Izbăvirea de plictiseală şi de griji
Viata celui credincios. Viata normala a unui crestin adevarat este: I. Straduinta de a trai zi si noapte in prezenta lui Dumnezeu. II. Umblarea continua in calauzirea Duhului Sfant si III. Increderea in puterea pe care zilnic, el o ia de la Dumnezeu. Conditiile principale pentru trairea unei vieti dupa voia lui Dumnezeu, sunt: []Viata celui credincios. Viata normala a unui crestin adevarat este:I. Straduinta de a trai zi si noapte in prezenta lui Dumnezeu.
II. Umblarea continua in calauzirea Duhului Sfant siIII. Increderea in puterea pe care zilnic, el o ia de la Dumnezeu.
Conditiile principale pentru trairea unei vieti dupa voia lui Dumnezeu, sunt:O dragoste desavarsita fata de totiO cinste desavarsita fata de toti.
O curatie desavarsita fata de toti siO bunatate desavarsita fata de toti.
Fiti copii Nu fiti copii . Fratilor, nu fiti copii la minte; ci, la rautate, fiti copii mici (I Cor 14, 20).
Din Evanghelia dupa Matei 25, 1-14 vedem ca este neaparata nevoie ca cei ce vor sa urmeze Domnului sa aiba duhul copilului; dar, in versetul amintit la inceput, suntem pusi in garda ca nu cumva sa ramanem cu o minte copilareasca. Trebuie sa cautam sa avem inima unui copil, dar mintea unui om mare; trebuie sa invatam sa pastram smerenia si docilitatea adica insusirea de a fi usor condusi a copiilor, dar sa lepadam lipsa lor de maturitate (de intelepciune) si nestatornicia lor.
I. Sa ne ocupam cu nevoia neaparata a unui duh asemenea copiilor. Dupa Matei 18, 1-3, vedem ca oamenii mari trebuie sa devina ca niste copilasi inainte de a putea fi cu adevarat intorsi la Dumnezeu, adica pocaiti (a se compara Matei 18, 3 cu Luca 18, 17).
Smerenia si docilitatea sunt doua din cele mai minunate trasaturi ale copilariei, si pe aceste insusiri, asa de repede pierdute, credinciosul trebuie sa le redobandeasca (a se vedea: Ps 131, 1-2; Is 28, 9; Mt 11, 25; I. Cor 3, 18; 8, 2; Iac 1, 21). Bine a zis Fericitul Augustin: Imparatia este mareata, dar drumul ce duce la ea este situat jos; iar un alt credincios scriitor spune: Tronurile lui Dumnezeu le atingi coborandu-te! Aceasta paruta contrazicere o vedem mereu in natura, caci copacul cel mai inalt are radacinile cele mai adanci; roadele cele mai coapte atarna mai jos pe craca si spicul de grau cel mai plin se indoaie mai mult.
Strans legate de smerenia si docilitatea copilului, se gasesc simplitatea si sinceritatea lui si insusirile acestea. Daca au fost pierdute, credinciosul trebuie sa le dobandeasca din nou (vezi Rom 16, 19; I Ptr 2, 1-2). Tot astfel si cu izbavirea de plictiseala si de griji. Aceste lucruri nu se vad la copii. Nu trebuie sa se vada nici la copilul lui Dumnezeu.,II. Dar, pe de alta parte, sa vedem acum si nevoia de a alunga aratarile unei mentalitati copilaresti.
Copilaria este un timp de necoacere a mintii si a caracterului. Credinciosii trebuie sa caute sa se lepede cat mai curand de aceste lucruri (vezi I Cor 3, 1-2; 13, 11-12; 14, 20 si Evr 5, 12; 6, 2). Sunt in adunarile noastre, prea multi prunci duhovnicesti, care au nevoie sa fie hraniti cu lingurita, in loc ca ei insisi sa hraneasca pe altii si care niciodata nu par sa faca vreo inaintare duhovniceasca.
O alta latura slaba a copilariei este nestatornicia si impartirea mintii, dorinta nesfarsita dupa schimbare si dupa noutate. In privinta aceasta, multi oameni mari sunt foarte copilarosi (vezi Mt 11, 16-19; Fapte 17, 21).
Lucrul acesta se adevereste mai ales in zilele noastre, caci traim cu siguranta vremurile prezise in II Timotei 4, 3-4, cand multi isi dau invatatori dupa poftele lor si isi intorc urechea de la adevar. Basmele mestesugit alcatuite si ereziile nimicitoare, ca Teozofia, tiinta Crestina, Milenisimul si Spiritismul, nu sunt insa decat reinvierea unor rataciri ce existau in timpul Apostolilor, asa cum a spus omul cel mai intelept ce a trait vreodata: Nu este nimic nou sub soare (vezi Eccl 1, 9-10; Fapte 20, 29-30; I. Cor 11, 19; II Cor 11, 13-15; Col 2, 8; I Tim 4, 1; 6, 20; II Tim 2, 16-18; II Ptr 2, 1-2; I In 2, 18; 4, 1; II In 7 si Iuda 4).
Ceea ce scrie in Efeseni 4, 14 si Evrei 13, 9 are de scop sa ne instiinteze tocmai impotriva acestui duh copilaros, nestatornic si schimbacios; aceeasi pilda este intrebuintata si in Iacov 1, 6; II Petru 2, 17 si Iuda 12.
Biserica de la inceput avea drept simbol al credintei, bine potrivit, o ancora. Dar, pentru crestinismul de astazi, un cocos miscator (din aceia ce se aseaza pe varful unor biserici si cari se misca in bataia vantului), vai, este un simbol mult mai potrivit.
Datoria noastra lamurita este, in aceste vremuri primejdioase, sa tinem cu tarie adevarul pentru noi insine si sa-l infatisam si altora (vezi Filip 1, 27; 2, 15-16; I Tes 5, 21; II Tes 2, 15; II Tim 1, 13; 3, 14; Tit 1, 9; Iuda 3 si Apoc 2, 25 si 3, 3).
Un indemn staruitor. Hotarati-va, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-o rupeti cu orice pacat cunoscut, oricat de mic ar fi el.
Va rog pe fiecare in parte, cititori ai acestor randuri, cercetati-va cu ingrijire! i daca gasiti o inclinare, un obicei despre care stiti ca este ceva rau in ochii lui Dumnezeu, atunci nu intarziati nici o clipa si hotarati-va indata sa indepartati raul!Nimic nu intuneca ochiul sufletului mai mult si nimic nu ucide cugetul mai sigur ca un pacat caruia, cu stiinta, i se face loc in inima. O spartura mica face ca un vapor mare sa se scufunde si o scanteie mica aprinde un foc mare; tot asa, un pacat incuviintat, aduce nimicirea unui suflet nemuritor.
Ascultati ce va spun si nu crutati niciodata un pacat mic! Israel avea porunca sa ucida pe toti canaanitii, mici sau mari. Faceti si voi tot asa. Sa nu va fie mila de nici un pacat, oricat de mic ar fi. Foarte bine se spune in Cantarea Cantarilor: Prindeti-ne vulpile, vulpile cele mici, cari strica viile, caci viile noastre sunt in floare (2, 15).
Fiti incredintati ca nici un om nelegiuit n-avea de gand sa ajunga nelegiuit. Incepe prin a-si ingadui o mica abatere. Aceasta mica abatere il duce la abateri mai mari si tot mai mari si in felul acesta ajunge ceea ce este astazi. Hazael, cand a auzit de la Elisei despre faptele groaznice pe care le va savarsi candva, a spus mirat: Dar ce, este robul tau cainele acesta ca sa faca lucruri asa de mari? (II Imp 8, 13). El a tolerat pacatele in adancul inimii sale si, la sfarsit, a savarsit toate faptele rusinoase pe care i le proorocise omul lui Dumnezeu.
Scumpii mei, impotriviti-va pacatului la inceputul atacului! Pacatul va poate parea mic si neinsemnat, dar aduceti-va aminte de ceea ce va spun acum: Impotriviti-va, nu incheiati nici o legatura cu pacatul, nu lasati pacatul sa locuiasca in inimile voastre nestingherit si linistit. Mama nenorocirii nu este mai mare decat aripa unui tantar, spune un proverb vechi. Nimic nu este mai delicat decat varful unui ac, dar dupa ce si-a facut loc, trage tot firul dupa el. Ganditi-va la cuvintele Apostolului: Putin aluat, dospeste toata plamadeala (I Cor 5, 6). Fii cu luare aminte cand este vorba de adevar si sinceritate. Sa aveti un cuget curat si cand este vorba de ace cu gamalie (Lc 16, 10). Orice ar spune lumea, nu exista pacate mici! Toate cladirile mari sunt alcatuite din caramizi mici; cea dintai caramida este tot atat de insemnata ca oricare alta. Toate obiceiurile se alcatuiesc dintr-o multime de fapte mici si cea mai mica fapta are urmarile cele mai mari. Intr-o fabula se spune ca securea a rugat pe arbore sa-i dea o bucatica de lemn pentru un maner si, apoi, n-are sa-l mai necajeasca niciodata.
A capatat lemnul, dar a taiat totii arborii. Diavolul nu ravneste altceva, decat pana intepenita a unui pacat mic inradacinata in inima ta. Daca izbuteste, esti in totul al lui.
Sunt doua cai pentru a cobori din turla unei biserici. Una este sa sari jos de sus si alta este sa cobori treptele scarii. i-ntr-un fel si-n altul ajungi jos. Tot astfel, sunt si doua feluri pentru a ajunge in iad: se merge sau cu ochii deschisi putine persoane fac asa sau se ajunge pe treptele micilor pacate si eu ma tem ca aceasta este calea cea mai obisnuita. Incepi cu putine pacate mici si in curand vei dori si vei face pacate mai mari. Cine s-a multumit vreodata cu un singur pacat? i an de an tu vei ajunge tot mai rau. Intai, pacatul ingrozeste; apoi ajunge placut, usor, desfatator; apoi se repeta, ajunge obisnuinta, nedezlipit; omul nu este gata pentru pocainta, omul este impietrit; apoi omul se hotaraste sa nu se mai pocaiasca; apoi el este blestemat. Scumpul meu, daca nu vrei sa ajungi aici, adu-ti aminte de ce ti-am spus si hotaraste-te indata s-o rupi cu orice pacat cunoscut.
Privegheati si va rugati. Un mare adevar de intelepciune militara zice: Cauta sa-ti cunosti din timp vrajmasul. Generalul care s-ar prinde intr-o lupta, fara sa se straduiasca din toate...
II. Umblarea continua in calauzirea Duhului Sfant siIII. Increderea in puterea pe care zilnic, el o ia de la Dumnezeu.
Conditiile principale pentru trairea unei vieti dupa voia lui Dumnezeu, sunt:O dragoste desavarsita fata de totiO cinste desavarsita fata de toti.
O curatie desavarsita fata de toti siO bunatate desavarsita fata de toti.
Fiti copii Nu fiti copii . Fratilor, nu fiti copii la minte; ci, la rautate, fiti copii mici (I Cor 14, 20).
Din Evanghelia dupa Matei 25, 1-14 vedem ca este neaparata nevoie ca cei ce vor sa urmeze Domnului sa aiba duhul copilului; dar, in versetul amintit la inceput, suntem pusi in garda ca nu cumva sa ramanem cu o minte copilareasca. Trebuie sa cautam sa avem inima unui copil, dar mintea unui om mare; trebuie sa invatam sa pastram smerenia si docilitatea adica insusirea de a fi usor condusi a copiilor, dar sa lepadam lipsa lor de maturitate (de intelepciune) si nestatornicia lor.
I. Sa ne ocupam cu nevoia neaparata a unui duh asemenea copiilor. Dupa Matei 18, 1-3, vedem ca oamenii mari trebuie sa devina ca niste copilasi inainte de a putea fi cu adevarat intorsi la Dumnezeu, adica pocaiti (a se compara Matei 18, 3 cu Luca 18, 17).
Smerenia si docilitatea sunt doua din cele mai minunate trasaturi ale copilariei, si pe aceste insusiri, asa de repede pierdute, credinciosul trebuie sa le redobandeasca (a se vedea: Ps 131, 1-2; Is 28, 9; Mt 11, 25; I. Cor 3, 18; 8, 2; Iac 1, 21). Bine a zis Fericitul Augustin: Imparatia este mareata, dar drumul ce duce la ea este situat jos; iar un alt credincios scriitor spune: Tronurile lui Dumnezeu le atingi coborandu-te! Aceasta paruta contrazicere o vedem mereu in natura, caci copacul cel mai inalt are radacinile cele mai adanci; roadele cele mai coapte atarna mai jos pe craca si spicul de grau cel mai plin se indoaie mai mult.
Strans legate de smerenia si docilitatea copilului, se gasesc simplitatea si sinceritatea lui si insusirile acestea. Daca au fost pierdute, credinciosul trebuie sa le dobandeasca din nou (vezi Rom 16, 19; I Ptr 2, 1-2). Tot astfel si cu izbavirea de plictiseala si de griji. Aceste lucruri nu se vad la copii. Nu trebuie sa se vada nici la copilul lui Dumnezeu.,II. Dar, pe de alta parte, sa vedem acum si nevoia de a alunga aratarile unei mentalitati copilaresti.
Copilaria este un timp de necoacere a mintii si a caracterului. Credinciosii trebuie sa caute sa se lepede cat mai curand de aceste lucruri (vezi I Cor 3, 1-2; 13, 11-12; 14, 20 si Evr 5, 12; 6, 2). Sunt in adunarile noastre, prea multi prunci duhovnicesti, care au nevoie sa fie hraniti cu lingurita, in loc ca ei insisi sa hraneasca pe altii si care niciodata nu par sa faca vreo inaintare duhovniceasca.
O alta latura slaba a copilariei este nestatornicia si impartirea mintii, dorinta nesfarsita dupa schimbare si dupa noutate. In privinta aceasta, multi oameni mari sunt foarte copilarosi (vezi Mt 11, 16-19; Fapte 17, 21).
Lucrul acesta se adevereste mai ales in zilele noastre, caci traim cu siguranta vremurile prezise in II Timotei 4, 3-4, cand multi isi dau invatatori dupa poftele lor si isi intorc urechea de la adevar. Basmele mestesugit alcatuite si ereziile nimicitoare, ca Teozofia, tiinta Crestina, Milenisimul si Spiritismul, nu sunt insa decat reinvierea unor rataciri ce existau in timpul Apostolilor, asa cum a spus omul cel mai intelept ce a trait vreodata: Nu este nimic nou sub soare (vezi Eccl 1, 9-10; Fapte 20, 29-30; I. Cor 11, 19; II Cor 11, 13-15; Col 2, 8; I Tim 4, 1; 6, 20; II Tim 2, 16-18; II Ptr 2, 1-2; I In 2, 18; 4, 1; II In 7 si Iuda 4).
Ceea ce scrie in Efeseni 4, 14 si Evrei 13, 9 are de scop sa ne instiinteze tocmai impotriva acestui duh copilaros, nestatornic si schimbacios; aceeasi pilda este intrebuintata si in Iacov 1, 6; II Petru 2, 17 si Iuda 12.
Biserica de la inceput avea drept simbol al credintei, bine potrivit, o ancora. Dar, pentru crestinismul de astazi, un cocos miscator (din aceia ce se aseaza pe varful unor biserici si cari se misca in bataia vantului), vai, este un simbol mult mai potrivit.
Datoria noastra lamurita este, in aceste vremuri primejdioase, sa tinem cu tarie adevarul pentru noi insine si sa-l infatisam si altora (vezi Filip 1, 27; 2, 15-16; I Tes 5, 21; II Tes 2, 15; II Tim 1, 13; 3, 14; Tit 1, 9; Iuda 3 si Apoc 2, 25 si 3, 3).
Un indemn staruitor. Hotarati-va, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-o rupeti cu orice pacat cunoscut, oricat de mic ar fi el.
Va rog pe fiecare in parte, cititori ai acestor randuri, cercetati-va cu ingrijire! i daca gasiti o inclinare, un obicei despre care stiti ca este ceva rau in ochii lui Dumnezeu, atunci nu intarziati nici o clipa si hotarati-va indata sa indepartati raul!Nimic nu intuneca ochiul sufletului mai mult si nimic nu ucide cugetul mai sigur ca un pacat caruia, cu stiinta, i se face loc in inima. O spartura mica face ca un vapor mare sa se scufunde si o scanteie mica aprinde un foc mare; tot asa, un pacat incuviintat, aduce nimicirea unui suflet nemuritor.
Ascultati ce va spun si nu crutati niciodata un pacat mic! Israel avea porunca sa ucida pe toti canaanitii, mici sau mari. Faceti si voi tot asa. Sa nu va fie mila de nici un pacat, oricat de mic ar fi. Foarte bine se spune in Cantarea Cantarilor: Prindeti-ne vulpile, vulpile cele mici, cari strica viile, caci viile noastre sunt in floare (2, 15).
Fiti incredintati ca nici un om nelegiuit n-avea de gand sa ajunga nelegiuit. Incepe prin a-si ingadui o mica abatere. Aceasta mica abatere il duce la abateri mai mari si tot mai mari si in felul acesta ajunge ceea ce este astazi. Hazael, cand a auzit de la Elisei despre faptele groaznice pe care le va savarsi candva, a spus mirat: Dar ce, este robul tau cainele acesta ca sa faca lucruri asa de mari? (II Imp 8, 13). El a tolerat pacatele in adancul inimii sale si, la sfarsit, a savarsit toate faptele rusinoase pe care i le proorocise omul lui Dumnezeu.
Scumpii mei, impotriviti-va pacatului la inceputul atacului! Pacatul va poate parea mic si neinsemnat, dar aduceti-va aminte de ceea ce va spun acum: Impotriviti-va, nu incheiati nici o legatura cu pacatul, nu lasati pacatul sa locuiasca in inimile voastre nestingherit si linistit. Mama nenorocirii nu este mai mare decat aripa unui tantar, spune un proverb vechi. Nimic nu este mai delicat decat varful unui ac, dar dupa ce si-a facut loc, trage tot firul dupa el. Ganditi-va la cuvintele Apostolului: Putin aluat, dospeste toata plamadeala (I Cor 5, 6). Fii cu luare aminte cand este vorba de adevar si sinceritate. Sa aveti un cuget curat si cand este vorba de ace cu gamalie (Lc 16, 10). Orice ar spune lumea, nu exista pacate mici! Toate cladirile mari sunt alcatuite din caramizi mici; cea dintai caramida este tot atat de insemnata ca oricare alta. Toate obiceiurile se alcatuiesc dintr-o multime de fapte mici si cea mai mica fapta are urmarile cele mai mari. Intr-o fabula se spune ca securea a rugat pe arbore sa-i dea o bucatica de lemn pentru un maner si, apoi, n-are sa-l mai necajeasca niciodata.
A capatat lemnul, dar a taiat totii arborii. Diavolul nu ravneste altceva, decat pana intepenita a unui pacat mic inradacinata in inima ta. Daca izbuteste, esti in totul al lui.
Sunt doua cai pentru a cobori din turla unei biserici. Una este sa sari jos de sus si alta este sa cobori treptele scarii. i-ntr-un fel si-n altul ajungi jos. Tot astfel, sunt si doua feluri pentru a ajunge in iad: se merge sau cu ochii deschisi putine persoane fac asa sau se ajunge pe treptele micilor pacate si eu ma tem ca aceasta este calea cea mai obisnuita. Incepi cu putine pacate mici si in curand vei dori si vei face pacate mai mari. Cine s-a multumit vreodata cu un singur pacat? i an de an tu vei ajunge tot mai rau. Intai, pacatul ingrozeste; apoi ajunge placut, usor, desfatator; apoi se repeta, ajunge obisnuinta, nedezlipit; omul nu este gata pentru pocainta, omul este impietrit; apoi omul se hotaraste sa nu se mai pocaiasca; apoi el este blestemat. Scumpul meu, daca nu vrei sa ajungi aici, adu-ti aminte de ce ti-am spus si hotaraste-te indata s-o rupi cu orice pacat cunoscut.
Privegheati si va rugati. Un mare adevar de intelepciune militara zice: Cauta sa-ti cunosti din timp vrajmasul. Generalul care s-ar prinde intr-o lupta, fara sa se straduiasca din toate...
