Dorinta, la urma si ingamfata, dupa locurile inalte din lumea aceasta si dupa intaietate nemeritata este o ispita dintre cele mai mari si mai atragatoare, cu care diavolul satana ii chinuieste si-i insala pe multi oameni. Mai ales pe cei care sunt marunti sufleteste, dar umflati de mandrie si innebuniti de ambitii. Pe []Dorinta, la urma si ingamfata, dupa locurile inalte din lumea aceasta si dupa intaietate nemeritata este o ispita dintre cele mai mari si mai atragatoare, cu care diavolul satana ii chinuieste si-i insala pe multi oameni.

Mai ales pe cei care sunt marunti sufleteste, dar umflati de mandrie si innebuniti de ambitii. Pe cei care n-au talent, dar au pretentii, n-au insusiri si daruri pentru o slujba inalta, dar au o pornire hamesita sa o dobandeasca prin orice mijloace. Nu sunt vrednici sa ocupe un scaun inalt, dar fac totul sa-l ajunga, luptand cu toata prefacatoria si lingusirea, cu toata slugarnicia fata de cei mari si cu toata marsavia fata de cei mici, numai sa-si ajunga scopul lor.

Iar dupa ce si-au atins acest nevrednic scop, folosesc toate mijloacele sireteniei, ale cruzimii, ale minciunii si ale silniciei, ca sa-si pastreze locul acesta si toate foloasele slujbei pe care si-au cucerit-o.

Cand astfel de lichele si de secaturi netrebnice sunt oameni lumesti, umbland dupa foloase lumesti, straine de orice infatisare duhovniceasca, atunci mai intelegi motivele si mijloacele lor. i poate chiar cauti uneori sa-i dezvinovatesti in inima ta, socotind ca intre oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu se poate intampla orice si se poate lucra oricum.

Dar cand aceste lucruri urate se petrec intr-o lucrare sfanta si astfel de marsavii le fac niste oameni care se pretind duhovnicesti si se dau drept invatatori pretentiosi ai altora, atunci mirarea si grozavia intrec orice margini, atunci aceste lichele ambitioase intrec orice masura; cu o nerusinare nemaiintalnita, ei devin obraznici pana si chiar fata de cei care i-au ajutat cu mila si i-au sprijinit cu ocrotire, crezandu-i cinstiti, dar neajutorati, cand se prefaceau si se linguseau.

Dar, cu vremea, acestia, folosindu-se de avantajele ocrotirii binefacatorilor lor, au inceput sa-i imite, sa-i copieze, sa fure felul lor de a lucra, numai cu gandul de a le lua cat mai curand locul acestora si a-i indeparta apoi frumos, pentru a se aseza ei pe locul lor. Pentru ca n-au insa nici talentul si nici harul acestora, ei cauta sa le inlocuiasca prin prefacatorie, prin ingamfare, prin ambitia lor prosteasca si obraznica: si uneori, pentru un oarecare timp, reusesc, folosindu-se de meritele binefacatorului lor, de munca si de locul cunoscut al acestuia. Ei se ridica deasupra lui si cauta sa se mentina acolo sus, fara sa le pese de nelegiuirea care o fac si de uzurparea pe care o savarsesc. i nu le pasa nici de ocara si dispretul cu care ii privesc toti ca pe niste lichele, ca pe cele mai josnice creaturi, ca pe cele mai vrednice de osanda, mai murdare si respingatoare fapturi de pe lume.

Desigur, pedeapsa cea dreapta a lui Dumnezeu ii asteapta pe acestia nu numai sub pamant, ci chiar si pe el. Dar ce bine ar fi daca si toti ceilalti oameni ar lua bine si din timp seama la astfel de fapturi primejdioase si viclene si sa le spuna pe numele lor cel adevarat pe care si-l merita, si nu pe cel fals pe care si-l dau ei; si, ocolindu-i sau izgonindu-i, sa-i izoleze, lasandu-i sa putrezeasca singuri in murdaria in care le place si pe care o merita.

Desigur ca asa ar fi bine sa li se faca, pentru ca asa merita sa fie blestemati si de oameni ca si de Dumnezeu. Dar, prea adesea, se mai gasesc si suflete usuratice si credule care se lasa amagite de prefacatoria acestora, privindu-i cu admiratie si urmandu-le indrumarile intelepte , pana ajung cu ei cu tot la pierzarea si osanda vesnica pe care o merita si de la Dumnezeu, si de la oameni. De fapt, este si un adevar care spune: Cine se aseamana se aduna si Fiecare cap are caciula pe care o merita .

Iata o povestire din care se vede limpede si trist intelesul adevarurilor de mai sus:Se spune ca odata s-a ajuns la o mare rascruce in lumea pasarilor. Pana atunci fusese armonie, fiindca toate pasarile recunosteau drept conducator al lor pe vultur, care era cea mai mare, cea mai inzestrata si cea mai inteleapta fiinta dintre ele. Tot timpul cat ele s-au supus si au recunoscut conducerea vulturului, lumea pasarilor s-a bucurat de pace, de armonie si de prosperitate, fiindca vulturul avea de la Dumnezeu si darul, dar si puterea si insusirile frumoase ale unui conducator bun, intelept si milostiv fata de supusii sai.

Dar deodata toata pacea si linistea lor s-au tulburat. Au fost unele dintre cele mai zgomotoase, mai certarete si mai lacome dintre pasari care s-au ridicat cu invinuiri si minciuni grosolane impotriva vulturului, spunand: De ce numai el sa fie imparat? Altcineva nu poate? De ce numai el sa cunoasca secretele neamului nostru si noua sa nu ni le spuna? Oare dintre noi nu se gaseste si alt cineva mai intelept si mai inzestrat? Ba, credem ca este! Sa facem o noua alegere! Sa facem un concurs, sa vedem cine este cu adevarat vrednic sa ne fie imparat. Sa mai fie si altcineva, nu numai el! Ajunge cu vulturul! Jos cu el! Sa alegem un alt imparat!Gaita, pupaza si cotofana strigau cel mai tare si, sarind din copac in copac si din gunoi in gunoi, umpleau lumea de protestele lor contra vulturului si de laude despre culorile penelor, despre frumusetea glasului si despre agerimea aripilor lor.

Astfel, pana la urma, s-a luat hotararea sa se organizeze o mare intrecere la care sa ia parte toate pasarile, pentru a se dovedi care poate sa zboare cel mai frumos si sa se ridice cel mai sus. i cine va iesi invingatorul in toate probele, acela sa fie ales imparatul tuturor pasarilor.

Bineinteles ca marea multime a neamului pasarilor era bine incredintata ca vulturul este si ramane singurul vrednic de cinstea aceasta. Ca el are aripile cele mai inspirate. Ca el se poate ridica pana la cele mai mari inaltimi, ca el are zborul cel mai frumos, ochiul cel mai ager si inima cea mai curajoasa. Toate pasarile vazusera aceasta in luptele lui cu cele mai grele furtuni, in infruntarea celor mai puternici vrajmasi si in alegerea celor mai frumoase cai de zbor si de hrana pentru tot neamul lor.

Asta era convingerea tuturor pasarilor Adica, nu chiar a tuturor, fiindca mai erau si cateva, cum am spus mai sus, care erau cu totul impotriva vulturului. Dar, neindraznind sa se masoare cu puterea lui, cu mintea lui si cu curajul lui, il tot vorbeau de rau prin desisuri, prin locuri dosnice, printre fapturile cele clevetitoare, rautacioase si necinstite. Mai ales cotofana, gaita si pupaza faceau cea mai urata vorbarie si mai mincinoasa propaganda impotriva vulturului si pentru inlocuirea lui.

Dar, dintre toti vrajmasii vulturului, cel mai siret si mai ticalos era ochiul-boului. Acesta fusese luat din mila de catre vultur sub ocrotirea lui. Fusese hranit din vanatul vulturului si fusese aparat toata viata lui prin mila si bunatatea vulturului, fara de care aceasta netrebnica vietate nici n-ar fi ajuns sa aiba vreodata macar un nume cunoscut intre pasari. Acesta era plin de prefacatorie si de siretenie. Pe fata il lauda pe binefacatorul lui, dar in dos il vorbea numai de rau, scornind impotriva lui tot felul de minciuni si de vorbe necinstite si nedrepte.

Acum, desigur, pe cotofana o cunoasteti cu totii, fiindca toata ziua o poate vedea orisicine, cand ici, cand colo, umbland fara nici o treaba pe la toate vecinele, laudandu-se pe ea si clevetind pe altii.

Pe gaita, la fel, o stiti cum umbla prin toate scorburile si prin gunoaiele buturugilor, scotocind dupa viermi si insecte urate. Apoi, cu tipetele ei, cauta...