Sfantul Ignatie Briancianinov Buna este rugaciunea, le spunea Arhanghelul Rafail lui Tobie si lui Tobit, cu post si cu milostenie si cu dreptate (Tob. 12, 3). Mare bine este un asemenea post! El este bun pentru pacatosi, fiind singura usa prin care se iese din starea trupeasca, prin care se intra in mantuitoarea pajiste a []Sfantul Ignatie BriancianinovBuna este rugaciunea, le spunea Arhanghelul Rafail lui Tobie si lui Tobit, cu post si cu milostenie si cu dreptate (Tob. 12, 3).

Mare bine este un asemenea post! El este bun pentru pacatosi, fiind singura usa prin care se iese din starea trupeasca, prin care se intra in mantuitoarea pajiste a pocaintei si se ajunge la petrecerea necurmata in aceasta mantuitoare pajiste. Mare bine este el, si nu doar pentru pacatosi: el e un mare bine si pentru drepti, o mare arma in mainile lor. In toata vremea pribegiei lor pamantesti ei nu o parasesc prin el se pazesc in curatie si sfintenie. Ei isi intemeiaza postul pe milostenie; ei isi pun postul pe temelia rugaciunii; prin rugaciunea credintei (Iac. 5, 15) primesc tot ce cer (Marcu 11, 24).

Trupul nostru filosofeaza Preacuviosul Marcu este luat din pamant si prin firea sa se aseamana pamantului: are nevoie sa fie lucrat. Precum semintele semanate in tarina nelucrata cu uneltele plugaresti pier fara sa aduca nici o roada, asa si rugaciunea ramane fara roada daca trupul, daca inima nu sunt pregatite pentru ea prin postire. Imprastierea si ingreunarea gandurilor, raceala si impietrirea inimii, visarile desarte si pacatoase care apar mereu in inchipuire nimicesc rugaciunea celui imbuibat. i dimpotriva: precum in tarina lucrata osardnic cu uneltele plugaresti, insa nesemanata cu seminte folositoare, cresc cu deosebita putere neghinele, asa si in inima postitorului, daca acesta se multumeste doar cu nevointa trupeasca si nu isi ingradeste mintea cu nevointa duhovniceasca, cu rugaciunea adica, cresc des si cu putere neghinele parerii de sine si semetei cugetari. Semeata cugetare si parerea de sine sunt in postitorul lipsit de dreapta socotinta si impietrit impreunate totdeauna cu defaimarea si osandirea aproapelui, cu o deosebita inclinare spre sminteala in fine, cu amagirea de sine, trufia, pierzarea. Postul, aceasta arma puternica, devine pentru nevoitor arma a sinuciderii atunci cand este lasat de sine statator si din arma se preface in scop al vietii, spre slava desarta. Post ca acesta posteau fariseii si posteau mult, posteau spre vatamarea lor (Matei 9, 14).

Nu acest post am ales Eu de ti-ai si stramba ca un cerc grumazul tau si ai asterne sub tine sac si cenusa, nici asa nu veti chema post primit. Nu acest fel de post am ales Eu, zice Domnul: ci dezleaga toata legatura nedreptatii, dezleaga datoriile cele cu sila facute, lasa pe cei prinsi intru slobozenie si rupe tot zapisul cel cu nedreptate. Frange celui flamand painea si pe saracii cei fara de casa adu-i in casa ta; de vezi pe cel gol imbraca-l si nu trece cu vederea cei ce sunt din samanta neamului tau. Atunci va iesi de dimineata lumina ta, si sanatatea ta curand va rasari, si va merge inaintea ta dreptatea ta, si slava lui Dumnezeu te va inconjura. Atunci vei striga si Dumnezeu te va auzi, si inca graind tu rugaciunea ta va zice: aici sunt (Is. 58, 5-9). Prorocul cere ca milostenia sa mearga inaintea postului si sa il intovaraseasca; el da fagaduinta ca rugaciunea nevoitorului care imbina postul cu milostenia va fi ascultata fara intarziere, ca un asemenea nevoitor se va invrednici de cercetarea harica a lui Dumnezeu. i pretutindeni Sfantul Duh legiuieste imbinarea postului cu rugaciunea, intoarceti-va la Mine din toata inima voastra, ii cheama Domnul pe pacatosi prin gura unui alt Proroc, indemnandu-i si imbarbatandu-i la pocainta, cu post, cu plangere si cu tanguire, si va rupeti inimile voastre, iar nu hainele voastre, si va intoarceti la Domnul Dumnezeul vostru Trambitati cu trambita in Sion, sfintiti post, vestiti vindecare (Ioil 2, 12-13, 15). Ninivitenii care s-au pocait au facut cunostinta cu puterea postului si a rugaciunii. Dumnezeu rostise deja hotararea asupra lor, ea le fusese vestita de Prorocul Iona; deja Prorocul, ce se indepartase de cetate, o privea tinta si astepta din clipa in clipa sa se implineasca prorocia cea amenintatoare. Insa, ninivitenii au folosit pocainta, aratand ca nu sunt fatarnici prin parasirea faptelor viclene, prin postul aspru, prin rugaciunea osardnica si I-a parut rau lui Dumnezeu pentru raul pe care a zis sa le faca lor si n-a facut (Iona 3, 10). In Noul Legamant, Domnul a vestit ca postul va deveni o nevointa de obste a tuturor ucenicilor Lui cand Se va lua Mirele Ceresc Domnul de la dansii prin inaltarea la cer (Luca 5, 35). i cum sa nu posteasca pe pamant ucenicii Domnului Iisus, cum sa nu-L planga pe El, cum sa nu se imbrace in haina intristarii, de vreme ce calea catre Domnul este preaplina de greutati, este pandit de talhari infricosatori atat ca numar, cat si ca rautate!Toti sfintii lui Dumnezeu si-au petrecut viata pamanteasca in post si rugaciune. Astfel, potrivit marturiei Evangheliei, Sfanta Ana prorocita, fiica lui Fanuil, nu se departa de templu, slujind lui Dumnezeu in post si rugaciuni ziua si noaptea (Luca 2, 37). Despre marea Iudita Scriptura povesteste ca postea in toate zilele vaduviei sale, avea intelegerea din cercare a rugaciunii, stia puterea ei, ajunsese prin rugaciune sa dobandeasca credinta vie in Dumnezeu si a savarsit prin credinta o minunata nevointa (Iudita 8). Acoperit-am cu post sufletul meu (Ps. 68, 12), spune de Dumnezeu insuflatul David asa puternica este aceasta nevointa! Smerit-am cu post sufletul meu (Ps. 34, 12) asa se impotriveste aceasta nevointa multumirii de sine si ingamfarii, care apar din imbuibare! Prin mijlocirea postului, rugaciunea mea in sanul meu se va intoarce; fara post, ea este jertfa jalnica a imprastierii mintii, care este nedespartita de imbuibare. Sfantul Apostol Pavel, insirand semnele adevaratilor slujitori ai lui Dumnezeu, aminteste intre aceste semne petrecerea in post (II Cor. 5, 5) si rugaciune (Romani 12, 12; Col. 4, 2). Despre sine el marturiseste ca si-a petrecut viata pamanteasca in necurmate nevointe, lipsuri si necazuri; el aminteste foamea si setea in care l-au aruncat imprejurarile, precum si necurmata postire de buna voie prin care isi chinuia trupul si-l supunea robiei (II Cor. 11, 27; I Cor. 9, 27). Evanghelistul Luca, zugravind in cartea Faptelor impreuna petrecerea in Ierusalim a Sfintilor Apostoli dupa inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Preasfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare si celelalte femei care au urmat Domnului in vremea calatoriei Lui pamantesti, spune: Acestia toti erau asteptand cu un cuget in rugaciune si in cerere (Fapte l, 14). Din cuvintele acestea se vede limpede ca rugaciunile lor erau foarte lungi, neincetate lucru cu neputinta fara ajutorul postului. Asa traiau Apostolii! Asa traiau Mucenicii! Asa traiau Cuviosii! Viata lor a fost si este imbinare a rugaciunii neincetate cu postirea de totdeauna. Mila si dragostea lor fata de frati, fata de cei ce ii iubeau si cei ce ii urau, erau dumnezeiesti, fiindca erau mai presus de firea omeneasca, fiindca erau luate din sanul Domnului insusi. Ei nu numai ca impreuna-patimeau cu toti cei nevoiasi sufleteste si trupeste, nu numai ca iertau toate greselile si cele mai grele jigniri ale aproapelui: ei isi puneau cu bucurie sufletul pentru mantuirea aproapelui, pentru mantuirea vrajmasilor lor.

In imprejurarile insemnate ale vietii si in greutati, inainte de a incepe o lucrare mare, la venirea unor mari necazuri, sfintii lui Dumnezeu posteau si se rugau indoit. Pilda de acest fapt ne-a aratat Mantuitorul nostru, Domnul nostru Iisus Hristos. Inainte de a iesi sa propovaduiasca si sa mantuiasca omenirea, Domnul a plecat in pustie, petrecand acolo in post patruzeci de zile si patruzeci de nopti. El a postit , spune Fericitul Teofilact, binevoind sa ne arate ca postul este o mare arma si in vremea ispitelor si impotriva dracilor. Precum inmultirea mancarii slujeste drept temei a tot pacatul, asa si...