Iubirea de vrăjmaşi ne face milostivi ca Dumnezeu*
Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane Evanghelia Duminicii a XIX-a dupa Rusalii (Predica de pe munte Iubirea vrajmasilor). Luca 6, 31-36 Zis-a Domnul: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea. i daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Ca si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc []Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneEvanghelia Duminicii a XIX-a dupa Rusalii (Predica de pe munte Iubirea vrajmasilor). Luca 6, 31-36Zis-a Domnul: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea. i daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Ca si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei; si, daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii fac acelasi lucru; si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut fara sa nadajduiti nimic in schimb, iar rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Fiti milostivi, precum si Tatal vostru milostiv este.
Sfanta Evanghelie din Duminica a XIX-a dupa Rusalii este plina de invataturi duhovnicesti si ne arata care este deosebirea intre pagani si crestini, sau mai bine zis intre omul pacatos si omul sfant.
Mantuitorul Iisus Hristos stia ca in Vechiul Testament s-a spus: Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau (cf. Matei 5, 43). El insa face o schimbare radicala, si anume: in locul urii fata de vrajmasi, aduce o lege noua: legea iubirii de vrajmasi. Prin aceasta, Hristos Domnul a intrecut pe toti legiuitorii din istoria omenirii, pentru ca nici un legiuitor nu a poruncit vreodata ca omul sa iubeasca pe vrajmasii sai.
Firea umana pacatoasa amesteca virtutea cu pacatulMantuitorul indeamna zicand: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea (Luca 6, 31). Nu zice faceti ceea ce va fac oamenii, ci zice precum voiti sa va faca oamenii. Adica, oamenii vor ca semenii lor sa le faca bine, sa se poarte frumos cu ei, sa-i respecte, sa-i ajute, sa-i imprumute, sa-i ierte, sa le acorde cinste ca unor fiinte rationale, iubitoare si binecuvantate de Dumnezeu. Mantuitorul ne spune, de fapt, ca trebuie sa savarsim numai binele, sa nu facem oamenilor raul pe care ei ni-l fac, ci doar ceea ce dorim noi sa ne faca ei, adica binele. Apoi precizeaza ca, daca iubim doar pe cei ce ne iubesc, ne asemanam paganilor sau pacatosilor si nu ne deosebim cu nimic de acestia. Daca imprumutam pe cei care ne-au imprumutat, daca facem bine numai celor care ne fac bine, atunci nu progresam spiritual, pentru ca nu depasim egoismul firii umane cazute in pacat, adica starea obisnuita a naturii umane pacatoase.
Ni se pare foarte firesc sau natural sa facem bine celor care ne fac bine, dar nu ni se pare firesc, natural sau normal sa facem binele celor care ne fac raul, adica nu ni se pare firesc sa iubim pe cei care ne urasc si sa dorim binele celor care sunt vrajmasii nostri. De ce? Pentru ca firescul acesta al nostru nu mai este firea sau natura creata ori voita de Dumnezeu, ci e natura cazuta in pacat, firea pacatoasa, care amesteca binele cu raul. De aceea, Domnul Hristos vrea sa ne arate ca numai omul bun in mod constant se manifesta ca fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel bun in Sine si ca numai bunatatea este profund umana, nu rautatea, chiar daca foarte multi oameni sunt rai. Rautatea, chiar daca a devenit o a doua natura si este raspandita in lume, ea nu este conforma cu chipul lui Dumnezeu in om. Numai bunatatea sau iubirea milostiva si sfanta este conforma cu chipul lui Dumnezeu Cel bun. De aceea, spre sfarsitul Evangheliei de astazi, Mantuitorul ne indeamna zicand: Iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt (Luca 5, 35), adica nu veti mai fi robi sau slujitori ai pacatului, ci fii ai harului sau fii ai lui Dumnezeu dupa har.
Evanghelia ne arata, asadar, ca un crestin, care este infiat prin harul Sfantului Botez, devine fiu al lui Dumnezeu dupa har in Dumnezeu Fiul, in Iisus Hristos, dupa cum ne spune Sfantul Evanghelist Ioan zicand: Celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut (Ioan 1, 12-13), adica prin harul Duhului Sfant.
Deci, prin Botez ni se daruieste nu numai iertarea de pacate, ci si calitatea de fii ai lui Dumnezeu dupa har, iar aceasta inseamna ca, prin har, credinta si fapte bune, putem ajunge la asemanarea cu Dumnezeu Care este bun, milostiv si sfant. Evanghelia de astazi se incheie cu aceste cuvinte ale Mantuitorului: Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv (Luca 6, 36). Aceasta inseamna ca numai bunatatea aratata ca milostenie sau bunatatea smerita si darnica este starea sanatoasa sau sfanta a vietii crestine. Mai precis, Mantuitorul ne invata ca firea umana sanatoasa spiritual este firea curatita de pacate si sfintita prin har, firea inaltata la asemanarea cu Dumnezeu dupa al Carui chip a fost facut omul la inceput (cf. Facere 1, 26).
Desi aceasta iubire fata de vrajmasi este poruncita de Mantuitorul Iisus Hristos, totusi multi oameni se intreaba cum putem noi sa-i iubim pe vrajmasii nostri, daca foarte adesea uitam chiar si pe cei care ne-au facut mult bine? Uitam adesea pe parintii nostri care ne-au crescut, pe dascalii, pe invatatorii, pe profesorii care ne-au format, pe conducatorii carene-au promovat intr-un rang mai mare, uitam repede pe cei ce ne-au ajutat in vreme de saracie, de boala, de necaz. In schimb, tinem minte multa vreme raul pe care ni l-a facut cineva, cuvantul care ne-a jignit sau ne-a ranit, fapta patimasa si vrajmasa a celui care ne-a umilit sau ne-a pagubit. Aceste forme de rautate sunt pastrate adanc si indelung in memoria noastra cognitiva si afectiva, astfel incat rautatea altora memorata in noi devine cu timpul rautate a noastra sau boala a sufletului nostru, care nu iarta si nu uita rautatea vrajmasilor, nu se descarca de ea sau nu se elibereaza de ea, ci o poarta in sine ca pe o otrava sau ca pe o legatura nedezlegata .
Iubirea de vrajmasi incepe cu rugaciunea pentru schimbarea sau indreptarea lorEste foarte greu, desi nu imposibil, ca firea pacatoasa a omului, inclinata...
Sfanta Evanghelie din Duminica a XIX-a dupa Rusalii este plina de invataturi duhovnicesti si ne arata care este deosebirea intre pagani si crestini, sau mai bine zis intre omul pacatos si omul sfant.
Mantuitorul Iisus Hristos stia ca in Vechiul Testament s-a spus: Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau (cf. Matei 5, 43). El insa face o schimbare radicala, si anume: in locul urii fata de vrajmasi, aduce o lege noua: legea iubirii de vrajmasi. Prin aceasta, Hristos Domnul a intrecut pe toti legiuitorii din istoria omenirii, pentru ca nici un legiuitor nu a poruncit vreodata ca omul sa iubeasca pe vrajmasii sai.
Firea umana pacatoasa amesteca virtutea cu pacatulMantuitorul indeamna zicand: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea (Luca 6, 31). Nu zice faceti ceea ce va fac oamenii, ci zice precum voiti sa va faca oamenii. Adica, oamenii vor ca semenii lor sa le faca bine, sa se poarte frumos cu ei, sa-i respecte, sa-i ajute, sa-i imprumute, sa-i ierte, sa le acorde cinste ca unor fiinte rationale, iubitoare si binecuvantate de Dumnezeu. Mantuitorul ne spune, de fapt, ca trebuie sa savarsim numai binele, sa nu facem oamenilor raul pe care ei ni-l fac, ci doar ceea ce dorim noi sa ne faca ei, adica binele. Apoi precizeaza ca, daca iubim doar pe cei ce ne iubesc, ne asemanam paganilor sau pacatosilor si nu ne deosebim cu nimic de acestia. Daca imprumutam pe cei care ne-au imprumutat, daca facem bine numai celor care ne fac bine, atunci nu progresam spiritual, pentru ca nu depasim egoismul firii umane cazute in pacat, adica starea obisnuita a naturii umane pacatoase.
Ni se pare foarte firesc sau natural sa facem bine celor care ne fac bine, dar nu ni se pare firesc, natural sau normal sa facem binele celor care ne fac raul, adica nu ni se pare firesc sa iubim pe cei care ne urasc si sa dorim binele celor care sunt vrajmasii nostri. De ce? Pentru ca firescul acesta al nostru nu mai este firea sau natura creata ori voita de Dumnezeu, ci e natura cazuta in pacat, firea pacatoasa, care amesteca binele cu raul. De aceea, Domnul Hristos vrea sa ne arate ca numai omul bun in mod constant se manifesta ca fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel bun in Sine si ca numai bunatatea este profund umana, nu rautatea, chiar daca foarte multi oameni sunt rai. Rautatea, chiar daca a devenit o a doua natura si este raspandita in lume, ea nu este conforma cu chipul lui Dumnezeu in om. Numai bunatatea sau iubirea milostiva si sfanta este conforma cu chipul lui Dumnezeu Cel bun. De aceea, spre sfarsitul Evangheliei de astazi, Mantuitorul ne indeamna zicand: Iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt (Luca 5, 35), adica nu veti mai fi robi sau slujitori ai pacatului, ci fii ai harului sau fii ai lui Dumnezeu dupa har.
Evanghelia ne arata, asadar, ca un crestin, care este infiat prin harul Sfantului Botez, devine fiu al lui Dumnezeu dupa har in Dumnezeu Fiul, in Iisus Hristos, dupa cum ne spune Sfantul Evanghelist Ioan zicand: Celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut (Ioan 1, 12-13), adica prin harul Duhului Sfant.
Deci, prin Botez ni se daruieste nu numai iertarea de pacate, ci si calitatea de fii ai lui Dumnezeu dupa har, iar aceasta inseamna ca, prin har, credinta si fapte bune, putem ajunge la asemanarea cu Dumnezeu Care este bun, milostiv si sfant. Evanghelia de astazi se incheie cu aceste cuvinte ale Mantuitorului: Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv (Luca 6, 36). Aceasta inseamna ca numai bunatatea aratata ca milostenie sau bunatatea smerita si darnica este starea sanatoasa sau sfanta a vietii crestine. Mai precis, Mantuitorul ne invata ca firea umana sanatoasa spiritual este firea curatita de pacate si sfintita prin har, firea inaltata la asemanarea cu Dumnezeu dupa al Carui chip a fost facut omul la inceput (cf. Facere 1, 26).
Desi aceasta iubire fata de vrajmasi este poruncita de Mantuitorul Iisus Hristos, totusi multi oameni se intreaba cum putem noi sa-i iubim pe vrajmasii nostri, daca foarte adesea uitam chiar si pe cei care ne-au facut mult bine? Uitam adesea pe parintii nostri care ne-au crescut, pe dascalii, pe invatatorii, pe profesorii care ne-au format, pe conducatorii carene-au promovat intr-un rang mai mare, uitam repede pe cei ce ne-au ajutat in vreme de saracie, de boala, de necaz. In schimb, tinem minte multa vreme raul pe care ni l-a facut cineva, cuvantul care ne-a jignit sau ne-a ranit, fapta patimasa si vrajmasa a celui care ne-a umilit sau ne-a pagubit. Aceste forme de rautate sunt pastrate adanc si indelung in memoria noastra cognitiva si afectiva, astfel incat rautatea altora memorata in noi devine cu timpul rautate a noastra sau boala a sufletului nostru, care nu iarta si nu uita rautatea vrajmasilor, nu se descarca de ea sau nu se elibereaza de ea, ci o poarta in sine ca pe o otrava sau ca pe o legatura nedezlegata .
Iubirea de vrajmasi incepe cu rugaciunea pentru schimbarea sau indreptarea lorEste foarte greu, desi nu imposibil, ca firea pacatoasa a omului, inclinata...
