Pr. Nicolae Steinhardt: Predică la Duminica a V-a după Rusalii
Fie ca a fost vorba de tinutul Gadarenilor ori al Gherghesenilor, de unul ori doi demonizati, textul evanghelic al zilei apare in trei variante(la Matei 8, 28-34; Marcu 5, 1-19; Luca 8, 26-39) evoca, socotesc, cinci idei fundamentale. Prima: Sufletul unui om face mai mult decat o turma de porci, fie ea de doua mii []Fie ca a fost vorba de tinutul Gadarenilor ori al Gherghesenilor, de unul ori doi demonizati, textul evanghelic al zilei apare in trei variante(la Matei 8, 28-34; Marcu 5, 1-19; Luca 8, 26-39) evoca, socotesc, cinci idei fundamentale.
Prima: Sufletul unui om face mai mult decat o turma de porci, fie ea de doua mii de capete. De nespus mai mare de valoare este mantuirea unui om decat orice valoare materiala, oricat de insemnata.
Unii si-au pus intrebarea de ce oare a ingaduit Hristos demonilor sa intre in porci?Oare n-a prevazut ca animalele se vor arunca in apa lacului si vor pieri? N-a fost Domnul lipsit de prevedere si nu S-a aratat nepasator de paguba pricinuita locuitorilor? Raspunsul nu poate fi decat ca Domnul a stiut prea bine ce se va intampla. Dinadins a ingaduit pieirea porcilor pentru ca sa se afirme cu strasnicie mai marele pret al unui suflet omenesc decat al unor oricat de numeroase animale.
A doua: Frica e pricina de alungare a lui Hristos. Cand gherghesenii (Luca 8, 37) sunt cuprinsi de frica mare ce fac? Il roaga pe Hristos sa plece de la ei. Asadar, efectul dintai al fricii este alungarea lui Hristos, lepadarea de El. Domnul intotdeauna si-a invatat adeptii si ucenicii sa nu fie fricosi: nu va temeti! le zice, nu fiti fricosi! De ce sunteti fricosi? Nu va inspaimantati! Indrazneste, fiica, indrazniti, indrazniti, Eu am biruit lumea. In Apocalipsa (21, 8), fricosii sunt cei dintai mentionati printre menitii iezerului de foc si de pucioasa.
Frica este un pacat iar curajul este o virtute crestineasca. Nici ca se putea sa fie altminteri intr-o religie al carei Intemeietor S-a urcat vitejeste pe cruce.
A treia: din textele evanghelice reiese ca demonii Il cunosc pe Hristos, stiu cum nu se poate mai limpede Cine este: Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt (Matei 8, 29; Marcu 5, 7; Luca 8, 28). Rezulta de aici ca si demonii sunt crestini, de vreme ce-L cunosc pe Hristos si-L recunosc ca pe Fiul si Sfantul lui Dumnezeu? Desigur ca nu, desi s-ar parea ca da. Demonii cunosc (altfel spus: cred) si se tem. Dar cunoasterea si teama nu ajung pentru a conferi calitatea de crestin. Se mai cer neaparat, pentru ca sa se invredniceasca a fi numit cineva crestin, inca doua insusiri: iubirea, ascultarea. Sa-L iubeasca adica pe Hristos si sa-I faca voia, sa-I implineasca poruncile, sa se straduiasca din rasputeri a le implini intocmai. Numai cunoasterea, iubirea si ascultarea alcatuiesc, laolalta, dovada crestinatatii.
A patra este legata de raspunsul dat de catre demon intrebarii lui Hristos: care-ti este numele?, raspunsul fiind (Marcu 5, 9): Legiune (ori ostire ori leghion) este numele meu caci suntem numerosi. (Legiunea, unitate militara romana, cuprindea, dupa cum se stie, cca 5-6000 de oameni).
Rezulta de aici ca daca ingaduim unui singur pacat sa puna stapanire pe sufletul si pe trupul nostru, altfel spus unui singur demon sa patrunda inauntrul fiintei noastre, suntem pierduti. Acel unic se va inmulti, va prolifera (cum se spune in termeni medicali); multime mare de draci va veni asupra-ne buluc, gramada, potop. Pacatele si dracii se inmultesc intocmai ca microbii patogeni care patrund in corpul nostru si ne imbolnavesc, salasluindu-se intr-un teren prielnic.
Inmultirea dracilor si intrarea noastra sub stapanirea lor se mai aseamana si cu inrobirea toxicomanului de catre un halucinogen (stupefiant, drog). Fie ca drogul se numeste hasis, morfina, cocaina ori heroina, rezultatul e acelasi: dependenta toxicomanului de acel drog. Medicii zic dependenta, dar vorbind pe romaneste substantivul trebuie talmacit: robie. Vor fi oameni care vor grai: dar daca incerc, de curiozitate, numai o singura pastila, ori imi torn doar zece picaturi intr-un pahar cu apa, ori folosesc o singura doza de substanta injectabila, o singura seringa, ori trag pe nas un pic de praf halucinogen, ce-are sa fie? Nu va fi nimic!Va fi. Caci de indata se instaleaza obisnuinta, celulele trupului se imbiba cu stupefiantul respectiv si, din ce in ce mai frecvent si mai poruncitor, vor cere cantitati din ce in ce mai mari dintr-insul. Ajuns in starea aceea, toxicomanul va recurge la orice mijloc pentru a-si procura substanta stapana: va fura, va ucide chiar, va savarsi orice faradelege. Iar cura de dezintoxicare este extrem de grea, dureroasa, costisitoare si aleatorie; ea nu da, in general, decat rezultate partiale si vremelnice; curand, toxicomanul va cadea din nou sub imperiul halucinogenului si-si va petrece viata intre spitalul de dezintoxicare (nespus mai rau si mai lugubru decat orice inchisoare) si scurte perioade de chinuita haladuire in lumea celor sanatosi si neinlantuiti de diavol.
A cincea: pericolul demonismului. Dostoievski in Demonii, Thomas Mann in Doktor Faustus si Heimito von Doderor, intr-o carte ce poarta acelasi titlu ca a lui Dostoievski, demonstreaza limpede existenta demonului in a carui existenta cei mai multi oameni ai veacului nostru refuza sa creada si-si scutura umerii: in Dumnezeu, da, cred, dar in draci, in demoni, in Scaraotchisi surad semnificativ.
Se inseala si se amagesc. Demonismul, vai, e o realitate. Pe planul vietii publice se manifesta prin doua extreme, doua haruri: sau tirania Puterii, dictatura, opresiunea, totalitarismul sau, dimpotriva, la celalalt capat, prefacerea libertatii in nebunie, desfrau, dezmat si anarhie. Ambele extreme sunt nefiresti, demonice si primejdioase. Dreapta si izbavitoare este numai calea de mijloc, a dreptei socotinte, a echilibrului. Daca libertatea se preface in anarhie, va fi nevoie ca statul sa intervina pentru a restabili ordinea si o va face potrivit cu mijloacele coercitive de care dispune, ceea ce...
Prima: Sufletul unui om face mai mult decat o turma de porci, fie ea de doua mii de capete. De nespus mai mare de valoare este mantuirea unui om decat orice valoare materiala, oricat de insemnata.
Unii si-au pus intrebarea de ce oare a ingaduit Hristos demonilor sa intre in porci?Oare n-a prevazut ca animalele se vor arunca in apa lacului si vor pieri? N-a fost Domnul lipsit de prevedere si nu S-a aratat nepasator de paguba pricinuita locuitorilor? Raspunsul nu poate fi decat ca Domnul a stiut prea bine ce se va intampla. Dinadins a ingaduit pieirea porcilor pentru ca sa se afirme cu strasnicie mai marele pret al unui suflet omenesc decat al unor oricat de numeroase animale.
A doua: Frica e pricina de alungare a lui Hristos. Cand gherghesenii (Luca 8, 37) sunt cuprinsi de frica mare ce fac? Il roaga pe Hristos sa plece de la ei. Asadar, efectul dintai al fricii este alungarea lui Hristos, lepadarea de El. Domnul intotdeauna si-a invatat adeptii si ucenicii sa nu fie fricosi: nu va temeti! le zice, nu fiti fricosi! De ce sunteti fricosi? Nu va inspaimantati! Indrazneste, fiica, indrazniti, indrazniti, Eu am biruit lumea. In Apocalipsa (21, 8), fricosii sunt cei dintai mentionati printre menitii iezerului de foc si de pucioasa.
Frica este un pacat iar curajul este o virtute crestineasca. Nici ca se putea sa fie altminteri intr-o religie al carei Intemeietor S-a urcat vitejeste pe cruce.
A treia: din textele evanghelice reiese ca demonii Il cunosc pe Hristos, stiu cum nu se poate mai limpede Cine este: Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt (Matei 8, 29; Marcu 5, 7; Luca 8, 28). Rezulta de aici ca si demonii sunt crestini, de vreme ce-L cunosc pe Hristos si-L recunosc ca pe Fiul si Sfantul lui Dumnezeu? Desigur ca nu, desi s-ar parea ca da. Demonii cunosc (altfel spus: cred) si se tem. Dar cunoasterea si teama nu ajung pentru a conferi calitatea de crestin. Se mai cer neaparat, pentru ca sa se invredniceasca a fi numit cineva crestin, inca doua insusiri: iubirea, ascultarea. Sa-L iubeasca adica pe Hristos si sa-I faca voia, sa-I implineasca poruncile, sa se straduiasca din rasputeri a le implini intocmai. Numai cunoasterea, iubirea si ascultarea alcatuiesc, laolalta, dovada crestinatatii.
A patra este legata de raspunsul dat de catre demon intrebarii lui Hristos: care-ti este numele?, raspunsul fiind (Marcu 5, 9): Legiune (ori ostire ori leghion) este numele meu caci suntem numerosi. (Legiunea, unitate militara romana, cuprindea, dupa cum se stie, cca 5-6000 de oameni).
Rezulta de aici ca daca ingaduim unui singur pacat sa puna stapanire pe sufletul si pe trupul nostru, altfel spus unui singur demon sa patrunda inauntrul fiintei noastre, suntem pierduti. Acel unic se va inmulti, va prolifera (cum se spune in termeni medicali); multime mare de draci va veni asupra-ne buluc, gramada, potop. Pacatele si dracii se inmultesc intocmai ca microbii patogeni care patrund in corpul nostru si ne imbolnavesc, salasluindu-se intr-un teren prielnic.
Inmultirea dracilor si intrarea noastra sub stapanirea lor se mai aseamana si cu inrobirea toxicomanului de catre un halucinogen (stupefiant, drog). Fie ca drogul se numeste hasis, morfina, cocaina ori heroina, rezultatul e acelasi: dependenta toxicomanului de acel drog. Medicii zic dependenta, dar vorbind pe romaneste substantivul trebuie talmacit: robie. Vor fi oameni care vor grai: dar daca incerc, de curiozitate, numai o singura pastila, ori imi torn doar zece picaturi intr-un pahar cu apa, ori folosesc o singura doza de substanta injectabila, o singura seringa, ori trag pe nas un pic de praf halucinogen, ce-are sa fie? Nu va fi nimic!Va fi. Caci de indata se instaleaza obisnuinta, celulele trupului se imbiba cu stupefiantul respectiv si, din ce in ce mai frecvent si mai poruncitor, vor cere cantitati din ce in ce mai mari dintr-insul. Ajuns in starea aceea, toxicomanul va recurge la orice mijloc pentru a-si procura substanta stapana: va fura, va ucide chiar, va savarsi orice faradelege. Iar cura de dezintoxicare este extrem de grea, dureroasa, costisitoare si aleatorie; ea nu da, in general, decat rezultate partiale si vremelnice; curand, toxicomanul va cadea din nou sub imperiul halucinogenului si-si va petrece viata intre spitalul de dezintoxicare (nespus mai rau si mai lugubru decat orice inchisoare) si scurte perioade de chinuita haladuire in lumea celor sanatosi si neinlantuiti de diavol.
A cincea: pericolul demonismului. Dostoievski in Demonii, Thomas Mann in Doktor Faustus si Heimito von Doderor, intr-o carte ce poarta acelasi titlu ca a lui Dostoievski, demonstreaza limpede existenta demonului in a carui existenta cei mai multi oameni ai veacului nostru refuza sa creada si-si scutura umerii: in Dumnezeu, da, cred, dar in draci, in demoni, in Scaraotchisi surad semnificativ.
Se inseala si se amagesc. Demonismul, vai, e o realitate. Pe planul vietii publice se manifesta prin doua extreme, doua haruri: sau tirania Puterii, dictatura, opresiunea, totalitarismul sau, dimpotriva, la celalalt capat, prefacerea libertatii in nebunie, desfrau, dezmat si anarhie. Ambele extreme sunt nefiresti, demonice si primejdioase. Dreapta si izbavitoare este numai calea de mijloc, a dreptei socotinte, a echilibrului. Daca libertatea se preface in anarhie, va fi nevoie ca statul sa intervina pentru a restabili ordinea si o va face potrivit cu mijloacele coercitive de care dispune, ceea ce...
