O alta amintire neuitata a fragedei mele copilarii imi este aceea despre vitelul Iambor, care a crescut si s-a facut bou la casa parintilor mei. Tovarasul cel mai apropiat al bucuriilor mele copilaresti si mai de nadejde in munca de mai tarziu a tatalui meu. Primele mele amintiri despre Iambor ma fac sa-l vad parca []O alta amintire neuitata a fragedei mele copilarii imi este aceea despre vitelul Iambor, care a crescut si s-a facut bou la casa parintilor mei. Tovarasul cel mai apropiat al bucuriilor mele copilaresti si mai de nadejde in munca de mai tarziu a tatalui meu.

Primele mele amintiri despre Iambor ma fac sa-l vad parca si acum ce mic era la inceput si ce nestiutor. Nici macar nu stia sa se duca sa suga la mama-sa.

Dar ce frumos era, cu tot parul lui galben, baltat cu un alb curat, de pe frunte pana pe gura!Ce repede i-au crescut cornitele si a capatat putere sa fuga si sa sara. Se invatase cu mine si nu erau prieteni mai nedespartiti ca noi prin toata gradina cu iarba verde. I-am pus numele Iambor. Tot ce aveam mai bun de mancare ii dadeam si lui.

Curand devenise mare, iar tata se gandea ce bou puternic de tras o sa aiba din el.

I-a cumparat un sot de jug si a inceput sa-i invete sa traga carul, plugul si grapa.

Sotul lui Iambor insa nu a putut fi niciodata asemenea lui. Era si mai slab, si mai mic ca el.

La toate muncile lui grele, tata nu s-a bizuit niciodata pe nici un bou al lui cum se bizuia atunci pe Iambor. Niciodata nu l-am auzit pe tata laudand pe cineva asa cum il lauda pe boul lui crescut de mic la casa noastra.

Eu niciodata nu am putut tine la sotul lui ca la boul cumparat, desi si acela era tot al nostru.

Uneori imi era mila de el ca este privit ca un strain, desi poate tragea si mai greu ca era mai slab la munca noastra si in slujba noastra.

Cand ma duceam cu ei la pascut, cautam sa-l duc pe Iambor la iarba cea mai buna.

Cand era la jug, la resteul lui puneam cele mai frumoase flori.

Cand aveam cate ceva bun, lui ii dadeam partea cea mai mare.

Dar si el, cand imi auzea glasul undeva, inalta indata capul si se uita dupa mine.

Cand intindeam mana, mugea si venea sa-mi linga degetele, privindu-ma cu ochii lui mari, plini de blandete si de iubire.

Intr-o zi calduroasa de primavara, cand si eu crescusem marisor aveam sase ani trecuti tata era cu boii la plug la lunca.

Era o zi lunga si se facuse tarziu spre amiaza. Eu eram foarte obosit de atata umblat inaintea boilor pe brazda. Imi era si cald, si foame.

Tata venise de dimineata la plug si tot de atunci ma sculase si pe mine sa merg cu el sa-l ajut, mergand inaintea boilor ca sa nu suceasca brazda si sa-i intorc la capat.

Pamantul era uscat, iar plugul mergea greu.

Tata se grabea sa ispraveasca si manase intins tot timpul zilei, nelasand boii sa odihneasca aproape deloc.

Boii erau flamanzi si obosisera si ei.

Tovarasul de jug al lui Iambor sufla din greu si picioarele lui tremurau. Iambor era si el nelinistit. Incepuse sa nu mai asculte. Iesea mereu din brazda cand de-o parte, cand de cealalta.

Tata se suparase de tot si striga aspru la el cand cea, cand hais.

Intr-un timp, tata incepu sa-l loveasca si cu biciul.

Atunci Iambor, lovit, zmucindu-l pe celalalt, o lua intr-o clipa la fuga cu plugul pe dinafara, fara brazda.

Eu, speriat, vrand sa ma dau la o parte din calea boilor, am cazut cat eram de lung si m-am lovit cu capul de un bulgar uscat.

Tata le-a iesit cu greu inainte si i-a adus cu binisorul inapoi, acolo unde eram eu plangand pe brazda parasita.

Dupa ce ii puse pe brazda, tata se apropie de Iambor si ii zise cu un glas plin de amaraciune: Vezi, Iambor, ce-mi faci tu? Noi te iubim pe tine atat de mult. Tot ce avem mai bun iti dam tie. Ne-am purtat fata de tine cu atata dragoste de cand erai micut. Noi cu totii suntem necajiti si amarati. E grea munca ta, Iambor, dar nici a noastra nu-i mai usoara. Daca Dumnezeu ne-a lasat asa, ce sa facem?Eu stiu ca tie ti-e foame, dar si noua ne este tot asa. i noi suntem obositi si ni-e cald.

Dar cine sa munceasca in locul nostru? Daca nu ne grabim, pamantul se usuca tot mai tare si ne va fi si mai greu.

De ce nu asculti? De ce ne faci asa?Tata ii vorbea cu un glas plin de amaraciune, ca unui prieten bun care te-a suparat prea tare. Ii cuprinsese capul in brate si statea cu obrazul asudat lipit de ochiul lui Iambor, ca in cea mai dureroasa imbratisare.

Eu priveam cu o duioasa mirare cum boul se linistise de tot si cum statea, parca cerandu-si iertare, cu capul aplecat in bratele tatei.

Din ochii lui Iambor curgeau siroaie de lacrimi care se prelingeau pe mainile tatei, cazand jos, pe brazda lui gresita.

M-am uitat in ochii tatei. Erau si ei plini de lacrimi.

Adiindu-l cu blandete pe fruntea alba, tata ii zise lui Iambor: Ei, hai acum. Mai intoarcem de doua-trei ori si mergem de amiaza.

Am pornit iarasi cu brazda. Iambor parea ca era altul, atat de bland si de cuminte mergea. Nici un pas n-a mai iesit din brazda toata ziua aceea.

Atunci am inceput eu sa inteleg ca, fie om, fie animal, totdeauna trebuie sa te porti cu oricine cu blandete si cu bunatate, mai ales cand este obosit si flamand. Sa nu-l chinuiesti, nici sa nu te porti rau si aspru cu nimeni. Sa-i lasi ragaz de odihna si sa-i vorbesti cu prietenie si cu bunatate intelegatoare.

O vorba blanda si buna este cat o mancare. i o purtare prietenoasa este cat o odihna.

Niciodata si cu nimeni nu poti face cu raul cat poti face cu binele.

O, Doamne Iisuse, da-mi si mie o inima buna si o pricepere plina de blandete, care sa nu-si piarda niciodata rabdarea cu cel flamand. Nici blandetea cu cel obosit. Ci, cu o iubire intelegatoare, sa ma pot purta totdeauna prieteneste nu numai cu oamenii ori cu animalele, ci chiar si cu lucrurile pe care le ating. Caci si ele au un suflet al lor, o durere a lor, o simtire a lor.

Nu mult dupa intamplarea aceasta, in toamna aceluiasi an, am trait din nou o intamplare si mai de neuitat.

Intr-o dimineata, indata dupa miezul noptii, tata ma scutura si-mi zise: Scoala-te, mergem la padure sa aducem lemne!Padurea era foarte departe. Mai mergeau impreuna cu noi si alti vecini cu carele lor. Tata se ajuta cu ei, doborandu-si impreuna lemnele si incarcandu-si carele.

Multe ceasuri am mers atunci cu noapte Nu vedeam nimic, ci numai boii tineau drumul dupa carul din fata.

Eu stateam zgribulit in car, pe fanul boilor, avand grija sa nu adorm, ca sa nu cad sub rotile carului. Nici n-as fi prea putut adormi, caci carul, mergand prin bolovani, ma hurduca de-mi clantaneau dintii din gura.

Cand am plecat de acasa, cerul era innorat, dar inca nu ploua. Insa la revarsatul de ziua, cand am intrat printre marile dealuri, pe paraul cu cioturi si bolovani printre care de-abia se puteau misca boii cu carul gol, a inceput sa ploua cu stropi marunti si reci.

Boii suiau cu greu, alunecand si opintindu-se pe pogorul inalt sau abia tinand carul pe coborasurile repezi.

Am ajuns cu mare greutate acolo, intr-un varf de pogor, unde erau lemnele care trebuia doborate si incarcate.

Tata ma adusese ca, in timpul lucrului sau, eu sa am grija boilor. Sa le strang fanul dinainte cand mananca, pana se incarca lemnele pe car. Sa-i man din urma cand, la locurile grele, tata va merge inaintea lor. i sa ma obisnuiesc si eu de mic cu munca la care va trebui sa-l inlocuiesc pe tata ceva mai tarziu.

Ploua tot mai tare. Apa imi patrunsese prin hainute si incepuse sa-mi fie frig.

Tata si ceilalti vecini cu care venisem munceau din rasputeri, sa incarce cat mai repede si sa plecam.

In toate partile era numai apa si noroi. Numai noroi era si pe lemne si pe incarcatori. i pe hainele, si pe mainile, si pe ochii lor. Gata, zise odata tata, aspru si necajit. Hai cu boii la jug!Intepenisem de-a binelea de frig si de oboseala, stand ciump langa un fag inalt de pe care ploaia prelinsa, nici nu sim tisem ca imi cursese siroaie pe spate. Picioarele imi amortisera. De-abia ma ridicai. Opincutele imi erau pline de apa rece. Numai de-am putea scapa cu bine la pogor, zise tata ingrijorat. Acolo ma tem sa nu scapam carul inapoi ori in prapastie. Caci boii aluneca tare, iar lemnele sunt de doua ori mai grele daca sunt ude.

De la locul unde am incarcat, trebuia sa coboram un repezis de drum ingust si foarte primejdios, pana in paraul cu bolovani, care vuia acum plin de apele tulburi si spumegate ce parca fierbeau sarind furioase peste lemne si pietre, stropind in toate partile.

Ploaia se varsa ca din galeata si drumul era...