Sf Ioan Maximovici – Ravna fara cunostinta (1)
Stricarea de catre latini, prin nou inchipuita dogma a Imaculatei Conceptii a adevaratei cinstiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria Cand aceia care au incercat sa prihaneasca viata neprihanita a Preacuratei Fecioare au fost facuti de ocara in acelasi chip cu aceia care ii tagaduisera pururea-fecioria, cu aceia care ii lepadasera cinstea ei []Stricarea de catre latini, prin nou inchipuita dogma a Imaculatei Conceptii a adevaratei cinstiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei MariaCand aceia care au incercat sa prihaneasca viata neprihanita a Preacuratei Fecioare au fost facuti de ocara in acelasi chip cu aceia care ii tagaduisera pururea-fecioria, cu aceia care ii lepadasera cinstea ei de Maica a lui Dumnezeu si cu aceia care i-au defaimat icoanele, atunci cand slava Maicii lui Dumnezeu lumina intreaga faptura, a aparut o invatatura care parea ca o proslaveste pe Pururea Fecioara Maria, dar care cu adevarat ii tagaduia toate virtutile.
Aceasta invatatura numita a Imaculatei Conceptii a Fecioarei Maria, a fost primita de catre urmatorii tronului papal al Romei. in ea se spune ca Preabinecuvantata Fecioara Maria din chiar primul moment al conceperii sale, printr-o gratie speciala a Atotputernicului Dumnezeu si printr-un privilegiu special pentru viitoarele merite ale lui Iisus Cristos, Salvatorul neamului omenesc a fost pastrata scutita de toata necuratia pacatului originar (Bula Papala a Papei Pius al IX-lea, referitoare la noua dogma). Cu alte cuvinte, Maica Domnului a fost ferita de pacatul stramosesc de la chiar zamislirea sa prin harul lui Dumnezeu, ajungand astfel intr-o stare in care ii era cu neputinta de a mai avea pacate personale.
Crestinii nu au mai auzit de aceste lucruri inainte de secolul al IX-lea, cand abatele de Cordoba, Paschasius Radbertus a adus in discutie pentru prima data faptul ca Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a fost zamislita fara pacatul stramosesc. Incepand cu secolul al XII-lea, aceasta idee a prins radacini si a inceput sa se raspandeasca tot mai mult intre clerul si multimea credinciosilor bisericii din Apus care cazusera deja din sanul Bisericii Sobornicesti, pierzand prin aceasta darul Duhului Sfant.
Orisicum, aceasta nu inseamna ca toti credinciosii bisericii Romane s-au invoit cu aceasta noua invatatura. Au fost deosebiri de pareri chiar si printre cei mai vestiti teologi ai Occidentului, considerati stalpii bisericii Latine. Toma d Aquino si Bemard de Clairvaux tagaduiau aceasta dogma intr-un mod hotarat, in timp ce Duns Scot o apara. De la invatatori, aceasta dezbinare si neintelegere a fost preluata de invataceii lor. Calugarii dominicani, urmandu-1 pe invatatorul lor Toma d Aquino predicau impotriva Imaculatei Conceptii, in timp ce urmatorii lui Duns Scot, franciscanii se straduiau sa o raspandeasca pretutindenea. Lupta intre aceste doua curente a continuat timp de mai multe secole, atat intr-una, cat si in cealalta dintre tabere gasindu-se persoane considerate intre catolici ca fiind autoritati puternice ale bisericii.
Nu se gasea, de asemenea nici un sprijin in limpezirea acestei poticniri nici prin vedeniile pe care multi oameni marturisisera ca le-au fost trimise de sus. O anume Bridget, calugarita suedeza din secolul al XIV-lea, vestita in timpurile ei in biserica Romei povestea in scrierile sale despre aparitiile Maicii Domnului care a instiintat-o nemijlocit ca a fost zamislita imaculat , lipsita de pacatul stramosesc. Dar o alta nevoitoare, contemporana ei, mai bine cunoscuta Caterina de Siena spunea ca in zamislirea sa, Maica Domnului a participat la pacatul stramosesc, incredintare pe care Caterina o capatase in urma unei descoperiri venita de la insusi Hristos.
Asadar, pentru mult timp credinciosii bisericii Romane nu au putut nici pe baza tratatelor teologice, nici pe cea a descoperirilor miraculoase care se contraziceau una pe alta, sa-si dea seama de ce parte se gaseste adevarul. Papii Romei pana la Sixtus al IV-lea (sfarsitul secolului al XV-lea) au ramas inafara acestei dezbinari si numai acest papa in 1475 a ingaduit o slujba in care invatatura Imaculatei Conceptii era aratata in chip lamurit, pentru ca la cativa ani dupa aceasta sa se opuna osandirii unora care credeau in Imaculata Conceptie. Dar, chiar si Sixtus al IV-lea nu era inca hotarat sa marturiseasca aceasta invatatura ca invatatura neclintita a Bisericii; ba mai mult, pe de-o parte s-a opus osandirii celor ce credeau in Imaculata Conceptie, iar pe de alta parte nu i-a osandit nici pe cei care nu credeau in acest fel.
Intre timp, dogma Imaculatei Conceptii isi gasea noi si noi partasi intre cei ce erau in biserica Latina, iar pricina era ca le parea acelora ca sunt mai evlaviosi si mai bineplacuti Maicii Domnului, daruindu-i acesteia o cinstire cat mai mare cu putinta. Stradania oamenilor de a o preaslavi ca Mijlocitoare Cereasca pe de-o parte, pe de alta parte caderea teologilor occidentali in speculatii abstracte care duceau doar la un adevar parelnic (scolasticismul) si, in cele din urma sprijinul oferit acestei invataturi de papii romani de dupa Sixtus al IV-lea, toate acestea au dus la aceea ca ideile privitoare la Imaculata Conceptie, idei exprimate pentru prima oara de Paschasius Radbertus in secolul al IX-lea devenisera incredintare desavarsita a bisericii Latine in secolul al XDC-lea. Ramanea doar proclamarea acestora ca fiind invatatura bisericii, ceea ce a si rost tacut de catre Papa Pius al IX-lea in timpul unei ceremonii solemne din 8 decembrie 1854, cand a afirmat ca Imaculata Conceptie a Preasfintei Fecioare este o dogma a bisericii Romane.
In acest fel biserica Romei a mai adaugat o abatere de la invatatura dreapta pe care si ea la randu-i o marturisise inainte de a se rupe de Biserica Soborniceasca si Apostoleasca, a carei credinta a fost pastrata pana acum, nestirbita si neschimbata, de catre Biserica Ortodoxa. Proclamarea noii dogme a multumit marea multime a credinciosilor catolici care, in simplitatea lor au crezut ca aceasta va sluji la o mai mare cinstire adusa Maicii lui Dumnezeu, facandu-i prin aceasta marturisire un nepretuit dar. A satisfacut de asemenea si slava desarta a teologilor occidentali care au scornit si au aparat aceasta invatatura. Dar inainte de toate, proclamarea acestei noi dogme a fost aducatoare de foloase tronului papal insusi de vreme ce, proclamand prin autoritatea sa o dogma noua a bisericii, chiar daca a ascultat de parerile episcopilor bisericii Catolice papa si-a insusit in mod deschis prin acest simplu act dreptul de a schimba invatatura bisericii Romane, si de a-si aseza propriul sau glas deasupra marturiei Sfintelor Scripturi si a Sfintei Traditii. O deductie fireasca a acestor lucruri este faptul ca papii Romei au fost infailibili in ceea ce priveste credinta, dupa cum acest...
Aceasta invatatura numita a Imaculatei Conceptii a Fecioarei Maria, a fost primita de catre urmatorii tronului papal al Romei. in ea se spune ca Preabinecuvantata Fecioara Maria din chiar primul moment al conceperii sale, printr-o gratie speciala a Atotputernicului Dumnezeu si printr-un privilegiu special pentru viitoarele merite ale lui Iisus Cristos, Salvatorul neamului omenesc a fost pastrata scutita de toata necuratia pacatului originar (Bula Papala a Papei Pius al IX-lea, referitoare la noua dogma). Cu alte cuvinte, Maica Domnului a fost ferita de pacatul stramosesc de la chiar zamislirea sa prin harul lui Dumnezeu, ajungand astfel intr-o stare in care ii era cu neputinta de a mai avea pacate personale.
Crestinii nu au mai auzit de aceste lucruri inainte de secolul al IX-lea, cand abatele de Cordoba, Paschasius Radbertus a adus in discutie pentru prima data faptul ca Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a fost zamislita fara pacatul stramosesc. Incepand cu secolul al XII-lea, aceasta idee a prins radacini si a inceput sa se raspandeasca tot mai mult intre clerul si multimea credinciosilor bisericii din Apus care cazusera deja din sanul Bisericii Sobornicesti, pierzand prin aceasta darul Duhului Sfant.
Orisicum, aceasta nu inseamna ca toti credinciosii bisericii Romane s-au invoit cu aceasta noua invatatura. Au fost deosebiri de pareri chiar si printre cei mai vestiti teologi ai Occidentului, considerati stalpii bisericii Latine. Toma d Aquino si Bemard de Clairvaux tagaduiau aceasta dogma intr-un mod hotarat, in timp ce Duns Scot o apara. De la invatatori, aceasta dezbinare si neintelegere a fost preluata de invataceii lor. Calugarii dominicani, urmandu-1 pe invatatorul lor Toma d Aquino predicau impotriva Imaculatei Conceptii, in timp ce urmatorii lui Duns Scot, franciscanii se straduiau sa o raspandeasca pretutindenea. Lupta intre aceste doua curente a continuat timp de mai multe secole, atat intr-una, cat si in cealalta dintre tabere gasindu-se persoane considerate intre catolici ca fiind autoritati puternice ale bisericii.
Nu se gasea, de asemenea nici un sprijin in limpezirea acestei poticniri nici prin vedeniile pe care multi oameni marturisisera ca le-au fost trimise de sus. O anume Bridget, calugarita suedeza din secolul al XIV-lea, vestita in timpurile ei in biserica Romei povestea in scrierile sale despre aparitiile Maicii Domnului care a instiintat-o nemijlocit ca a fost zamislita imaculat , lipsita de pacatul stramosesc. Dar o alta nevoitoare, contemporana ei, mai bine cunoscuta Caterina de Siena spunea ca in zamislirea sa, Maica Domnului a participat la pacatul stramosesc, incredintare pe care Caterina o capatase in urma unei descoperiri venita de la insusi Hristos.
Asadar, pentru mult timp credinciosii bisericii Romane nu au putut nici pe baza tratatelor teologice, nici pe cea a descoperirilor miraculoase care se contraziceau una pe alta, sa-si dea seama de ce parte se gaseste adevarul. Papii Romei pana la Sixtus al IV-lea (sfarsitul secolului al XV-lea) au ramas inafara acestei dezbinari si numai acest papa in 1475 a ingaduit o slujba in care invatatura Imaculatei Conceptii era aratata in chip lamurit, pentru ca la cativa ani dupa aceasta sa se opuna osandirii unora care credeau in Imaculata Conceptie. Dar, chiar si Sixtus al IV-lea nu era inca hotarat sa marturiseasca aceasta invatatura ca invatatura neclintita a Bisericii; ba mai mult, pe de-o parte s-a opus osandirii celor ce credeau in Imaculata Conceptie, iar pe de alta parte nu i-a osandit nici pe cei care nu credeau in acest fel.
Intre timp, dogma Imaculatei Conceptii isi gasea noi si noi partasi intre cei ce erau in biserica Latina, iar pricina era ca le parea acelora ca sunt mai evlaviosi si mai bineplacuti Maicii Domnului, daruindu-i acesteia o cinstire cat mai mare cu putinta. Stradania oamenilor de a o preaslavi ca Mijlocitoare Cereasca pe de-o parte, pe de alta parte caderea teologilor occidentali in speculatii abstracte care duceau doar la un adevar parelnic (scolasticismul) si, in cele din urma sprijinul oferit acestei invataturi de papii romani de dupa Sixtus al IV-lea, toate acestea au dus la aceea ca ideile privitoare la Imaculata Conceptie, idei exprimate pentru prima oara de Paschasius Radbertus in secolul al IX-lea devenisera incredintare desavarsita a bisericii Latine in secolul al XDC-lea. Ramanea doar proclamarea acestora ca fiind invatatura bisericii, ceea ce a si rost tacut de catre Papa Pius al IX-lea in timpul unei ceremonii solemne din 8 decembrie 1854, cand a afirmat ca Imaculata Conceptie a Preasfintei Fecioare este o dogma a bisericii Romane.
In acest fel biserica Romei a mai adaugat o abatere de la invatatura dreapta pe care si ea la randu-i o marturisise inainte de a se rupe de Biserica Soborniceasca si Apostoleasca, a carei credinta a fost pastrata pana acum, nestirbita si neschimbata, de catre Biserica Ortodoxa. Proclamarea noii dogme a multumit marea multime a credinciosilor catolici care, in simplitatea lor au crezut ca aceasta va sluji la o mai mare cinstire adusa Maicii lui Dumnezeu, facandu-i prin aceasta marturisire un nepretuit dar. A satisfacut de asemenea si slava desarta a teologilor occidentali care au scornit si au aparat aceasta invatatura. Dar inainte de toate, proclamarea acestei noi dogme a fost aducatoare de foloase tronului papal insusi de vreme ce, proclamand prin autoritatea sa o dogma noua a bisericii, chiar daca a ascultat de parerile episcopilor bisericii Catolice papa si-a insusit in mod deschis prin acest simplu act dreptul de a schimba invatatura bisericii Romane, si de a-si aseza propriul sau glas deasupra marturiei Sfintelor Scripturi si a Sfintei Traditii. O deductie fireasca a acestor lucruri este faptul ca papii Romei au fost infailibili in ceea ce priveste credinta, dupa cum acest...
