acestor cincizeci de ani, sa ne oprim putin si sa privim inapoi.
Acum, Lucrarea minunata a Oastei Domnului este un copac mare Crengile puternice i se intind pana la mari departari si mii de cuiburi mari si mici leagana si cresc multi pui duhovnicesti care canta si slavesc Numele iubit si scump al Tatalui si Domnului nostru, din ramurile ei.
Dar multe dintre aceste suflete noi si scumpe, care au ajuns sa vada lumina Soarelui-Hristos in caldura si veselia sfanta a acestei Lucrari Ceresti dupa cum am mai spus nu-i cunosc istoria si inceputul ei. Sufletele mai noi ar dori fierbinte sa stie cat mai multe despre inceputurile acestei Familii sfinte in care s-au nascut. Sa stie cat mai multe despre inaintasii lor, despre munca si lupta lor, despre incercarile si bucuriile, despre infrangerile si biruintele de pana aici.
Din dorinta de a asculta si implini aceasta mare trebuinta a celor prezenti si viitori, am inceput aceasta lucrare in care, dupa putinele noastre puteri si slaba noastra pricepere, vrem sa infatisam cu sinceritate si nepartinire, inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor, faptele, asa cum le stim si cum le-am trait.
Pe cele de dinainte de intrarea noastra in cursul lor le vom infatisa dupa cele auzite direct de la cei care le-au trait. Ori din putinele scrieri ce, din focul prin care am trecut, au mai ramas de atunci. Iar cele de dupa, le vom descrie dupa cum le-am vazut si auzit noi insine.
Daca totusi se va fi strecurat vreo greseala de nume sau de date, rugam sa se tina seama de toate incercarile prin care am trecut, cand ni s-au pierdut toate insemnarile scrise, ramanandu-ne singura memoria, care, si ea, dupa atatea vremuri si framantari, nu-i de mirare ca ne-a slabit. Pana cand Domnul Duhul Sfant va face sa vina acel suflet inzestrat, prin care se va scrie istoria completa si vrednica a acestei Lucrari semanate si crescute de El, incercarea aceasta credem ca va tine locul unui indrumator modest, pregatind venirea aceleia. i acum sa ne intoarcem, dar, spre inceputul grauntelui de mustar. Dar, mai inainte, inca niste ganduri de neaparata trebuinta pentru mai buna intelegere.
Orice lucrare din lumea asta se desfasoara pe doua planuri: unul spiritual, iar celalalt material. Unul, nevazut, cu care incepe chemarea prin voia lui Dumnezeu, si celalalt, vazut, care incepe cu omul randuit de Dumnezeu pentru aceasta.
Asa a inceput lucrarea lui Adam, asa a lui Avraam, asa a lui Moise.
Inceputul nevazut este in cer, incoltit in gandurile minunate si iubitoare ale lui Dumnezeu, cu un scop, cu o intindere si cu o durata pe care numai Dumnezeu Care a conceput-o le cunoaste.
Iar inceputul vazut este intr-un timp si intr-o trebuinta. Incoltit in vreo constiinta. i determinat de niste stari si imprejurari, de niste datorii si de niste raspunderi care cer aceasta lucrare si o poruncesc, cu o tarie de nebiruit.
Imprejurarile creeaza datoria. Datoria creeaza nevoia. Nevoia alege Omul, si Timpul, si Felul lucrarii.
Tot ceea ce se vede insa este numai haina in care sunt imbracate aici hotararile lui Dumnezeu, luate mai dinainte in Cer, sau hotararile oamenilor luate pe pamant.
Toate intamplarile vazute sunt numai felul fericit sub care se implinesc hotararile mantuitoare ale lui Dumnezeu prin oamenii ascultatori de El.
Sau felul nefericit prin care oamenii neascultatori umbla sa zadarniceasca acele hotarari mantuitoare, impinsi de indemnul duhului satanic, potrivnic lui Dumnezeu.
In toata desfasurarea tuturor intamplarilor istoriei este deci numai infruntarea celor doua puteri: puterea Binelui care doreste si lucreaza numai spre fericirea creatiunii si creaturilor lui Dumnezeu prin Iisus Hristos Domnul,si puterea Raului care lupta impotriva acestui scop si doreste numai nefericirea lumii prin pacat.
Oamenii, buni sau rai, sunt numai uneltele vazute de care se folosesc aceste doua puteri nevazute.
Adevaratul Inceput al Evangheliei este acela de la Ioan cap. 1, vers. 1. Acest Inceput izvoraste din Iisus Cuvantul lui Dumnezeu, care era mai inainte de orice inceput. Din El si cu El, Care era in Tatal, cu Tatal si ca Tatal, au inceput toate. Cu El continua toate. i cu El vor sfarsi toate.
Acesta este adevaratul Inceput. Caci El este in Cer si din Cer. In Vesnicie si din ea. i numai dupa acel inceput, de la Ioan 1, 1, vine inceputul de la Matei 1, 1, aparand undeva in Timp, pe parcursul ingust al vietii unui popor si al unui loc. Potrivit masurii in care il putem intelege si primi noi.
Nemarginitul lua astfel forma marginitului, dupa masura cuprinderii noastre. Precum, pentru intelegerea unui copil, ii aratam desenat un cerculet cu cateva linioare si ii zicem: Iata, acesta este soarele .
Dar, o, cat de mult este de la soarele-cerculet, sub care il priveste copilasul si pana la soarele adevarat!Suntem inconjurati de taine, dar pricepem nespus de putin din tot ce ne inconjoara. Nu putem patrunde nici in cele ce le vedem decat atat de putin; si atunci cat, oare, mai avem de patruns in cele ce nu le vedem! De aceea, cel mai insemnat lucru in cercetarea tuturor lucrurilor este buna-credinta. Fara ea nu se poate nici afla, nici pastra nimic din Adevar.
Cu aceasta buna-credinta dorim sa ne apropiem de inceputul vazut al Lucrarii vazute, facute de Oastea Domnului. i cu aceasta buna-credinta dorim sa indreptam gandurile cititorului spre partea nevazuta a acestei Lucrari, ce se va desfasura paralel cu cele vazute. i prin ele.
Fiindca, numai luand seama la aceasta, vom putea desprinde adevaratul inteles al intamplarilor care s-au petrecut sub ochii nostri si pe care noi le-am trait atat de zguduitor si de real.
Toate cele ce vor urma deci sunt numai marturia facuta de cugetul curat al unuia dintre cei care, prin tainica oranduire a Voii nepatrunse a lui Dumnezeu, a ajuns de la cea mai indepartata margine a acestor lucruri, in chiar mijlocul lor.
Inca o data: nu sunt un istoric! Am mai spus-o! Nu sunt nici macar un scriitor, in intelesul pe care oamenii il dau, obisnuit, acestor notiuni. Dar in lucrarea Harului lui Dumnezeu lucrurile nu se intampla dupa felul obisnuit al celor ce se petrec pe plan lumesc. Dumnezeu a binevoit sa- i aleaga pe cei de care a vrut sa Se foloseasca in Evanghelia Sa, dupa cu totul alte criterii decat lumea. Dar, chiar omeneste vorbind, pentru a depune o marturie adevarata nu este nevoie decat de adevar Nu este nevoie decat sa iubesti adevarul si sa vrei sa-l slujesti cu un cuget curat. Sa-l cauti si sa-l marturisesti cu o minte calauzita numai de buna-credinta.
De aceste lucruri, pentru care ne rugam neincetat si pe care le dorim mai presus de orice, vom cauta sa fim calauziti, cuvant cu cuvant, in toata marturia noastra. tim ca tot ce facem si spunem este vazut si judecat de Dumnezeu, Caruia avem a-I da seama in curand, fiecare dintre noi, de tot ce am facut, de tot ce am spus, de tot ce am scris, de tot ce am gandit. De aceea, marturia noastra este adevarata, iar tu, drag suflet cititor, poti s-o crezi! i, acum, sa incepem.
Era in zilele de dupa primul mare razboi, inceput in 1914 si terminat, de peste tot, abia prin 1919. Zic, terminat, in intelesul ca au incetat tunurile si pustile, dar continuand puternic, inca multa vreme, prin urmarile grozave ale relelor pe care le-a starnit.
Cand apele adanci se tulbura, ele se linistesc foarte greu si au nevoie de timp indelungat spre a se aseza deplin. Marile razboaie rascolesc din afunduri tot ce este rau in oameni si in lume, iar rastimpul scurt dintre ele nu mai da voie sa se limpezeasca si sa se aseze bine nimic, de aceea, dupa fiecare, raul e tot mai mare. Fiecare razboi a adus un rau tot mai cumplit. Ultimul mare razboi ar putea aduce nimicirea totala a acestui pamant cu acesti oameni.
Era deci dupa primul mare, indelungat si crancen razboi. Atat peste popoarele invinse, cat si peste cele invingatoare se abatuse potopul multor rele trupesti si sufletesti.
Marile invrajbiri dintre oameni, marile tulburari si rasturnari ale ordinii si lucrurilor dinainte, marile imprastieri de oameni dintr-o parte in alta a lumii, marile despartiri din familii...
La acest adevar profetic din cuvintele Mantuitorului nostru preaiubit, gandim acum cu admiratie si recunostinta, cand, dupa cincizeci de ani[1] de la semanarea grauntelui de mustar al Oastei Domnului in gradina Bisericii Sale, noi, ca niste pasari ceresti, ne desfatam cu cantari si bucurii, in cuiburile adunarilor duhovnicesti din ramurile acestui binecuvantat copac.
Binecuvantand Numele Sfant al Domnului si Mantuitorului nostru, pentru aceasta minunata Lucrare a Lui, prin care ne-a daruit si noua bucuria si nadejdea mantuirii Sale, vrem acum, la popasul acestor cincizeci de ani, sa ne oprim putin si sa privim inapoi.
Acum, Lucrarea minunata a Oastei Domnului este un copac mare Crengile puternice i se intind pana la mari departari si mii de cuiburi mari si mici leagana si cresc multi pui duhovnicesti care canta si slavesc Numele iubit si scump al Tatalui si Domnului nostru, din ramurile ei.
Dar multe dintre aceste suflete noi si scumpe, care au ajuns sa vada lumina Soarelui-Hristos in caldura si veselia sfanta a acestei Lucrari Ceresti dupa cum am mai spus nu-i cunosc istoria si inceputul ei. Sufletele mai noi ar dori fierbinte sa stie cat mai multe despre inceputurile acestei Familii sfinte in care s-au nascut. Sa stie cat mai multe despre inaintasii lor, despre munca si lupta lor, despre incercarile si bucuriile, despre infrangerile si biruintele de pana aici.
Din dorinta de a asculta si implini aceasta mare trebuinta a celor prezenti si viitori, am inceput aceasta lucrare in care, dupa putinele noastre puteri si slaba noastra pricepere, vrem sa infatisam cu sinceritate si nepartinire, inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor, faptele, asa cum le stim si cum le-am trait.
Pe cele de dinainte de intrarea noastra in cursul lor le vom infatisa dupa cele auzite direct de la cei care le-au trait. Ori din putinele scrieri ce, din focul prin care am trecut, au mai ramas de atunci. Iar cele de dupa, le vom descrie dupa cum le-am vazut si auzit noi insine.
Daca totusi se va fi strecurat vreo greseala de nume sau de date, rugam sa se tina seama de toate incercarile prin care am trecut, cand ni s-au pierdut toate insemnarile scrise, ramanandu-ne singura memoria, care, si ea, dupa atatea vremuri si framantari, nu-i de mirare ca ne-a slabit. Pana cand Domnul Duhul Sfant va face sa vina acel suflet inzestrat, prin care se va scrie istoria completa si vrednica a acestei Lucrari semanate si crescute de El, incercarea aceasta credem ca va tine locul unui indrumator modest, pregatind venirea aceleia. i acum sa ne intoarcem, dar, spre inceputul grauntelui de mustar. Dar, mai inainte, inca niste ganduri de neaparata trebuinta pentru mai buna intelegere.
Orice lucrare din lumea asta se desfasoara pe doua planuri: unul spiritual, iar celalalt material. Unul, nevazut, cu care incepe chemarea prin voia lui Dumnezeu, si celalalt, vazut, care incepe cu omul randuit de Dumnezeu pentru aceasta.
Asa a inceput lucrarea lui Adam, asa a lui Avraam, asa a lui Moise.
Inceputul nevazut este in cer, incoltit in gandurile minunate si iubitoare ale lui Dumnezeu, cu un scop, cu o intindere si cu o durata pe care numai Dumnezeu Care a conceput-o le cunoaste.
Iar inceputul vazut este intr-un timp si intr-o trebuinta. Incoltit in vreo constiinta. i determinat de niste stari si imprejurari, de niste datorii si de niste raspunderi care cer aceasta lucrare si o poruncesc, cu o tarie de nebiruit.
Imprejurarile creeaza datoria. Datoria creeaza nevoia. Nevoia alege Omul, si Timpul, si Felul lucrarii.
Tot ceea ce se vede insa este numai haina in care sunt imbracate aici hotararile lui Dumnezeu, luate mai dinainte in Cer, sau hotararile oamenilor luate pe pamant.
Toate intamplarile vazute sunt numai felul fericit sub care se implinesc hotararile mantuitoare ale lui Dumnezeu prin oamenii ascultatori de El.
Sau felul nefericit prin care oamenii neascultatori umbla sa zadarniceasca acele hotarari mantuitoare, impinsi de indemnul duhului satanic, potrivnic lui Dumnezeu.
In toata desfasurarea tuturor intamplarilor istoriei este deci numai infruntarea celor doua puteri: puterea Binelui care doreste si lucreaza numai spre fericirea creatiunii si creaturilor lui Dumnezeu prin Iisus Hristos Domnul,si puterea Raului care lupta impotriva acestui scop si doreste numai nefericirea lumii prin pacat.
Oamenii, buni sau rai, sunt numai uneltele vazute de care se folosesc aceste doua puteri nevazute.
Adevaratul Inceput al Evangheliei este acela de la Ioan cap. 1, vers. 1. Acest Inceput izvoraste din Iisus Cuvantul lui Dumnezeu, care era mai inainte de orice inceput. Din El si cu El, Care era in Tatal, cu Tatal si ca Tatal, au inceput toate. Cu El continua toate. i cu El vor sfarsi toate.
Acesta este adevaratul Inceput. Caci El este in Cer si din Cer. In Vesnicie si din ea. i numai dupa acel inceput, de la Ioan 1, 1, vine inceputul de la Matei 1, 1, aparand undeva in Timp, pe parcursul ingust al vietii unui popor si al unui loc. Potrivit masurii in care il putem intelege si primi noi.
Nemarginitul lua astfel forma marginitului, dupa masura cuprinderii noastre. Precum, pentru intelegerea unui copil, ii aratam desenat un cerculet cu cateva linioare si ii zicem: Iata, acesta este soarele .
Dar, o, cat de mult este de la soarele-cerculet, sub care il priveste copilasul si pana la soarele adevarat!Suntem inconjurati de taine, dar pricepem nespus de putin din tot ce ne inconjoara. Nu putem patrunde nici in cele ce le vedem decat atat de putin; si atunci cat, oare, mai avem de patruns in cele ce nu le vedem! De aceea, cel mai insemnat lucru in cercetarea tuturor lucrurilor este buna-credinta. Fara ea nu se poate nici afla, nici pastra nimic din Adevar.
Cu aceasta buna-credinta dorim sa ne apropiem de inceputul vazut al Lucrarii vazute, facute de Oastea Domnului. i cu aceasta buna-credinta dorim sa indreptam gandurile cititorului spre partea nevazuta a acestei Lucrari, ce se va desfasura paralel cu cele vazute. i prin ele.
Fiindca, numai luand seama la aceasta, vom putea desprinde adevaratul inteles al intamplarilor care s-au petrecut sub ochii nostri si pe care noi le-am trait atat de zguduitor si de real.
Toate cele ce vor urma deci sunt numai marturia facuta de cugetul curat al unuia dintre cei care, prin tainica oranduire a Voii nepatrunse a lui Dumnezeu, a ajuns de la cea mai indepartata margine a acestor lucruri, in chiar mijlocul lor.
Inca o data: nu sunt un istoric! Am mai spus-o! Nu sunt nici macar un scriitor, in intelesul pe care oamenii il dau, obisnuit, acestor notiuni. Dar in lucrarea Harului lui Dumnezeu lucrurile nu se intampla dupa felul obisnuit al celor ce se petrec pe plan lumesc. Dumnezeu a binevoit sa- i aleaga pe cei de care a vrut sa Se foloseasca in Evanghelia Sa, dupa cu totul alte criterii decat lumea. Dar, chiar omeneste vorbind, pentru a depune o marturie adevarata nu este nevoie decat de adevar Nu este nevoie decat sa iubesti adevarul si sa vrei sa-l slujesti cu un cuget curat. Sa-l cauti si sa-l marturisesti cu o minte calauzita numai de buna-credinta.
De aceste lucruri, pentru care ne rugam neincetat si pe care le dorim mai presus de orice, vom cauta sa fim calauziti, cuvant cu cuvant, in toata marturia noastra. tim ca tot ce facem si spunem este vazut si judecat de Dumnezeu, Caruia avem a-I da seama in curand, fiecare dintre noi, de tot ce am facut, de tot ce am spus, de tot ce am scris, de tot ce am gandit. De aceea, marturia noastra este adevarata, iar tu, drag suflet cititor, poti s-o crezi! i, acum, sa incepem.
Era in zilele de dupa primul mare razboi, inceput in 1914 si terminat, de peste tot, abia prin 1919. Zic, terminat, in intelesul ca au incetat tunurile si pustile, dar continuand puternic, inca multa vreme, prin urmarile grozave ale relelor pe care le-a starnit.
Cand apele adanci se tulbura, ele se linistesc foarte greu si au nevoie de timp indelungat spre a se aseza deplin. Marile razboaie rascolesc din afunduri tot ce este rau in oameni si in lume, iar rastimpul scurt dintre ele nu mai da voie sa se limpezeasca si sa se aseze bine nimic, de aceea, dupa fiecare, raul e tot mai mare. Fiecare razboi a adus un rau tot mai cumplit. Ultimul mare razboi ar putea aduce nimicirea totala a acestui pamant cu acesti oameni.
Era deci dupa primul mare, indelungat si crancen razboi. Atat peste popoarele invinse, cat si peste cele invingatoare se abatuse potopul multor rele trupesti si sufletesti.
Marile invrajbiri dintre oameni, marile tulburari si rasturnari ale ordinii si lucrurilor dinainte, marile imprastieri de oameni dintr-o parte in alta a lumii, marile despartiri din familii...
